Iarnă căzută-n genunchi de Dan Claudiu Tănăsescu - Editura Velvet Story

Iarnă căzută-n genunchi, de Dan Claudiu Tănăsescu – Editura Velvet Story – pre-recenzie

Iarnă căzută-n genunchi

Dan Claudiu Tănăsescu

Editura: Velvet Story

Anul apariției: 2020

Colecția: Clasica

    Îmi plac cam toate genurile literare, de la romance și fantasy, la thriller și acțiune, și cred că fiecare are farmecul său. Indiferent de tema abordată, orice poveste merită citită atâta timp cât este bine scrisă și dacă dispune de o pleiadă de personaje interesante, credibile, cu care să mă pot identifica. Însă, trebuie să recunosc că prefer poveștile pline de speranță, pentru că îmi place să văd cum un personaj oropsit de soartă reușește să-și depășească condiția precară. Totuși, au fost și momente în care mi-am propus să ies din zona de confort și să citesc cărți pe care în mod normal le-aș fi evitat. Așa am ajuns să apreciez valoarea unor povești care reflectă realitatea cotidiană sau/și realitatea istorică. Cărți la finalul cărora am rămas cu sentimentul unei lecturi profunde și de calitate. Acesta este și cazul romanului ,,Iarnă căzută-n genunchi”, scris de autorul Dan Claudiu Tănăsescu. Cu toate că la început am fost sceptică cu privire la tema abordată, nu mi-a luat mult timp să îmi dau seama că țineam în mână o mică bijuterie literară.

   Cred că au trecut foarte mulți ani de când nu am mai citit o carte atât de bună, o poveste bine construită, cu un stil de scriere destul de poetic, ce îndeamnă la visare. Aici se simte din plin forța narativă, talentul scriitoricesc, puterea cuvântului. Pe tot parcursul poveștii am fost captivată de maniera în care este descrisă natura și atmosfera acelor vremuri, de modul în care autorul promovează valorile românești, folclorul și istoria.

 

,,Gospodăria pe care o primise de la Bardescu semăna cu un colț de rai: o fâşie de pământ, nu mai mare de două pogoane, ruptă din coasta Bărăganului, avea pe spinarea-i gheboşată o casă înaltă acoperită cu solzi de țiglă zmeurie. La răsărit râul, sărutând cu valurile albăstrui rădăcinile sălciilor, iar la apus codrul bătrân cu stejari groși despărțeau colina de freamătul pădurii și muțenia apelor. Primăvara, zăpada înaltă și curată se mistuia în şuvoaie cristaline care, clipocind, curgeau cu repeziciune spre râu, ca să se amestece cu apa verzuie, apăsată încă de gheața groasă de un cot. Verile lungi până la uitare, cu soare încins precum fierul scos din zgura aprinsă, a cărui căldură juca aerul ca o perdea de mătase străvezie. Toamnele aruncau pulbere de aur peste iarbă și pomi, iar iernile grele, cu zăpezi adânci, acopereau totul luni în şir.”

   ,,Iarnă căzută-n genunchi” este un roman profund, emoționant, despre dragoste, suferință, pierdere, riscuri, curaj, dar și despre greșeli și asumarea consecințelor. O poveste răscolitoare care te face să călătorești în vremuri de demult apuse. Suntem martorii unor momente și fapte absolut revoltătoare, și totuși, omenia reușește să aibă câștig de cauză.

   Am fost impresionată de poveste, de condiția umană a personajelor, de suferință și zbuciumul lor, de modul în care a reușit să mă sensibilizeze. Am fost plăcut surprinsă de ideea pe care a avut-o autorul, de a ne face părtași la evenimentele importante din viața plină de încercări și dificultăți a unor oameni de la țară (și știm foarte bine cât de precară era viața țăranilor români în perioada interbelică), iar maniera în care este redată istoria lor, dar și scriitura în general, m-a făcut să-mi amintesc de operele unor scriitori români consacrați.

,,Timpul aleargă spre zări necunoscute. Unii spun că-i o pasăre cu aripi lungi și puternice, de care nu te poți ține decât atât cât mai ai încă puteri. Alții, c-ar fi un vârtej amețitor în care anii se tot ridică spre neînțelesele limpezimi ale cerului. Oricum, prin ani, sufletul trece, frământându-se între îndoieli și bucurii, iar trupul, firav ori puternic, se mişcă de colo-colo, biciuit de gerurile iernilor și scăldat în sudorile miezului de vară. Mai pui că de la tăierea buricului și până la țeapa morții, lovituri, buşituri, zgârieturi și răni de tot soiul scrijelesc ori rup plămădeala alcătuită din carne și oase. In ea stă, strâns ca într-un pumn înțepenit, zbuciumul ăla necunoscut ce pulsează prin toate ungherele trupului, şi care de fapt e viața! Ea îi mână pe unii să facă lucruri bune, pe alții să se apuce de rele. Iar între aceste depărtări se îmbulzesc, sfioși, ascultători și aplecați de umeri, cei ce trăiesc doar să se îmbuibe cu miresmele pământului! Şi aşa, fiecare îşi scrie istoria lui…”

   Inițial, am crezut că Mardare este personajul central pentru că era mai mereu scos în evidență prin acțiunile sale, bune sau rele, dar povestea are mai mulți protagoniști – oameni apropiați lui Mardare, oameni de care se simte legat. Fiecare personaj își spune cumva povestea vieții: aflăm despre iubiri pierdute în negură timpului, descoperim secrete ținute ascunse de ochii curioșilor, dar și amintiri de pe front.

,,- O, tată, mult mai pătimesc oamenii în război! suspină fata.

  – Eh! dådu el din mână. Multe, chiar foarte multe! Numai că pentru noi, românii, războiul ăsta, care s-a târât printre viile Mărăşeştiului și pe valea Mărăştilor, s-a transformat în dorința neclintită a soldaților să facă România mare. Şi prin vitejia lor au reuşit.”

  Fiind o romantică incurabilă și o fană a acestui gen literar, am apreciat faptul că autorul i-a oferit lui Mardare și o poveste de dragoste. O poveste ce răscolește sufletul cititorului, ce îi accelerează bătăile inimii.

,,Mardare, prăvălit pe o parte, îi mângâia părul răvăşit. Ioana hohotea. Nu știa dacă-şi plângea copilăria pe care o pierduse, ori poate bucuria unei vieți noi atunci răsărite, ca un soare de dimineață pe un cer de primăvară. Intinse mâna spre Mardare și, privindu-şi degetele lungi şi tremurătoare, rosti printre suspine:

  – Să må iubești, să mă iubești toată viața ta!”

   În ,,Iarnă căzută-n genunchi”, ficțiunea este îmbinată armonios cu evenimentele istorice, acțiunea fiind plasată în perioada interbelică, undeva într-un sat din câmpia Bărăganului. Acțiunea îl are în prim plan pe Mardare, un băiat  orfan de șaptesprezece ani, adus cu ani în urmă de undeva din Moldova de Păun, administrator peste moșia prințului Bardescu, și dat spre creștere lui Crapuzis Veriadi, care îl ține acum ca slugă-n casă. Veriadi era bun la suflet, dar iute la mânie, iar pe Mardare îl bătea pentru cea mai mică greseală, uneori și pentru lucruri de nimic. De prea multă bătaie, tânărul începuse să-l urască pe stăpân, dar să fugă din casa grecului nu avea curaj.

   Într-o după-amiază de iarnă, Mardare a fost trimis în București, ca să ducă o mie de lei domnului Diamantopol, dar  a pierdut timpul prin oraș și s-a întors târziu acasă, aproape de miezul nopții.  Văzând că este luat din scurt, lui Mardare i-a trecut prin minte să-și bată joc de grec și i-a spus că a cheltui banii. Veriadi a vrut să-l împuște, iar el l-a pocnit cu un scaun în cap. N-a vrut, doar s-a apărat. Crezând că și-a omorât stăpânul, Mardare se gândește că trebuie să fugă, dar unde să se ducă așa, fără să cunoască pe nimeni și fără nici un ban?

   După ce fură câteva teancuri de bani din scrinul stăpânului, Mardare fuge de acasă. Pașii îl îndreaptă spre moșia prințului Bardescu, sperând că administratorul Păun îi poate da un sfat, dar acesta îi spune că singurul lucru de făcut este să meargă la conac să vadă dacă Veriadi e mort sau nu, apoi să se ducă la șeful de post și să se predea. Însă frica îl determină pe Mardare să nu țină cont de sfatul lui Păun și fuge în lume. Ajuns la cârciuma Hanul de pământ, loc în care se adunau aproape toți hoții ce dădeau târcoale satelor din jurul Bucureștilor, intră în vizorul lui Brică, cel mai vestit hoț, cel care împreună cu banda lui fura cirezi întregi de vite, spărgea morile pline cu grâu și porumb, ataca oameni întorși de la târguri, dispărând fără urmă. Astfel, fără să vrea, Mardare se trezește hoț în toată regula.

   În cele două luni de când e membru în banda lui Brică, tânărul a învățat tot felul de șiretlicuri. Uneori, scârbit de faptele lor, ar fi dorit să ajungă pe mâna jandarmilor, dar nu știe cum să iasă din mocirla asta. Însă lucrurile încep să ia o întorsătură neplăcută atunci când banda de hoți jefuiesc moara prințului Bardescu, iar Brică îi ordonă lui Mardare să-l omoare pe morar, un om impovărat de greutăti, care avusese nenorocul să nu plece acasă în acea noapte.

,,Speriat, cu mâna tremurandă, Mardare scoase pistolul și-i trase piedica. Auzea răsuflarea grăbită a morarului care, încremenit, aștepta osânda. Ochii îi sclipeau precum două mărgele de sticlă prinse în fața-i suptă și galbenă ce aducea cu o jumătate de dovleac, Mardare a făcut doi pași, îndreptând arma spre morar. Se afla atât de aproape de Niță, încât îl simțea cum tremură de frică. Mâna în care ținea pistolul începu să se înmoaie. Îl știa bine pe morar. Necăjit și sfios, slugărea la moara prințului pentru un sac de mălai pe săptămână. Avea patru copii și o nevastă bolnavă. Muncind din greu zi și noapte, fără să meargă acasă decât sambăta seara, încărca la sfârșit de săptămană într-un căruț sacul cu mălai și pleca grăbit la ai lui.“

   Dacă a reușit sau nu să îndeplinească acel oribil ordin, vă las pe voi să aflați. Important e faptul că,  în capul lui Mardare s-a aprins îndemnul căinței. Nu mai putea să continue în felul acesta, să facă rău, să fure. Mai bine pușcăria. Dar va reuși să fugă din bandă? Se va preda șefului de post? Îl va ierta Veriadi pentru furt? Bătrânul este decis să-l dea pe mână jandarmilor. Va reuși Păun să-și salveze protejatul? De ce Păun nu este de acord ca fiica lui, Ioana, să aibă o relație cu Mardare? Ce secret ascunde? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!

Despre autor:

   Claudiu Claudiu Tănăsescu (n. 26 aprilie 1938, Mogoșoaia, România) este un medic, autor, politician, nuvelist, publicist, romancier și scriitor român Prieten bun cu Marin Preda, Fănus Neagu, Mircea Micu și mulți alții, Dan Claudiu Tănăsescu are un portofoliu impresionant de cărti, cele mai multe premiate și vândute într-un număr de exemplare de-a dreptul impresionant. Romanului „Iarnă căzută-n genunchi”, i s-a acordat premiul revistei „Astra”.

Cartea o găsiți pe site-ul Editura Velvet Story

Autori români

Recenzii cărți

#clasica #edituravelvetstory #autoriromani #danclaudiutanasescu #literaturapetocuri

 

 

8 COMMENTS

  1. Felicitări, Alina pt frumoasa recenzie. Din cele scrise de tine parca și vad acțiunea. Cu siguranță o sa-mi placa mult de tot cartea. Felicitări și autorului și mult succes.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.