Femeia și fațetele iubirii – Rubrica La vie en noir

  Puține sunt persoanele care pot afirma deschis și fără rețineri că au iubit o singură dată în viață.

  Mult mai de impact rămâne procentul mic al celor care nu au reușit să identifice prea ușor persoana potrivită lângă care să își petreacă restul vieții și pe care, concomitent, să reușească să o păstreze alături de ei.

  Este adevărat că modul în care iubim diferă de la o relație la alta și fiecare partener trezește în noi maniere diferite de a comunica și relaționa, la fel de important fiind perioada din viață la care ne raportăm atunci când afirmăm că am identificat iubirea.

  La adolescență, iubirea este ca un foc de paie intens dar instabil, puternic, tumultos, inspirațional, capabil să depășească, cel puțin teoretic, orice bariere reale sau imaginare, este dătător de viață și capabil de gesturi împinse la extremă, doar pentru a ne asigura că intențiile noastre au fost corect înțelese și apreciate. Este perioada în care trecem ușor cu vederea peste orice erori de matching pentru că pornirile pasionale care pun stăpânire pe noi, inhibă cu succes actul rațiunii.

  Apoi schimbăm macazul. Ca tineri adulți, cu câteva experiențe eșuate în spate, ne ajustăm ușor modul de raportare în ceea ce privește o relație. Vânăm în continuare relații pasionale și pline de adrenalină, povești de cinema și ne dorim ca cel de lângă noi să întruchipeze absolutul… dar într-un stil ceva mai practic, fezabil, de bun simț. E vârsta la care începem să punem mai mult accentul pe încredere, comunicare, tandem, dinamism și dorința de a construi ceva împreună, deși poate nici măcar nu avem un plan concret…

  Maturitatea deplină ne regăsește înclinând mai mult balanța către respect, înțelegere, prietenie, implicare, suport și stabilitate, dar fără a uita complet de visele la care aspiram cândva, motiv pentru care ne izbim tot mai des de nemulțumiri și frustrări cărora nu reușim întotdeauna să le facem față cu brio.

  Dar indiferent de stadiul în care ne regăsim, suntem cumva modelabile, uneori chiar prea maleabile pentru a ne păstra cu încrâncenare stilul declarat și adesea permitem prea ușor cuiva să ne perturbe imaginea de sine.

  Uneori depunem un efort demn de invidiat pentru a întruni toate condițiile pe care le considerăm a fi necesare pentru a iubite și protejate, uitând că nu există în fapt iubire necondiționată cu adevărat sau un grilaj ce trebuie bifat cu strictețe.

  Ne dorim tandrețuri, protecție, încredere, pasiune și respect, deși de cele mai multe ori, nu am fost învățate să le oferim și cel mai probabil nu știm cum să ne raportăm la ele, atunci când le primim. Jonglăm între parteneri fatali la adolescență, tumultoși și plini de avânt, intenși dar fără direcție, rebeli dar fără cauză, pentru ca în perioada noastră matură să tânjim după iubire sinceră, intimitate și respect.

  Trecerea dintr-o etapă într-alta face parte din procesul constant de maturizare și nu există o modalitate clară de a determina care ne sunt progresele și pentru cât timp suntem capabile să menținem direcția trasată.

  Unele relații ne învață să fim dure, pregătite de atac, în alertă, cu teama că nu valorăm suficient pentru a putea menține iubirea de care tragem cu dinții. Alte relații ne sensibilizează, scot din noi latura tandră și romantică, ne imprimă în priviri senzația de împlinire și siguranță, nonșalanța celei care a luptat și a câștigat și care în prezent se poate bucura de reușitele ei pentru că relația din care face parte este suficient de stabilă pentru a înfrunta orice obstacol.

  Trecerea dintr-o tabără într-alta se manifestă lent și are un parcurs plin de neîncredere, confuzie, cinism, durere și dorința de a abandona un proiect despre care experiențele trecute ne dau de înțeles că sunt șanse mari să nu funcționeze. Fiecare relație își pune diferit amprenta asupra personalității noastre și are puterea de a ne destabiliza complet dacă lucrurile nu sunt corect asimilate și asumate.

  Stadiul incipient al relației nu dezvăluie suficiente detalii despre bagajul emoțional pe care îl cărăm după noi și după ce perioada roz a relației începe să se prăfuiască, devenim ceva mai conștienți de eforturile și compromisurile pe care trebuie să le depunem pentru a menține relația funcțională.

  Stilul în care ne raportăm la relația noastră, traumele nerezolvate din copilărie, experiențele negative și trăsăturile de personalitate pe care ajungem să le dezvoltăm cu timpul, sunt cele care ne determină să punem punct unei relații, într-un procentaj mai mare decât motivele concrete pe care susținem că ni se oferă partenerul.

Ceea ce poate părea de neacceptat pentru o persoană, poate trece drept motiv minor pentru alta.

  Partenerii pe care îi alegem sunt o oglindire a noastră, a felului în care ne simțim și ne raportăm la noi și la cei din jur și tocmai de accea după un timp ajungem să le observăm toate defectele și să fim deranjați din ce în ce mai des de tot ce fac și spun, pentru că i-am ales după placul și asemănarea noastră, fără să ne alocăm întâi timp și spațiu pentru a ne cunoaște și dezvolta personal.

  Trist este faptul că vom conștientiza prea târziu că indiferent câte eforturi depunem pentru a menține activă o relație pe care o considerăm potrivită, nici un partener nu va putea fi reținut mai mult decât își dorește acest lucru… așa că poate relațiile nu ar trebui să devină un sprint pentru a acumula cât mai multe puncte bonus, ci o posibilitate reală de deschidere către sine și către ceilalți.

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle

foto credit pexels

Femeia și fațetele iubirii – Rubrica La vie en noir