Dresoarea, de Cristina Nemerovschi-Editura Herg Benet-recenzie

Editura Herg Benet-2017
Număr pagini: 278

“Mă gândeam foarte mult în ultimul timp la ce înseamnă să îmblânzeșți pe cineva. Cum poți da deoparte pornirile rele, crude, ca să rămână doar ceea ce este acceptat în societate. La cum mă îmblinzisem pe mine, cum îmi domolisem amintirile, chiar cu riscul de-a le schingiui, de a da deoparte multe dintre ele, numai pentru a putea să trăiesc cu mine.”

   Să citesc cartea Cristinei Nemerovschi a fost o încântare, am citit-o fără pauze, abia putând să respir, atâtea întrebări aș fi avut de pus. Dar să vorbesc despre ea se dovedește a fi foarte greu.

   Este o carte=lecție de viață, de la început până la sfârșit, o carte document a relației părinți-copii, frați-surori, colegi de scenă, a relațiilor eșuate de dragoste, dar și a găsirii în final, a unei iubiri pure născută în două suflete chinuite, care se descoperă unul pe altul și împreună descoperă frumusețea vieții și a iubirii.

   Ar fi păcat să nu vă povestesc câte ceva despre eroii romanului, despre interacțiunea lor, și câte ceva despre acțiunea cărțîi.

   Ludmila se naște într-un sat pierdut din Ucraina, un sat lângă pădure, cu priveliști minunate, dar cu oameni rămăși parcă în secolul trecut. Citind aveam impresia că satul era o lume a bărbaților, că femeile erau tolerate și de folos doar să facă treburile  în gospodărie, în dormitor, și pe post de sac de box când “domnul și stăpânul” avea chef. Iar copiii. asta era de-a dreptul crunt…erau doar niște poveri, existau doar pentru a servi ca mod de defulare, fie fiind bătuți, fie violate, de propriul tată sau de prietenii lui. Iar mamele nu-și apărau niciodată copiii, asistau cu placiditate la tot, de parcă ceea ce se întâmpla era absolut normal:

“Cum adică să nu poți face copiilor tăi tot ce-ți trece prin cap, păi nu sunt ai tăi? De ce i-ai mai făcut, dacă nu-ți poți descarca supărările pe pielea lor sensibilă? Sigur că poți! Sigur că ei trebuie să suporte. Pentru că îți datorează viața.”

“Lucrul cel mai rău însă atunci când ai un părinte crud este că nu poți compara situația ta cu nimic. Nu ai termen de comparație, nu ai de unde să faci rost de o privire de ansamblu. Ești mic și neștiutor și în mintea ta ajungi să crezi că numai tu ești cel care greșește. Că meriți să fii tratat astfel.”

“Mai ales  spre sfârșit, am avut senzația că maică-mii într-un fel îi plăcea când ne bătea tata, era mulțumită. Poate o considera o dovadă de afecțiune față de ea-tată se îngrijea în sfârșit de copii, nu era ca alți bărbați, numai la amante și la crâșmă. Își mai făcea din când în când și datoria de părinte. Poate era bucuroasă și ușurată că n-o bate pe ea. Sau poate intrase un demon în mine și îmi șoptea gândurile astea necurate, eretice.”

   Oaza luminoasă, în toată copilăria ei, era sora ei Oksana cu care încerca să fie tot timpul împreună, asupra căreia veghea apărând-o de mania tatălui, dar și de indiferența mamei, sora cu care era ca ”două boabe într-o păstaie.”

   O iubea pe sora ei necondiționat și-l îndrăgea pe Vitali, băiatul din vecini. Au fost prieteni și mai apoi iubiți, dar Vitali o trădează chiar cu Oksana. Supărată la început, Liudmila încearcă să-i înțeleagă și chiar o iartă pe Oksana.

   Vitali are și el o poveste dureroasă. Tatăl lui îl bătea frecvent până ce mai crescuse și riposta sau se ferea. Pe mama lui o omorâse în bătaie, dar nimeni nu spunea asta cu voce tare și poliția prefera să nu se amestece.

Dimitri se lega și de Ludmila frecvent și Vitali care susținea că ține la ea, n-o apară niciodată.

   Peste ani, Ludmila și-a explicat că Vitali era de fapt un supraviețuitor și “atunci când ești un supraviețuitor lupți pentru tine”:

“Nu-ți consumi energia pentru alții. Oamenii se schimbă, și uneori chiar simți că nu trebuie să-ți riști viața pentru o altă persoană. Așa mi-l explic pe Vitali, azi. Se conservă. Avea nevoie de toată energia ca să-și apere propria viață. Nu ar fi avut cum să mă mai salveze și pe mine.”

Tatăl lui Vitali încercase de câteva ori s-o violeze dar a eșuat:

“Încercării de atunci îi mai urmaseră și altele, nereușite ce-i drept, dar toate ar fi fost încununate de succes dacă tata ar fi avut un cuvânt de spus în asta. Coșmarurile mele îi includeau mereu pe cei doi, care se sprijineau și se încurajau unul pe altul ca să ducă treaba la bun sfârșit.”

   După ce Dimitri o violează, cu acordul tatălui ei, casa ei arde, părinții ei mor în incendiu, dar din păcate moare și Vitali. E singurul de care-i pare rău.

Pe Dimitri îl lovește cu o toporișcă, nu moare, dar ajunge în spital.

   Amintirile legate de casa ei, care arde, și de moartea părinților le îngroapă adânc în subconștient, doar din când în când se întreba: ”Ludmila ce ai făcut între 15 și 16 ani?”

O caută pe sora ei Oksana toată viață, convinsă că trăiește, dar nu o găsește nicăieri.

   Ludmila iubea circul, iubea animalele și le înțelegea, poate pentru că le simțea spirite înrudite, așa că după ce-și revine lucrează în diferite locuri, până ajunge la circul pe care-l consideră casa ei. Acolo i se dau pe mâna, de mici, o leoaică Shakira și un tigru Ruslan:

Am început să iubesc animalele mai mult decât orice altceva pe lume. Ele erau la fel de complicate ca și noi dar nu purtau măști. Își manifestau întotdeauna emoțiile și nu voiau să pară altceva decât ce erau. Puteam comunica perfect cu ele. Nu ne mințeam niciodată. Nu aveam intenții ascunse, nici eu față de ele, nici ele față de mine.”

   Dar Ludmila iubea bătrânii, copiii și părinții care știau să fie părinți. Poate de aceea  fiecare spectacol, în care le aducea bucuria pe feţe, însemna enorm pentru ea:

Eram atât de fericită când vedeam copii apărați de părinți, crescuți cu încredere de sine, copii cărora li se oferă tot ce au nevoie ca să se transforme în adulți sănătoși psihic.”

“Și îi iubeam pe părinții care știau să fie părinți, a fel cum îi iubeam pe adulții care își asumaseră că a fi părinte nu era pentru ei.”

“Am început să iubesc mult bătrânii.”

“Îi iubeam pe bătrânii care încă mai visau, care nu renunțau să aibă o viață bogată. Pe cei care își făceau fericiți nepoții.”

   Pe colegul ei dresorul Iuri nu-l lăsa în preajma animalelor ei și încerca să-l împiedice să fie prea dur și cu cele de care se ocupa el. Cu o viață grea în urmă, Iuri părea câteodată un alter ego al tatălui ei, era dur și violent convins că animalele pot fi disciplinate numai cu bătaia.

   Ea pe de altă parte își iubea “copiii”, îi trata cu blândețe, convinsă că și ei o înțeleg  așa cum și ea îi înțelegea pe ei.

   Inspirată de povestea dresoarei, de renume internațional, Lidia Jiga (își dorea să fie la fel de bună în meserie ca ea) iar Ludmila fiind un nume prea lung pentru scenă își spune Lidia.

   Viața ei nu este ușoară, leagă prietenii durabile cum este cea cu Beatrice, acrobată, cu Cornel, directorul circului și chiar cu Iuri, dresorul. Dar are și legături =eșec printre care cea cu Marius, care n-a putut accepta să fie părăsit și o hărțuia tot timpul.

Dar zilele îi erau înseninate de un admirator necunoscut, care-i lăsa mici daruri la portar, și de animalele ei.

Până la urmă îl cunoaște și pe admiratorul secret, Asid, și între ei se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste.

   Asid, un suflet înrudit, cu mama irlandeză și tată arab. Părinții lui colindaseră Europa, când el avea un an, locuiseră în Franța, apoi veniseră în România, pentru că tatăl lui voia să mai facă o facultate. Apoi tatăl  își înșelase soția, s-au despărțit și Asid stătea când la unul, când la altul, dar de cele mai multe ori la vecina lor de bloc, tanti Viorica. Ea îl ducea în parc, îi cumpără jucării, l-a învățat să  vorbească și-l iubea ca pe propriul fiu. Când a împlinit doi ani mama lui a plecat din România cu un englez, lăsându-l oficial în grija tatălui, neoficial în grija vecinei. Până la urmă tatăl lui începe să bea, se droghează, intră în anturaje periculoase și sfârșește prin a fi ucis. Așa că, Asid rămâne definitiv cu tanti Viorica, având amândoi un chioșc  în care lucrau.

“Se consideră norocos că o avusese pe femeia aia, care nici măcar nu îi era rudă, o iubise și o iubea în continuare.”

“Părea o femeie bună. Genul care ar putea iubi un copil.”

   La circ se angajează două acrobate tinere Adela și Nați, și la cererea lui Beatrice, Ludmila acceptă să facă câteva numere la trapez cu ele. Avea uneori o strângere de inima și o senzație de teamă când o vedea sau lucra cu Nati. I se părea că seamănă cu cineva cunoscut, dar pe urmă tot ea se gândea că de vină este reticenţa ei în relațiile cu oamenii.

   Apare legea în care se specifică că în România circul nu mai are voie să dețină pentru dresură animale sălbatice., și Iuri se gândește să plece în Belarus și s-o ia și pe ea. Ciudat, ciclul asta al vieții: Lidia Jiga (cea adevărată) venea din zona Făgărașului, și moare într-un turneu la Harkov în Rusia, Ludmila venea dintr-un sat din Ucraina să lucreze într-un circ din România.

  Și au loc ultimele spectacole și accidentul în care, dacă nu intervenea Asid, Ludmila ar fi murit, ucisă de Shakira.

  Ludmila își revine în spital, începe să pună amănuntele și lucrurile cap la cap, discuta și cu Nati și realizează ce s-a întâmplat. De aceea nici n-o învinovățește pe Shakira și nu lasă să fie eutanasiată.

   Sincer m-a durut sufletul pentru Ludmila, pentru copilăria ei chinuită, pentru dezamăgirile viețîi și m-am bucurat că la final și-a găsit liniștea și dragostea.

   Dacă vreți să aflați ce s-a întâmplat la spectacol și înainte, de ce a atacat-o Shakira, cine a pus totul la cale și de ce, cine l-a dirijat pe Marius s-o hărțuiască și de ce, cine a vrut s-o omoare pe Ludmila și care erau motivele, citiți cartea. Iată câteva din gândurile Ludmilei:

”Iubirea de care am fost lipsită întreaga mea copilărie, iubirea care a fost înlocuită cu lovituri, frică, nesiguranță, s-a adunat într-un glob multicolor în pieptul meu și scânteiază, trimite căldură în jur.

Globul asta m-a ajutat să continui să iubesc.”

“Poate că există lucruri, mi-am zis pe care trebuie să ne abținem să le îmblânzim.Trebuie să le confruntăm așa cum sunt, brute, sălbatice, diferite, pentru că frumusețea poate fi și așa.

Există frumusețe și în nedreptate, în suferință, în durere, în ororile minții noastre, dacă iese ceva bun la final de poveste.”

“Cât timp aveam iubire, ne puteam reinventa la infinit.”

Cartea Dresoarea, de Cristina Nemerovschi poate fi comandată de pe site-ul Herg Benet

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

13 COMMENTS

    • Este la fel ca toate cartile Cristinei “o mare”de emotii.Multumesc pentru apreciere!

  1. Foarte fain suna. O poveste incitantă. Felicitari pt prezentare, Arci.
    Felicitari , Cristinei!

  2. Arci, am citit recenzia ta cu sufletul la gura. Cred ca asa as citi si cartea. De mult sunt curioasa de o parere asupra ei. Felicitari!

  3. Multumesc Sprina!Crede-ma am inceput s-o citesc si n-am putut s-o las din mana pana la final.

  4. Arci, mi-ai trezit tot interesul! Doar o singura carte de-a Cristinei am citit, dar am inceput sa ii prind gustul. Multumesc mult pentru recomandare!

    • Alina mie mi-a placut tot ce am citit scris de Cristina,dar “Rockstar”, “Dresoarea” si “Papusile” mi-au ramas la suflet.

  5. O poveste emoționantă, un roman reușit ! Felicitări pentru recenzie ! Este superbă ! Felicitări autoarei !

  6. Am remarcat imediat coperta romanului asta. Chiar voiam sa vad o recenzie despre subiectul lui. Dupa una atat de atractiva ca si cea a lui Arci, nu ai cum sa nu iti doresti sa-l citesti. 🙂

  7. O recenzie ispititoare la o carte ce este, fără îndoială, fermecătoare 🙂

    Felicitări, Arciii!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.