Un an de CINEPUB

Vineri, 26 februarie, s-a împlinit un an de la lansarea CINEPUB, platforma online de film românesc.

CINEPUB, singurul portal online dedicat filmului românesc, distribuit gratuit și cu acordul legal al producătorilor și cineaștilor independenți, a adus mai aproape de publicul cinefil filmele autohtone, semnate de regizori consacrați sau la început de drum, producții independente sau nu.

După un an, CINEPUB înseamnă 5.405.657 minute urmărite, mai exact 10 ani și 28 de zile în care filmul românesc a fost văzut non-stop online. Înseamnă și o listă de 113 filme – 25 lungmetraje, 41 scurtmetraje, 27 documentare și 20 de animații. Dar, cel mai important, CINEPUB înseamnă povești puternice, personaje complexe, situații amuzante și momente tensionate pe care le propune săptămână de săptămână cinefililor, odată cu premierele din fiecare joi, de la ora 20:30.

“Moromeții” (r. Stere Gulea), “Iacob” (r. Mircea Daneliuc), “Felicia, înainte de toate” (r. Răzvan Rădulescu și Melissa de Raaf), “Bună! Ce faci?“ (r. Alexandru Maftei), “Legături bolnăvicioase“ (r. Tudor Giurgiu), “Killing Time“ (r. Florin Piersic Jr.), ”Morgen” (r. Marian Crișan), “O lună în Thailanda“ (r. Paul Negoescu), “Principii de viață“ (r. Constantin Popescu), ”Domestic” (r. Adrian Sitaru), “Interior. Scară de bloc“ (r. Ciprian Alexandrescu), “Bad Penny“ (r. Andrei Crețulescu), Șanțul (r. Adrian Silișteanu), “Maria“ (r. Claudiu Mitcu) sau “O scurtă poveste“ (r. Radu Vasile Igazsag) formează o listă scurtă a filmelor disponibile în acest moment pe cinepub.ro.
Iar la aniversarea primului an, premiera săptămanii pe CINEPUB aduce un film care a marcat un moment important din istoria foarte recentă a cinemaului românesc. Despre ”Marfa și banii”, filmul care poate fi vizionat pe platformă începând de joi, 25 februarie, și despre regizorul Cristi Puiu, criticul de film Mihai Chirilov a scris: ”a scos cinematografia românească din gaura neagră în care s-a băgat de bună voie şi a aruncat-o pe piaţa festivalieră internaţională” (Re:Publik 2005, preluare de pe Aarc.ro).

Și pentru că primul an din viața platformei nu a însemnat doar vizionare de filme autohtone, ci și O Istorie Alternativă a Cinemaului Românesc, CINEPUB a lansat un nou episod ICAR. ”Cât de actuali mai sunt Moromeții? Sau cum s-a schimbat raportarea la muncă în ultimii 80 de ani?” sunt întrebările pe care le ridică cel de-al doilea episod ICAR, produs de CINEPUB pentru Scena9, hotspotul cultural al BRD – Groupe Société Générale. Munca la români în ziua de azi vs. munca în perioada Moromeților este dezbătută în episodul 2 din seria de eseuri web care pun într-un context nou unele dintre cele mai importante momente ale cinematografiei românești. Premiera va putea fi văzută exclusiv pe scena9.ro timp de o săptămână (http://www.scena9.ro/icar), apoi va fi disponibilă și pe cinepub.ro.

“Am crescut într-un an cât alții în zece. CINEPUB le mulțumește cineaștilor români și le dorește să facă filme bune în continuare, având în CINEPUB un susținător și o reală opțiune de distribuție, poate cea mai importantă, dacă nu singura din România în acest moment”, a declarat Lucian Georgescu, fondatorul cinepub.ro.

Cinepub.ro este un proiect unic GAV în parteneriat cu Google.
GAV este o agenție de comunicare, specializată în content offline și online, pionier al marketingului cultural autohton.

Vă așteptăm pe: www.cinepub.ro și www.scena9.ro.

Parteneri media: Cinemagia, Ziarul Metropolis, CinemaRx, Zile și Nopți, Cinemap, Sunete, Aarc – All About Romanian Cinema, Vice, Filme Cărți, Movienews, Cinefan, Observatorul Cultural, CinEmil, Blogu’ lu’ Otravă

 

Review overview
4
****Coman Iasmina (Iasmy/Elis Ntco fb)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri**** Esenţele tari se ţin în sticluţe mici! Orientată spre prezent, dar şi viitor, cu picioarele pe pământ, dar şi idealistă. Optimistă până la extrem. Îmi place să dezvolt o idee prin intermediul discuţiilor, văd timpul ca pe o resursă finită şi iau în serios termenele limită. Pasionată de cărţi, muzică şi călătorii, ador stilul romance (contemporan, historical) thriller, istoric romanţat, YA, şi în general cărţile scrise bine. Mai nou, începe să îmi placă stilul fantasy, deşi nu am crezut că mă poate "prinde". Învăluită în mister, iubitoare de ciocolată cu piper. Îmi plac provocările! Şi aşa cum spune Octavian Paler: "Pasiunea n-are nevoie de motivări, ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă, dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri." Vă aşteptăm alaturi de noi!

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.