Colecția Iubiri de poveste mai 2021

Colecția Iubiri de poveste mai 2021 – Alma/Litera

  Romanele care vor apărea în luna mai 2021, în colecția ALMA a Editurii Litera, cărți pe care le veți găsi de acum la chioșcuri în fiecare zi de LUNI, în loc de sâmbătă. Romanele vor fi disponibile la toate punctele de difuzare a presei, fără ziarul Libertatea, la prețul de 18,99 lei.

1.Seducătorul din MANHATAN de Johanna Shupe – 03.05.2021

  Ultimul volum al trilogiei „Fete de oraș“, după PRINȚUL DE PE BROADWAY, publicat în luna august 2020.
  Orfan și abandonat pe străzi, Jack Mulligan a supraviețuit, iar acum el își stăpânește teritoriul mai bine decât orice politician. Justine luptă pentru condiții de muncă corecte. Când misiunea ei o aduce față în față cu Jack, este șocată să afle că bărbatul din spatele imperiului criminal este mai fermecător și mai onorabil decât mulți „domni” pe care îi cunoaște. Cei doi se aliază și nu se pot împotrivi pasiunii care îi cuprinde!

2.Tentație irezistibilă de Johanna Lindsey – 10.05.2021

  Amenințat de dușmani puternici, William Blackburn trăiește în exil alături de fiica sa, Vanessa. Acum o îndeamnă să se întoarcă în Anglia, la mama ei, contesa de Ketterham, pentru a-și face debutul în societate.
  Lordul Montgomery Townsend se ascunde acasă la contesa de Ketterham și urmărește cum gazda lui încearcă să o căsătorească pe Vanessa cu fiul unei familii puternice. Monty intră pe fir, dar nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită și, în curând, va încerca să dea peste cap planurile de nuntă ale Vanessei, astfel încât să se poată căsători cu ea!

3. Marchizul care mă iubea de Valerie Bowman – 17.05.2021

Volumul cu nr. 3 al seriei „Clubul valeților“, după UN CONTE SUB ACOPERIRE și ȘARADA DUCELUI, care va apăre pe 19.04.
  Puțini știu că Marchizul de Bellingham are o misiune secretă: să găsească trădătorii Coroanei. Așa că Beau se preface valet la o petrecere, acoperirea perfectă pentru a-i spiona pe cei pe care îi suspectează de trădare.
Domnișoara Marianne Notley este domnișoară de companie și, intrigată de valetul misterios, vrea să-i dezvăluie adevărata identitate. Ce se va întâmpla când vor descoperi adevărul, se vor respinge, sau vor avea parte de o dragoste fără sfârșit?

4. Ducele se îndrăgostește de Loretta Chase – 24.05.2021

Volumul al doilea al seriei „Duci dificili“, după UN CAVALER DESĂVÂRȘIT, apărut în anul 2019.
  Exasperat de opiniile vocale ale Cassandrei Pomfret, tatăl ei hotărăște că iubita ei soră nu se poate căsători până când Cassandra nu o va face, sperând că un soț o va potoli.
Ducele de Ashmont este o piază rea, poate compromite reputația oricărei femei… cu excepția situației în care o ia de nevastă și speră să nu-l sufoce în somn în noaptea nunții!

 5.Curajul unui duce de Anna Campbell – 31.05.2021

Volumul al treilea al seriei „Fiii păcatului“, după ȘAPTE NOPȚI DE PASIUNE și SĂRUTUL UNUI CRAI.
  Lui Camden Rothermere nu-i vine a crede că domnișoara Penelope Thorne a respins cererea lui în căsătorie și a plecat pe continent. Dar când fratele ei este pe moarte, el trebuie să o aducă acasă și singurul mod în care se pot întoarce amândoi fără reputația pătată este să se prefacă că sunt căsătoriți… dar e greu de spus unde se termină jocul și unde începe dorința adevărată.

Verifică disponibilitatea colecţiei în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Foto Pinterest

#iubiridepoveste #lovebooks #literaturapetocuri #romance #historicalromance

Colecția Iubiri de poveste mai 2021 – Literaturapetocuri.ro

10 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.