Cred în fericire, de Kelly Moran – Literpress Publishing – Fragment

Seria Cattenach Ranch – Volumul 2

  Cu coastele ce o dureau agonizant, sângele ce îi curgea din nas şi de pe buză şi cu ochiul drept umflat și aproape închis, Amy Tarcher se poticni intrând pe poarta de fier a ranch-ului Cattenach de pe proprietatea celei mai bune prietene pe care o avea. Abia o ţineau picioarele de crampe şi ameţeala îi dădea de furcă. Pietrişul de pe aleea pavată cu piatră scrâşnea sub şlapii pe care şi-i târşâia, dar asta era tot ce reuşise să ia când fugise de acasă.

     Casa lui Amy arăta ca în cărţile poştale ilustrate se afla într-o zonă mai veche din cealaltă parte a ranch-ului întins al Oliviei. Ceea ce însemna că într-un fel mersese pe jos cinci kilometri să ajungă aici. Nu putea folosi maşina. Înainte ca soţul ei s-o ia razna şi s-o aducă în starea asta plină de vânătăi, tăiase cauciucurile, îi spărsese telefonul mobil şi izbise cu ciocanul echipamentul ei foto. Asta o duruse aproape mai mult decât bătaia pe care o încasase.

Văzând capătul drumului, ea se sili să-şi mişte picioarele şi merse în susul aleii într-un ritm de melc beat. Mijindu-şi ochii în soarele strălucitor, se uită la cabana din lemn înălţată pe trei etaje care se afla drept înainte, apoi la restul împrejurimilor. Pentru că era la amiază, doar mătuşa Oliviei, Mae, putea fi în casa principală. Când Amy se apropie, se uită înspre dreapta şi se concentră asupra șopronurilor. Trei la număr, unul lângă altul.

Era salvată.

  Sub paşii ei, iarba grasă fâşâia şi plopii se mişcau uşor în bătaia vântului. Mirosul de fân şi pământ plutea în aer, aşa de familiar încât îi veni să plângă. Primăvara timpurie adusese temperaturi plăcute, dar ea nu se putea încălzi. Probabil că nu va putea vreodată.

  Simţind durerea, îşi repetă iar şi iar că asta era. Se săturase. De îndată ce va fi în stare, va intenta divorţul de Chris şi îşi va schimba numele înapoi în Woods. Era cuprinsă de descurajare şi ruşine. Dar nu era nimic nou. Totuşi, va face ceva în legătură cu asta.

În sfârşit. Reuşise.

  La un pas de a se prăbuşi, cu muşchii încordaţi, se sprijini de intrarea primului șopron, simţind că în piept îi apare o urmă de uşurare. Uşile din faţă şi spate erau deschise, soarele intrând pe culoarul lung şi îngust dintre boxele cailor ce erau aliniate pe amândouă părţile. Cea mai bună prietenă a ei, Olivia, stătea la capătul îndepărtat al culoarului, verificând un clip board. Părul ei castaniu era strâns în coadă de cal, avea jeanşi şi o cămaşă de flanel ce-i venea ca turnată. Amy nu văzuse niciodată ceva mai frumos în jalnica ei viaţă.

• Liv? Îşi drese glasul răguşit şi încercă din nou. Liv, ajutor. Faţa ei trebuie să fi fost mai umflată decât credea pentru că rostise nedesluşit cuvintele.

Capul Oliviei tresări.

• Ah, Dumnezeule. Amy? Ce s-a întâmplat? Clip boardul căzu la pământ.

Amy se poticni în faţă şi se întâlniră în mijlocul culoarului pe când aluneca la pământ ghemuindu-se plină de durere. Coastele ei protestară.

• Chris…

Olivia se aşeză lângă ea şi puse cu grijă capul lui Amy în poala ei, dându-i cu blândeţe părul încurcat de pe faţă.

Amy închise ochii simţind atingerea alinătoare.

• Mi-a tras o… bătaie.

• Chris ţi-a făcut asta?

Ea dădu din cap, nefiind în stare să facă altceva.

Olivia desfăcu staţia de la curea şi vorbi în ea.

• Nakos? Strigătul ei disperat chemându-l pe supraveghetor străpunse liniştea înconjurătoare. Am nevoie de tine aici. Acum. Se uită spre Amy. E cu Nate la păşunea din sud să repare nişte garduri. Vor ajunge aici cam după douăzeci de minute. De ce nu m-ai sunat?

Şeriful. Da, ce idee bună.

  Dar înainte ca Olivia să poată scoate un sunet, răsună un pocnet şi inima lui Amy se opri la vederea trăgaciului unui pistol. Din spatele Oliviei, apăru o sclipire metalică şi o apăsă pe tâmplă.

  Tot ce putu vedea Amy din poziţia ei întinsă la pământ fu cracul unui pantalon, dar mirosul acru de bere îi spuse că bărbatul ei se hotărâse s-o urmeze până aici.

Chris se clătină pe picioare şi apăru în raza ei vizuală.

• Dă-mi staţia, jigodie ce eşti.

  Ochii albaştri rotunzi ai Oliviei se făcură mai mari dându-i lui Chris staţia peste umăr cu o mână tremurândă. Nu-şi luase ochii de la Amy, în vreme ce în privire îi apăru o expresie gen ah, la dracu’.

  El aruncă aparatul la pământ, îl călcă în picioare făcându-l bucăţi şi lovi resturile îndepărtându-le. Caii nechezau şi pufneau, făcând ca mirosul de fân şi blană să se ridice odată cu firele de praf.

  Doamne, nu se putea întâmpla aşa ceva. Efectiv… nu. Nici măcar norocul ei nu putea fi atât de groaznic. Ar fi trebuit să-şi continue drumul pe autostradă spre secţia de poliţie în loc să vină la ranch. Acum îşi adusese cu ea necazurile oribile.

  Cu coada ochiului văzu o clipă părul alb al mătuşii Mae când apăru în uşă în spatele lui Chris. O scurtă evaluare a situaţiei şi bătrâna se retrase înainte ca Chris să aibă ocazia să se întoarcă şi s-o vadă.

Mulţumesc, Iisuse. Mătuşa Mae putea aduce ajutoare.

  Amy închise ochii pentru scurt timp şi atracţia ameţitoare a pierderii conştienţei aproape că o mistui. Dar trebuia să-şi îndepărteze bărbatul de prietena ei. Era evident beat mort, mult mai mult decât cu câteva ore în urmă şi n-avea cum să prevadă ce ar putea face.

Când deschise ochii, Chris îşi scosese pălăria murdară de cowboy şi se scărpina pe cap cu mânerul pistolului.

• Las-o să plece pe Liv. N-a făcut nimic. Tu eşti… La naiba, o durea să vorbească. Mă vrei pe mine, nu pe ea.

El îşi puse pălăria la loc şi ţinti cu pistolul de 9 mm spre pământ.

• Tu ne-ai adus în mizeria asta, târfă egoistă. Uită-te la tine. Risipă de oxigen. Inutilă.

Le mai auzise şi înainte. De o mie de ori. Totuşi, aluzia răutăcioasă o răni.

  Pantalonii lui de jogging erau murdari şi tricoul nu era mult mai bine. Se întrebă unde naiba se dusese după ce o lăsase acasă grămadă pe podea. Era subţirel, mai mult vânos şi cu o faţă osoasă ce rar vedea lama maşinii de ras. Când se cunoscuseră în urmă cu trei ani, îl considerase dur într-un fel oarecum discret. Uitându-se acum la părul castaniu slinos şi ochii injectaţi, habar n-avea ce o atrăsese la el.

El pufni şi scuipă pe jos.

• Ar trebui să te pedepsesc aşa încât să nu uiţi niciodată. Dar la gândul să stau între picioarele tale mi se zbârcesc boaşele. Ai meritat dosul de palmă şi mai rău. Ţi-ai căutat-o de multă vreme, grăsano.

  Nu credea că e posibil să aibă parte de mai multă ruşine, cu toate astea, umilinţa îi înţepă obrajii. Olivia tremura lângă ea şi Amy n-ar supravieţui dacă i s-ar întâmpla ceva Oliviei. Trebuia să-l domolească şi încercă să-şi adune energia pentru a gândi din nou raţional.

  Cineva apăru la intrare cu pistolul îndreptat asupra spatelui lui Chris. Jeanşi şi un tricou negru mulat pe un bărbat uriaş. Braţele îi erau acoperite de tatuaje pe muşchi vânjoşi, ţinând pistolul ca şi cum era o prelungire a sa. Sub şapca neagră de baseball, părea să fie chel, dar o umbră de barbă castanie îi întuneca maxilarele. Ochii aurii o fixară pe Olivia, trecură de Amy şi reveniră asupra lui Chris.

  Sfântă Fecioară. Ăsta trebuie să fie Nate. Soldatul care apăruse la uşa Oliviei cu vreo două săptămâni în urmă. Adusese o scrisoare din partea lui Justin pentru ca ea să poată citi ultimele cuvinte ale fratelui ei. Amy nu-l cunoscuse pe tip, dar fusese în armată cu Justin şi fusese acolo când acesta murise. Olivia nu minţise nici ea în cele povestite lui Amy. Bărbatul era o fortăreaţă de testosteron şi muşchi.

În tăcere, se apropie pe nevăzute până când îi mai despărţeau doar câţiva metri.

În spatele ei se auziră paşi.

• Aruncă arma, Chris.

Nakos Hunt. Slavă Domnului. Amy ar fi recunoscut oriunde vocea asta joasă.

Chris tresări şi apăsă din nou ţeava pistolului pe fruntea Oliviei. Ea închise ochii scâncind, o lacrimă alunecându-i pe obrazul prea palid.

Nu! Nu Liv. Amy simţi că nu mai poate respira, panicată.

Nate ridică arma puţin mai sus, sprijinind-o cu cealaltă mână, evaluând situaţia din ochi.

• Ţi-a spus s-o arunci.

Chris întoarse capul şi se clătină într-o parte.

• Tu cine eşti?

• Coboară arma ori n-o să mai afli niciodată.

  Cizmele lui Nakos scârţâiră pe pământ până când se opri lângă capul lui Amy şi amândoi bărbaţii îl blocară pe Chris. Nakos avea o puşcă, dar părea că Nate preluase conducerea.

• E o problemă personală. Chris o lovi cu ţeava atât de tare pe Olivia încât capul i se smuci în spate.

Prietena ei icni tremurând. Privirea disperată i-o întâlni pe a lui Amy.

Simţi că o năpădeşte o transpiraţie rece şi pulsul se acceleră depăşind nivelul unui atac cerebral.

Deşi aproape că nu tresărise, Nate părea că e gata să explodeze.

• Personală o să-ţi fie doar celula de la închisoare. Arunc-o. Acum.

Dacă Olivia nu l-ar fi lăudat atâta pe fostul soldat, tonul lui ar fi înspăimântat-o de moarte pe Amy. Controlat. Mortal. Fără să accepte vreo discuţie.

Nakos şi Nate schimbară priviri de la unu la altul pe care Amy nu le înţelese. După o pauză, Nate spuse:

• Eşti sigur?

Nate dădu odată din cap ca şi cum aştepta exact ocazia asta. Şi asta era ce aşteptau ei.

• Olivia, iubito. Nu te mişca. Se auzi un foc de armă, şi Amy simţi cum inima i se zbate în gât şi o făcu pe Olivia să se dea violent înapoi.

Se auziră nechezături. Copitele loviră ridicând praf în boxe.

  Teroarea căpătă un alt nume pe când Amy îşi roti capul ignorând durerea, căutându-l pe Nakos. La fel ca şi Olivia, el fusese cel mai bun prieten al ei încă din clasa a treia. Din fericire, el părea că nu e rănit. Dar Olivia? Amy îşi mai roti odată capul să verifice. Lăsă să-i scape un oftat uşor. Nici aici nu era vreo rană.

  Şi apoi Amy îşi dădu seama ce se întâmplase. Nate trăsese, lovind borul pălăriei de cowboy a lui Chris şi răsucindu-i-o pe cap.

Chris se retrase şi aruncă arma.

Fragment din cartea ,,Cred în fericire de Kelly Moran”

Carte disponibilă pe site-ul literpress.ro

Cărți de dragoste

Cred în fericire de Kelly Moran – Literpress Publishing – Fragment