Astrologie și religie la Greci și Romani – Franz Cumont – Editura Herald – recenzie

Titlu: Astrologie și religie la Greci și Romani

Număr pagini: 160

Autor: Franz Cumont

An apariție: 2018

Publicată inițial: 1912

Editura: Herald

Traducere: Walter Fotescu

   Franz Cumont a fost un arheolog, istoric și filolog belgian. El este cunoscut mai ales pentru studiile sale cu privire la impactul religiilor misterioase răsăritene, în special Mithraismul, asupra Imperiului Roman. În 1997, Biblioteca Regală din Bruxelles a sărbătorit cea de-a cincizecea aniversare a morții lui Cumont cu un colocviu despre sincretism în lumea mediterană a antichității.

   În cartea “Astrologie și religie la Greci și Romani”, autorul își propune să facă o sinteză a tuturor cercetărilor efectuate de el de-a lungul timpului, cercetări care au fost prezentate în cadrul Comitetului American pentru prelegeri de Istorie a Religiilor.

   Lucrarea se împarte în șase capitole, fiecare dintre ele având scopul de a întări cele spuse în capitolul anterior.

   În primul capitol, Caldeenii, autorul expune în primul rând  felul în care astrologia a început să își facă simțită prezența în antichitate. Și aici se face vizibilă întrepătrunderea a trei popoare care au pus bazele cultului astrologic. Babilonienii au studiat astronomia empiric, grecii au aplicat trigonometria asupra ei pentru a obține rezultate din ce în ce mai exacte, însă caldeeni au adunat cele două concepte și au dezvoltat o teologie savantă, bazându-se pe o știință sacerdotală.

   Observăm cum în antichitate, din cauza lipsei cunoștințelor legate de divinitate, din cauza necunoașterii universului, a apărut frica de ce e nou, de ce e diferit și neînțeles. Astfel, o eclipsă de soare, o eclipsă de lună, o mișcare a planetelor ducea la concepția că aceste fenomene astronomice erau cumva conduse de o forță superioară celor umane. Așa a luat naștere divinația corpurilor cerești. Planetele au ajuns să fie unii din cei mai importanți zei. Aceste concepte s-au extins treptat și înspre partea vestică a lumii, ajungând și la romani, furnizându-le premisele pentru formarea unei religii păgâne bazate pe venerația cerurilor. Din cauza efectelor pe care mișcarea planetelor le are asupra firii umane, aceștia au ajuns să asocieze mișcarea fiecăreia și, implicit, planeta cu un anumit comportament, declarându-i astfel zeii aceluiași. Marte a devenit zeul războiului, Venus zeița iubirii etc.

Autorul expune în această carte patru probleme esențiale care erau tratate în mitologia antică.

   Cine obține nemurirea astrală? Cum se înalță sufletul la cer? Unde se găsește lăcașul fericiților? Cum este concepută fericirea care le este acordată?

   În Orient, nemurirea părea să fie obținută de acei oameni care au obținut venerația celor din jur. Monarhii de regulă se aflau printre ei și, cu cât era mai înalt rangul unui om, cu atât zestrea pe care o primea în cer era mai mare. O concepție destul de simplistă în esență și care explică oarecum goana după putere. Deși în secolul XXI nu mai credem în această apropiere de nemurire o dată cu creșterea bogăției, pare că a rămas întipărit în ADN-ul nostru această goană după huzur, ca și cum viața noastră ar depinde de asta. Oare să aibă legătură tot cu moștenirea psihologică antică legată de nemurire? Ce-i drept mai sunt concepte pe care nu le mai adoptăm ca și definitorii, însă care ne ghidează viața cu o naturalețe de necontestat. Un exemplu concret este denumirea zilelor săptămânii după numele planetelor. Marte, Mercur, Jupiter, Saturn sunt fiecare derivate ale zilelor săptămânii. Dar, ce e și mai important, este ziua de Duminică, ce a fost închinată Soarelui. Însă aceasta nu este singura zi care este dedicată astrului suprem. Crăciunul a fost de altfel închinat tot Soarelui. Pentru a putea face trecerea mai ușoară de la păgânism la creștinism, teologii au ales ca zi pentru sărbătorirea nașterii Domnului data de 25 Decembrie care, în credința antichității, reprezenta renașterea soarelui. În contextul solstițiului de iarnă, această dată vine o dată cu scăderea lungimii nopții și creșterea lungimii zilei. Era sărbătorirea triumfului luminii asupra întunericului.

   Ajungând vechile credințe în Imperiul Roman, acestea nu au fost tratate cu aceeași venerație, însă vechile credințe au fost transpuse în unele noi. Escatologia veche egipteană a fost renăscută într-una nouă Romană. Dar, deși credințele vechi au fost abandonate, obiceiurile au fost păstrate în virtutea unor tradiții arhaice. Astfel, în continuare se puneau în morminte scări mici care semnificau în mod simbolic ridicarea la cer. Scara era una dintre metodele vechilor egipteni de a ajunge la ceruri, care se credeau că erau atât de aproape încât se puteau urca la ele de pe un munte cu ajutorul unei scări. Un alt simbol al trecerii în lumea zeităților era vulturul. Astfel, deși nu se mai credea în această călătorie, era pus în continuare în vârful rugurilor un vultur simbolic care ar fi transportat sufletul în lumea de dincolo.

   Cartea aceasta sintetizează într-un mod diferit totalitatea credințelor antice și felul în care ele au influențat activitatea popoarelor caldeene, babiloniene, elene și romane. Autorul a încercat să expună cunoștințele sale într-un mod mai prietenos cu cititorul, astfel încât să poată să le înțeleagă oricine. Prezentarea concepțiilor au fost narate într-un mod succint și fluid, astfel încât să se poată face trecerea de la un subiect la altul. Nu am putut să nu observ cunoștințele vaste ale autorului în acest domeniu și pasiunea lui pentru credințele antice cărora le-a dedicat ani de experiență. Este un subiect dificil de abordat, dificil de prezentat astfel încât să atragă și alți cititori din afara celor din domeniul de specialitate. Și cu toate astea autorul a reușit să prezinte toate aceste concepte într-un mod simplu și concis. A reușit să se coboare la nivelul cititorului amator și să prezinte istoria, care are un impact major asupra noastră fără să ne dăm seama.

   “Dacă ne întoarcem la stadiile cele mai timpurii de dezvoltare ale fiecărui domeniu al cunoașterii, până în perioada alexandrină și chiar cea babiloniană, vom descoperi aproape pretutindeni influența perturbatoare a acestei <<matematici>> astrale. Copăcelul acesta, ivit în buruienile de lângă arborele cunoașterii, a crescut din aceeași tulpină și și-a amestecat ramurile cu ale sale. Astrologia nu numai că este indispensabilă savantului dornic să urmărească progresul anevoios al rațiunii de-a lungul meandrelor și răspântiilor sale – poate misiunea cea mai înaltă a istoriei -, dar pe lângă asta, ea beneficiază și de interesul pe care l-au trezit toate manifestările iraționalului.” Franz Cumont

Cartea Astrologie și religie la Greci și Romani – Franz Cumont poate fi comandată de pe site-ul Editura Herald

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi

Astrologie și religie la Greci și Romani – Franz Cumont