Preludiu, de Ileana Vulpescu-recenzie

   Ileana Vulpescu (n. 21 mai 1932, Bratovoeşti, judeţul Dolj) este o o filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră şi traducătoare română.
   După o licenţă în Litere (limba şi literatură franceză), la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1953-1958), a lucrat lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei şi a colaborat la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române (1959-1975).
A fost soţia poetului şi traducătorului Romulus Vulpescu.
    Ileana Vulpescu scrie proză şi teatru, traduce din literaturile engleză, franceză şi spaniolă, şi semnează versiuni în limba franceză din literatură modernă şi contemporană românească.

   Debutul sau a avut loc în revistaFamiliadin iulie 1966, cu povestirea Scrisoare către un cunoscut. În 1976, Ileana Vulpescu romanul sau Rămas-bun (Editura Cartea Românească – 2100 de exemplare) a fost premiat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Cinci ani mai târziu a primit Premiul „Ion Creangăal Academiei Române şi Premiul „Cântărea României” pentru romanul Arta conversaţiei (Editura Cartea Românească – 50.000 de exemplare). În 1987 a primit premiul „Flacăra”, pentru “Sărută pământul acesta (50.000 de exemplare).

   Din anul 1972, Ileana Vulpescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România. Cel mai cunoscut roman este Arta conversaţiei, care a reuşit ajungă best-seller înainte de 1989. Romanele ei au fost traduse în slovacă (“Rămas-bun casei părinteşti” ) , maghiară (“Artă conversaţiei” ), italiană (“Sărută pământul acesta” ) şi franceză (“Artă conversaţiei” ) .
   În 1991, întreagă activitate literară -a fost încununată cu Premiul „România Mare”. Ileana Vulpescu a primit, în data de 23 octombrie 2015, din partea Fundaţiei Dignitas un premiu şi Trofeul Fundaţiei Dignitas pentru Excelenţă -2015, conceput de artistul plastic Mircea Nechita.
   În acelaşi an, în iunie 2015, scriitoarei i-a fost conferit titlul de Cetăţean de onoare al Craiovei, în semn de recunoştinţă pentru întreagă activitate culturală, pentru participarea la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române, pentru toate proiectele sale care au promovat şi promovează imaginea pozitivă a României şi pentru susţinerea mediului academic.

   Are încă 11 romane publicate: ”Rămas Bun Casei Părinteşti”(1975); ”Arta Conversaţiei” (1980); ”Candidaţii la Fericire” (1983);” Sărută Pământul Acesta” (1987); ”Carnetul din Porthart” (1996); ”Arta Compromisului” (2002); ”De-amor, de-amar, de inima albastră” (2005); ”Viaţă,viaţălegată cu aţă” (2007): ”Pe apa Sâmbetei” (2009); ”Notă informativă bătută la maşină”( 2011); ”Noi doamna doctor când o murim?” (2012).
Şi ultimul roman al Ilenei Vulpescu- “Preludiu” publicat în 2017.

   Când am început citesc “Preludiu” abia aşteptam o termin şi  povestesc despre ea.
Acum îmi dau seama mi-am “impus” o sarcina prea mare. Nu poţi povesti o asemenea carte cum nu îţi poţi povesti sufletul. Tot romanulaşa cum de-altfel ne-a obişnuit autoarea, este o mare experienţă şi lecţie de viaţăDacă eşti sincer cu tine însuţi îţi dai seama de fapt totul este despre tine, despre temerile şi visele tale, te poţi identifica atât de mult cu întâmplărilegânduriledorinţele eroinei, încât de-a dreptul te sperie. Dar poate asta este “marea taină” a autoarei,  te facă simţi tot ce a simţit şi ea când a scris, ţi dai seama toate gândurile, ideile, poverile sunt şi ale tale. Poate pentru cei mai tineri, ideile şi părerile Doamnei Ileana Vulpescu, vor părea desuete, demodate sau uşor exagerate probabil pentru vremurile acestea, dar încercaţi treceţi de părerile preconcepute şi pur şi simplu trăiţi” cu eroina cărţii.

   Romanul este mai mult un monolog, este povestea Lidiei Busuioc, o rememorare a vieţii ei la vârsta de optzeci şi cinci de ani, o rememorare făcută cinstit, fără frică de părerea lumii, mai mult o datorie faţă de propria viaţă şi propriul suflet.
Lidia Busuioc fată de învăţători de la ţarăca moştenire rurală păstrase o atitudine rezervatăneutrăfaţă de oricine”

   Moartea tatălui şi mai apoi boala mamei, o îndepărtase de toate neamurile. Indiferenţa rudelor o duruse pe Lidia, care uneori chiar îşi dorea moartea: ca  nu mai ştiuca  nu mai ştiu.”
De altfel îi şi înţelegea oarecum mai ales :

Cât eşti sănătos şi ai de toate, şi mai ales banitoată lumea ţi-e prietenăTe-mbolnaveşti şiai scăpătatte ocolesc toţi de parcă ai fi o groapă-n drum.
Când se însoară un bărbat se-nsoară cu o femeie nu cu un neam întreg. Femeia se mărită şi ea cu un bărbat nu cu tot neamul lui. Familia se divizează-n celule. Nu e răspunzătoare una de celelalte. Fraţii sînt fraţi cît sînt la părinţi.”

   Lidia ajunsă o foarte bună ingineră chimistălucra la o fabrică cu profil militar, era serioasăcorectă, avea o relaţie de trei ani cu Dinu. După trei ani Dinu îi spune într-o conversaţie oarecare nu este obligată se mărite cu el. Şocată la începutîşi  seama parcă totuşi era uşurată. Oricum, părinţii lui Dinu, avocaţişi-ar fi dorit o altă partidă pentru fiul lor, deşi acesta, arhitect de meserie, era de altfel un tip greu de suportat. Orgolios şi coleric, Dinu îşi  seama aştepta o manifestare de furie de la Lidia, care nu venise, ea urcase demnă în tramvai şi plecase.

“Dinu n-ar fi făcut rău cuiva pentru nimic în lume. Dar nu se gândea cât rău se poate face cu vorba. Un proverb oriental spune o fapta rea se şterge cu o fapta bună, o vorbă rea nu se şterge cu nimic. Nu poţi întoarce glonţul plecat din armă nici piatră pornită din praştie.”

   Îi pare rău şi încearcă se împace cu Lidia, dar ea îi spune s-o caute peste trei luni dacă va mai avea aceleaşi sentimente. Lui Dinu nu prea-i convine, dar îi recunoaşte fetii meritele:

“Pe lumina, Lidia era demnă urmaşa a ţărăncilor din neamul ei, pe-ntuneric era o femeie fără inhibiţiiînsă mută ca pietrele.”
Era femeia, omul a cărui capacitate de-a tăcea şi de-a-nghiţi n-o mai întâlnise la nimeni. Era un om de cursă lungă. Nu-şi uita niciodată promisiunile, era punctuală şi-n sinea ei judeca sever pe cine nu se conforma cuvântului dat şi orei stabilite. Vorbea puţin, dar totdeauna cu precizie, la obiect”

   În timpul despărţirii Lidia e hotărâtă şi cumpere o casă a ei şi s-o aducă şi pe mama ei stea cu eaAudienţa la inginerul şef al fabricii Vladimir Vizante, îi aduce două mari surprize.
În primul rând inginerul o simpatizează de la început:

Cînd li se întîlniseră prima oară privirile, o clipă, Vladimir uitase respire şi-i fugise tot sîngele din inima. Fiorul dat de ceva tulburător şi neaşteptat

   Hotărât -i fie de folos o ajută contracteze o locuită într-un bloc particular, de care se ocupa fratele lui. Între cei doi atracţia este explozivă şi sunt sinceri de la început unul cu altul, se vor iubi cu patimăfără aşteptărifără pretenţii, pur şi simplu trăind clipa:

Însemni fisura din armurăÎnsemni lipsa vaccinului împotriva atracţiei dintre un bărbat şi-o femeie…”
Nu ştiu câtă iubire e pe lume-dacă are proporţiile minţii şi mai ales ale prostiei-ştiu doar ataşamentul pentru o femeie nu tempiedică te-n-drăgosteşti şi de alte femei.”
Clipa o trăiau intens doar cît erau ei doi împreună, dar şi alunge din minte lumeaoricît s-ar fi străduit nu izbuteau.<Trăieşte clipă> e un îndemn la bucurie, la uitarea de sinela extaz. Altminteri toată viaţa trăim clipa ca şi cînd am număra pietricelele de rîu.”

   După cele trei luni se împacă oarecum cu Dinu, dar el este solicitat la Budapesta pentru scenografia a două piese, iar ea cu George, fost coleg de şcoală de la primară la facultate, acum coleg de serviciu sunt trimişi la un an de specializare la un laborator în Franţa. George este cel mai bun prieten al ei, însurat cu o doctoriţă pe care o iubeşte, cu doi copii pe care-i creşte frumos, sănătosţărăneşte fără mofturi şi răzgâieliLa început reticenţicrezându-i agenţi ai securităţii, testându-le tot timpul cunoştiinţele, colegii lor francezi îi acceptă fără rezerve.

   Dar cum viaţa nu e niciodată simplă, Parisul îi oferă ocazia reîntâlnirii cu Vladimir, de fapt cu întreaga lui familie, soţie şi fiu la o petrecere dată de doi colegi, francezi, prieteni şi cu soţia lui.
Vladimir lucra acum în Arabia SaudităLa petrecere băiatul lui pune ochii pe Lidia, dansează amândoi un tango, dar la plecare Lidia îi retează orice avânt. Prietenul ei George are o aventură cu o colegă Mireille, lucru care o îngrijorează pe Lidia, mai ales va rezulta şi o fetiţă pe care ea o botează. Apoi Lidia şi George, ajutaţi de şeful laboratorului, se înscriu la un doctorat la institut în Franţa, lucru care le va deschide şi alte perspective.

   În cei doi ani cât stă la Paris, Lidia are o relaţie cu profesorul J. Fabert:

În acel moment am înţeles cîtă nevoie are o fiinţă de iubire. Cîtă nevoie are omul simtă de sufletul şi de trupul său cineva are nevoie şi le doreşte. Dinu era departe, gândul la Vladimir durea, toate amintirile năvăleau peste mine, dar profesorul Fabert era lângă mine, un bărbat şi o femeie.”
“Pasiunea s-a declanşat din momentul cînd am întîlnit privirea unui bărbat. Ne-am despărţit din corectitudine: e-nsurat şi are copii. Nu-mi place o femeie fie înşelată pentru mine şi nici despart un bărbat de familia lui”
“Nu credeam mai puteam iubi vreodată, cu toate simţeam nevoia de mîngîieri, de iubire totală.”

   Întoarsă în ţară acceptă se împace cu Dinu şi se căsătoresc: ”O relaţie întreruptă la temperatura camerei (cum se recomandă îngurgităm alimentele şi băuturile) este cel mai uşor de reluat”

Împărţită oarecum între soţul şi mama ei, necăjită nu putea avea copii, Lidia se complace într-o viaţă călduţăpână în momentul când Dinu îi cere divorţeze pentru el va avea un copil cu altaDivorţează fără resentimente, chiar uşurată cumva, urându-i lui Dinu aibă un copil sănătos şi fie fericit:

“-Dinule, îţi urez vînt în pînze pe noua corabie!”
Divorţul a-nsemnat pentru mine o piatră pe care mi-o luam de pe inima.”
simţeam eliberată şi absolvită de o gravă greşeală”.

   În următorii ani mai are o legătură cu un coleg (un tânăr general) Gianni, divorţat la rândul lui.

“Anii petrecuţi alături de Gianni au fost cei mai liniştiţi din viaţa meaBlîndeţea lui valora pentru mine mai mult decît inteligenţacultură şi firea lui echilibrată şi reţinută>”
“Cu Gianni simţeam liberă. Eram doi adulţi care nu înşelau pe nimeni, careşi trăiau cu discreţie legăturafără grija de-a se feri de cineva.”

   Dar Gianni pleacă în Germania, pentru a fi aproape de fetele lui, lucru pe care ea nu poate -l facă.
Şi cum viaţa are meandrele ei, Dinu o caută rugând-o se împace cu el şi -l ajute şi crească băiatul, pe Horia. Soţia şi socrii lui muriseră cu un an în urma într-un accident de maşină.

Într-o viaţă lungă m-am ales cu destule învăţăminte între care niciodată-niciodată>ocupă primul loc. Cînd m-am despărţit de Dinu, nici prin gînd nu mi-ar fi trecut mai trăiesc alături de el vreodată, nicidecum mi petrec cea mai mare parte din viaţă lîngă el. Viaţa are atîtea poteci, încît nu ştii pe care s-o alegi şimai răudacă porneşti pe una despre care ştii de la-nceput nu e bună.”

   Întâlnirea cu Horia o determina accepte, iubindu-l instantaneu din clipa când i-l prezentase Dinu. Horia, care parcă semăna mai mult cu ea decât cu părinţii lui, termină şcoală de ofiţeri, devine ceea ce şi-a dorit –aviator ,dar moare într-un accident. La puţin timp se stinge şi Dinu şi Lidia rămâne din nou singurăÎn timp îi mai întâlneşte pe Vladimir, pe J.Fabert, pe prietenele de nădejde făcute de-a lungul vieţii.
De altfel Lidia ne povesteşte despre fiecare, despre George cu familia lui, despre Gianni şi ai lui, fiecare poveste cu suişurile şi coborâşurile ei.

   Ajunsă la 85 de ani, cheamă la ea nişte nepoţi din partea mamei ei cărora le face testament.
   Aşa ajunge la o clinică de evaluare psihiatrică, pentru a se certifica e sănătoasă mintalca testamentul nu poată fi contestat de alţi nepoţi. De altfel discuţiile cu profesorul Sorescu duc la această rememorare a vieţii.
   Iată şi câteva gânduri ale Lidiei care mie mi-au plăcut:

“Vladimir dacă am mărit, am fiu o nevastă fidelăfiindcă am te am în suflet şi-n trup toată viaţă şi nu te găsi în nimeni. Tu ai fii banul meu alb pentru zile negre, pavăza şi mîngîierea meafiindcă tu eşti şi ai fii totdeauna bărbatul vieţii mele…”
La optzeci şi de ani, mi-e milă de mine cea de la toate vîrstelefiindcă mi se pare m-am purtat prosteşte, nesincer şi timorat toată viaţă.”
“Memoria uită ce-a învăţatuită mult, dar nu ce a trăit. Aici nu există de <mult> şi curînd> ci şi. Aici se-ntipăreşte pentru cîte zile ai, frumosul-dacă ai avut parteurîtul pentru care ai smulge bucăţi din tine -l uiţi.”
Dacă te iubeşti pe tineîţi găseşti circumstanţe atenuante pentru toate greşelile faţă de tine şi faţă de alţiiDacă nu te iubeştitot răul şi urîtul le duci cu tine ca pe o boală cronică de care nu se moare dar care te –nsoţeşte pînă-n ultima clipă.”

   Dacă am reuşit  redau cât de puţin din frumuseţea şi înţelepciunea acestei cărţi şi  fac curioşi s-o citiţi bucur.
Pentru mine fiecare rând, fiecare pagină a însemnat o lecţie de viaţă ca de altfel toate romanele Doamnei Ileana Vulpescu.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti, Librex
***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

20 COMMENTS

  1. Felicitări pentru recenzie, Arci! 🙂 Nu este o carte pe gustul meu, din păcate .

  2. Arci, mă tentezi și mai tare cu această carte. Recenzia ta nu face decât să-mi doresc și mai mult să citesc. Pare o carte pentru sufletul meu. E pe listă. Mulțumesc pentru recomandare.

  3. Aceasta nu este o recenzie, ci o cronica literara ca in marile reviste culturale! Cand cartea e asa ofertanta si Arci face prezentarea, nu poate rezulta decat un articol despre arta, la cel mai inalt nivel calitativ!

  4. Există cărți care emană atâta înțelepciune, încât îți vine să le așezi într-o ramă și să le pui la loc de cinste. Așa sunt și cărțile Ilenei Vulpescu… și cred că Arci a prezentat-o într-un inegallabil mod, cum numai ea știe: cu mult suflet!

  5. Superb! Si de neratat! Arci, ai reusit sa ma tentezi maxim! Pana acum nu am citit nicio carte de Ileana Vulpescu, dar tu m-ai convins ! Felicitari pentru minunata prezentare!

    • ca sa fiu in trend ar trebui sa spun ca romanele Ilenei Vulpesc sunt un must read.
      dar am sa-ti spun doar ca eu ii iubesc cartile,nu am citit nici una(si le am pe toate)care sa nu fi fost o lectie de viata.

  6. O recenzie fascinanta ! Trebuie sa citesc acest roman, cu siguranta imi va placea foarte mult! Multumesc pentru recomandare, draga mea !

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.