Fast living sau de ce nu trăim în prezent?

 Fast living sau de ce nu trăim în prezent? – Rubrica La vie en noir

    O să mă bucur de ceva timp liber după ce finalizez proiectul. Voi fi entuziasmat când o să am suficienți bani să îmi schimb mașina. O să mă relaxez luna viitoare când iau concediu. Nu pot fi satisfăcut complet dacă nu primesc și o mărire de salariu. O să fiu fericit când o să am o relație. Când o să reușesc să public o carte. Când copiii mei vor absolvi examenele cu notă maximă. Când voi termina casa de renovat. Când o să-mi permit un concediu în Norvegia. Când o să slăbesc 5 kg. Când o să am o garderobă așa cum am visat. Când îmi va rămâne timp suficient de lectură sau să vizionez toate serialele salvate în contul de Neflix. Când voi fi popular și apreciat pentru efortul meu. Când angajații mei vor fi uniți ca o echipă adevărată. Când voi reuși să mă las de fumat.

Perfect! Și între timp?

   Între timp, trăim pe fugă, sperând că momentul care urmează ne va aduce mai multe satisfacții decât cel prezent. Așteptăm concediul sau weekendul, fiind complet nefericiți că săptămâna se află la jumătate. De parcă timpul care fuge, nu se taie din contul nostru.

   Ne entuziasmăm în avans de o reușită pe care o anticipăm, ne consumăm energia imaginându-ne scenarii felurite și modalități de a atinge succesul, iar în momentul în care ceva bun ni se întâmplă, nu mai avem suficient elan ca să ne bucurăm pe deplin.

  Nu cunoaștem fericirea, doar satisfacția de moment. Cea care ne confirmă că efortul nostru nu a fost degeaba, că merităm să ne bucurăm de rezultatele muncii noastre. Dar imediat ce ni s-a confirmat reușita, deja visăm la următoarea.

  La birou ne setăm mental să finalizăm ziua de lucru pentru a ajunge acasă și a ne bucura de timpul cu familia. Ajunși acasă, suntem posomorâți și vlăguiți și orice conversație sau gest venit din partea membrilor familiei, ne obosește mental sau ne plictisește.

  Ne planificăm băi relaxante cu spumă, doar pentru a ne răzgândi după 15 minute de stat în cadă. Ne propunem să vizionăm un film cu familia doar pentru a ne lupta pe fundal cu senzația de plictiseală și auto învinovățire că am venit cu o idee așa ridicolă când am fi putut face altceva mai interesant în acest timp. Deși adesea, singurul lucru pe care l-am fi făcut ar fi fost să butonăm frenetic telefonul în căutarea unor postări care să ne rețină atenția câteva secunde, înainte de a da scroll mai departe.

  Ne mințim că astfel de trăiri sunt normale deoarece suntem stresați la serviciu, plini de responsabilități și adesea puși în situații imposibile. Că ne vom bucura mai mult de timpul petrecut cu familia în concediu, la mare, la munte, în străinătate, unde lucrurile vor decurge normal și vom avea timpul și dispoziția necesară de a reconsolida relațiile pe care le-am lăsat să se deruleze pe fundal.

    Dar în concediu ne vor da târcoale gândurile sumbre și stările de anxietate cu care conviețuim de ani de zile. Vom resimți aceleași temeri că nu vom reuși să ducem la bun sfârșit tot ce ne propunem, că nu ne vom detașa complet de toate problemele și că cei care ne însoțesc vor simți că în anumite momente mintea noastră este departe. Vom număra zilele rămase libere și ne vom stresa că nu sunt de ajuns, deși paradoxal, vom rasufla ușurați când ne vom relua activitatea. Astfel vom avea o scuză pentru comportamentul nostru adesea execrabil și greu de tolerat de către cei din jur.

   Ne trăim viața fie așteptând anxioși următorul pas, fie retrăind mental evenimente de mult apuse. Fostul iubit era mai tandru, jobul anterior ne oferea mai mult timp liber, copilul era mai ușor de gestionat acum 3 ani. Ne bucurăm mai mult de o ieșire cu prietenii în oraș sau la adunare ad-hoc în casa unuia dintre noi. Înainte am fi vizionat un serial polițist într-o noapte, nu am fi bifat un episod în două seri pentru că ne răpune oboseala la scurt timp după generic. Acum 5 ani nu ne durea așa de tare spatele. Anul trecut atmosfera de la masa de Paște a fost liniștită și plină de energie pozitivă, cadoul de Crăciun a fost mai inspirat. Deși, la momentul respectiv, nu am apreciat nici unul dintre aceste detalii.

  Este mai simplu să fii nemulțumit indiferent cât de contraproductiv pare. În anumită măsură este indicat să nu ne mulțumim cu orice rest ni se servește, pentru că ambiția de a realiza mai multe vine din nevoia de mai bine. Dar cum ne dăm seama când este bine? Când este suficient? Când este potrivit să ne oprim din alergat și să ne tragem suflul.  Și cine este dispus să ne aștepte cuminte și iubitor până ce ne vom face timp și chef să le acordăm atenție?

  Pe cine vom da vina dacă la final riscăm să rămânem singuri și la fel de nemulțumiți? După o viață întregă de căutare, e dificil să te echilibrezi brusc și să te mulțumești cu ce ai, iar timpul care este nemilos cu fiecare dintre noi, ne restrânge posibilitățile de a căuta succesul, dar nu ne stinge dorința de a reuși.

  Poate ar fi indicat să începem din timp, să ne oferim momente de răgaz în care să ne axam strict pe ce se întâmplă în jurul nostru. Să conștientizăm faptul că nu doar trăirile noastre interioare sunt importante. Gândurile, ambițiile, nevoile personale care ne sufocă prin insistența repetitivă cu care ne forțează să ne închidem în sine. Să îi vedem pe ceilalți doar ca mijloace de a ne atinge scopurile.

  Să învățăm ca măcar 5 minute pe zi să ne golim creierul de gânduri, să zâmbim cel puțin o dată fără intenția de a obține ceva, să întrebăm pe cineva cum se simte și să așteptăm răspunsul, să închidem ochii și să savurăm ceva bun, să îmbrățișăm mai mult de 3 secunde pe cineva drag, fără să ne gândim în avans ce urmează să îi povestim. Să acceptăm că și alții au momente proaste și că a doua zi, lucrurile pot lua o nouă întorsătură. Să ne concentrăm 10 minute pentru a lectura câteva pagini fără a întocmi mental lista de cumpărături. Să evităm să repetăm discuțiile fără sens pe care le-am auzit despre alții. Să conștientizăm ce semnale ne transmite propriul corp, sătul de a bloca atacurile de panică la care îl supunem zilnic. Să învățăm să spunem “nu” atunci când situațiile în care suntem puși ne constrâng să ne încălcăm principiile morale.

  Să evităm să fim nepăsători și seci, căci răspunsul pe care îl vom primi cândva la schimb, ne va regăsi abandonați și neputincioși într-o lume în care succesele de altă dată, nu mai au nicio importanță.

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle

foto credit pexels

Fast living sau de ce nu trăim în prezent? – Rubrica La vie en noir

***Dana Nichițelea (Dana)*** – sunt absolventă de studii psiho-sociale, mamă, devoratoare de cărți, pasionată de filme și cești de cafea aromată, îmi plac plimbările lungi și singuratice pe care le alternez cu reuniuni vesele între prieteni dragi, prăjiturile cu ciocolată și diminețile leneșe. Aleg să mă mențin mereu ocupată desfășurând simultan activități diverse. Mă relaxează conversațiile cu persoane lipsite de false pudori, pentru care sarcasmul, ironia si o doză de cinism, nu reprezintă un punct de cotitură. Am debutat în februarie 2020 la Editura Heyday Books, Bacău cu volumul de proză scurtă “Povestea funcționarului care a devenit cuier”, sunt co-autor în cadrul colecţiei de nuvele "Nuanţe de piper şi ciocolată" - Editura Siono, Bucuresti, lansată în septembrie 2020, iar în februarie 2021 am publicat primul meu roman – La răsărit e ceață – Editura Heyday Books, Bacău. Pentru mine, Literatura pe tocuri reprezintă o comunitate de prieteni, un spațiu în care libertatea și curiozitatea se întrepătrund și un nou început alături de oameni pasionați de lectură.

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.