Exorcizat-de Radu Gavan-Editura Herg Benet

Exorcizat-de Radu Gavan-Editura Herg Benet

Exorcizat de Radu GăvanCoperta_Exorcizat_Radu-Gavan

Editura Herg Benet
Anul apariţiei: 2014
Nr. de pagini: 316

După o serie de cărţi uşoare, relaxante, în sfârşit am ajuns şi la Exorcizat. Citisem prezentarea cărţii şi chiar făceam presupuneri pentru că nu ştiam la ce să mă aştept. Primele pagini au fost ok, dar când am început să aprofundez mi-am dat seama că am nevoie urgent de pauze dese pentru că este o carte încărcată cu o mulţime de aspecte care pur şi simplu au reuşit să mă bulverseze.

Exorcizat m-a purtat într-un carusel şi am privit cum trece timpul pe lângă personajul principal fără să ştiu ce mai are de gând, ce va face în situaţiile de criză. Scenele frecvente de incertitudine, disperare, în special atunci când se gândeşte că iar va ajunge să mănânce “pâine cu pâine”, singurătatea ce îl cuprinde frecvent, limbajul vulgar, accesele de furie când este neîndreptăţit, frustrat de neîmpliniri sau pur şi simplu momentele de homosexualitate, fac din această carte ceva greu de … savurat din punctul meu de vedere.

Chiar dacă nu se încadrează în genul meu preferat de lectură, trebuie să recunosc că este foarte bine scrisă, personajele sunt complexe, scenele explicite forţează cumva reacţiile personajelor alături de care am ajuns să le simt trăirile, de parcă aş fi văzut cum le curge acea picătură aproape invizibilă de transpiraţie pe obraz din cauza fricii sau din cauza furiei. Un alt factor care n-a fost pe placul meu – limbajul vulgar. De obicei n-am această problemă, dar un bărbat exorcizat emană prin toţi porii aşa ceva, acesta este modul lui de a trăi, iar eu a trebuit să îl suport. 

Să ştiţi că Radu Găvan scrie fără milă şi nu menajează cititorul atunci când prezintă realitatea în care trăim, oricine se poate regăsi în personajul principal pentru că este drama omului din zilele noastre, lupta continuă pentru supravieţuire şi iluzia cu care se îmbată cu nimicuri pentru a trece cu bine peste clipele grele. Dacă ai probleme cu depresia sau cu încrederea în sine, atunci sigur ai mari şanse să te regăseşti printre cuvinte,  s-ar putea să plângi sau să simţi întreaga poveste ca pe o palmă direct peste faţă, un fel de: Hei, trezeşte-te. Vezi ce se întâmplă?

Acţiunea acestei cărţi se petrece în Bucureşti, iar personajul principal este un bărbat nevoit să trăiască de azi pe mâine din banii care îi câştigă (atunci când îi câştigă) ca agent imobiliar. Povesteşte în detaliu cum îi trec clipele din viaţa banală petrecută într-o garsonieră mizeră cu pături în geamuri, lipsit de bani şi prost îmbrăcat, dar şi într-o criză continuă de afecţiune. Aflăm cum se angajează şi îi cunoaştem şefii dificili, colegii cu bune sau rele, clienţii ce apar din interacţiunile pentru vânzări. Este un bărbat singur, anost, lipsit de farmec, femeile nu sunt atrase de el şi se simte prost, ar vrea să fie şmecher, dar nu-i iese deloc. Singurul care pare să fie pe placul său şi chiar îl invidiază pentru atitudinea sa, este Victor, coleg de muncă ce îi dă fără să vrea lecţii de bună purtare şi încredere în sine. În schimb exorcizatul în loc să simtă mângâierea tandră a unei femei, ajunge să îşi înece amarul în mediul online accesând site-uri pentru adulţi, dar şi pe cele destinate socializării. Se simte nemulţumit de felul în care arată, dar nu se sfieşte să încerce şi altceva. Se joacă cu minţile celor din mediul virtual şi interacţionează cu profile reale sau imaginare doar de dragul de a face haz de necaz.

Exorcizat este bărbatul dornic să experimenteze, aceasta este societatea care îl face un animal, deşi nu trăieşte în junglă, dar frustrările, singurătatea îl determină să se refugieze în violenţă şi sexualitate.

…suntem hienele care îndepărtează leul de lângă pradă, gândacii care îţi intră în casă, şobolanii care te pun pe fugă. Noi luptăm pentru mâncare, aşa că suntem bine pregătiţi…

Printre scenele descrise sunt destule pasaje cu homosexualitate, inclusiv cu transsexuali sau diverse întâlniri pasagere cu persoane pescuite din mediul online. Sufletul său chinuit se revoltă şi pregăteşte în detaliu numeroase scene legate de fantezii sexuale sau de răzbunare pe anumite persoane.

Toate acestea stârnesc interesul sau poate doar repulsia, dar fără să vrei doreşti să dai pagina iar şi iar.

 “Mi-e frică de ziua de mâine, mi-e teamă că în curând n-o să mai am bani de mâncare, mi-e teamă că o să ajung un ratat, că nu o să reuşesc să mă descurc, să fac ceva bani. Nu sunt un laş, nu mă consider aşa cel puţin, dar mă cac pe mine de frică. Sunt descurajat şi vorbele lui taică-miu îmi roiesc în cap-“Dacă nu reuşeşti la liceu, te duci la sapă, băiete!” Şi dup’aia- “Dacă nu reuşeşti la facultate, te duci la sapă!” 

“mă şi văd încărcând lăzi toată ziua, dând cu mătura pe jos, zicându-mi că mâine o să fie mai bine, mai uşor, şi tot aşa până la ziua în care nu o să mă mai gândesc la acel mâine”

“Şi atunci când dispare confortul, când viaţa revine la griul de dinainte, atunci ce faci? Te agiţi iar să găseşti un nimic care să îţi dea putere să mergi mai departe. Îţi iei o cămaşă nouă şi te simţi mai bine pentru o clipă. Mânânci ceva bun şi eşti mai bine pentru încă o clipă. Mergi la film sau la un bar şi îţi mai cumperi alte clipe. Da, nimicurile sunt combustibilul vieţii, fără ele am fi morţi mult prea repede. Şi între acele clipe dormim, vegetăm, lucrăm ca roboţii, tânjind după nimicuri.”

“Nu de munca de salahor îmi e mie teamă, ci de mediul în care se munceşte, de oamenii care îi înconjoară, de felul în care îl privesc şi îi vorbesc. Pentru că eu cred cu tărie că un tigru obligat să trăiască printre câini va ajunge să latre ca ei până la urmă. va uita cine e şi, la un moment dat, va deveni un câine ca şi ceilalţi, fără să mai ştie drumul de întoarcere.”

“Odată o babă m-a blestemat pentru că nu i-am oferit locul în tramvai. Eram foarte obosit şi pur şi simplu mă simţeam prea rău ca să mă ridic de pe scaun când mi-a cerut locul. Şi ce-a făcut băbăciunea? Mi-a urat să mor călcat de maşină şi familia mea să nu vină la înmormântare. Acum, pe bune, pentru ce?! Apoi şi-a găsit şi alţi aliaţi, că moşii şi babele se întovărăşesc imediat împotriva unui tânăr, de parcă ei s-au născut direct cocoşaţi şi otrăviţi de viaţă şi m-au boscorodit pe rând ca nişte muişti până ce m-am pierdut cu firea şi m-am răstit la ei să tacă-n p… mea din gură, că altfel îi omor.”

“E o senzaţie destul de naşpa să ţi se închidă uşile în nas şi să simţi că te apropii de un colţ din care nu mai poţi să ieşi. E ca şi cum e noapte, eşti în mijlocul oceanului şi te zbaţi să nu te duci la fund.”

“Eşti ca un şoarece prins într-un labirint în care toate culoarele duc către un astfel de brânză, toate apetisante însă. Şi până la urmă o iei pe culoarul ăla, dar rămâi nemulţumit, că voiai şi pe altele. Asta e şmecheria cu porneala pe net, niciodată nu eşti mulţumit cu adevărat, întotdeauna vrei să te întorci.”

“Peste ani mi-am dat seama că o cutie frumoasă nu trebuie neapărat să conţină o bijuterie.”

Dacă doriţi să citiţi altceva şi faceţi abstracţie de limbajul colorat, atunci sigur va fi pe placul vostru cartea Exorcizat de Radu Găvan. Chiar dacă am parcurs-o mai greu, nu regret că am descoperit-o, din contră, simt că am găsit ceva bun de disecat … mintea unui bărbat … exorcizat. Acum sunt bine documentată şi n-am decât să-i urez autorului Radu Găvan inspiraţie pentru ce urmează să scrie. Dacă debutul a fost atât de revoltător, următoarea carte sigur va fi la fel de intrigantă.

Regret că nu am putut să vă ofer mai multe pasaje care m-au amuzat copios, dar limbajul n-ar fi fost adecvat, iar eu din respect faţă de cei care citesc acest site şi au urechiuşele sensibile ar fi trebuie să recurg la faimoasele pauze sau bipuri literare ceea ce ar fi stricat întregul farmec al textului. 

Mulţumesc autorului Radu Găvan pentru oportunitatea de a citi cartea Exorcizat.

Activitatea autorului poate fi urmărită pe site-ul Exorcizat.ro sau pe pagina oficială de facebook.

Cartea poate fi comandată din librăriile online agreate.

Autor: Mili

 

Review overview
5
****Drăgan Milica (Mili)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri*** Îmi place să cred că sunt câte puţin din fiecare şi mă pot adapta din mers dacă trebuie să realizez ceva. Sunt o romantică incurabilă, iubesc să citesc şi să realizez obiecte handmade. Ador îngheţata, muzica ritmată, comediile romantice şi glumele nesărate. Zi de zi apreciez cât de frumos se transformă viaţa şi sunt bucuroasă că s-a născut proiectul Literatură pe tocuri. Aici poţi fi tot ce vrei, trebuie doar să vrei.

11 COMMENTS

  1. Mili, felicitari pentru recenzie ! Pe mine ai reusit sa ma faci foarte curioasa.
    Clar, vreau sa citesc si eu cartea. Trebuie sa ma lamuresc despre ce este vorba.

  2. O recenzie interesanta! Multumesc Mili.
    Cele scrise de tine ma tenteaza. Pare o carte interesanta.

  3. Atat recenzia ta Mili, cat si cartea in sine, reuseste sa starneasca curiozitatea! Pare mai mult decat interesanta…

  4. Este cea mai tulburatoare recenzie! Felicitari Mili! Imi place foarte mult recenzia ta, cartea este prea dura pentru mine, realitatea descrisa are un impact pe care nu stiu daca il pot intelege. Cred ca totusi prefer fantezia….si un scotian…

  5. Cartea pare ca s-a muncit extrem de mult la ea, mai mult ca sigur vor fi o multime de cititori, dar eu nu cred ca voi fi prinre ei. Sunt oameni si oameni, gusturi si gusturi.

  6. Mili, e foarte buna recenzia ta! Am inteles exact ce ai vrut sa transmiti. Nu este nici genul meu de carte, dar o voi citi cu siguranta. Ma intriga si ma face curioasa, iar uneori e buna si o portie de realism!

  7. Oooo ..este sigur incitanta recenzia ,subiectul cartii nu prea ma atrage,traim in drama,vrem altceva in cartile pe care le citim ,dar cele cateva fragmente din carte m-su atras,reale sincere si directe. Asa cum imi place mie
    Nu am sa ocolesc cartea
    Mili felicitari
    Pt sinceritate

    • Cartea in sine este o provocare si chiar daca nu se adreseaza oricarui cititor, ea merita descoperita si citita printre picaturi. Prezinta maturitate, seriozitate si o doza imensa de realitate.
      Ma bucur ca v-a placut si am reusit sa va captez atentia cu ceva inedit.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro