„Uneori telepatia este o simplă îmbrățișare.”

Institutul de Stephen King

Institutul, de Stephen King – Editura Nemira – recenzie

Institutul

Autor: Stephen King

Titlul original: The Institute

Editura: Nemira

Colecția Armada

Anul apariției: 2020

Traducere din limba engleză de: Ruxandra Toma

Număr pagini: 629

Gen: SF

Cotație Goodreads: 4,21

  Mă autodiagnostichez iar cu sindromul cărții plăcute. Atât de mult mi-a plăcut „Institutul”, noul roman al lui Stephen King, încât mi-e greu să vorbesc despre el.

  Un amestec de „It” (avem tot ideea cu copiii abuzați, cu vârste de 11-12), „Shining” , „Dr. Sleep”, chiar și puțin din „Carrie” (puteri paranormale precum telekinezia și telepatia, pentru care copiii sunt vânați, chiar dacă scopul este oarecum diferit).

  Încă o dată, mă mir de geniul lui King. Cum i-a dat așa ceva prin cap? Nu știu dacă are și el puteri paranormale, precum personajele din cărțile sale, însă un lucru e cert: este un scriitor magic.

  Totuși, să încerc să depășesc sindromul cărții plăcute și să vă spun câte ceva despre ce se întâmplă acolo:

  Romanul începe cu Tim, un fost polițist ce printr-un concurs de împrejurări, ajunge paznic la o secție de poliție dintr-un orășel uitat de lume, Du Pray.

  După multe pagini, avem de a face cu un alt plan al narațiunii, total diferit și aparent fără nicio legătură cu primul. Facem cunoștință cu Luke Ellis, un copil de 12 ani cu o inteligență ieșită din comun, depășind cu mult media sa de vârstă. Puștiul are în față un viitor luminos, fiind acceptat la două facultăți de prestigiu. Pe lângă inteligență, mai deține o abilitate specială, e drept, nu foarte bine dezvoltată: telekinezia. Când simte emoții puternice, poate mișca, numai cu puterea gândului, obiecte ușoare precum tăvi goale de pizza. Asta în cazul lui, alți copii, la care abilitatea este mai pronunțată, pot face mult mai multe.

  Într-o noapte, părinții lui sunt uciși, iar el este răpit din propria casă; se trezește la Institut, un loc straniu, împreună cu alți copii cu abilități asemănătoare: telekinezie și telepatie.

  La scurt timp, aflăm că Institutul face parte dintr-un plan bine pus la punct, de a salva lumea. În numele acestei cauze „nobile”, copiii sunt torturați, servind drept cobai pentru anumite experimente.

Lumea încă este la locul ei, Tim. Asta nu-i statistică. E realitate. Șaptezeci de ani după ce bombele atomice au șters de pe fața pământului Hiroshima și Nagasaki, lumea încă este la locul ei. În ciuda faptului că multe națiuni dețin arme nucleare, în ciuda faptului că emoțiile primitive încă au câștig de cauză în fața gândului rațional și superstițiile care pretind a ține locul religiei mai călăuzesc politica oamenilor. De ce mai există lumea? Pentru că noi am protejat-o, iar acum nu mai putem s-o facem.”

  Consecințele asupra copiilor sunt dezastruoase. Deși li se spune că după o perioadă se vor întoarce la familiile lor (teoretic, nu știu că părinții lor au fost uciși), de fapt, ajung într-o stare vegetativă, ca urmare a modului în care le este folosită mintea.

Luke era tot mai convins că acesta era motivul pentru care se aflau aici: să li se fure ce aveau ei mai bun. Aici erau transformați în arme și folosiți până nu mai rămânea nimic din ei.”

  Ce se va întâmpla cu Luke și colegii săi de suferință? Nu pot să vă spun multe, însă cele două planuri ale acțiunii, atât de diferite aparent, se unesc la un moment dat. Tim, fostul polițist de care și uităm pe parcurs, va juca un rol important în existența lui Luke și a prietenilor săi din Institut.

Subtext

  Evident că subtextul este nelipsit din opera lui King. Modul în care copiii sunt ținuți prizonieri, atenția fiindu-le distrasă prin tot felul de vicii, recompense nocive, în timp ce conducerea își îndeplinește scopurile, reflectă multe lucruri petrecute în realitate.

Poate că se obișnuiseră, își spuse Luke. Nu-i prea venea să creadă, dar își aminti de copiii de la Institut, care își vedeau de viețile lor – se îndopau la masă, se tratau cu sucuri alcoolice, fumau din când în când câte o țigară adevărată, se prosteau pe terenul de joacă și fugeau de colo până colo pe coridoare seara, zbierând cât îi țineau plămânii. Probabil că ajungi să te obișnuiești cu orice. Odios gând!”

  Cu alte cuvinte, SF, dar pe bune. Autorul împletește ca nimeni altul realitatea cu ficțiunea. De altfel, la începutul romanului ne întâmpină o constatare ce-ți face pielea de găină:

 

„Conform datelor Centrului Național pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual, aproximativ 800.000 de copii sunt dați dispăruți în fiecare an în Statele Unite. Unii sunt găsiți. Cei mai mulți, nu.”

  Totodată, viața dusă de copii la Institut este o metaforă pentru dependența de substanțe, așa cum în multe cărți de-ale lui King întâlnim.

  „Durerile de cap se mai domolesc după filme… însă nu pentru multă vreme, ba chiar dimpotrivă – starea asta vagă de bine durează din ce în ce mai puțin.”

Referințe la alte opere ale autorului

  Stephen King ne-a obișnuit ca în fiecare roman să introducă referințe către alte cărți de-ale sale. E o strategie bună, așa te convinge să le citești.

Aici am detectat o referință la „Shining” și una la „Salem’s Lot”:

  „Pe coridorul principal – pe care acum Luke îl considera a fi aripa locatarilor -, fetițele (Gerda și Greta) se uitau la el cu ochi mari și înspăimântați. Se țineau de mână și strângeau la piept păpuși identice, la fel ca ele. Îi aminteau lui Luke de gemenele dintr-un vechi film de groază.”

  De fapt, referința este la filmul lui Kubrick, ceea ce este ciudat, pentru că Stephen King nu l-a apreciat niciodată. În carte, cele două fete nu erau gemene.

  „În Maine e un orășel, Jerusalems Lot îi zice, și oamenii care au trăit acolo ar putea să-ți zică mai multe despre bărbații în mașini negre, asta dacă mai există cineva în viață. Au dispărut toți acu’ vreo patruj de ani. George Allman vorbește mereu de orașul ăsta.”

  Pe final, nu vă spun decât că trebuie să citiți cartea. Lectura sigur va fi plăcută.

Despre autor:

  Stephen King nu mai are nevoie de nicio prezentare, este unul dintre cei mai populari autori de romane și povestiri horror, thriller și fantasy.

  A urmat Liceul Lisbon Falls (cei care ați citit „ JFK: 11.22.63”, vă aduce aminte de ceva?) și cursurile Universității Maine din Orono. A lucrat la biblioteca facultății și și-a publicat primele povestiri în revista Maine Campus. Este licențiat în literatură și a obținut o diplomă pentru elocuțiune și artă dramatică (iar îmi aduce aminte de „JFK: 11.22.63”).

  A avut mai multe tipuri de joburi, lucrând atât într-o spălătorie industrială, cât și ca profesor de engleză la Hampden Academy. A învins alcoolismul și dependența de droguri, cu ajutorul soției sale, Tabitha, și ea scriitoare. Cuplul are 3 copii, dintre care 2 sunt scriitori (Joe Hill și Owen King).

  Cele mai cunoscute romane ale lui Stephen King sunt „The Shining”, „Misery”, „Cimitirul animalelor”, „Carrie”,It”, „Mr. Mercedes”„Doctor Sleep”, iar aproape toate scrierile sale (peste 40 de romane și 200 de povestiri) au fost ecranizate.

  Printre premiile primite, se află și Medalia pentru Contribuții Deosebite în Domeniul Literaturii Americane, oferită de National Book Foundation.

Carte disponibilă pe site-ul editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți Stephen King

Institutul de Stephen King – Editura Nemira – recenzie

***Sorina Ciocârlan***Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

16 COMMENTS

  1. Sorina, chiar și pisica pare să fie în suspans.
    Și mie îmi place Stephen King.
    Felicitări pentru recenzie!

  2. Felicitari pentru recenzie Sorina!
    Recunosc ca pe mine nu ma atrag cartile lui Stephen King.

    • Multumesc, Arci! E, cu siguranta n-ai nimerit tu cartea potrivita. King e la extreme, are ori carti foarte bune, ori foarte proaste (sau ma rog, deloc pe gustul meu). “Institutul” e una dintre cele foarte bune.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.