Fragment in exclusivitate Recviem pentru un asasin de Monica Ramirez

Fragment în exclusivitate Recviem pentru un asasin de Monica Ramirez

Vol 6. din seria Alina Marinescu

     Alex îl privi pe Scott, abținându-și un oftat exasperat. Recapitulaseră profilul misiunii de atât de multe ori, încât era convins că-l poate recita deja ca pe o poezie. Când încercase să scape sub pretextul briefing-ului, Scott îl informase cu calm că Brett se ocupa deja de asta. Ceea ce declanșase din nou suspiciunea în mintea lui.
     Alina nu e pe lista agenților operativi. Are două zile libere.
    Verificase deja de sute de ori numele respective și tot nu reușea să scape de sentimentul că ceva îngrozitor avea să se întâmple. Din proprie experiență, știa că în Elite nimic nu era ceea ce părea a fi.
     Într-un final, Scott își coborî privirea la ceas.
     -E timpul să te îndrepți spre terminalul pentru plecări, echipele sosesc în zece minute.
     Alex încuviință din cap, continuând să recite cuvintele în gând ca pe o mantră.
     Alina nu e pe lista agenților operativi. Are două zile libere.
     Însă sentimentul că timpul îi fusese ocupat în mod deliberat nu-i dădea pace.
   Terminalul pentru plecări era pustiu, dar zgomotul îndepărtat al bocancilor pe podeaua din metal îl avertiză în legătură cu sosirea iminentă a agenților. Alex se sprijini de poarta de acces, simțindu-se în mod ciudat fără suflare.
     Rowe.
    Corrado.
    Gibbs.
    Pierre.
    Vlasov.
    Transpirația rece îi alunecă pe spate în timp ce aștepta să apară și ultimul agent operativ. Frica pură i se instală în stomac cu un nod dureros. O apariție cu păr bălai și ochi verzi îi opri inima, transformând coșmarul în realitate.
     Alina.
    Alex se forță să respire. Lumea se înclină pe axa ei, în timp ce Alina își continuă drumul cu capul în jos, ajustând chingile tocului de pe picior.
     Restul de șase agenți vor fi sacrificați.
    Incapabil să formuleze vreun gând coerent, Alex nu putu decât să privească cu oroare tăcută cum se apropia de el.
     -Alex? se opri ea în fața lui, îngrijorarea oglindindu-se în ochii verzi. Ce s-a întâmplat?
     Întrebarea îi strânse inima ca într-un pumn. Se forță să-și dreagă vocea.
     -Nimic, reuși să răspundă.
     Totul.
    Alina îi zâmbi și-l luă în treacăt de mână. Căldura trupului ei se infiltră prin materialul mănușilor negre pentru a-i atinge mâna rece precum gheața. Apoi se îndreptă spre duba ce-i aștepta cu motorul pornit.
    Alex simți cum i se ridică părul pe ceafă, intuind faptul că era privit. Strânse pumnii, cuprins de o furie devastatoare. Întoarse capul și-i întâlni privirea lui Brett. Greutatea zdrobitoare a anilor în care servise Elite fără a pune la îndoială ordinele primite îl izbi în plină forță. Continuă să-i susțină privirea lui Brett, ura fierbinte oglindită în ochii verzi ca jadul determinându-l pe șeful lui să-și întoarcă capul. Alex se întoarse pe călcâie, îndreptându-se spre dubă cu sângele fierbându-i în vene.

*

    Periferia orașului Tallinn – Estonia
    Mă foiesc neliniștită pe scaun, aruncându-i priviri pe furiș lui Alex și tot încerc să-mi dau seama ce naiba se întâmplă cu el. S-a izolat de toată lumea, așezându-se în spatele dubei, evitând orice fel de contact vizual. Pe drum spre aeroport a stat doar cu nasul în laptop, la fel și în avion, indicând foarte clar prin atitudinea rigidă că nu dorește să fie deranjat. Ce s-a întâmplat în terminalul pentru plecări? Arăta de parcă tocmai văzuse o stafie, palid și cu privirea pierdută. Aproape că am avut impresia că a fost șocat să mă vadă. Ceea ce n-are niciun sens… Nu, în mod sigur e altceva la mijloc. Mi-aș dori să pot vorbi cu el, dar nu pot face o scenă de față cu toată lumea.
    Îmi mut privirea de la el la Ford, care inspectează pentru o ultimă oară toate dispozitivele cu explozibil pe care le vom folosi. Lângă mine, Vlasov se agită cu arma automată și habar n-am ce încearcă sa facă. Oftează exasperat și-și ridică privirea la mine.
    -Nu pot să fixez dispozitivul de ochire!
    Ridic o sprânceană, abținându-mă de la un comentariu acid.
    -Pentru că nu așa se montează, îi spun pe un ton cât se poate de calm.
    Îi iau arma din mână și rezolv problema într-o secundă.
    -Aaaaa, corect, am uitat că au schimbat mecanismul, comentează Vlasov pe un ton tâmp, uitându-se la armă de parcă n-a mai văzut-o în viața lui. Știi, eu n-am mai fost pe teren de aproape un an.
    Un an?! N-am mai auzit până acum ca un agent operativ să aibă parte de o vacanță atât de prelungită.
    -De ce? îl întreb pe un ton neutru.
    -Păi, nu știu… poate pentru că am făcut varză o misiune în Zair.
    Mă uit în direcția lui Alex, întrebându-mă ce naiba caută Vlasov într-o misiune de top dacă n-a mai fost activ de un an. Dar Alex îmi evită privirea cu orice preț și se ridică de la locul lui pentru a păși în fața noastră.
   -Fiecare dintre voi va primi câte două dispozitive cu explozibil. Mark vă va transmite în timp real coordonatele punctelor unde trebuie plasate.
     Ford își ridică privirea de la dispozitivele din fața lui.
    -Imediat ce terminați, îmi dați un semnal. Ridică două degete. Două pulsuri în căști.
    Corrado face o grimasă.
    -Nu exagerăm puțin? Vrem să aruncăm în aer toată zona? Se încruntă la Ford. Cum ieșim de acolo?
     Interesantă întrebare.
    -O să primiți instrucțiuni, intervine Alex înainte ca Ford să apuce să deschidă gura.
     Duba se oprește lin și adrenalina începe să-mi pompeze prin vene.
    -Punctul Alfa, anunță Alex.
    Îmi controlez încărcătorul Glock-ului pentru a mă asigura că totul e în ordine și-mi ridic privirea pentru a-l surprinde pe Alex cum mă studiază cu o intensitate ciudată. Îmi iau rucsacul de teren și mă apropii de ușă, știind că e ultima mea șansă de-a putea schimba câteva vorbe cu el. Dar Alex mi-o ia înainte, apucându-mă de mână și trăgându-mă afară, în lateralul dubei.
    -Dacă se întâmplă ceva și comunicațiile pică, fii cu ochii pe ăsta, îmi spune cu voce joasă, punându-mi în palmă un PDA minuscul față de cele standard. Mă apucă de brațe și mă strânge cu putere. E foarte important, Alina, ai grijă să nu-l pierzi. În felul ăsta putem comunica de oriunde… în afara rețelei Elite.
    Ok, de data asta chiar mă cuprinde frica. Pulsul mi-o ia la goană la auzul disperării din vocea lui. O să putem comunica de oriunde. În afara rețelei Elite. Ce naiba vrea să însemne asta? Îmi cobor privirea la micul dispozitiv din palma mea, după care întorc capul să privesc depozitul imens pe care trebuie să-l distrugem.  Neliniștea mi se încolăcește în stomac cu fiori de gheață.
    -Alex, spune-mi ce se întâmplă.
    Alex îmi dă drumul la brațe și aproape îmi pierd echilibrul.
    -Du-te, îmi spune cu voce răgușită.
    Mă îndrept către gardul din sârmă ghimpată pe care urmează să-l tăiem, întorcând capul peste umăr să-l privesc. Alex a rămas în același loc, urmărindu-mă cu privirea de parcă ar fi ultima oară când mă vede. Tensiunea dintre noi pare că e gata să scoată scântei. Panica îmi paralizează toate simțurile și, în momentul acela, o știu cu siguranță.
    Ceva absolut îngrozitor e pe cale să se întâmple.

     Lansarea cărţii Recviem pentru un asasin se va desfăşura astăzi la Casa Radio. Mai multe detalii despre eveniment, găsiţi pe pagina de facebook