Cum se savurează un tablou şi alte studii de istoria artei de Victor Ieronim Stoichiţă

Cum se savurează un tablou şi alte studii de istoria artei, de Victor Ieronim Stoichiţă-recenzie

Traducere de Anca Oroveanu şi Ruxandra Demetrescu

Editura: Humanitas

Numărul de pagini: 297

Anul apariţiei: 2015

   Cum se savurează un tablou este încercarea reputatului critic de artă, Victor Ieronim Stoichiţă, de a apropia publicul-privitor de  un tablou, de a interpreta imaginea ce i se livrează relativ uşor prin văz de un context imediat, de un fapt social familiar privitorului. De ce avem nevoie de un ghid, de un „îndreptar al privirii” ? Pentru că tindem să privim cu superficialitate, să ne uităm în fugă, fără însă a şi…vedea. Mass-media a schimbat pe lângă calapodurile esteticului – ce mai este Frumosul, ce mai este Urâtul?! – şi percepţia noastră faţă de tot ceea ce ţine de zona artei.

   Ce vedem atunci când privim o operă de artă? Un tablou, o litografie, o sculptură? Cât din ceea ce ipostaziază autorul ei ajunge la noi, privitorii ? Şi dacă există o „cheie” a interpretării, o manieră constructivă de a privi, poate fi îmbunătăţită percepţia noastră ?

   În studiile sale, criticul Victor Ieronim Stoichiţă, pleacă de la premiza că frumosul este o noţiune fragilă şi dificil de definit. Nu poate fi prins în tipare, aşa cum nu poate fi întru totul generalizat. Există într-adevăr modele culturale ale frumosului, dar subiectivitatea individului tinde să fie prioritară: ce-mi place mie, poate să nu-ţi placă ţie, ce-mi place mie astăzi, s-ar putea ca…tot mie să-mi repugne mâine. Dat fiind utilitarismul după care ne ghidăm stilul de viaţă, putem spune că frumosul a fost înlocuit de nou şi de interesant. De „Efectul Aha”, cum îl numeşte criticul. „Intri într-un spaţiu interesant, se vede ceva nou, spui Aha!, ai ieşit, ai uitat”, spune Victor Ieronim Stoichiţă.

   Cum se savurează un tablou cuprinde o serie de studii de istorie a artei axată pe tablouri celebre. Demersul este unul aproape „detectivistic” de a scoate în detaliu elementul revelator, acel amănunt – camuflat sau la vedere – ce-l aproie pe privitor de tablou. Actul privirii, al înţelegerii prin privire, este asociat prin utilizarea verbului din titlu – a savura – cu plăcerile gurmande. A savura denotă o anumită familiaritate cu actul în sine, un exerciţiu repetat, dacă nu o experienţă. De altfel, tocmai din acest cuvânt-cheie pleacă şi miza polemică a studiului: „se îndoieşte de posibilitatea de a savura un tablou în absenţa înţelegerii lui”. În completare, lectura nu este una facilă sau la îndemâna cititorului neexperimentat, pentru că maniera în care criticul „decojeşte” imaginea trimite la referinţe teologice, filosofice sau la motive literare.

   Prezentul volum oferă cititorului pasionat o incursiune în arta narativă a lui Giotto, dar şi o „anatomie” a îngerilor lui Caravaggio. Un întreg capitol este dedicat negrului, nonculoarea care, prin prezenţa ei, potenţează celelalte culori. O altă secţiune a studiului asociază imaginii livrescul – „Cărţi şi pictură: fragilitate, vanitate, beţie”. Autoportretul, dar şi „Portretul „celuilalt” sunt puse şi ele sub lupă, la polul opus situându-se portretele pronunţat degradate cromatic ale lui Warhol.

   Un capitol consistent ca informaţie, dar şi ca problematizare este „Muzeul în ruină / Muzeul ca ruină”. De la micile cabinete de curiozităţi şi pinacotecile particulare, la depozitele contemporane ce degăzduiesc „instalaţiile” postmoderne, muzeul a fost şi va rămâne mărturia colecţionarismului în artă, o încercare reuşită de a eticheta şi de a fixa etaloane.

   Este de menţionat şi calitatea excepţională a volumului Cum se savurează un tablou. Referinţele la tablouri sunt însoţite de copii color ale acestora, de o precizie şi un colorit ce rivalizează cu originalul.

   Cum se savurează un tablou este o invitaţie generoasă de a explora şi alte „compartimente” ale cotidianului – în acest caz, istoria artelor. Generalizând, putem spune că un ochi „leneş”, neexersat, focusat doar pe imediat şi pe utilitar, poate văduvi individul de toate prim-mplanurile în care este surprins frumosul în jurul nostru: un apus de soare, un colţ de grădină sau de cafenea, armonia unui peisaj etc.

   VICTOR IERONIM STOICHIŢĂ s-a născut la Bucureşti, la 13 iunie 1949. Îşi desăvârşeşte studiile de istorie a artelor cu o licenţă la Roma şi un doctorat la Paris. Asistent la Catedra de istoria şi teoria artei a Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1973-1981) şi la Institutul de Istorie a Artei din Munchen (1984-1990 ),  a fost profesor invitat la diferite universităţi, printre care Sorbona, Frankfurt, Harvard, precum şi College de France. Prindre scrierile sale se numără: Creatorul şi umbra lui ( Edit. Meridiane, 1981 şi Humanitas, 2007 ), Efectul Don Quijote ( Humanitas, 1995 ), Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice ( Humanitas, 2013 ). De altfel, editura Humanitas i-a dedicat şi o serie de autor din care mai fac parte: Vezi? Despre privire în pictura impresionistă, Ultimul Carnaval. Goya, Sade şi lumea răsturnată, Scurtă istorie a umbrei sau Efectul Pygmalion. De la Ovidiu la Hitchcock.

Cartea Cum se savurează un tablou şi alte studii de istoria artei, de Victor Ieronim Stoichiţă a fost oferită pentru recenzie de Libris.ro. Poate fi comandată de pe site-ul Libris.ro