Deasupra norilor, cerul rămâne mereu albastru – Ildikó Judit Jung – recenzie
Deasupra norilor, cerul rămâne mereu albastru – Ildikó Judit Jung – recenzie
Titlu: Deasupra norilor, cerul rămâne mereu albastru
Autor: Ildikó Judit Jung
Editura Lebada Neagra – Iasi
Anul: 2024
Nr. pagini: 248
“Jung Ildikó Judit s-a născut la Târgu Mureș în anul 1943. A studiat artele plastice la Liceul ,,Unirea” din același oraș. Între 1975 și 1979 a urmat cursurile Facultății de Drept din București și, după absolvire, devine membru al Baroului de Avocați din București, practicând avocatura timp de 33 de ani în București, Sighișoara și Târgu Mureș. Din 1970 a început să scrie, iar din 1995 și-a publicat lucrările în cotidianul „Népujság”. Primul său volum de proză scurtă, „Gândurile”, a fost publicat în anul 2017, iar în anul următor apare volumul „Despre ce nu vorbim”. Picturile de pe copertă și din interiorul cărții sunt opera autoarei, care este, de altfel, și membru al Asociației Artiștilor Plastici din Târgu Mureș, lucrările sale fiind prezentate în cadrul mai multor expoziții personale sau de grup.)”
“Ildiko Judit Jung este un nume cunoscut în lumea cititorilor de proză scurtă din comunitatea maghiară din Transilvania. Acest volum adună între pagini farmecul melancolic al societății maghiare transilvănene din a doua jumătate a secolului trecut. Subiectele au fost inspirate de bogata experiență a autoarei, dobândită în cursul prestigioasei sale cariere profesionale, plastice și personale. Personaje puternice, evenimente interesante din viață și destine individuale, din care iubirea nesfârșită iradiază către semeni, locul lor de naștere și familia ca instituție socială. Deasupra norilor, cerul rămâne mereu albastru nu numai că este o carte bine scrisă, dar privește cu respect omul de rând, suferințele și soarta sa. Proza lui Ildiko Judit Jung ne poartă într-o lume pe cale de dispariție, în care iubirea, compasiunea și conștiința socială reprezintă litera de lege. O lume pe care autoarea o surprinde cu rezerve nebănuite de optimism și tandrețe.”(Adrian Christescu, scriitor)
Cartea “Deasupra Norilor, Cerul Rămâne Mereu Albastru” a apărut la Editura Lebăda Neagră și în limba română și în limba maghiară. Am mai citit o carte a autoarei “Sorsok Es Szerelmek” (Iubiri și Destine) apărută la aceeași editura.
În acest volum Ildiko Judit Jung ne spune șase povești, bucăți de suflet, uneori triste, dar mereu c-o umbră de speranță.
Prima poveste este “Deasupra Norilor, Cerul Rămâne Mereu Albastru”, aceasta dând și titlul cărții. Două prietene Zsuzsa și Nora, foste colege de liceu, se întâlnesc într-o vacanță la Kemer, pe malul Mediteranei. Nu se văzuseră de 15 ani și-n fiecare seară povestesc despre viața lor după absolvire. La bal Nora îl cunoscuse pe Zoltan, vărul unei colege, handbalist și student la Cluj. Pentru Nora a fost prima dragoste cu șovăielile, bucuriile, neîmplinirile, geloziile ei. În numele iubirii Nora face multe concesii și compromisuri. Dar nu întotdeauna lucrurile ies cum ne-am dori și totul se va concretiza într-o carte intitulată “Deasupra norilor, cerul rămâne mereu albastru”.
“Minunea” – este cel mai bun exemplu că “viața bate filmul”.
Farkas Tamas, cândva un fotbalist faimos, acum ajuns la cincizeci de ani este obosit de toate și fără nici un chef de viață, și pe deasupra află un verdict năucitor. Încă de mic se izbise de greutăți, moartea mamei dusese la certuri între tatăl său și bunicii materni. Fiecare avea partea lui de dreptate și mai ales fiecare voia binele copilului, așa că până la urmă ajung la un consens și-l cresc pe copil cu multă dragoste. Învățase, jucase fotbal, se distrase având multe aventuri, dar dintr-o dată se “făcuse om de casă”. Își cunoscuse soția, pe Rika, încă din tinerețe, și s-au căsătorit destul de repede. Ea era actriță, cu ore nesfârșite de repetiții și spectacole. S-au iubit mult, dar probabil viața stresantă, orele diferite de muncă, duseseră la o ușoară îndepărtare. Tamas se simțea din ce în ce mai rău și, nedorind să-și alarmeze familia, îl caută pe Gabor prietenul din copilărie, acum ajuns doctor.
Printre analize și investigații își rememorează copilăria, iubirile, își amintesc de vechi prietene, care au trecut meteoric prin viața lor. Apoi Tamas nu mai are încotro, este nevoit să le spună tatălui său, soției și fiicei lor diagnosticul crunt. Cel mai greu este să-i spună fiicei lui Kinga. Ea fusese adoptată de foarte mică, de la un cămin unde el mergea deseori cu Rika să ducă daruri copiilor. Fetița se lipise de el de prima dată când îl văzuse.
Aflaseră că mama ei murise într-un accident așa ajunsese la cămin. Instantaneu între el și micuță se crease o legătură puternică, care exista și acum. În timp ce era în spital este oarecum recunoscut și de doctorița de salon, care se dovedește a fi sora unui fost coleg fotbalist. Discutând despre trecut ea-i amintește de Maria, prietena ei cu care el s-a distrat la un chef și chiar a avut o aventură de-o noapte. Apoi Maria parcă a dispărut și nici unul nu mai știa nimic de ea. El chiar a căutat-o o vreme, dar apoi și-a cunoscut soția și viața lui a luat un nou curs. Gabor, medicul și prietenul lui, îl tratează de leucemie, căutând în același timp un donator compatibil. Îl vor găsi acolo unde nici nu vor gândi.
Merită să citiți povestea să vedeți ce surprize îți poate oferi viața.
Vă las să descoperiți singuri celelalte patru povești: “Prima dragoste”, “Bătrâna căsuță de lemn”, “Evadarea”, “Gemenele”, la fel de frumoase și interesante.
Veți citi despre primele iubiri, despre cât de înșelătoare pot fi relațiile dintre oameni, tineri sau bătrâni, străini sau rude, câtă nepăsare, egoism, lașitate, curaj sau dragoste poate exista.
Toate sunt pilde de viață trăite, povestite de alții, sau văzute de autoare de-a lungul anilor în diferite situații. Toate sunt omenești…
Dar fiecare poveste are și dramul ei de speranță, așa cum spune unul dintre personaje:
“Zilele trecute, își aminti ea, citise undeva că trecutul nu mai poate fi schimbat, prezentul se află în mâinile noastre, iar pentru viitor ne rămâne speranța.”
“Deasupra norilor, cerul rămâne mereu albastru: destine umane, miracole, fotografii, fragmente de amintiri reunite în povestiri din orașe transilvănene cunoscute. Oriunde își duce eroul, indiferent de dificultățile cu care acesta se confruntă, Ildikó Judit Jung oferă cititorului speranță.”
Iată și alte păreri:
“Volumul lui Ildiko Judit Jung nu are nevoie nici de dicționar, nici de explicație, ci doar de un fotoliu confortabil în colțul camerei, unde lumina zilei strălucește și un nor ce străbate cerul îți face cu ochiul.
Povestirile autoarei ne captivează cu suferințele, sentimentele și deciziile personajelor, noi înșine alergând de la magia unei singure nopți la căutarea luminii din spatele norilor. Pentru că, indiferent de dificultățile, obstacolele sau încercările cu care se confruntă, eroii lui Ildiko Judit Jung dau întotdeauna un bun exemplu de comportament uman și excelează în umanitate, iubire și înțelegere. Sunt analizate subiecte precum căsătoria forțată, emigrarea, educația, fraternitatea, dragostea, importanță familiei și rolul bisericii. Autoarea este un mare maestru al intrigii, al intorsaturilor bruște, neașteptate. Pur și simplu nu poți lăsa cartea din mână, trebuie să o citești. Ne poartă în orașe transilvănene cunoscute, aproape că devenim noi înșine personaje din poveștile ei, o simțim, o vedem, o trăim. Dar oriunde își duce eroul, indiferent de dificultățile cu care se confruntă, rezultatul final este întotdeauna plin de speranță. Există o casă care te așteaptă, există o speranță de care să te agăți, există un vis pentru care merită să lupți. “ (Iren Moldovan)
„…rânduri, gânduri, bucurii, alegeri, iubiri neîmplinite, întâlniri neașteptate, însingurări, triumfuri, decăderi… Un caleidoscop de emoții, de trăiri, dintr-o lume pe care am cunoscut-o mai mult sau mai puțin cu toții, dar care acum ni se pare străină, pierdută, chiar idilică. (Nostalgia vârstei își spune cuvântul). Viață, competiție, cultură, valori, alegeri, regrete, suferințe tăcute, vindecări – adunate într-o modelare aproape sculpturală. Este surprinzătoare forța, vivacitatea și ritmul alert a acestei creații literare venită la o vârstă a așezărilor și a introspecțiilor. Citind, te recunoști, faci parte din peisajul narațiunii. Mi-a plăcut mult. M-a stârnit. Am savurat o noapte întreagă poveștile din această carte, m-am reîntors în lumea aceea minunată pe care și eu am respirat-o și, mărturisesc, am fost fericit. Mulțumesc pentru această «perfuzie» de sentimente, amintiri, culori, întâmplări. Inteligența artificială nu va putea niciodată să scrie astfel de texte. Pentru că a scrie astfel de povești presupune ca mai întâi să le trăiești. Iar fericirea, împăcarea vin tocmai din astfel de episoade valoroase. Asta este adevărata «bogăție». Vă recomand să o citiți!” (Ioan Chiorean, jurnalist Radio Târgu Mureș)
