Urletul gheții – Diana Boitor – Editura Petale Scrise – recenzie

 Urletul gheții

Autor: Diana Boitor

Anul apariției: 2022
Numărul de pagini: 446
Gen: fantasy

  Știi genul acela de carte care te atrage de la bun început și nu te lasă în pace până când nu întorci ultima filă? Cea pe care cu greu o poți da deoparte, ca să faci un pic de pauză, pentru că trebuie neapărat să știi ce urmează? Ei bine, ,,Urletul gheții” este exact genul respectiv de carte.

  Trebuie să recunosc că am fost puțin sceptică la început, tocmai pentru că nu am mai citit cărți cu orci în prim-plan, dar uite că am terminat lectura cu un mare entuziasm. M-a cucerit stilul fluid de scriere al autoarei, felul în care ea descrie momentele și întâmplările, cu suficiente detalii cât să pot vizualiza acțiunea, complexitatea personajelor, starea de tensiune, situațiile limită care te țin în suspans până la final.

  Diana Boitor a reușit să mă surprindă cu o poveste pe cât de complicată și complexă, pe atât de fascinantă și intensă. Mi-a demonstrat că este o povestitoare înnăscută, că poate să scrie o lucrare amplă și că are o abilitate deosebită de a construi un univers magic, populat cu ființe fantastice, fiind foarte atentă la fiecare detaliu, oferind cititorului posibilitatea de a pătrunde cu ușurință într-o lume magică de care greu se mai poate detașa la final de lectură.

  De asemenea, am apreciat faptul că există o secțiune de referință la finalul cărții, care include un glosar de botanică și unul de zoologie, precum și câteva informații utile despre anotimpurile din Riphyria, pământul pe care locuiesc personajele, dar și alfabetul caracteristic speciilor întâlnite în roman. Toate aceste explicații, m-au ajutat să înțeleg povestea mai bine și m-au făcut să realizez cât de mult efort a depus autoarea pentru a crea această lume fantastică.

  ,,Urletul gheții” este un fantasy plin de acțiune în care autoarea pune atât de multă dragoste în crearea personajelor sale, încât nu poți să nu le iubești tu însuți.

  Legat de acest ultim aspect, pot spune că am apreciat caracterul imprevizibil al personajelor, mare parte dintre ele fiind destul de greu de descifrat, tocmai pentru că reușesc să-și mascheze trăirile. Dacă nu aș fi văzut menționat de mai multe ori că Tuakki, care era o creatură dură, severă, impulsivă şi războinică, o iubea cu adevărat pe Mura, “puiul de om” pe care l-a găsit și l-a adus în tribul ei, în urmă cu șaptesprezece ani, şi că ,,orice decizie ar fi luat, orice cale ar fi urmat şi orice sacrificiu ar fi făcut, toate acestea erau doar de dragul ei”, cu greu aș fi crezut așa ceva. Comportamentul ei rece m-a făcut să merg pe ideea că se simțea mai degrabă responsabilă și că încerca să o protejeze, ținând-o pe Mura la distanță de toate necazurile și suferințele. Până și fata se gândea la un moment dat că ,,oricât ar fi negat, ea avea toată nevoia din lume de Tuakki, pe când orcului i-ar fi fost posibil să-și șteargă din minte existența-i inutilă în numai câteva ore și să nu se schimbe nimic în viața ei. Nu credea cu adevărat că ar face asta, dar oare, în clipele respective, se gândea la ea?”

,,De cele mai multe ori, orcul parcă uita să îi amintească de faptul că ținea la ea, adoptând un comportament rece, crezând astfel că ar pregăti-o mai bine să facă față greutăților.

  O iubea în tăcere.

  O învățase să tragă cu arcul, să aprindă un foc, ba chiar îi arătase cum să pescuiască sau să împletească un coş din nuiele. O pregătise din plin pentru viață, dar nu înțelesese niciodată de ce nu i-a permis să se îndepărteze prea mult de trib, să vadă lumea, să exploreze, să cunoască noi ținuturi, să alerge printre brazii înalți sau să pășească pe pământuri străine.”

  Adevărul e că Mura, în ciuda faptul că s-a adaptat destul de ușor printre orci, simțea că locul ei nu era acolo și se considera a fi un parazit, poate și pentru că era singurul om din trib. De altfel, membrii tribului Grollor au acceptat prezența fetei pe teritoriul lor numai datorită legăturii pe care o avea cu Tuakki. Însă relația dintre ele era una destul de complicată, mai ales că Tuakki nu-i permitea fetei să se îndepărteze de trib, din cauza pericolelor apărute odată cu venirea Declinului Alb, cel mai brutal anotimp al anului.

  ,,- Lumea de afară e un loc periculos şi neiertător. Oricât de mult ai căuta să nu fii singură şi oricâte ființe ar fi în jurul tău, într-un final ești doar tu și cu tine. Orice s-ar întâmpla, pui de om, să nu ai încredere în nimeni. Niciodată! o scutură ea. Ai înţeles!?”

  De parcă nu ar fi avut destule probleme, Mura se confrunta, aproape în fiecare noapte, cu niște coșmaruri terifiante. De cele mai multe ori acestea erau, în esență, aceleaşi, sau foarte asemănătoare între ele, având un element comun. Un simbol aparte ce apărea în diferite contexte şi în diferite locații. Tuakki era foarte interesată de ceea ce i se întâmpla fetei, așa că o punea să îi descrie  tot ce vedea, apoi părăsea tribul pentru câteva zile, fără să-i spună unde se ducea.

  Din nefericire, tribul se afla într-o situație disperată de câteva luni. Declinul Alb s-a hotărât să rămână în permanență pe insula Sakh. Temperaturile scădeau treptat, iar în aer bântuia un fel de boală ce răpusese aproape întreaga faună. De cele mai multe ori, vânătorii se întorceau cu mâinile goale după zile întregi de căutări. Însă Tuakki era convinsă că putea să oprească Declinul Alb și că natura va reveni la viață în cazul în care își va duce la bun sfârşit misiunea.

  Plecarea pe neașteptate a lui Tuakki, îi va da Murei ocazia să părăsească tribul în căutatea mamei adoptive, iar ceea ce va descoperi pe parcursul călătoriei, îi va risipi încrederea în orcul ei ocotitor și îi va cutremura întreg universul. Va trece printr-o serie de obstacole și se va întâlni cu tot felul de creaturi fantastice, însă va reuși ea să înțeleagă cine e cu adevărat? Care era misiunea lui Tuakki? Ce urmărea? De ce visele Murei erau atât de importante pentru ea? De ce s-a răzvrătit natura? Va găsi Tuakki o cale să pună capăt la toate suferințele lumeşti? Nu vă rămâne decât să aflați singuri răspunsul la toate aceste întrebări.

    ,,Cine putea să spună cine era în regulă și cine nu? Întotdeauna eroul era un personaj negativ în povestea antagonistului, căci cel din urmă era convins şi el, la rândul lui, că acționa cum ar fi trebuit. Dreptatea nu stătea mereu de o parte, nu alegea întotdeauna o singură tabără.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți