Abuzul emoțional și nevoia de validare – Partea a II a

Rubrica La vie en noir

   Săptămâna trecută am abordat subiectul abuzului emoțional în cuplu și am detaliat anumite aspecte care țin de modurile de manifestare al acestei manipulări psihologice, de maniera cum se instaurează și capătă amploare până ne aduce în punctul în care nu mai suntem capabili să ne regăsim.

  Fiecare decizie greșită ne aduce cu un pas mai aproape de limita în care personalitatea noastră este scindată în zeci de bucăți contradictorii. Tot ce ne-am chinuit să clădim în anii maturizării, toate experiențele care ne-au creat senzația unui echilibru relativ normal de funcționare, sunt târâte în mocirla disperării și călcate în picioare fără menajamente sau păreri de rău. 

   Criticile repetate, episoadele de control obsesiv, învinuirile, acuzele, stările alternante dintre episoadele tandre și cele pasiv-agresive, induc o stare de nesiguranță. 

  Nesiguranța crează terenul propice pentru apariția îndoielilor atât asupra factorilor externi cu care suntem nevoiți să jonglăm, dar aruncă și o umbră sumbră asupra propriei persoane. 

  Când ajungi să te îndoiești de propriile decizii și alegeri, devii susceptibil la orice influență venită din exterior. Ușor manipulabil, simplu de condus.

  Conflictele provoacă stres și disconfort puternic. Suntem ființe raționale, înzestrate cu sentimente și instincte și cu o capacitate infinită de a analiza evenimentele petrecute, uneori până la alterarea realității. Ne simțim vinovați, ne frustrăm, ne gândim și răzgândim, ne căutăm scuze și uneori intrăm într-o buclă obositoare care nu ne permite să depășim momentul ce ne-a provocat o doză mare de anxietate. 

   Inițial, șocurile încasate sunt resimțite din plin. Bucuriile par de scurtă durată și viața ajunge să fie trăită în stand-by, cu atât mai mult cu cât știm că după o perioadă liniștită, ne așteaptă după colț una tumultoasă. Urmează să fim criticați, învinuiți de ceva, acuzați, repeziți, jigniți indirect sau chiar într-o manieră brutală, puși în situații incomode atât în public cât și în intimitate și de cele mai multe ori nu avem idee de ce. Multe dintre conflictele iscate par fără sens, exagerate, lipsite de fond. 

 Necesitatea restabilirii echilibrului emoțional și afectiv pierdut pe parcurs, anihilează pornirile de independență. Orice conflict în care te decizi să îți susții punctul de vedere se poate transforma într-o sursă de umilire care te poate aduce în stadiul de minimalizare completă.

  Acest stil se imprimă adânc în gândurile și sufletul zbuciumat, având ca efect îndoiala față de  capacitatea noastră de a face față provocărilor. 

  Repetitivitatea acțiunilor inconfortabile te desensibilizează sistematic până în momentul în care devii resemnat în fața abuzului. 

  Criticile recepționate sub diverse forme slăbesc încrederea în sine. Când persoana pe care o iubești și pe care ți-ai ales-o drept partener te discreditează în mod constant și se îndoiește de capacitățile tale, îți insuflă în doze mici nesiguranță în ceea ce te privește. Provocările cărora altă dată le făceai față relaxat, acum nu le mai găsești rezolvare. Simți că ai nevoie constant de îndrumare și aprobare, de validarea ta ca ființă competentă și independentă. Dar această validare întârzie să apară sau dacă totuși își face apariția, va fi în doze mici, inconstante, menite să îți lase impresia că ești pe drumul cel bun dar trebuie să te străduiești mai mult. Când te regăsești într-o zonă de confort cât de cât liniștitor, se ivește brusc un alt conflict care te coboară câteva trepte de pe scara pe care începusei să urci lent dar sigur către atingerea propriei valorizări.  

  Ce ne dă uneori valoare și ne asigură un grad de independență de care câteodată nici măcar nu suntem conștienți? 

   Propria profesie, jobul pe care îl avem, sursa noastră de venit care ne permite nu doar să supraviețuim, ci și să ne păstrăm un punct de contact cu realitatea înconjurătoare. Câteva ore în care ne desfășurăm activitatea în alt mediu decât cel casnic, în prezența unor persoane diferite ca stil, preocupări sau mod de raportare la mediul extern, ne pot conferi perspective diferite asupra vieții. Este mult mai simplu să soliciți și să capeți ajutor atunci când lumea ta nu este limitată la o singură persoană, un singur reper de urmat. Ancorarea în viața socială este foarte importantă. Menținerea în grafic chiar și atunci când ne simțim depășiți de situație, poate face o mare diferență, de aceea este de evitat renunțarea la jobul pe care îl deținem, indiferent de tipul presiunilor la care suntem supuși. 

  Este dificil să îți recapeți autonomia emoțională și mentală, să apelezi la tot curajul de care ești capabil pentru a nu te lăsa călcat în picioare căci orice schimbare drastică provoacă un disconfort pe măsură și resursele energetice pot fi diminuate în urma luptelor de putere din cuplu. Dar alternativa de a abandona lupta de dragul unui confort episodic, niciodată mulțumitor, este cu atât mai sumbră. 

  Oricâte încurajări ai putea primi din partea prietenilor sau colegilor de serviciu, acestea nu sunt suficiente pentru a rezona puternic în sufletul unei persoane umilite în mod constant. Tendința de a te bucura de ele doar pe moment și a te retrage ulterior în propria carapace, așteptând următoarea bătălie pe care știi că riști să o pierzi oricum, este mare. Măcar în cazul abuzului, știi deja la ce să te aștepți. 

   Decizia de a schimba ceva ține de fiecare persoană în parte, iar nevoia de validare se poate obține cu pași mici din orice activitate întreprinsă cu succes, oricât de nesemnificativă ar putea părea. E dificil să rupi cercul vicios al abuzului emoțional, dar din păcate, de cele mai multe ori, este imposibil să faci asta de unul singur. Primul pas este să poți identifica presiunea psihologică căreia îi ești victimă în mod repetat pentru a putea face următorul pas. 

   Ideal ar fi să ne analizăm mult mai atent relațiile în care alegem să ne implicăm și să nu trecem cu vederea stările de disconfort la care suntem supuși în mod repetat. Comportamentele din cuplu care ridică semne de întrebare încă de la început, au mult mai multe șanse să escaladeze decât să se amelioreze de la sine și orice relație în care ești veșnic nevoit să depui efort pentru a o menține pe linia de plutire, este posibil să nu fie relația potrivită. 

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle

Photo credit:Photo by Kat J on Unsplash

***Dana Nichițelea (Dana)*** – sunt absolventă de studii psiho-sociale, mamă, devoratoare de cărți, pasionată de filme și cești de cafea aromată, îmi plac plimbările lungi și singuratice pe care le alternez cu reuniuni vesele între prieteni dragi, prăjiturile cu ciocolată și diminețile leneșe. Aleg să mă mențin mereu ocupată desfășurând simultan activități diverse. Mă relaxează conversațiile cu persoane lipsite de false pudori, pentru care sarcasmul, ironia si o doză de cinism, nu reprezintă un punct de cotitură. Am debutat în februarie 2020 la Editura Heyday Books, Bacău cu volumul de proză scurtă “Povestea funcționarului care a devenit cuier”, sunt co-autor în cadrul colecţiei de nuvele "Nuanţe de piper şi ciocolată" - Editura Siono, Bucuresti, lansată în septembrie 2020, iar în februarie 2021 am publicat primul meu roman – La răsărit e ceață – Editura Heyday Books, Bacău. Pentru mine, Literatura pe tocuri reprezintă o comunitate de prieteni, un spațiu în care libertatea și curiozitatea se întrepătrund și un nou început alături de oameni pasionați de lectură.

6 COMMENTS

  1. Off,mare adevăr în acest articol! Doar cei care nu au trecut prin asa ceva nu stiu ce înseamnă asta!

  2. Suntem, așa cum ai spus, ființe raționale, de aceea știm că echilibrul interior este esențial atât pentru traseul nostru, cât și pentru relaționarea cu ceilalți. Umilirea și abuzul emoțional apar atunci când se găsește terenul propice pentru acest lucru. O persoană stabilă, împăcată cu ea însăși și cu circumstanțele în care trăiește, știe să gestioneze acțiunile celorlalți asupra sa și detectează tentativa de abuz încă din stare incipientă. Am întâlnit multe persoane abuzate emoțional care au traume vechi, din copilărie și care nu știu că se poate trăi în armonie și, cu siguranță, noțiunea de echilibru le este complet străină. Părerea mea de rău se îndreaptă spre faptul că nu au suficientă voință de a schimba lucrurile și… până la urmă, de a se aprecia pe sine la adevărata valoare.

    • Stima de sine se cladeste in timp si intr-adevar valorizarea propriei persoane incepe in mediul familial si parcurge un traseu sinuos in functie de experientele traite si de modul de raportare la fiecare dintre ele. In prima parte a articolului, cel de saptamana trecuta am punctat si acest aspect – tipologia persoanelor predispuse a deveni victime.
      Multumesc mult de lectura si feed-back!

    • Multumesc frumos! Ar fi interesant si un articol din perspectiva agresorului si promit sa surprind si acest detaliu pe viitor

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.