Filmul Isus de Andreas Eschbach-recenzie

Filmul Isus, de Andreas Eschbach-recenzie

Titlu original: Das Jesus Video

Traducător:  Frederica Dochinoiu

   Andreas Eschbach s-a născut în 1959, la Ulm, a studiat ingineria aviatică şi a lucrat iniţial ca inginer de software. Cu ajutorul Fundaţiei Arno Schmidt a reuşit să-şi scrie primul roman, un science-fiction. Succesul a venit odată cu romanul Das Jesus Video (Filmul Iisus). Astăzi, Andreas Eschbach este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori germani şi s-a dedicat întru totul meseriei de scriitor
Romanele sale, traduse şi la noi la editura RAO sunt: ”Secătuit”, ”Premiul Nobel”, ”Ultimul Dintre Ei” şi “Filmul Isus”

“Ce caută instrucţiunile de utilizare ale unei camere de filmat într-un mormânt vechi de 2000 de ani din Israel? O camera de filmat care nu urmează să fie lansată pe piaţă decât în câţiva ani? Exploratorul Stephen Foxx are o singură explicaţie: cineva trebuie să fi încercat să îl filmeze pe Isus Hristos.
Aşadar scheletul din mormânt să aparţină unui om din viitor? Şi dacă da, ce a descoperit el?”

“

Pământul arid, steril, se întindea în valuri sterpe de jur împrejur, fără nici o vegetaţie cu excepţia unor fire de iarbă uscate, care creşteau în umbră unor pietre mai mari. Măcar ele confereau câmpiei o strălucire verzuie, ce lasă la orizont locul dealurilor gri şi teşite de vântul ce bătuse nenumărate mii de ani şi care mai bătea şi acum.Totuşi nu există sentimentul depărtării. Dimpotrivă se simţea că sub o lupă. De parcă ar fi putut simţi fizic cum istoria a cel puţin trei culturi mari se concentrase pe acest pământ. Fiecare piatră şi fiecare tufiş uscat erau impregnate cu amintirile sângeroaselor drame sau pogromurilor nemiloase, ecouri îndepărtate ale vocilor profeţilor biblici păreau să răsune încă din munţi şi fervoarea nenumăratelor rugăciuni străbătea parcă trupul ca o radiaţie radioactivă.”

    Peisajul arid îl irită pe Charles Wilford Smith, dar febra căutărilor, interpretarea datelor, descoperirea istoriei este ceea ce-l atrage pe un şantier arheologic.
Charles Wilford Smith a plecat ca tânăr soldat în Israel, a staţionat în Palestina în 1947-1948, când Naţiunile Unite discutau planul de-a permite evreilor să-şi întemeieze un stat propriu. Apoi s-a întors în Anglia, a plecat din armată şi-a întemeiat o familie, având o slujbă în industria textilă. Timp de 20 de ani a dus o viaţă discretă, apoi subit a început să organizeze şantiere arheologice, unde lucra cu mulţi studenţi şi voluntari. Era un tip care “făcea totul pe cont propriu”, fără a apela la alţi oameni de ştiinţă, dar reuşea mereu să găsească sponsorizări. Un lucru găsit pe vremea când soldat fiind vizita Israelul, îl face să obţină fonduri de la John Kaun, un bărbat veşnic elegant şi stăpân pe el:

“Purta un costum bleumarin care îi venea perfect şi ar fi părut complet deplasat în mediul acela dacă ar fi fost purtat de altcineva. Însă John Kaun, incontestabil stăpân peste un concern multinaţional, era obişnuit ca mediul să se adapteze la el, şi nu invers. Cumva acest lucru părea să fie valabil şi pentru peisaje deşertice, situri arheologice şi temperaturile ridicate de vara.”

   La şantierul arheologic unul dintre studenţi, Stephen Foxx face o descoperire deosebită şi ciudată.
Anunţat de Charles Wilford Smith, Kaun soseşte cu oameni, rulote, aparatură, o adevărată desfăşurare de bogăţie şi forţă.
De altfel Kaun, devenit milionar la 22 de ani era numit în cercurile de afaceri Gingis Han, din cauza “metodelor sale fără scrupule de a-şi conduce afacerile.”
Acum la 42 de ani era considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din SUA, dar erau doar aparenţe înşelătoare de multe ori. Avea unul dintre cele mai mari trusturi media, rivalizând cu CNN-ul, dar se extinsese prea mult şi avea nevoie de infuzie masivă de capital, pe care credea cu tărie că i-o va aduce această descoperire arheologică.

   Stephen Foxx provenea din Maine, făcuse primul milion la 19 ani, pentru că înţelesese de mic ce importanţi sunt banii, pentru că ei îţi dădeau mijlocul prin care să poţi face ce vrei. La 16 ani reuşise să convingă o întreprindere din oraşul său că era în stare să realizeze un sistem de administrare a datelor care să funcţioneze mai bine decât cel existent. Şi reuşise folosindu-se de reţelele de internet pentru a crea un grup de studenţi informaticieni, care-şi făcuse fiecare partea lui, el asamblând întregul. A fost de-a dreptul impresionat să vadă ce buni erau studenţii indieni cu care lucra. Apoi a vândut programul la 5 firme aşa că şi el şi indienii s-au îmbogăţit, unii deschizându-şi propriile firme, dar colaborând când era nevoie.
Stephen nu continuase cu goana după bani pentru că nu-l interesa să devină miliardar. A absolvit liceul, a studiat economia politică la o mică universitate, conducea un Porsche roşu, cam vechi, ieşea cu fete. Banii pe care-i avea îi investise cu cap, aşa că trăia foarte bine din profituri, şi-i folosea pentru relaxare, adică îşi finanţa cu ei călătoriile şi cercetările. Participa cel puţin odată pe an la tabere de cercetări zoologice, expediţii botanice în păduri tropicale, dar cel mai mult îl pasionau cercetările arheologice. Devenise membru al Societăţii Exploratorilor şi mergea ca student voluntar în tabere arheologice. Îi plăcea să cunoască oameni şi locuri noi, să descopere bucăţi de istorie.

   Stephen le povesteşte lui Judith, colega lui de pe şantier, pe care o şi plăcea şi fratelui ei Yehoshuah, restaurator la muzeu, descoperirea pe care o făcuse. Într-un mormânt vechi de 2000 de ani pe lângă scheletul unui bărbat găsise un săculeţ de pânză în care într-o husă de plastic erau instrucţiunile de utilizare a unei camere Sony MR-01 Cam Corder. L-a informat pe profesorul Wilford, dar acesta îi ceruse să păstreze secretul. Ceea ce Stephen nu-i spusese profesorului era că mai găsise în săculeţ şi bucăţele de hârtie sfărâmată, ca o scrisoare, pe care o pusese separat într-o punguţă.

   Când devine clar că sunt excluşi din cercetări cei trei caută să afle conţinutul bucăţelelor de hârtie, adică al scrisorii. Ideea lui, împărtăşită şi de ceilalţi, era că un călător în timp vizitase Pământul Sfânt de acum 2000 de ani, îl filmase pe Isus, dar nu mai reuşise să revină în timpul său.

   Kaun militarizează tabăra vrând să păstreze secretul absolut, pune să fie urmăriţi şi monitorizaţi toţi, dar mai ales omul său Ryan îi urmăreşte pe Stephen şi Judith.
Kaun îi aduce ca sfătuitori pe profesorul Goutiere şi pe scriitorul de science fiction (ale cărui romane erau despre călătoriile în timp) Peter Eisenhardt căruia îi propune un onorariu exorbitant. Totodată aduce un tomograf de ultrasunete performant, împreună cu tehnicienii lui, hotărât să găsească camera video şi filmul.
Furios că e dat la o parte, dar şi curios Stephen dă telefon la Sony şi află că respectiva cameră era abia în faza de prototip urmând să apară peste vreo 3 ani, dar că deja se făceau înscrieri pe liste. Din scrisoarea pe care reuşeşte cu fratele lui Judith s-o reconstituie află că vizitând Palestina călătorul intrase fără să ştie într-o buclă atemporală şi se trezise în Bashar, o mică localitate de unde nu mai putuse reveni în timpul lui.
Aşa că, în timp, îl văzuse pe Isus, şi chiar îl filmase, îşi întemeiase o familie, apoi murise.

   Judith îl ajută pe Stephen în cercetări, era deşteaptă şi bine antrenată (fusese în armată).
Kaun încearcă să vândă bisericii ideea descoperirii, dar la început nu este luat în serios.
Totuşi, unul dintre tehnicienii tomografului, George Martinez, un mexican credincios care vizitase cu sufletul la gură locurile sfinte, în momentul când i se cere să scaneze templul sfânt îi povesteşte părintelui Lukas tot ce ştia şi auzise. Părintele, avea o mică bisericuţă şi era implicat într-un program de ajutorare al săracilor. Şocat de povestea tehnicianului sună la Vatican.

   Aşa soseşte părintele Scarfaro din Congregaţia pentru Sfânta Învăţătură, organizaţie de pe vremea Papei Grigoriu al –IX-lea din 1231, de fapt numele actual al Sfintei Inchiziţii.
Şi acum începe jocul. Pe de-o parte Stephen şi Judith care încearcă să descopere obiectul, ajutaţi parcă de fiecare dată de-o forţă invizibilă. Pe de altă parte Kaun cu toate resursele şi puterea lui, mănat de aviditatea de bani şi de şi mai multă putere. Şi al treilea jucător Biserica Catolică care după cum spunea părintele Scarfaro nu dorea o altă interpretare a bibliei şi a istoriei.

   Până la urmă după urmăriri în galeriile de sub templu, la o mănăstire din deşert, Stephen găseşte camera, dar Kaun i-o ia. Totuşi şi acesta o pierde, după ce abia văzuse un film pe ea. Scarfaro ia camera şi discul şi le distruge pentru că:

“Scriptură Sfântă e perfectă, zise el. Această i-am învăţat pe oameni de sute de ani, atât de mult timp încât au început să creadă, pentru binele lor şi pentru pacea lor sufletească. Putem să permitem că acum să se adauge ceva? Nu putem. Avem voie să permitem să se constate că Isus a spus altceva decât s-a transmis? Nu avem voie. Dacă am face-o, totul s-ar încurca, s-ar deschide toate uşile şi porţile îndoielii, ar fi distrusă credinţa. Dar fără credinţă nu există pace sufletească. Este datoria noastră să le permitem oamenilor să-şi păstreze credinţa-chiar cu preţul ca noi înşine să o pierdem”.

   Şi iată cum totul pare a se fi terminat, mai ales că autorul ne spune cum au murit sau au dispărut din viaţa publică anumite persoane implicate.
Stephen încearcă să-şi continue viaţa, avea contracte de onorat printre care şi cel cu firma Video World Dispatcher. Când aceştia îi cer să verifice listele lor pentru cererile de camera Sony MR-01 şi MR-02, un nume şi o comandă îi atrage atenţia. Apoi îşi aminteşte subit calmul şi detaşarea profesorului Wilford în timpul derulării evenimentelor. Aşa că face ce ştie el mai bine, rezolv[ puzzlelul şi află în sfârşit adevărul.

O poveste interesantă, incitantă cu un final şocant. Un amestec de nou şi vechi, de mituri, credinţe, legende cu cele mai noi descoperiri ale ştiinţei. Un final neaşteptat, dar frumos.

Oricum nimic nu pare a lua sfârşit căci:

”Orizontul sclipea, părând că se transformă într-un rânjet batjocoritor. Nimic nu mai era adevărat. Dacă ridica privirea de pe punctul argintiu din depărtare, lumea avea să-şi înceteze existenţa şi sfârşitul timpurilor avea să vină.
Aşa trebuia să simtă cineva care înnebunea. Cineva căruia îi fugea pământul de sub picioare.
Sau care simţea pentru prima dată pământul sub picioare.
-Da, încuviinţă el. Povestea începe.”

Dacă vreţi să citiţi o carte deosebită, thriller şi sciece fiction, vă recomand “Filmul Isus” şi veţi citi despre:
“Omul aflat în căutarea sensului existenţei.
O carte incredibil de palpitantă şi de profundă”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti