Toria, de Nicoleta Tudor -finalul unei trilogii mistice-recenzie

Editura: Librex Publishing

Data aparitie: Aprilie 2017

Pagini: 300

Gen: Fantasy, romance

Trilogia Cercurile mistice : 1. Cercurile mistice 2. Orașul de deasupra 3. Toria

   Vi s-a întâmplat vreodată să vă emoționeze o poveste atât de mult, încât să nu puteți vorbi despre ea nici după o perioadă lungă de timp? Să nu vă puteți stăpâni lacrimile și glasul, nu din cauza tristeții, ci din cauza puterii cuvântului, a frumuseții care vă tăie răsuflarea? Exact asta mi s-a întâmplat mie după ce am citit Toria. Autoarea scrie într-un fel atât de sublim, încât pur și simplu am simțit că emoția mă doboară și abia mi-am putut stăpâni lacrimile. În plus, ea are un talent extraordinar de a împleti realul cu supranaturalul, dragostea cu fantezia, încât am simțit că mă pierd în visare.

   După ce am terminat de citit volumul doi, muream de curiozitate să aflu care e adevărul în privință relație dintre Naum și Enola, dacă au într-adevăr un copil împreună, așa că am așteptat cu nerăbdare apariția celui de-al treilea volum. Însă ceva s-a întâmplat cu mine. M-am trezit că îmi este teamă de ce voi afla, că poate m-am înșelat în privință lui Naum, așa că am amânat citirea acestei cărți.

Până într-o zi când am simțit că sunt pregătită să aflu adevărul.

   Dacă în primul volum al trilogiei Cercurile mistice, m-a fascinat latura mistică – vrăjitorie, tradiţii, obiceiuri, șatră de țigani, blesteme, în al doilea volum m-a cucerit modul in care a fost imaginată planeta Toria, îmbinarea dintre real și supranatural și, în același timp, m-a tulburat povestea Mădălinei, pendularea ei între două mari iubiri: Sorin, iubitul ei pământean și Naum, un tânăr de pe Toria. Și ca să fiu cinstită, Sorin mă cucerise prin felul lui de a fi, mult mai responsabil și atent, în timp ce pe Naum îl văzusem mai mult în ipostaza de Făt-Frumos cel aducător de deziluzii. Până la urmă, ce a făcuse el? Oferise doar promisiuni. Știu că marea majoritate a iubitoarelor de povești romantice au vrut să-l vadă într-o aură de băiat rău care de fapt este bun. Dar care e adevărul? Ne va dovedi contrariul? Aceste două întrebări nu mi-au dat pace mult timp, iar faptul că în sinopsis se menționează că Sorin o înșeală pe Mădălina de vreo trei ani, m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva  nu am știut să judec bine. Și a fost suficient să citesc primele trei capitole din Toria, ca să mă simt tot mai bulversată.

   Însă “Toria” nu mi-a oferit doar emoții și multe întorsături de situație, ci și foarte multe surprize. În primul rând, acțiunea are loc atât în prezent cât și în trecut, Mădălina și Naum călătorind nu doar din lumea reală în cea supranaturală, ci și într-o perioadă îndepărtată, când încă mai era în viață Căzuta / Daida (femeia care  a  fost pedepsită de  străbunii, iar frica a îndemnat-o să fugă pe Pământ ).

   În al doilea rând, am descoperit că de această dată ni se prezentate mai multe povești de dragoste : Mădălina – Naum – Sorin;  Daida – Tobar; Eveea, sora lui Naum – Elam.

   În al treilea rând, povestea este spusă din perspectiva mai multor personaje – Mădălina, Maria, Naum, Iani, Eveea, Daida etc. Naum ne va dezvălui gândurile și sentimentele lui, dar și evenimentele care au avut loc înainte și după prima lui întâlnire cu Mădălina, ce s-a întâmplat pe Toria, ce promisiune a avut de onorat în legătură cu Enola și ce a făcut el după ce Mădălina l-a părăsit. Cazuta/ Daida ne va dezvălui povestea ei – motivul pentru care a părăsit Toria; cum a ajuns la peștera Polovraci; întâlnirea cu șatră de țigani; relația ei cu Tobar.

    Au trecut doisprezece ani de la evenimentele petrecute în “ Orașul de deasupra”, Mădălina a terminat facultatea de medicină și lucrează ca medic pediatru la spitalul unde au lucrat părinții și mătușa ei. Sorin, soțul ei, lucrează și el acolo ca medic ortoped. Împreună, duc o viață liniștită, exact așa cum își dorise Mădălina atunci când a acceptat inelul de logodnă dăruit de Sorin.

   Însă viața Mădălinei este dată peste cap atunci când surprinde un sărut pasional între soțul ei și una din asistentele de la camera de gardă, iar colega ei, Ioana, îi mărturisește că toată lumea din spital știa  ca Sorin o înșeală de trei ani cu respectiva asistentă. După șocul acestei descoperiri, Mădălina începe să se gândească la motivele pentru care Sorin  și-a îndreptată atenția spre cealaltă femeie…

“ Oare multele ore petrecute în spital, și nu acasă cu el să-l fi făcut să se îndrepte spre o altă femeie? Oare ea, în încercarea disperată de a fereca imaginea și amintirea lui Naum reușise să se închidă chiar și pe ea? Îi veni acest gând că o revelație. Și dintr-o dată, simți pentru Sorin atâta compasiune și iubire încât începu să plângă. Oare el a simțit în toți acești ani rana din sufletul ei? Asta să fie? Îl putea ea învinui în vreun fel pe Sorin pentru că o înșela? Oare nu asta a făcut și ea în tot acest timp, când, fără să vrea, l-a iubit pe Naum chiar și când ea nu voia să știe asta?”  

 

   Dar lucrurile se complică atunci când în calea Mădălinei îi iese Naum, care a părăsit Toria pentru a nu fi ucis de străbuni. Naum apare la spital cu Amalia, o fetiță drăgălașă cu ochi violet, care are nevoie de consultație pentru că și-a luxat mânuța. Revederea cu Naum a făcut-o să realizeze că alchimia dintre ei nu dispăruse nici după doisprezece ani.

“Îl privea și nu îi venea să creadă că el chiar se află acum în fața ei, privind-o așa cum numai el o poate privi și făcând-o să se simtă așa cum numai el o putea face. Realiza în acel moment că timp de doisprezece ani se mințise că l-a uitat, că l-a așezat undeva într-un cotlon al minții ei, al inimii ei și de acolo de unde îl izolase el nu o mai putea atinge. El era parte din ea. Nu va fi niciodată altfel. Se priveau intens și nu era loc de cuvinte între ei. Privirile lor arzătoare spuneau totul. Își spuneau unul altuia dorul neostoit care i-a măcinat timp de doisprezece ani. Își jeleau iubirea neîmplinită, iubirea imposibilă care îi lega cu firul ei de argint. Și tot privindu-l, Mădălina se întreba dacă lumea se va sfârși în acel moment de nesfârșire între ea și el și dacă nu avea să înnebunească dacă nu îl vedea de acum încolo în fiecare zi. “

  Dar revederea  nu a fost una plăcută, pentru că fiecare  și-a  adus aminte ce anume i-a despărțit.

“ – De ce Mădălina? De ce nu ai avut răbdare? De ce nu ai avut încredere în mine ? o întrebă Naum cu glas scăzut, în ciuda faptului că ea aproape țipa la el.

   – Încredere? îl întrebă Mădălina printre dinți. Încredere? Încredere în tine? Tu îmi poți pune întrebarea asta? Tu care ai conceput un copil cu Enola? Și cu Enola ce faci Naum? Cu copilul ce faci Naum? Răspunde-mi tu acum, cum este cu încrederea?

  – Mădălina, tu nu ai citit scrisoarea pe care ți-am lăsat-o?

  – Scrisoare? Mădălina îl privea stupefiată. Ce scrisoare? “

   Toate neînțelegerile dintre ei s-ar fi rezolvat doar dacă Mădălina ar fi citit acea scrisoare pe care Naum i-o lăsase pe pat în noaptea nunții. Dar Maria, mama Mădălinei, găsise scrisoarea și luase decizia să o ascundă, convinsă fiind că nu îi făcea nici un bine dacă i-o dădea. Ar fi fost o suferință în plus pentru Mădălina. Însă, acum că Naum a apărut iarăși în viața Mădălinei, Maria și-a dat seama că trebuie să-și repare greșeala. Îi pare rău pentru că, din dorința de a se răzbuna pe Naum, poate o făcuse pe fiica ei să sufere. E conștientă de faptul că fata nu-l uitase nici o clipă pe acest băiat care aproape că o distrusese.

“De ce apăruse acum Naum în viața Mădălinei? Era liniștită, era realizată, de ce trebuia să apară? Maria era răscolită gândindu-se la suferința Mădălinei. Știa că nu o să și-l scoată din minte niciodată, indiferent cât de frumoasă ar fi viața ei. Știa că nu-l va uita niciodată…“

   Cu teamă în suflet, Maria îi dă fiicei sale scrisoarea, iar ceea ce descoperă Mădălina, citind acele rânduri, îi întărește convingerea că Naum încă o mai iubește și acum.

   Din punctul meu de vedere, scrisoarea (conținutul ei) lui Naum mi s-a părut cel mai răvășitor moment din carte. Am parcurs respectivele pagini cu lacrimi în ochi și, din când în când, am simțit nevoia să mă opresc din citit. Iar acum, pentru că nu-mi pot găsi cuvintele potrivite că să redau cu acuratețe toate trăirile sufletește ale lui Naum, prefer să vă ofer fragmente din scrisoare (omițând pasajele care conțin spoilere).

“   Mădălina,

  Dragostea mea.

     Am crezut că zbor ieri când am aflat că vrei să fii furată. Am crezut că ți-ai dat seama că ești a mea și nu poți trăi fără mine. Am venit până aici cu fericirea de a te revedea și de a te strânge la pieptul meu. Universul meu s-a spulberat în această noapte. De fapt încrederea aproape se spulberase în timpul acelui dans în care tu ai plutit. Am simțit din acel moment că nu aveam ce căuta acolo. Simțeam din privirea ta că îl iubești pe acel băiat. Dar mai aveam o speranță. Una mică. Că în această noapte vei fugi cu mine. Ne vedeam plecând fericiți împreună pentru că nu ne va mai despărți nimeni. Speram din suflet că acel dans nu a însemnat nimic și că acel băiat va rămâne în urma ta. Că vei fugi cu mine și vei fi fericită. Până când te-am văzut. Am simțit furia din privirea ta și am realizat că tu nici nu știai că mă vei întâlni. Am simțit că mă prăbușesc și că nimeni nu mă va mai putea dezlipi vreodată de pe asfalt. (… Regret că nu am plecat cu tine în acea noapte nefericită, trebuia să las totul pentru tine. Tu meritai asta. Tu meritai orice sacrificiu. Te-am pierdut, și asta mă face să nu mai raționez. Am pierdut ce aveam mai drag în viața mea. Am pierdut motivul pentru care să trăiesc. Cum pot trăi cu amintirea ta? Când închid ochii și te văd doar pe tine ? Când respir cu tine în gând și simt mirosul părului tău? Când tot ce îmi doresc este să fim iarăși împreună ? “

 “ Când nu mai pot rezista, merg pe malul mării și ascult vântul care îmi șoptește numele tău. Ascult valurile mării care îmi răscolesc amintiri despre tine. Amintirea zâmbetului tău. Amintirea mirosului tău purtat de vântul mării. Amintirea ochilor tăi arzători care mă priveau cu dragoste. Dacă aș putea să mai întorc timpul și să mai am parte de acea privire, să mai am parte de acele îmbrățișări …”

 “ Dacă ai ști de câte ori am căzut ore în șir în melancolie, neputându-mi lua gândul de la tine. Dacă ai ști că uit uneori să respir gândindu-mă la tine. Dacă ai ști… Cât de dureroasă este despărțirea de tine… nu îți poți imagina. Tu îl ai pe acel băiat alături de tine. Se pare că îl iubești și se pare că viața alături de el te face fericită. Dacă tu ești fericită alături de acel băiat eu voi sta deoparte. (… Ador lumina ochilor tăi pe care o văd când închid pleoapele. Ador gândul că o dată și o dată vom fi împreună. Sper. Cred. Mă agăț de acest gând. Mă agăț cu toată speranța pe care o poate avea o ființă. O ființă care iubește dincolo de rațiunea de a respira. O ființă care nu trăiește decât cu gândul la tine și cu gândul la cum ar fi fost dacă noi doi am fi fost împreună. 

 Dacă mângâierea ta ar fi vânt,

 Aș zbura până la cer.

 Dacă sărutarea ta ar fi soare,

 Aș avea căldura pentru șapte vieți.

 Dacă tu ai fi a mea,

 Aș fi înger …”

   Dar Mădălina mai trebuie să facă față și alor vești neplăcute. Pe Toria au fost tensiuni mari în ultimul timp,locuitorii începuseră să-și manifeste nemulțumirea, iar acum Naum are nevoie de ajutorul ei ca să-i învingă pe străbuni. Si astfel, viața Mădălinei intră într-o vâltoare de întâmplări, aventuri și incursiuni în trecut, unde o întâlnește pe Căzuta alături de șatra de țigani, de încercări disperate pentru a salva Toria de străbuni. Și toate acestea, în timp ce Sorin pleacă pentru nouă luni în Germania la o specializare. Va reuși Mădălina să salveze Toria alături de Naum?  Va reuși să-și salveze căsnicia cu Sorin? Ce decizie va lua până la urmă Mădălina?

“Toria “este un roman complex, intens, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Dragostea și magia își dau mână într-o poveste care atinge sufletul oricărui cititor romantic.

Mulțumesc din suflet autoarei Nicoleta Tudor pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Carte disponibilă pe Librex.ro

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti