În ape adânci, de Paula Hawkins – Editura Trei – recenzie

În ape adânci 

Titlul original: Into the Water

Editura: Trei

Colecția Fiction Connection

Colecție coordonată de Magdalena Mărculescu

Anul apariţiei: 2017

Traducere din engleză de: Camelia Ghioc

Număr pagini: 430

Gen: Thriller psihologic

   „Te intrebi dacă În ape adânci poate fi la fel de bun ca Fata din tren? E și mai bun. O capodoperă.” – Clare Mackintosh, autoarea bestsellerului Te las să pleci

   Mi-a plăcut la nebunie „Fata din tren”. Un thriller cum nu mai citisem de mult. O contrazic un pic pe Clare Mackintosh, „În ape adânci” nu este mai bun decât „Fata din tren” (în viziunea mea, bineînțeles), însă regăsim același stil al autoarei: mistere, secrete, mecanisme psihologice, aspecte cruciale determinate de memorie, de uitarea uneori voită a anumitor lucruri și umplerea golurilor cu o versiune mai la îndemână (confabulație), uitarea ca mecanism de protecție, vinovăție resimțită puternic și pasată de la unul la altul…

   Paula Hawkins este o creatoare de personaje, sapă în subconștientul lor și este tipic pentru ea să te facă să fii sigur de ceva, după care lucrurile iau o cu totul altă întorsătură. Nimic nu e ceea ce pare. Romanele ei sunt profunde, adânci precum apele din titlul cărții, cu întorsături de situație și implicații ce te fac să reflectezi mult timp după ce ai închis cartea. De aceea mă gândesc că titlul are un dublu sens: pe de o parte, apele adânci ale bulboanei în care s-au înecat mai multe femei de-a lungul timpului și pe de altă parte, implicațiile adânci, mai profunde decât ne-am aștepta.

   Jules sosește în Beckford, orășelul de provincie în care a copilărit, fiind anunțată de moartea surorii sale, Nel. Deși nu există nicio scrisoare de adio, toate indiciile duc către sinucidere: s-a înecat în râul din împrejurime, numit de localnici „Bulboana Înecaților”. Locul are o istorie în acest sens, mai multe femei alegându-l pentru a se sinucide. De asemenea, se spune că în trecut, cele suspectate de vrăjitorie erau aruncate în râu, supuse testului apei.

„Beckford e un loc ciudat, plin de oameni bizari cu un trecut de-a dreptul straniu. Chiar prin mijloc e străbătut de un râu, iar asta-i cea mai ciudată chestie din toate: parcă oriîncotro te-ai întoarce, oriîncotro te-ai îndrepta, nu știu cum se face, dar ajungi întotdeauna la râu.”

   „Acum, serios: cum naiba să ții socoteala tuturor cadavrelor de pe aici? Parcă e Crimele din Midsomer doar că, în loc de oameni care cad în betoniere sau își crapă capetele, aici e cu accidente, sinucideri și înecuri istorice misogino-grotești.”

   Înainte de a muri, Nel scria o carte pe acest subiect: morțile suspecte ce au avut loc de-a lungul timpului în acele ape, precum și istoria locului: mituri, povești spuse din moși strămoși despre vrăjitoare. Se consideră că apele acelea aveau o influență misterioasă și malefică asupra oamenilor, iar conform spuselor surorii ei, Nel era obsedată încă din copilărie de acel loc, de apele adânci ale râului.

„Nimănui nu-i plăcea să se gândească la faptul că apa din râul ăla era infestată cu sânge și fiere de femei persecutate, de femei nefericite; o beau în fiecare zi.”

   „Apa, apa, apa… n-aveai cum să scapi de ea în orașul ăsta.”

   „Nu-i același râu. Crezi că e tot același, dar se schimbă. Acolo sus are alt spirit. Uneori trebuie să faci cale lungă ca să-i auzi vocea.”

   Acțiunea din roman este intercalată cu pagini din cartea nepublicată a lui Nel: „E un locșor idilic: cărarea e umbrită de stejari, coastele colinelor sunt presărate cu fagi și platani, iar spre sud, malul e înclinat și nisipos. Un loc de plimbat cu barca, de dus copiii, perfect pentru un picnic într-o zi însorită.

   Dar aparențele sunt înșelătoare, fiindcă e un loc al morții. Apa, întunecată și sticloasă, ascunde ce zace în adâncuri: alge în care te încâlcești, care te trag în jos, pietre zimțate care să despice carnea. Deasupra se înalță amenințătoare faleza de gresie cenușie: o sfidare, o provocare.”

   În timp ce fiica femeii, Lena, este convinsă că mama ei s-a sinucis, poliția încearcă să descopere ce s-a întâmplat cu adevărat. Suspiciunea planează în aer cu atât mai mult cu cât în urmă cu puțin timp, o fată a pierit tot în apele adânci ale bulboanei: Katie, prietena cea mai bună a Lenei, o adolescentă de 15 ani. Aceeași soartă a avut-o și Lauren în urmă cu mai bine de 30 de ani, când soțul ei, polițist la acea vreme, a încercat în zadar s-o salveze din râu.

   Crimă sau sinucidere? Să fie toate aceste cazuri corelate sau simple coincidențe? Să fi aflat Nel ceva în documentarea ei pentru scrierea cărții? Ce au acele ape atât de special încât atrag oamenii în adâncul lor ca un magnet?

„Când te-apuci să pui întrebări și să lipești mici anunțuri în magazine și puburi, când începi să faci poze și să vorbești la ziare și să întrebi de vrăjitoare și femei și suflete rătăcite, nu cauți răspunsuri, ci ți-o cauți cu lumânarea.”

    Autoarea jonglează cu ipotezele, schimbând perspectiva cu viteza luminii. Latura psihologică iese foarte bine în evidență, personajele sunt foarte bine conturate, la fel si subconștientul uman, mecanismele de protecție, de a pasa vinovăția sau de a bloca unele amintiri pur și simplu pentru a nu accepta cruda realitate, imposibil de suportat: „Durerea, șocul îi afectează pe oameni în moduri bizare. Am văzut oameni care au reacționat râzând la vești proaste, cu aparentă indiferență, cu furie, cu teamă.”

   Paula Hawkins pune accentul în scrierile ei pe memorie și pe tot ceea ce decurge din acest mecanism psihic.

   „Știm acum că amintirile nu sunt fixe sau înghețate, ca borcanele de dulceață ale lui Proust în cămară, ci sunt transformate, dezasamblate, reasamblate și recategorisite de fiecare dată când le evocăm.”  – Halucinații, de Oliver Sacks (motto-ul cărții)

    „Oare de ce pot rememora perfect lucrurile care mi s-au întâmplat la opt ani, dar oricât aș încerca, mi-e imposibil să-mi amintesc dacă am vorbit cu colegii să reprogrameze pentru săptămâna viitoare evaluarea unui client? Lucrurile pe care vreau să mi le amintesc îmi scapă; cele pe care încerc din răsputeri să le uit se întorc necontenit.”

   Autoarea descrie foarte bine simptomele stresului posttraumatic în cazul soțului lui Anne Ward, femeia care a ales aceeași moarte în apă în 1920; soțul ei se întorsese complet schimbat din război, iar ea nu mai putea suporta acel trai. Chiar dacă a fost o temă de fundal, fără o importanță grăitoare pentru intrigă, fragmentul este scris magistral.

   De asemenea, relația dintre cele două surori, Jules și Nel, ocupă un loc aparte în roman. Ceva s-a întâmplat în trecut, ceva care a stat ca o barieră în relația lor pentru mulți ani: „Nu te înțelegeam, dar dacă atunci îmi erai străină, acum îmi pari ca de pe altă planetă. Stau în casa ta, printre lucrurile tale și familiară mi-e casa, nu tu. Nu te mai cunosc din adolescență, de când aveai șaptesprezece ani și eu treisprezece. Din noaptea aia când, ca un topor năpustit peste o bucată de lemn, o întâmplare ne-a spintecat, lăsând între noi o fisură largă și adâncă.”

    „Toți anii ăștia, Nel. Toți anii ăștia ți-am atribuit o cruzime malefică și ce făcuseși ca să o meriți?”

   Mi-a plăcut mult finalul, complet imprevizibil, ce ne ține în suspans la propriu până la ultima pagină. Pentru că nu vreau să vă dau spoiler, dar nici să tac, voi vorbi aici despre final, alegerea voastră dacă citiți.

  Ce nu mi-a plăcut față de „Fata din tren”? Nu se citește la fel de ușor. Deși răsturnările de situație sunt la fel de frecvente, în prima jumătate n-am simțit acțiunea pulsând, ritmul alert cu care eram obișnuită. De abia după jumătatea cărții am perceput acea „adicție”, impresia că nu o pot lăsa din mână. Împăienjenișul de implicații, legături și personaje fac lectura complicată, dar nu neapărat într-un sens negativ. Nu este un subiect ușor sau o carte ușurică, ce te poate relaxa după o zi obositoare. E o carte complexă, ce te face să gândești, să analizezi, să observi, să fii vigilent, cu ochii în patru. Dar la final îți dai seama că merită.

   Nu pot să spun decât că aștept transpunerea cinematografică, pentru că drepturile de ecranizare deja au fost cumpărate de DreamWorks Pictures, compania care ne-a adus pe ecrane „Fata din tren”.

     Despre autoare :

   Paula Hawkins este autoarea bestsellerului internațional „Fata din tren”, publicat în 50 de țări, vândut în peste 20 de milioane de exemplare în toată lumea și ecranizat. Este la bază jurnalist financiar, domeniu în care a lucrat 15 ani, înainte să se dedice literaturii.

   A mai publicat cărți sub pseudonimul Amy Silver: „Guerrilla Learning: How to Give Your Kids a Real Education With or Without School” (în colaborare cu Grace Llewellyn), „Confessions of a Reluctant Recessionista”, „All I Want for Christmas”, „One Minute to Midnight”, „The Reunion”.

Cartea În ape adânci de Paula Hawkins poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii În ape adânci de Paula Hawkins în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti