Faimoasă şi îndrăgostită de Rebecca Serle

Faimoasă şi îndrăgostită, de Rebecca Serle – Editura Leda Edge – recenzie

Autor: Rebecca Serle

Faimoasă şi îndrăgostită

Pagini: 268

Editura Leda Edge

  Rebecca este autor, producător şi scenarist. Cartea, Faimoasă şi îndrăgostită, este o ecranizare, pe care de asemenea puteţi să o vedeţi pe HBOGO, serialul are două sezoane a câte 20 de episoade. Rebecca locuiește în New York şi Los Angeles, a scris 10 romane dintre care Faimoasă şi Îndrăgostită, adoră filmele Nancy Meyers, halatele de baie şi oferă sfaturi nesolicitate, este băgăreaţă şi plină de energie. Ultima carte, In five Years ( In cinci ani), cu elemente ale unei comedii romantice, a fost disponibilă de pe data de 10 martie 2020, având în centru un avocat ambițios şi o frumoasă poveste de dragoste. Filmul nu l-am văzut.  Îmi voi face timp să-l văd, am citit cartea trebuie să văd și filmul.

   Sincer să spun, la început m-am adaptat cu greu la traducere, parcă îmi scăpa printre degete. Am lăsat-o puţin şi am reluat-o cu gândul că poate starea mea nu-mi permitea să mă adaptez scrisului. La poveste a durat ceva până m-am adaptat modului de scriere, cu siguranţă nu traducerea a fost vinovată, ci pur şi simplu lipsa mea de concentrare care era absentă. Dar, după ce m-am calmat şi am intrat cu adevărat în centrul poveștii, lucrurile s-au schimbat. Abia aşteptam să văd ce va urma, cum va decurge relaţia celor două personaje principale, ce sunt absolut minunate. În ultimul timp am avut parte de cărţi ce cu greu m-am despărțit de ele.

   Paige, Jake şi Cassandra trei prieteni buni încă din copilărie, iubindu-se cu calități şi defecte. Jake este tăcut, intelectual, aşa cum îl numeşte Paige ,,un vrăjitor”, protestează întruna, împotriva plasticului, a clădirilor, tăierii copacilor, a florilor, este împotriva telefoanelor şi invențiilor tehnologice, Cassandra o romantică, pasionată de cărţi şi-şi doreşte să devină biolog marin. În ceea ce priveşte despre Paige, ea e cât se poate de diferită de prietenii ei, nu-i foarte inteligentă, școala este un efort continuu pentru a se menţine pe plută, retrasă, dar fascinată de teatru, îl iubește şi visul ei este să evolueze de la teatru la film. Este al patrulea copil din familie, doi fraţi, o soră mai mare, care înainte de a termina liceul a rămas însărcinată. Visul ei începe să se contureze odată cu apariţia unui afiş în care se anunță că se caută aspiranţi tineri la rolul de actori, pentru un nou film, ce va fi ecranizarea unei cărţi, tocmai cartea preferată a prietenei ei.

  Cartea are ca protagonistă o tânără ambițioasă, frumoasă, cu vise și dornică de mai mult. Este întruchiparea multor tinere din viața reală. Dorința de a deveni un faimos actor este visul fiecărei tinere adolescente, iar protagonista noastră trece prin toate etapele evoluției ei. Dar, cine a spus că este ușor? Cine a zis că într-o asemenea meserie libertatea, confidențialitatea, timpul, sacrificiul și iubirea sunt la liberă alegere? Pentru că nu sunt! Odată cu realizarea visului intevin restricțiile, lipsa de libertate, supunerea și ascunderea, neputința de a fi așa cum ești în realitate. Imaginea e primordială.

Filmăm iar. Și iar. Și iar. De fiecare dată când buzele lui le atinge pe ale mele, simt că mă aproprii puțin de ceva important, ceva pe care am tot încercat să-l obțin de când mă aflu pe insulă, și poate cu mult timp înainte. De parcă săruturile cu el ar explica totul. De ce mă aflu aici, de ce am primit rolul. Că, poate, tot ce s-a întâmplat în ultima jumătate de an a condus aici. Îmi amintesc un lucru spus de Wyatt când filmam scena sărutului cu Noah și încerca să mă facă să pricep ce se petrece în mintea lui August. ,, În sfârșit, înțelegi ce se înseamnă să te îndrăgostești până peste cap de cineva” mi-a spus. ,,Acel moment când sentimentele pentru persoana respectivă te mistuie pe de-a-ntregul.”

   Paige ajunge să filmeze prima parte a filmului în Hawaii, împreună cu celebrul actor Rainer Devon. Paige este intimidată de faima și importanța lui, cât și de ușurința cu care își intră în rol, totodată și de farmecul lui aparte. Mereu dispus în a-i fi alături, a o încuraja și a sprijini-o cu sfaturi și indicații. Locuiește într-un hotel de lux, se distrează și începe să prindă încredere în ea. Cu toate că această experiență o încântă, totodată o și face incomodă și incapabilă de a se acomoda noii vieți și a atenției oferite. Timpul își spune cuvântul, viața lui Pagie se schimbă. Însă, odată cu poposirea lui Jordan, un actor cu un trecut misterios, Paige are parte de cea mai frumoasă  experiență din viața fiecărei tinere. Atitudinea și prezența lui Jordan o fac pe Paige să se trezească îndrăgostită și implicată într-o poveste de dragoste cu multe urcușuri și coborâșuri. Separarea relației și a  pasiunii  dintre cei doi de atenția presei și a publicului, care îi urmărește ca șoimii, devine un chin. Dorința de a putea să aibă o viață normală în care să se poată manifesta liberă și să-și exprime dragostea fără restricții, devine  pentru Paige o provocare în dorința de a veni la normalite. Faima și iubirea îi aduc multe obstacole lui Paige. Lipsa de intimitate cât și iubirea pentru film și teatru încep să pună o mare presiune pe ea.

   Lupta pentru dragoste și faimă are căi necunoscute, implicând o mare responsabilitate, ce o va pune pe Paige la încercări și decizii greu de luat. Dacă la început am fost reticentă în privința poveștii și a acțiunii, pe parcurs am ajuns să n-o mai pot lasă din mână. Iubirea și încercările prin care trec personajele noastre Paige și Jordan îți dau energie și te fac să te îndrăgostești de ei. Vrei să afli ce va fi? Ce se va întâmpla cu ei? Cum vor depăși toate obstacole? Ce se va întâmpla când faima și trecutul vor începe să devină un a tot unitar? Și ca să închei, da! Mi-a plăcut mult cartea. Și o să am în vedere să citesc și următoarele cărți ale autoarei.

Carte disponibilă pe site-ul editura Leda Edge/Corint

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

recenzii cărți

8 COMMENTS

  1. Frumoasă recenzie, Roxy! Felicitări! Am citit și eu cartea și pot spune că m-a relaxat.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.