Drumul spre Macondo de Gabriel García Márquez - Editura Rao Books

Drumul spre Macondo, de Gabriel García Márquez – Editura Rao Books – recenzie

Titlu: Drumul spre Macondo

Autor: Gabriel García Márquez

Editura: Editura Rao Books

Colectia: Rao Clasic

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 624 pagini

  Cea mai recentă traducere din opera lui Gabriel Garcia Marquez, Drumul spre Macondo, a apărut în colecția Rao Clasic la editura Rao, fiind o antologie completă a scrierilor în care autorul descrie satul mitic în care se desfășoară viața deloc ușoară a familiei Buendía, un spațiu în care au loc evenimente uimitoare, războaie, bătălii politice, morți, nașteri, iubiri și ură.

  Gabriel García Márquez s-a născut în 1928, la Aracataca, în Columbia, și a decedat în 2014, la Ciudad de Mexico. Ziarist și scriitor, a fost, încă din tinerețe, un adept al mișcărilor de stânga, urmărind cu atenție insurecția cubaneză a lui Fidel Castro. Operele sale reflectă o recreare mitică a lumii reale, în care se produce o perpetuă îmbinare între elementele realiste și cele imaginare, rod al unor circumstanțe fantastice, totul ilustrând plenar cunoscutul curent literar denumit „realismul magic“. Apreciat pe plan mondial, prestigiul său literar i-a fost confirmat prin acordarea, în anul 1982, a Premiului Nobel pentru Literatură.

  Cine a citit opera lui Garcia Marquez, a observat faptul că Macondo apare în cele mai multe cărți ale sale. Fondat de José Arcadio Buendía, Macondo este un oraș magic, situat pe malul unui râu, unde ocupația de baza este cultivarea și exportul de fructe.

M-am hotărât să botez Aracataca, satul pe care îl cunoşteam de copil, dar a cărui încărcătură magică nu mi se relevase până atunci, Macondo. Era o lume supranaturală, unde lucrurile cele mai fantastice păreau cele de zi cu zi”.

  Cu siguranță, cultura ancestrală pe care a cunoscut-o Garcia Marquez este principala sursă de inspirație în multe din scrierile sale. În contextul culturii în care a crescut, vrăjitoria se bucură de aceeași atenție precum creștinismul. În această cultură abundentă în simbolistică, elementele supranaturale decurg firesc, fluid, alături de cele din lumea reală, ca și cum oamenii ar fi deprinși cu aceste circumstanțe. Așadar, realitatea și magia coexistă. Mai mult decât atât, ele devin inseparabile.

  „Drumul spre Macondo” este o antologie construită pe traiectoria carierei lui Garcia Marquez, o amplă descoperire a unui spațiu magic, Macondo, prezent în operele sale ca un univers fictiv, dar fascinant prin naturalețea cu care permite magicului să pășească în același context cu realul. În această lume în care incredibilul devine real, credințe, superstiții și mituri care uneori sfidează legile firii, devin elemente care produc fascinație.

  Deși este un spațiu fictiv, Macondo devine, pe parcursul operelor lui Marquez, o entitate care influențează viețile locuitorilor. La început, în primele scrieri, Macondo nu pare să fie foarte bine reprezentat, pentru ca mai apoi, să se insinueze încet, dar sigur și iremediabil, ca un lait-motiv,  ca un spațiu fantomatic, o pseudo-realitate în care oamenii să-și recunoască temerile, să-și trăiască fericirile, să recunoască importanța comunității și rolul colaborării armonioase. Toate acestea, acoperite cu un voal destul de dens de simbolistică, sunt atent și maiestuos construite de către Garcia Marquez.

  Pe alocuri, am avut senzația că Macondo este un spațiu divin, unde oamenii vin față în față cu temerile lor, cu frustrările sau cu idealurile lor, un loc magic care acumulează furiile oamenilor, eșecurile lor, și apoi pare să refuleze ca un râu învolburat.

Iată sinopsisul:

„Această antologie, îngrijită de Conrado Zuluaga, expert în literatura columbiană, ne apropie de momentul creării romanului „Un veac de singurătate”, purtându-ne prin istoria cuvântului Macondo, de la apariția sa discretă în primele povestiri ale lui Gabriel Garcia Marquez, la prezența sa în romane precum Vijelia, Colonelului n-are cine să-i scrie sau Ceas rău.

În primele texte, orașul este generic, explică Zuluaga, care subliniază ca primă mențiune despre Macondo „poate trece neobservată”. Ea apare în povestea „O zi după sâmbătă”, publicată în 1954, în care este descris un hotel Macondo.

Antologia reunește operele din prima perioadă de creație a scriitorului columbian, cuprinsă între 1950-1966. Pe lângă cele dintâi texte, se includ în continuare romanele „Vijelia”, „Colonelului n-are cine să-i scrie”, „Ceas rău” și volumul de povestiri „Funeraliile Mamei Mari” și ne invită într-o călătorie cronologică prin povestirile pe care se bazează unul dintre cele mai importante teritorii mitice ale literaturii universale până ajungem la „Un veac de singurătate”, în care Macondo și realismul magic au atins splendoarea lor maximă.”

Iată câteva citate:

  „Macondo a fost pentru părinții mei pământul făgăduinței, pacea și Lâna de Aur. Aici au găsit locul potrivit ca să-și reconstruiască locuința care, nu peste mulți ani, avea să fie un conac de țară, cu trei grajduri și două odăi pentru oaspeți. Meme ținea minte amănuntele și vorbea despre lucrurile cele mai extravagante cu o neînfrântă dorință de a retrăi ori cu durerea pe care i-o provoca evidența că nu avea să le mai retrăiască.”

  „Plouă toată după-amiaza, monoton. În intensitatea uniform și molcomă se auzea apa răpăind ca atunci când călătorești toată ziua cu trenul. Însă, fără să ne dăm seama, ploaia pătrundea prea adânc în simțurile noastre.”

  Recomand cartea tuturor celor care iubesc opera acestui mare autor, dar și celor care vor să descopere acum scrierile sale minunate.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

3 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.