Fata cu stea albastră de Pam Jenoff – Editura Litera – recenzie
Fata cu stea albastră, de Pam Jenoff – Editura Litera – recenzie
Fata cu stea albastră
Autor: Pam Jenoff
Editura Litera
THE WOMAN WITH THE BLUE STAR
TRADUCERE-ANCA IRINA IONESCU
Număr pagini: 392
Pam Jenoff s-a născut în Maryland și a crescut într-o suburbie a orașului Philadelphia.
A urmat Universitatea George Washington din Washington, D.C., și Universitatea Cambridge din Anglia. După ce a terminat masteratul în istorie la Cambridge, a primit un post important în Ministerul Apărării al Statelor Unite. În urmă activității sale la Pentagon, Pam Jennoff s-a mutat la Departamentul de Stat. În 1996 a fost repartizată la Consulatul SUA din Cracovia. După ce a părăsit Serviciul Diplomatic în 1998 pentru a urmă cursurile de drept la Universitatea din Pennsylvania, Jenoff este în prezent angajată ca avocat în Pennsylvania, unde lucrează, de asemenea, pro bono, în activități care implică tineri defavorizați, cantine sociale și persoane fără adăpost.
O poveste sfâșietoare, una din miile de povești, din păcate adevărate, din Cel de al doilea război mondial, drama evreilor asupriți. Eu mă feresc de povești dramatice, dar de data aceasta lecturând această carte am trăit durerea, pierderea, sacrificiul pe care l-au făcut părinții pentru copiii lor. Orice întrece imaginația noastră, acești evrei l-au trăit pe pielea lor. Totuși, aceasta este o poveste blândă în comparație cu poveștile din lagărele de concentrare. Când au adunat copiii din ghetou, gândul mi-a fugit la lagărele de exterminare, acolo unde se făceau experimente atroce pe acești nevinovați. Răutatea umană nu are margini, indiferent ce nație suntem. Suntem mai civilizați (sau poate nu) decât animalele, dar la fel se poate să ne schimbăm la trei sute șaizeci de grade, și să devenim niște ,,fiare crude.”
1942.
Sadie Gault are optsprezece ani și locuiește cu părinții ei în ghetoul din Cracovia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. O fată normală dintr-un cartier obișnuit, o familie iubitoare în care părințiisăi aveau grijă de ea cu dragoste.Totul se sfârșește tragic când vor fi mutați în ghetou și obligați să meargă la muncă, monitorizați. Pe mâneca hainelor avea cusută steaua albastră, simbolul evreilor. Părinții o vor învața să stea ascunsă în podul neîncăpător pe timpul zilei când ei sunt la muncă. Raziile sunt dese și trupele germane racolează copii în timpul când părinți sunt la muncă și aceștia sunt singuri acasă.
,,Războiul venise peste Cracovia într-o zi caldă, în urmă cu doi ani și jumătate, când sirenele de avertisment pentru raidurile aeriene răsunaseră pentru prima dată și îi împrăștiaseră în toate direcțiile pe copiii care se jucau pe stradă.Viața devenise dură, iar apoi devenise rea. Mâncarea dispăruse și stăteam la cozi lungi pentru alimente de bază. O dată nu se găsise pâine timp de o săptămână întreagă.
Apoi, cam acum doi ani, la ordinul Guvernământului General, evreii începuseră să se adune la Cracovia cu miile, venind din orășelele și satele din jur, dezorientați și cărându-și lucrurile în spate.’‘
Disperarea atinge cote alarmante, iar mamele întoarse de la muncă și care nu își mai găsesc copiii se sinucid, viața lor nu mai merită trăită. Când trupele nemțești vor evacua ghetoul, familia lui Sadie va coborî prin gaura de la wc. în canalizarea orașului pentru a reuși să se salveze, mai ales că mama este însărcinată.
,,Duhoarea mi-a umplut nările și m-am tras înapoi. M-a cuprins o încăpățânare rebelă, care eclipsa obediența mea obișnuită. Am tras aer pe nas și am început să mă clatin. Duhoarea era peste tot, mirosea a apă plină de fecale și de urină, precum și a gunoaie și putreziciuni, ceea ce îngreuna aerul.
– Respiră pe gură, m-a sfătuit mama în șoaptă, dar a fost și mai rău, de parcă chiar aș fi înghițit scârboșenia aceea. Respirații scurte!
Nici acel ultim sfat nu m-a ajutat cine știe ce. Apa din canalizare îmi ajungea până la glezne, impregnând ciorapii și ghetele.Umezeala rece ca gheața mi se lipea de piele și mă făcea să tremur.”
În fugă lor prin tunele și conducte, tatăl lui Sadie va pieri în apele murdare salvându-și fiica. Răpuse de durere, cele două femei împreună cu alte două familii vor urma pașii călăuzei lor în încercarea de a ajunge undeva la adăpost. La început, călăuza împreună cu părintele lui Sadie au pus la cale un plan de salvare, dar…nu au mai reușit să îl ducă la sfârșit. Din cele două familii care îi însoțeau, una va fi lichidată de nemții care erau de pază la vărsarea canalizări în rău.
Cei rămași în viață, o familie practicantă, formată din tatăl, băiatul Saul mai mare ca Sadie și bunica și cele două femei, se vor refugia într-o încăpere de beton puțin mai mare, iar supraviețuirea lor depinde de călăuza Pawel și când poate el să procure hrană și să o aducă în canalizare.
,,Pawel a cotit din nou, de astă-dată spre stânga, și ne-a condus la o încăpere de beton, fără ferestre și fără nici o altă sursă de lumină. Spațiul acela putea să tot aibă patru metri pe patru, fiind mai mic decât cel în care eu și părinții ei locuisem în ghetou. Apele canalului ploscăiau la marginea înclinată a încăperii, de parcă ar fi fost valurile pe un țărm. Cineva sprijinise câteva scânduri înguste pe blocurile de ciment și improvizase astfel un fel de bănci, iar într-un colț se găsea un godin ruginit. Era aproape ca și când am fi fost așteptați acolo”.
Pentru Sadie calvarul acesta de supraviețuire a început. Simte că zi după zi se sufocă, astfel că va încalca regulile și va merge în apropierea gurelor de canal exterioare, unde poate să zărească cerul. La fel ca Saul, care va citi ori de câte ori are ocazia. Într-una din încercările sale de a pretinde că totul este normal și de a privi cerul sau măcar de a inhala aer proaspăt, Sadie va zări o fată cam de vârsta ei, ce i se pare nespus de frumoasă și îngrijită.
Ella Stepanek era o poloneză înstărită, până când tatăl său a plecat la război și a fost declarat mort. Casa și banii vor ajunge pe mâna mamei sale vitrege, Ana Lucia .Cum fratelei ei este la Paris și nici acolo nu este mai roză situația cu războiul, Ella va trăi la milă Anei. Aceasta va organiza mese și serate pentru ofițerii germani, devenind o colaboraționistă. Cum ea va deveni prietenă intimă ofițerilor de rag înalt, Ella va avea actele ștampilate în așa fel încât va putea să se plimbe nestingherită prin oraș. Ea va încerca pe cât posibil să nu îi stea în cale mamei vitrege.
Într-o zi când ajută la cumpărăturile casei, Ella va zări un chip tras la față care o urmarea din gura de canalizare. Cum ea nu mai are prieteni, nici fratele nu este, la fel și fostul prieten s-a despărțit de ea când a plecat în război, Ella se va împrieteni cu Sadie, fata din canalizare. Va încerca pe cât posibil să o ajute cu puțina mâncare care o poate lua din bucătărie, fără ca mama vitregă să intre la bănuieli.
Cele două fete vor deveni prietene, fiecare așteptând cu nerăbdare ziua când se pot întâlni și discuta despre visurile lor. Sadie o compătimește pe Ella pentru singurătatea sa, și pentru speranța împăcării cu fostul iubit. Ea măcar are mamă, pe prietenul ei Saul, pe tatăl și bunica acestuia. Situația devine din ce în ce mai disperată. Pawel, călăuza care le asigura minima existența a fost prins în canal cu o sacoșă de mâncare, în condițiile în care rațiile sunt foarte mici pentru fiecare. Va fi închis. Cum vor rezistă fără mâncare? Mai ales că mama lui Sadie mai are puțin și trebuie să nască. Va reuși Ella să asigure singură necesarul de mâncare fără să fie prinsă?
Cineva va rezistă luni de zile în canal și cine nu?
Ce se va întâmplă cu mama și copilul?
Vor reuși cei doi tineri să se apropie în canal sau faptul că Saul provine dint-o famile practicantă cu reguli stricte,îi va îndepărta?
Vor reuși să scape din rețeaua de canalizare când această va fi minată de către nemți ,în speranța că Aliații care înaintează să nu se folosească de ea?
Ce destin le rezervă viitorul celor două tinere?
Încă o dată natură omenească demonstrează că este în stare de orice pentru a supraviețui, iar orice se întâmplă mergem mai departe!
„Sincer și frumos scris, acest roman emoționant este plin de răsturnări de situație și de demonstrații de curaj și de iubire pe care nu le veți uita niciodată, culminând cu un final care reușește să fie surprinzător și înălțător în același timp.“
Lisa Scottoline, autoarea bestsellerului Dragoste eternă
Dureros si trist subiectul. Felicitari pentru recenzie Nicol!
Exact asa este Arci,foarte trist! Autoarea aceasta te transpune în carte,parca simți durerea lor,sacrificiile pe care poate o mama însărcinată sa îndure pt.ca,sa fie alături de fiica sa mai mare! Dureros,foarte dureros la ce zace în om!