Rîuri de purpură, de Jean Cristophe Grange – Crime Scene Press – recenzie

Rîuri de purpură

Les rivieres pourpres

Jean Cristophe Grange

Traducere: Horia Nicola Ursu

Crime Scene Press

Număr pagini:389

Rîuri de purpură de Jean Cristophe Grange roman polițist.

  Jean-Christophe Grangé (n. 1961) este reporter internaţional, scriitor şi scenarist. A colaborat cu publicaţii prestigioase, printre care Paris Match, Sunday Times sau Național Geographic. După o activitate intensă în presa franceză şi internaţională a înfiinţat propria agenţie de presă, L&G. În 1991 şi 1992 a primit Premiul Reuter şi respectiv Premiul World Press, două distincţii importante în lumea jurnalismului.
Reportajele realizate de-a lungul anilor constituie o însemnată sursă de inspiraţie pentru cărţile sale. A publicat romanele “Le Vol des cigognes” (1994), “Les Rivières pourpres” (1998), “Le Concile de Pierre” (2000), “L’Empire des loups” (2003), “La Ligne noire” (2004), “Le Serment des limbes” (2007), “Misèrere” (2008), “La Forêt des mânes” (2009), “Le Passager” (2011).
La Editura Trei a mai apărut romanul “Pasagerul”.

  La editura Crime Scene Press au apărut două cărți ale autorului :”Tărâmul  Morților” și “Rîuri de Purpură”

  “Un cadavru mutilat îngrozitor, suspendat între cer și pământ în munții din regiunea Grenoble. Mormântul unui băiețel, „vizitat” în mod misterios pe timpul nopții, în timp ce toate documentele referitoare la el dispar din școala la care mergea.

Două enigme pe care se vor încăpățâna să le rezolve doi detectivi atipici: Pierre Niémans, un polițist genial ale cărui metode deloc ortodoxe i-au compromis cariera, și Karim Abdouf, fost răufăcător, actual polițist, a cărui înfățișare bizară nu stârnește deloc încredere în localitatea unde a fost trimis.

Cele două povești se vor contopi, iar cei doi bărbați își vor uni forțele. Împreună, se vor îndrepta spre terifiantul secret al râurilor de purpură. Un secret care nu va fi dezvăluit decât în ultimele pagini ale acestui thriller excepțional, semnat de autorul romanului Tărîmul morților și ecranizat de Mathieu Kassovitz.”

  Mărturisesc că m-a șocat și m-a tulburat cartea lui Grange, prima carte a acestui autor pe care am citit-o. Mă gândeam în ce gen poate fi încadrată, dar nu am reușit să-mi dau seama.

  Îmbinarea dintre acțiune polițistă, thriller, genetică, un pic de SF și chiar puțin horror este explozivă, pentru că toate acestea sunt îmbinate cu evidentă măiestrie.

Deși este destul de greu vă voi povesti câte ceva despre acțiune și personaje.

  Unul dintre personajele principale este comisarul Niemans, un tip dur care nu suportă infractorii, un adevărat “lup singuratic”, care urăște să dea socoteală și să-și explice ideile și acțiunile. Pentru a-l scoate din vizorul șefilor (bătuse grav un huligan), șeful lui îl trimite la poliția din Guernon să ajute la elucidarea unei crime.

  Guernon, un orășel de munte din Isere, aproape de Grenoble, cu un renumit centru universitar, înconjurat de munți, unde localnicii și turiștii făceau alpinism.

   Cel ucis, Remy Caillois, era bibliotecar de 3 ani la universitate, el însuși absolvent al instituției și urmașul tatălui său la bibliotecă. Soția îl dăduse dispărut și a fost găsit de Fanny, una dintre profesoare, care practica înotul în ape repezi.

Cadavrul era înghesuit în crăpătura în gheață a unei stânci, în poziție fetală.

  Mai multe brigăzi de poliție, jandarmi, criminaliști, coordonate de Niemans, încep cercetările așteptând și concluziile legistului.

   Încep cu universitatea unde predau profesori și medici străluciți, spitalul și maternitatea coordonate de către aceștia. În universitate învățau copii din toate mediile sociale, dar exista o “castă privigeliata”, formată din copiii profesorilor care predau acolo, majoritatea supradotați la învățătură și sport. Aceștia trăiau în interiorul cercului lor, nu se amestecau cu ceilalți, de aceea copiii muntenilor nu-i suportau, ba chiar se căsătoreau între ei (părea că vor să-și conserve calitățile), unii rămâneau acolo, ca acel bibliotecar. Și tânărul polițist Joisneau era din localitate și învățase acolo..

Cecetand toate pistele posibile Niemans își afirmă crezul în cercetarea unei crime:

“Atunci când se comite o crimă, fiecare element înconjurător trebuie privit ca pe o oglindă.”

“Suntem într-un palat al oglinzilor, Joisneau, un labirint al reflectiilor. Prin urmare, privește cu atenție, în toate direcțiile. Fiindcă undeva, între toate aceste oglinzi, într-un unghi mort, se află asasinul.”

   Niemans o vizitează pe soția lui Caillois, o ființă care pare rece și prea stăpână pe ea, într-o casă austeră, plină de miros de clei, parcă s-ar fi pus recent tapet, o femeie care ura polițiștii. De la ea află că soțul ei pregătea o teză de doctorat, având ca subiect Jocurile Olimpice. Pe hol vede fotograme (poze) extrase dintr-un film care avea ca subiect Jocurile din 1938 de la Berlin.

“Remy spunea că, la Jocurile de la Berlin s-au întrunit condițiile idealului olimpic, uniunea dintre minte și trup, dintre încercarea fizică și exprimarea filosofică a ideilor.”

  Tot la universitate discută cu Fanny, tânăra profesoară care găsise cadavrul, specializată în geologie, în ghețari și escalade, mare amatoare de sport.

   Între timp legistul își prezintă concluziile și un fapt ciudat: cadavrul nu avea amprente (avea mâinile arse de la un accident), îi fuseseră scoși ochii, iar cavitatea fusese umplută cu apă, mai mult… fusese torturat, ars, tăiat, deci criminalul voia anumite informații. Analiza apei le dă un indiciu asupra locului unde avusese loc crima.

  În timp ce oamenii lui cercetează viața și activitatea bibliotecarului, Niemans urcă pe muntele de gheață și găsește locul crimei, dar și o altă victimă. E momentul topirii ghețarilor și Fanny îl ajută să scape de acolo.

   Al doilea cadavru, un bărbat de 26 de ani, Philippe Sertys, era asistent la spitalul din Guernon. Nici acesta nu avea globii oculari, dar îi fuseseră tăiate mâinile, pentru a nu i se puteau verifica amprentele. Sau poate era o chestie religioasă? Mai ales că în jurnalul acestuia sunt găsite idei care păreau nebunești, dar una îi atrage atenția și-și va aminti de ea ca de un laitmotiv pe parcursul cercetărilor:

“Noi suntem stăpânii, noi suntem sclavii.

Noi suntem pretutindeni, noi nu suntem nicărieri.

Noi suntem supraveghetorii.

Noi suntem rîurile de purpură.,,

   Dar care era legătură dintre cei doi pentru că nici unul nu părea o victima nevinovată. Ca o primă legătură, tații amândurora lucraseră la universitate. În rest…?

  Cam în același timp când se descoperise primul cadavru, la 250 de km departe spre vest locotenentul Karim Abdouf părea surghiunit la poliția din Lot.

   Crescând în Nanterre, Karim trăise viața din cartier, trecuse prin unele forme de delicvență juvenilă, dar alesese un alt drum decât prietenii săi. Terminase facultatea și școala de poliție cu rezultate excepționale. Doar că refuzase să lucreze ca polițist sub acoperire, n-ar fi putut să-și trădeze foștii prieteni. Sigur că șefii se supăraseră, ar fi fost omul ideal fiind arab, cunoscând viața de cartier, găștile, așa că în urma refuzului îl trimiseseră la acest mic post de poliție. Reputația îl precedase, se știa că era foarte bun în meserie, la arte marțiale, se zvonea că găsea orice urmă, părea chiar un pericol, și el nu dezminte pentru că era un singuratic și preferă așa,

   O spargere la mica școală îl scoate din letargie. E intrigat când află că au dispărut doar actele unei clase din perioada 1981-82. Apoi e vandalizat un cavou al unui copil Jude Itero mort la 10 ani, părea că sicriul nu fusese decshis. Pornind pe urmele  băiatului, Karim află că toate datele referitoare la acesta dispăruseră nu numai din școală, dar și din registrele primăriei și bisericii, ca și cum n-ar fi existat. Mai mult, o femeie înaltă și voinică, îmbrăcată în călugăriță, trecuse pe la fiecare elev din clasă și pe la fotograf și culesese toate pozele  referitoare la acei elevi. Karim se întreba dacă existase Jude, dacă era fată sau băiat, ce s-a întâmplat cu el/ea.  Karim află că tatăl copilului a murit călcat de-o mașină, copilul ar fi murit și el în mașina lovită de un tir, și după îndelungi investigații și căutări o găsește pe mamă, aflând astfel o parte a poveștii.

  Niemans cercetează în continuare, mergând pe urmele polițistului Joisneau, ucis și el ( probabil aflase ceva, dar ce?).

   Așa ajunge la clinică, la maternitate, la spitalul unde erau internați copiii nevăzători, în timpul acesta fiind ucis și un doctor. O victimă sau un călău?

   Niemans află lucruri caudate referitoare la copiii din vale, inițial cei ai profesorilor fuseseră mai slabi și mai puțin viabili (urmare a căsătoriilor dintre ei), dar acum situația se inversase ei devenind puternici și sclipitori, iar cei ai muntenilor mai slabi, bolnaviciosi, mureau mai mulți.  Deoarece erau două comunități semi închise doar maternitatea părea a fi singura legătură.

  Acasă la Remy comisarul mai găsește o inscriptie, ascunsă sub tapet, cu un scris de copil:

“Am să urc din nou la izvoarele rîurilor de purpură. JUDITH”

   În apartament Niemans este atacat, i se ia pistolul, e golit de gloanțe, dar atacatorul dispare lăsându-l în viață. Și iată prima gresala: pistolul avea acum amprentele atacatorului.

  Între timp este contactat de Karim care e convins că toate întâmplările și crimele sunt una și aceași poveste, mai ales că amprentele de pe pistol se dovedesc a fi ale copilului Jude Itero:

“Într-o anchetă, fiecare fapt, fiecare martor e o oglindă, în care se reflectă adevărurile despre crimă….”

“-Ei bine, dacă tot veni vorba de oglinzi, ancheta mea și a dumneavoastră sunt poziționate așa…

Își ridică mâinile și-și așeză palmele paralel, una  în fața celeilalte.

-Se reflectă una într-altă, înțelegeți? Și, într-unul dintre unghiurile moarte, la naiba, acolo ne așteaptă criminalul!”

  Încet, încet Niemans și Karim descalcesc ițele. Amănuntele șocante, întâmplările, crimele din trecut și prezent, ideea de “rasă pură” , care apare tot mai pregnant, toate duc până la urmă la lămurirea poveștii.

Cine sunt criminalii  și cine victimele? Ce rol au avut cei trei morți și cine i-a ucis?

Unde este și ce s-a întâmplat cu Jude Itero? Cum apar amprentele lui pe pistol?

Ce s-a întâmplat în timpul anilor în orașul de munte și ce ascund unii localnici?

   Deznodământul este uluitor și șocant în același timp, explicațiile par să aparțină unei alte epoci, unor alte crezuri.

Dacă vreți să aflați niște povești și fapte uluitoare citiți cartea.

   Romanul este alert, plin de adrenalină, dar ne vorbește și despre viața și caracterul polițiștilor, despre cum erau receptați de societatea din jurul lor, sunt descriși și ei și locuitorii așezărilor cu bune și cu rele, cu multă obiectivitate.

Iar motivația crimelor și criminalii te lasă cu gura căscată.

Iată și câteva păreri avizate:

„Cel mai bun thriller de la Tăcerea mieilor încoace.” – Le Figaro

„O carte care te captivează, te tulbură, te devorează încă de la prima pagină. Un thriller scris impecabil, cu un fir narativ incandescent, tensionat, parcă mereu gata să se supraîncălzească și să explodeze.” – Le Monde

„O poveste despre oameni malefici, cu influențe din James Ellroy și Thomas Harris.” – Le Nouvel Observateur

„Cu o mână de maestru, Grangé reușește să ofere un roman bulversant. Când termini să-l citești ești în stare de șoc și, deja, în sevraj.”- Le Point

„S-a spus de multe ori că genul thriller este domeniul exclusiv al lumii anglo-saxone. Cu Rîuri de purpură, Grangé dovedește că un autor francez este nu doar capabil să joace pe terenul scriitorilor de limbă engleză, ci chiar să devină, fără a le datora nimic, un adevărat rival.” – Le Magazine littéraire

Cartea o găsiți pe site-ul Crime Scene Press.

Recenzii cărți polițiste

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Rîuri de purpură de Jean Cristophe Grange – Crime Scene Press review.