Ambiția – orgoliu sau modalitate de supraviețuire? – Rubrica La vie en noir

   Pentru a reuși în ceea ce ne propunem este necesar de cele mai multe ori, să putem păși în afara limitelor trasate, confortabile, cu care ne-am obișnuit.

  A ieși din sfera noastră de confort este un proces care, de obicei, pornește de la o presiune venită din exterior, de la un context nefavorabil pe care încercăm să îl întoarcem în favoarea noastră. Să minimalizăm daunele, să nu ieșim complet înfrânți.

  Ne lovim de provocări cărora, în prim stadiu, nu știm cum să le facem față. Atunci când nu știm cum să ne raportăm la situația stresantă în care ne aflăm, încercăm fie să ne ascundem, așteptând ca lucrurile să se rezolve de la sine, fie solicităm îndrumarea cuiva de încredere, a cărui părere și experiență pare suficientă pentru a ne trasa o direcție. Asta dacă nu suntem mai mult pe cont propiu.

  Suportul constant venit din afară ne amorțește simțurile, ne determină să credem că orice problemă își va găsi rezolvarea fără prea multă bătaie de cap, iar în momentul în care rămânem fără acoperire, ne trezim în fața unei mari dileme – a lupta sau a fugi?

  Victoriile obținute cu greu ne impulsionează. Ne conferă o anumită experiență și curaj, uneori nesăbuit, a celor care s-au războit cu sorții potrivnici și au găsit o cale de a excela. Ne formează caracterul și ne trasează linii noi de cucerit. Chiar dacă personalitatea noastră este una cumpătată, reușitele anterioare ne dau încrederea în sine că vom face față și altor provocări viitoare.

  Suntem diferiți chiar dacă uneori avem parcursuri similare în viață. Raportarea la succesul și eforturile depuse de cei din jurul nostru poate fi benefică doar atât timp cât avem capacitatea de a discerne lucrurile și a păstra ca și punct de comparație doar modalitățile de lucru și sfaturile potrivite, fără a blama contextul aparent favorabil al celui care a învins deja.

  Este dificil să te menții în vârf și efortul constant pe care îl depui pentru a-ți consolida poziția poate fi extrem de obositor și capabil să te facă sa pierzi din vedere alte aspecte ale vieții personale. Rămâne întrebarea – ce te face să te zbați constant pentru a te menține pe linia de plutire?

De ce ne dorim mai mult decât avem deja? Mai bine, mai altfel, mai rapid?

Ce vrem să demonstrăm și cui?

   Cunoaștem persoane care au excelat în ciuda condițiilor familiale și sociale nefavorabile. Îi admirăm și totodată ne imprimă un sentiment de ciudă când realizăm că poate nu ne-am folosit corect atuurile personale. Că nu am fost suficient de motivați să luptăm. Că ambiția noastră nu a fost forțată de o nevoie intriseacă de a ne salva de la anonimat sau de la un trai dificil. Pentru că am avut cu ce variante jongla și nu au fost necesare eforturi suplimentare, căci reușita părea oricum la îndemână.

  Când nu ai avut parte de încurajare, susținere și context favorabil, cum știi când este ok să capitulezi? Să te simți în siguranță, deținând controlul propriei vieți. Să nu trebuiască să demonstrezi nimic. Probabil niciodată, pentru că frustrările și traumele resimțite își pun amprenta pe stilul tău de a privi lumea, de a relaționa cu cei din jur și de a te poziționa față de ceilalți. Simți adesea nevoie să vrei mai mult și să faci tot posibilul să o obții sperând ca astfel să înnăbuși sentimentul de inutilitate și abandon pe care l-ai resimțit la un moment dat.

  Sau poate știi că nu te poți baza decât pe tine însuți și nu poți lăsa garda jos sperând ca altcineva să îți asigure confortul de care ai nevoie.

  E dificil să intuim motivația cuiva de a reuși. Linia subțire trasată între eu pot și trebuie să pot. De aceea este indicat să nu judecăm la prima impresie calea pe care a ales-o cineva în drumul său spre performanță.

  Orgoliul hrănit din reușite personale, individualiste, în care orice este permis indiferent de costuri și al cărui scop este de a demonstra că locul nostru este deasupra tuturor, va atrage după sine respingerea și singurătatea. Succesul poate fi anulat prin simplul fapt că în drumul tău egoist spre excelență, ai pierdut oamenii cu care ai fi putut să-ți sărbătorești victoriile.

  Cele mai frumoase povești aparțin celor care se ridică, indiferent de motivație, prin propriile puteri, păstrându-și totodată candoarea și deschiderea. Personajele care știu ce înseamnă lupta interioară zilnică și nevoia de te simți acceptat, indiferent de eșecurile cu care te confrunți câteodată. Cei care ne ghidează pașii prin exemplul personal chiar și atunci când simțim că nu avem suficiente resurse la dispoziție pentru a reuși.

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle

foto credit pexels

Ambiția – orgoliu sau modalitate de supraviețuire? – Rubrica La vie en noir