Un răspuns este întotdeauna o formă a morții.

Magicianul, de John Fowles-Editura Polirom

Editura Polirom, 2007

În traducerea Liviei Deac și a Marianei Chiroțan

Titlu original: The Magus ( 1965)

Număr de pagini: 659

Un răspuns este întotdeauna o formă a morții.

    Magicianul este romanul pe care îl citești cu sufletul la gură, de parcă în orice moment ar urma punctul culminant. Lecturând, descoperi cât de înșelător poate fi omul și cât de ușor poți să fii manipulat, cât de complexă și malefică poate deveni mintea omului, o minte odihnită, care nu duce grija zilei de mâine, urmărindu-și victima în stil „Big brother”. Nu e o carte frumoasă, dar e grozavă! O carte pe care nu o uiți ușor, o carte care te revoltă, te tulbură și te uimește în același timp. Acțiunea are loc în anii 1952-1953, în Anglia (partea I și a III-a, mai reduse ca număr de pagini) și insula Phraxos din Grecia (partea a II-a, care se întinde pe un număr însemnat de pagini). Personajul principal reprezintă un alter-ego al autorului, fapt dovedit prin mai multe elemente de autenticitate: propria experiență ca profesor de engleză a autorului pe insula grecească Spetsai, după o pregătire la Oxford.

     În debutul romanului, personajul-narator Nicholas Urfe face o mică incursiune în trecutul său familial: fiu unic al unor părinți englezi, extrem de exigenți, care însă mor într-un accident de avion. Moartea lor este resimțită de personaj ca o eliberare, putând astfel să ducă stilul de viață libertin pe care și-l dorea: înființează împreună cu niște prieteni clubul Les Hommes Révoltés, se dorește a fi poet. După terminarea studiilor, se angajează ca profesor la o școală din Anglia de Est, însă, plictisit, demisionează. În viața amoroasă este la fel de superficial, avertizându-și de la început iubitele că este un singuratic, lucru folosit ca armă la despărțire: aveam grijă întotdeauna să-mi previn victima, înainte de a se dezbrăca, de diferența de a te cupla cu cineva și a te căsători, devenisem aproape tot atât de abil în începerea jocului, cât și în terminarea lui.

     La sfârșitul lunii august, răspunde favorabil unei oferte de serviciu ca profesor de engleză la Liceul Lord Byron, de pe insula Phraxos, din Grecia. În seara aceea o cunoaște pe tânăra australiancă Alison Kelly, de care se va îndrăgosti, însă, simțindu-și libertatea pusă în pericol, de care se va despărți odată cu plecarea în Grecia.

     Înainte de plecare, se întâlnește cu predecesorul său, Mitford, care fusese în Phraxos și care îi face o prezentare a școlii și insulei. La despărțire îl sfătuiește să se ferească de „sala de așteptare”, ceea ce îl pune pe gânduri pe Nicholas.

    Prin ochii naratorului, autorul descrie peisaje grecești ce-ți taie răsuflarea, în totală opoziție cu cenușia Londra.

Marea bătea în turcoaz, muntele, la orizont, apărea albastru-cenușiu în fierbințeala fără boare. Vedeam coroana verde sclipitoare a pinilor de la Bourani. […] Undele se răspândeau pe suprafața albastră lăptoasă a mării într-un clipocit vag și acesta a fost ultimul semn de civilizație după ce bărcile au dispărut în golful vestic. Stăteam toropit la umbra subțire a unui pin în mijlocul peisajului atemporal disociat Greciei sălbatice.

    Fascinat la început de frumusețea insulei, Nicholas percepe, câteva luni mai târziu, singurătatea ca pe o povară, iar dezmăgirea provocată de eșecul său scriitoricesc îl determină să se gândească la sinucidere.

Însă, împins de curiozitate, trece de „sala de așteptare” (care era, de fapt, o placă agațată pe plajă) și intră pe domeniul misteriosului domn Maurice Conchis. Aici, la Bourani, se petrec evenimente care sfidează normalul și îl dezorientează pe Nicholas. Începe să își petreacă sfârșiturile de săptămână aici, iar Conchis își povestește viața; o viață pe care nu a trăit-o, de fapt, niciodată astfel, după cum va afla nu după mult timp Nicholas. Își face apariția o tânără fragilă, care se recomandă Lily (iubita din tinerețe a lui Conchis, moartă de febră tifoidă). De aici, pe parcursul câtorva săptămâni, se vor succede evenimente într-un ritm alert, personajul principal descoperind, alături de cititor, că totul este o minciună și, când se dă de înțeles că adevărul a fost elucidat, situația se răstoarnă din nou, dezamăgitor. De ce?

    Primul răspuns pe care îl oferă Conchis este spiritismul, apoi un teatru fără scenă, în care toți sunt actori, dar nu toți știu asta, experimentul făcut de o echipă ilustră de medici și, în final, pentru a-i da o lecție lui Nicholas. Ești ca și ariciul. Când ariciul își scoate țepii nu poate mânca. Cine nu mănâncă moare de foame. Iar țepii îți vor muri o dată (corect odată, n.n.) cu trupul., răspunde Conchis la reticența afișată de Nicholas.

Tu vrei să fii iubit? Eu mă mulțumesc pur și simplu să „fiu”, să exist. Poate într-o zi ai să înțelegi și tu ce înseamnă asta. Și ai să zâmbești. Un zâmbet aprobator, un zâmbet sarcastic.

     Magicianul este și un roman erotic, deoarece personajul principal trăiește experiența iubirii de două ori: o dată, iubirea sexuală, cu Alison, apoi pe cea spirituală, cu Lily, care se dovedește a fi Julie Holmes, apoi dr. Vanessa Maxwell etc., și care îl trădează într-un mod cumplit. Nicholas se întoarce cu sufletul spre Alison, dar primește o scrisoare prin care este anunțat că aceasta s-a sinucis, fapt ce va fi demontat într-o seară, când o vede urcând într-un taxi la Atena.

     Încercând să afle adevărul, Nicholas se întoarce în Anglia, unde o cunoaște pe mama surorilor Julie și June (Lily și Rose), care reușește să îl convingă, într-o oarecare măsură, că experiența de pe insula grecească l-a maturizat.

Continuam să mă simt persecutat, dar în alt sens; adevărurile lui Conchis se maturizaseră în mine; în special cele pe care le întrupase prin Lily. Încet-încet, învățam să zâmbesc, cu surâsul pe care îl dorea Conchis. Poți accepta fără să ierți, după cum poți lua o hotărâre fără s-o pui neapărat în aplicare.

     Într-un sfârșit se întâlnește din nou cu Alison, dar constată cu durere că nici unul nu mai este același.

Autor: Andreea D
Review overview
5
***Andreea Oana Duduman-(Andreea D)***Soție, mamă a trei fete superbe, profesor de limba și literatura română, cu un viciu fără leac: cititul. Când am o carte bună în mână, uit de cotidian. Sunt o persoană practică, cu simțul umorului, însă nu foarte sociabilă; vorbesc doar dacă am ceva de spus. Empatică, iubesc oamenii și mă impresionează poveștile lor. Nu de puține ori mi le-am imaginat subiecte ale unor romane celebre. Respir literatură, eman literatură pe tocuri, pe platforme, în balerini sau în opinci; viața toată e literatură, trebuie doar să observi... .

12 COMMENTS

  1. Un roman bizar de tulburator, care rezista chiar si dupa atatia ani. Ma bucur sa vad ca inca se mai citeste, starnind reactii puternice, fie ele pozitive, fie negative.

  2. Candva pusesem ochii pe aceasta carte, dar nu stiam mai multe detalii despre actiune. Multumesc Andreea!

  3. Am avut ocazia sa citesc aceasta carte chiar pe la inceputul Verii si am ramas total impresionata de tema evidentiata aici.

  4. Am auzit multe lucruri despre aceasta carte. Stiu ca este o carte cautata chiar daca are o tema aparte. Sincer tot nu ma pot hotara daca sa o citesc sau nu 🙂 . Inca ezit ca si pana acum :).

  5. Nu am mai auzit de aceasta carte, dar ma inspira titlul si imi place mult subiectul. E o carte care va fi trecuta pe lista dorintelor mele. 😀 Felicitari, Andreea! locco_smiley_10

  6. Felicitari pentru prezentare!Mi-a placut cartea ,am citit-o cu multi ani in urma ,cand a aparut prima data la noi.Multumim! locco_smiley_10

  7. Mi-a trebuit doar paragraful de la început ca să spun: ”Vreau cartea!” și chiar vreau să o citesc – dacă aș putea aș citi zece cărți odată numai să am timp mai mult pentru toate acele romane care mă așteaptă. Felicitări pentru recenzie, Andreea!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.