Abuzul emoțional în cuplu și nevoia de validare – Partea I

Rubrica La vie en noir

  Astăzi mă aventurez să deschid un subiect delicat, dificil de tratat la repezeală – abuzul emoțional, cu preponderență în cadrul vieții de cuplu.

  Vreau să stabilim de la început un aspect extrem de important: toate formele de abuz au la bază abuzul emoțional. Fie că vorbim de violența domestică, agresivitate verbală, uneori chiar viol sau abuz sexual, manipularea psihologică la care victima este supusă nu poate fi eliminată din context.

  Abuzul emoțional – dificil de depistat, parșiv și capabil să adopte forme ascunse privirilor celor din jur, are capacitatea de a modela în timp orice comportament propriu, până în punctul în care devine extrem de dificil să realizezi că personalitatea ta s-a modificat. Că nu mai ești tu cel care se simțea confortabil în propria piele, cel căruia îi făceau placere anumite activități și care reușea să se relaxeze în preajma prietenilor. Că îți pierzi lent dar singur controlul asupra propriilor păreri și principii. Că devine din ce în ce mai dificil să afirmi cu tărie că îți dorești altceva sau să simți că ai puterea de a respinge ceva ce te scoate în afara zonei tale de confort.

  Vorbele urâte, criticile, jignirile, replicile tăioase, dezgustul fățiș față de anumite acțiuni sau activități pentru care altă dată eram lăudați sau pentru care primeam încurajare, crizele de gelozie mascate, controlul subtil în ceea ce privește programul zilnic sau preferințele personale, îmbrăcate în haina unei griji protective exagerate sau a nevoii stringente de a petrece cât mai mult timp împreună, sunt doar începutul.

  Abuzul emoțional e cel care tronează asupra tuturor gândurilor și faptelor noastre și efectele lui se reflectă sub forma unei temeri constante că vom proceda greșit și vom fi nevoiți să suportam consecințe menite să ne destabilizeze. Starea de alertă în care ne vom regăsi în momentele pe care le considerăm cheie, deoarece simțim că au puterea de a influența mersul evenimentelor următoare, ne blochează mental în spatele unor reacții mecanice. Știm că urmează o confruntare, doar că nu intuim neapărat când și de ce.

Ce ne „califică” pentru rolul de victimă?

  Nevoia de atenție, nesiguranța, vulnerabilitatea, deznădejdea, lipsa unui familii iubitoare și protective sau a unui grup de prieteni loiali, o copilărie nefericită clădită pe abuz, neglijare sau indiferență sau o stare de fapt în care ne resimțim singuri și incompleți, pot reprezenta rețeta sigură către o relație care poate degenera.

  Un partener înclinat spre un comportament abuziv deține un simț aparte, capabil de a depista fragilitatea și disperarea, dorința de a aparține cuiva, dependența emoțională de care dăm dovadă în momente de slăbiciune, maleabilitatea pe care o afișăm când vine vorba de a ne plia pe programul și nevoile lui. Câteodată este extrem de tentant să împingi la limită persoana de lângă tine doar pentru că știi că poți, că exerciți asupra ei o mare doză de control și că, la nevoie, ai atuurile necesare pentru a redresa situația dacă simți că pierzi teren.

  Abuzul nu se instaurează în totalitate de la începutul relației, ci câștigă teren cu fiecare compromis pe care îl facem în detrimentul principiilor noastre și a sentimentului de disconfort pe care ne chinuim să îl ascundem sub preș. Câteodată ia forme naive, aparent nevinovate precum apeluri telefonice exagerat de dese care ascund în spatele unui dor declarat, dorința de control și nevoia de a fi informat în legătură cu toate planurile partenerei. Alteori poate fi vorba de mici certuri în care agresorul își joacă rolul de ofensat pentru a obține ceea ce și-a propus. Acest stadiu reprezintă de fapt perioada de tatonare, cea în care agresorul își pune viitoarea victimă la încercare pentru a stabili marjele de eroare între care i se permite să controleze jocul.

  Senzația de protecție și încredere pe care partenerul ți-o oferă încă de la începutul relației, te determină să ieși din carapace și să îți etalezi fragilitatea. În timp, modul lui de raportare în ceea ce privește afecțiunea și încurajarea cu care te-a obișnuit la început, scade. E dificil să realizezi când și de ce ai început să pierzi teren. Tendință de a te simți vinovata pentru distanțarea lui face că eforturile pe care le depui încercând să restabilești conexiunea magică de la începutul relației, să crească progresiv, invers proporțional cu mofturile și nemulțumirile pe care partenerul ți le prezintă fără menajamente.

  Perioada incipientă a relației, în care partenerul era capabil să îți asigure tot ce credeai că ai nevoie, suplimentând oferta cu surprize demne de a te convinge de importanța pe care ți-o atribuie, te poate determina subtil să te îndepărtezi de cei cu care obișnuiai să îți petreci înainte timpul, regăsindu-te ulterior în ipostaza de a nu avea la cine apela în momentele de impas.

  Distanțările sociale la care te supui inconștient, în dorința de a-ți petrece cât mai mult timp în compania partenerului, ajung să se intensifice. Programul zilnic devine motiv de dezbatere constantă și activitățile cărora înainte obișnuiai să le acorzi prioritate vor fi neglijate în mod repetat deoarece ți se solicită implicarea în proiecte care nu te privesc direct. Timpul tău liber se scurtează de la o săptămână la alta căci activitățile tale se dovedesc a nu fi la fel de importante în comparație cu cele în care este ancorat partenerul și pentru care îți solicită constant prezența. Momentul în care te decizi să menționezi că nu ești interesată de un anumit proiect în care ai fost inclusă fară să ți se ceară acordul, devine un moment tensionant în care ți se va reproșa că nu îți dorești la fel de mult să vă petreceți timpul împreună sau că nu îți pasă decât de propriile nevoi.

  Schimbările prin care treci sunt treptate. Chiar daca la exterior iți poți pastra aura rebela, independența, sigura pe tine, la interior te simți încolțită, frustrata și temătoare, știind că orice șaradă de acest gen trebuie gestionata cu tact pentru a evita situațiile conflictuale.

  De câte ori este nevoie să facem același compromis până ajungem să considerăm normale gesturile sau comportamentele perturbante la care suntem supuși? Cât de importantă este menținerea unei doze de independență financiară și a unui ritm ancorat în realitate? Unde începe abuzul emoțional și unde se termină încrederea în forțele proprii? De ce este importantă validarea personală și cum se poate obține? 

  Acestea sunt doar câteva puncte de discuție pe care le voi aborda săptămâna viitoare în speranța de a aduce în prim plan această formă gravă de manipulare psihologică la care suntem supuși uneori fară drept de apel.

  Consider că experiențele personale pot aduce perspective noi asupra acestui subiect și vă invit la secțiunea de comment-uri să adresați întrebările care vă macină curiozitatea în speranța ca articolul următor pe această temă, să vă ghideze pașii către răspunsurile pe care le așteptați.

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle

Photo credit:  kalhh from Pixabay

Abuzul emoțional în cuplu și nevoia de validare