Bărbatul – unealtă și accesoriu – Rubrica La vie en noir

  Nu e ușor să fii bărbat în secolul 21 și cel mai probabil, cu trecerea timpului, povestea nu va deveni deloc mai simplă pentru reprezentanții sexului masculin. Nu le era ușor nici la adolescență. Coșuri, probleme de creștere, erecții necontrolate care îi puneau în situații penibile când se așteptau mai puțin, poluții nocturne și aventuri pasagere cu fete mult mai mici ca vârstă, căci cele cu care aveau fantezii, rar le-ar fi acordat atenție.

  Băiatul frustrat și obligat să se mulțumească adesea cu puțin, visează la maturizare. La descătușarea  simbolică care îl va situa pe o poziție de superioritate, sau măcar de egalitate, față de femeile care l-au  nedreptățit când au avut ocazia. Căci bărbații se amorezează rar, dar obsesiv, de cele mai multe ori suferind în tăcere ca niște câini bătuți și își aleg următoarele partenere raportându-se la cea care le-a scăpat.

  Bărbatul zilelor noastre știe că are nevoie de un statut social pentru a cuceri. I se pretinde să fie atractiv, dar să nu își pună partenera în inferioritate, amuzant dar nu atunci când situația devine tensionată, relaxat dar nu raportat la relația în sine, în ton cu moda, dar nu extrem de cheltuitor, pasional dar fidel, inteligent dar nu într-atât încât să încerce să te contrazică, curajos și puternic dar tandru și romantic atunci când femeia se cere alintată.

   Toate aceste calități de soi nu sunt suficiente. Îi reproșam bărbatului că nu își face timp să se joace de-a instalatorul sau să văruiască bucătăria, că nu depune eforturi să ne surprindă cu o cină romantică preparată de la zero și că tehnica lui în pat nu demonstrează decât rar dorință sexuală de nestăvilit.

  Uneori le reproșam că s-au îngrășat sau au chelit, că sunt delăsători acasă și obosiți în public. Că nu ne laudă suficient sau că nu-și trâmbițează sentimentele mai des, pentri a contracara nesiguranța pe care o resimțim în relație. Că nu intuiesc ce ne dorim deși nici noi nu știm exact ce ne-ar satisface dacă am fi întrebate direct. Ne plângem că devin leneși și comozi și nu ne mai iubesc cum ne iubeau cândva, deși cel mai probabil și-au menținut același stil, sedimentându-și sentimentele reglementate față de  noi, într-o manieră care nu le mai trezește nevoia să facă valuri.

  Iubirea unui bărbat e ceva mai simplă, liniară, dar poate mai profundă. Nu reprezintă un subiect des dezbătut. Devine clar stabilită într-un punct al relației, i se pune o etichetă și este lăsată să ruleze pe fundal. Dar pentru o femeie certitudinea în stare latentă nu este suficientă, căci nu avem nevoie decât declarativ de ea, în realitate reprezintă o variabilă la care nu știm cum să ne raportăm. Pentru femei  lucrurile sunt mereu complicate și au mai multe fațete. Avem nevoie de dovezi constante de iubire, dar prezentate în forme inedite.

  Uneori avem pretenția să ne iubească diferit, să facă sex cu noi în moduri după care știm că tânjesc în secret, dar față de care au rețineri în a le aplica printre cearcefurile conjugale. Refuzăm să înțelegem că pentru bărbați pornografia și sexul cu persoana pe care o iubesc, reprezintă două nevoi diferite. Iar dacă, cumva, i-am convinge să lase garda jos și să se descătușeze în pat, am constata că nu eram pregătite pentru anumite scenarii, motiv care poate aduce tensiuni suplimentare în cuplu dacă nu este gestionat corespunzător.

  Le reproșăm că tehnicile lor de seducție devin repetitive, deși au zeci de cuceriri la activ, fără să luam în calcul că în relațiile pasagere nu trebuie să aplici decât o tactică, cea pe care ajungi să o stăpânești cel mai bine.

  Ne mirăm și refuzăm să acceptăm faptul că noi îi împingem în brațele altor femei care sunt dispuse să se axeze, cel puțin o perioadă de timp, pe calitățile și potențialul lor, cel pe care noi l-am declarat de mult expirat.

  Considerăm că problemele li se trag din copilărie, când au fost fie prea mult cocoloșiți de mame sufocante, fie tratați ca o piesă de mobilier și ne surprind apoi tendințele lor spre misoginism.

  Vrem bărbatul cu care să ne mândrim și să trezim invidii, cel pe care să îl forțam să se îmbrace asortat cu poșeta pe care ne-am ales-o pentru evenimentul fad la care urmează să-l expunem pentru a poza în cuplul fericit. Cerem egalitate între sexe, dar nu atunci când cineva trebuie să care sacoșele, să dezăpezească mașina sau să achite nota de plată la restaurant.

  Le vrem pe toate, dar într-o anumită ordine și un anume stil, doar de noi știut și nu suntem dispuse să facem compromisuri. Cel puțin nu mental, căci părem înțelegătoare dar păstrăm ranchiună pentru lucruri spuse și presupus gîndite de care îl acuzăm în secret.

  Riscăm prea mult când ne încredințăm așa zisa fericire în mâinile unui bărbat. Ceva oricum va merge prost și dacă totuși nu se va întâmpla acest lucru, va fi datorită faptului că ne proclamăm indulgente și iertătoare. Fete de treabă. Dar compromisurile noastre costă. Îl vom taxa pe parcurs. Și îi vom da de înțeles într-un fel sau altul, că mai avem și variante de back-up dacă lucrurile nu decurg conform planului, căci o femeie care își caută o aventură, o găsește mult mai repede decât reușește un bărbat să își amintească unde și-a lăsat cheile. E un adevăr acceptat despre care nu se discută pentru a nu înclina balanța de putere într-o direcție sau alta.

  Și totuși, ce vrem de la bărbatul de lângă noi? De toate. La o șuetă cu fetele, pare că lista de cerințe e clară deși riscă să suporte completări cu fiecare oră care trece bârfind relațiile noastre imperfecte. Ne plângem de cei cu care împărțim patul, dar în drum spre casă, răsuflăm ușurate că totuși partenerul pe care “îl deținem” pare să se mențină în grafic în comparație cu ceilalți aduși în discuție.

  Uneori bărbatul se ia de crescut în mod asumat, ca un copil rebel care își dorește în secret să îți urmeze sfaturile pentru că altfel nu are habar cum să procedeze, dar refuză totuși să o facă, deoarece se simte constrâns. Poate dacă l-am accepta exact așa cum ni se prezintă din prima clipă, fără a spera că vom reprezenta pentru el un etalon demn de urmat, lucrurile ar deveni mai simple. Pentru ei, cel puțin, nu neapărat pentru noi…

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle

foto pexeles

Bărbatul – unealtă și accesoriu – Rubrica La vie en noir