În zori, să mă ierți! de Dan Bițuică – recenzie

În zori, să mă ierți!

Dan Bițuică 

Editura: Bifrost

Număr pagini: 396

An apariție: 2021

Gen: ficțiune, mister, crimă

   Emigrarea este ultima soluție pentru familia Romagnolo, în speranța de a supraviețui sărăciei crunte, ce se abătuse nemilos peste Sicilia anilor 1915. Oare visurile părinților pentru cei doi copii ai lor, Enzo și Immaculata, vor putea prinde aripi pe pământul făgăduinței?

  Viețile micuților rămân în mâinile destinului, care devine arbitrul suprem, după ce sunt despărțiți, fără milă, de către autorități, în urma triajului din portul New York. Rând pe rând, descoperiți viața tumultoasă a metropolei americane, din anii Prohibiției, însoțită de crime, mafie, corupție, jocuri politice, suspans, dramă, existența unei organizații mondiale secrete, care conduce din umbră lumea, dar și de povești de dragoste interzise. Toate acestea vă însoțesc pe tot parcursul lecturării romanului, al cărui final neașteptat va dezvălui însuși mesajul titlului.

    Cu toate că au trecut săptămâni bune de când am citit “În zori, să mă ierți!”, starea pe care mi-a dat-o e încă proaspătă, iar detaliile nu mi-au zburat deloc din minte. Cred că a fost una dintre cele mai solicitante experiențe în materie de lectură. Țin minte și acum că, după ce am parcurs întreaga poveste, am ieșit pe ușă în mare viteză, cu gândul să mă plimb prin cartier, să-mi pun ordine în gânduri, crezând că am să reușesc să mă detașez de ceea ce am citit. Nici vorbă!

     Anul trecut am avut ocazia să citesc o altă carte semnată de Dan Bițuică, “Cântecul lacului”, un thriller polițist pigmentat cu elemente romantice și mistice care mi-a plăcut nespus de mult, așa că eram ferm convinsă că și povestea de față va merge pe același calapod. Dar m-am înșelat, autorul reușind să mă surprindă cu o poveste dramatică despre lumea interlopă, romanul având o acțiune spectaculoasă, ritm alert și un final memorabil.

    Sinceră să fiu, textul de  pe coperta a patra nu-mi spunea nimic despre ce s-ar putea ascunde între filele cărții, așa că am căutat pe net mai multe amănunte, iar ceea ce am descoperit, mi-a dat o stare de surescitare și poate chiar panică. În acel moment, mi-am dat seama că lectura nu va fi deloc una ușoară, că va trebui să ies din zona de confort, asta pentru că nu mai citisem până la momentul respectiv povești cu gangsteri și tot ce conține acest gen – asasinate, corupție, droguri, imigrație ilegală, taxe mafiote pe legea prohibiției, jocuri politice, relații amoroase extrem de tumultoase, dar și povesti de dragoste interzise.

   Spre marea mea încântare, actiunea m-a prins de la primele pagini și m-a ținut într-o permanentă stare de tensiune până la final. Dacă aș fi întrebată ce anume mi-a plăcut, aș răspunde imediat: maniera realistă în care sunt descrise scenele desprinse parcă din filmele cu gangsteri, scene vii, pline de violență, durere și sex. Fiecare descriere este unică și poartă cu ea o emoție vie provocată de un sentiment intens, mai ales de frică. De asemenea, mi-a plăcut faptul că autorul a creionat niște personaje secundare viciate, dominate de dorința de putere.

   Fiind o romantică incurabilă, am apreciat că au fost înserate și câteva povești de dragoste. La început am crezut că se va trece superficial peste ele, dar mai târziu mi-am dat seama că au un rol esențial în intriga cărții, mai ales povestea de dragoste interzisă dintre Enzo și Rosa.

  “Imigranții duceau cu ei cu ei poverile trecutului și ale sărăciei lăsate acasă, ale dorului de cei dragi, prea bătrâni ca să-i urmeze… “

   Viața familiei Romagnolo nu era una bună, iar sărăcia cruntă ce se abătuse peste Sicilia anilor 1915, i-a obligat să lase totul în urmă și să încerce o altă viață pe pământul făgăduinței. Însă, nici bine nu au ajuns în portul New York, că la controlul medical s-a constatat că tatăl era bolnav de tuberculoză și, cu toate că mama părea sănătoasă, autoritățile n-au vrut să riște să le dea drumul, așa că i-a îmbarcat pe vapor și i-a trimis înapoi în Italia. Enzo și Immaculata, copiii cuplului Romagnolo, au reușit să fugă din locul în care se făcea trierea, dar au fost prinși de polițiști. Un tânăr avocat, John Sutton, a intervenit în favoarea lor, luându-i pe cei doi micuți cu el la birou, pentru a le întocmi actele legale necesare pentru a fi instituționalizați.

  “În cariera sa, văzuse multe, mai ales de când fusese desemnat să apere drepturile imigranților. Văzuse despărțiri mult mai dureroase și situații dramatice duse la extrem, însă nimic nu-l mişcase ca povestea familiei Romagnolo. Se interesase la autoritățile vamale dacă ar exista o portiță legală prin care să încerce să le aducă părinții înapoi. Bineînțeles că nu exista, aşa că, în curând, se lăsă păgubaş în a mai căuta fel și fel de tertipuri avocățești, prin care să poată să-i întoarcă. Se gândea mereu la spusele micului Enzo, la cum s-a exprimat el: semidemocrație. Îi rămăsese întipărită în minte fața aia rugătoare și gravă, în același timp. Era sigur că va deveni un bărbat dur, un bărbat de care aveau să se teamă mulți.“

   Avocatul a reușit s-o salveze pe Immaculata din infernul orfelinatului, convingând o familie de oameni înstăriți să o înfieze. Povestea micuței a impresionat-o pe soția guvernatorului, iar aceasta “i-a sugerat soțului că un astfel de gest va înduioșa electoratul, care, cu siguranță, îl va vota și pentru următorul mandat”. Adaptarea fetiței în sânul noii familii nu a fost una facilă, dar timpul le-a rezolvat pe toate. A avut parte de o viață și de o educație bună, dar și-a petrecut copilăria ca într-o cazarmă, țînând întotdeauna cont de regulile severe impuse de către guvernator. Comportamentul distant, rece, chiar respingător al bărbatului, nu a făcut altceva decât să-i stârnească ura.

  “Paradoxal, umilințele și frustrările la care era supusă aproape zilnic, au ajutat-o să aleagă ce voia să facă mai departe: să împartă dreptatea și să-l pedepscască pe cei răi.

  Mama ei vitregă, Emily, încerca din răsputeri să o ferească de comportamentul răutăcios al soțului ei. Simțea că avea o datorie morală față de Emma, o încerca un fel de vină pe care o trăia ori de câte ori Philip îşi vărsa nervii pe ea.”

   În schimb, Enzo Romagnolo nu a avut norocul să fie și el adoptat, ci a petrecut ani buni la orfelinatul pentru băieți, loc în care ,,se întâmplau lucruri înfiorătoare, de la bătăi crunte, până la umilințe și chiar violuri, iar toate astea sub privirile îngăduitoare ale directorilor dictatori, care nu interveneau decât când considerau că lucrurile puteau fi scăpate de sub control. Locurile unde copiii fără părinți creșteau erau ca niște mici închisori pentru tinerii dintre zidurile acestora, ziduri care striveau cu greutatea lor visuri și doruri, speranțe și lacrimi”. Până la urmă, a reușit să evadeze, împreună cu alți doi orfani, din acel loc care i-a distrus copilăria și a ajuns în banda lui Don Ciccio Bonura, temutul cappo di tutti cappi. Acesta i-a primit în casa lui, le-a întins o mână, oferindu-le o viață fără griji, s-a ocupat de îngrijirea și instruirea lor, oferindu-le, totodată, și o nouă identitate.

  “- De astăzi nu o să-mi mai spuneți niciodată domnule. Nu mai sunteți ai nimănui, sunteți ai mei, iar oamenii mei toți mi se adresează cu Don Ciccio. Am uitat să vă spun că Luca este fratele meu de sânge și în lipsa mea el conduce tot. El este consigliere. O să învățați voi cum stau lucrurile. Veți merge cu ceilalți băieți să vă familiarizați cu viața dură din stradă. Lumea este ca o bucată de plăcintă. Trebuie să dai mulți la o parte ca să obții porția cât mai mare. Eşti slab, așa vei rămâne din cauza foametei! Depinde cine alegi să fii: cel care împarte plăcinta sau cel ce stă cu mâna întinsă, la mila celui care o împarte. Nu e uşor! Este chiar periculos! Poți să o și mierlești, la un moment dat, sau poți să cazi în plasa gaborilor! Ăla e punctul când trebuie să-ți dovedești bărbăția și să nu-ți torni tovarășii. Dacă ești slab și cedezi presiunilor, tot nu scapi, vei muri în temniță, indiferent ce ți-ar fi promis procurorii și gardienii.”

   Don Ciccio l-a ținut sub observație pe Enzo/ Thomas Raynolds de-a lungul timpului, a văzut în el mult potențial, fiind convins că tânărul va fi un bun soldat, lucru care s-a și adeverit. Destinul a făcut ca el să ajungă sfătuitorul lui Don Ciccio, apoi lucrurile au luat o cu totul altă turnură din momentul în care s-a îndrăgostit iremediabil de Rosa, mai tânără soție a mafiotului.

   Sunt nevoită să mă opresc aici și sper din tot sufletul că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul. Vă las pe voi să aflați ce s-a întâmplat mai departe cu cei doi frați, Enzo și Immaculata. Povestea este cât se poate de captivantă și plină de suspans, scenele fiind parcă desprinse dintr-un film cu gangsteri. Lectură plăcută!

“O doză de ură puse stăpânire pe el, însă știa că legea trebuia să fie îndeplinită. Privi prin geamul uşii biroului, unde cei doi copii dormeau îmbrățişați, ca şi cum ar fi presimțit că era ultima dată când mai erau aproape unul de altul. John nu știa ce era în visele lor, însă, în mintea și în sufletul său, se petreceau multe.”

  “Cu ochii scăldați în lacrimi, John Sutton urmărea de la fereastra biroului său cum maşina care o luase ne Imma de lângă fratele ei, probabil pentru totdeauna, se îndepărta, dispărând apoi în ceața neagră. Cât de nedreaptă și crudă i se părea viața! Se consola cu gândul că încă o ființă a fost salvată, chiar dacă viața ei va fi una dură și plină de necazuri. Se întoarse în birou unde Enzo dormea acum întins pe toată canapeaua fără să știe că soarta îl despărțise de sora lui, că o luase de lângă el fără să poată să aibă grijă de ea, așa cum îi promisese mamei.”

  “Nu a putut uita nici intervenția avocatului, care s-a comportat atât de frumos cu ei. Oricât de multe va fi nevoit să îndure, era convins că cea mai grea parte a vieții lui, durerea care îi va măcina sufletul transformându-l uşor, uşor în piatră, va rămâne despărțirea de Immaculata. Nădăjduia că vreodată avea să poată să îşi caute sora, însă simțea că acel moment era departe.”

Verifică disponibilitatea cărții în librăria online:

cărtureşti

Recenzii cărți

În zori, să mă ierți! de Dan Bițuică – recenzie literaturapetocuri.ro