Interviu Oana David – autoarea romanului “Între două fronturi” – Editura Hyperliteratura

  1. Salut, Oana. Îmi face o deosebită plăcere să am ocazia de a realiza un interviu cu și despre tine, pornind de la romanul tău de debut – “Între două fronturi”, apărut la Editura Hyperliteratura în aprilie 2021, un roman pe care l-am citit cu o realmente plăcere și a cărui poveste m-a captivat, în ciuda faptului că nu m-aș putea auto-declara o fană împătimită a stilului romance – istoric. Spune-ne câteva cuvinte despre tine. Există vreo diferență între Oana David autorul și Oana David – persoana din viața de zi cu zi?

   Oana David: Mulțumesc frumos, mă bucur de fiecare dată ca un copil când aud că romanul meu place. E o parte din mine și am pus foarte, foarte multă pasiune în el. Cât despre Oana David, este aceeași peste tot. Nicio diferență între autor și om. Toată ziua numai cu povești în cap sunt. Și, bănuiesc că nesurprinzător, la fel de romantică în viața reală ca-n literatură. ☺ 

  2. Pentru primul tău roman, m-a surprins plăcut modalitatea ta de a construi intriga poveștii, de a contura personajele și de a crea un cadru credibil dintr-o perioadă de mult apusă. Așa că te întreb direct: De ce o poveste din timpul războiului? Căci, de regulă, scriitorii, mai ales la debut, preferă să abordeze o temă cunoscută, un subiect ce le este accesibil, la îndemână. Un roman a cărui acțiune se petrece în timpul războiului presupune un efort de documentare care poate descuraja chiar și pe mulți dintre scriitorii consacrați.

   Oana David: Povestea nu am gândit-o nicio clipă, nu am zis “haide să scriu un roman”, ca apoi să decid despre ce să-l scriu, cum, în ce perioadă să-l plasez, să-i fac un plan sau o direcție de acțiune. Să zicem că am “văzut” într-o zi personajele, erau la Athénée Palace, în timpul unei recepții, și se certau dintr-un motiv necunoscut pentru mine atunci, scenă care a rămas în primul capitol al romanului; și, wow, dacă stau acum să mă gândesc, personajele pe care le-am văzut atunci, prima oară, s-au dovedit a fi exact cele care au sfârșit în poveste. Aproape în detaliu. Deși nu mi-era clar ce anume se întâmpla în jurul lor, totul era foarte vag, ele m-au obsedat o perioadă destul de lungă. Povestea am construit-o în jurul lor, așadar nu eu am ales subiectul, el m-a surprins pe mine. Chestiune destul de neconvenabilă la momentul respectiv, pentru că, precum atât de bine ai spus, eram cam descurajată de ideea de a scrie așa ceva. Cum o să fiu în stare? m-am tot întrebat. Mi se părea un subiect cam mare pentru mine. Dar personajele nu m-au lăsat în pace, așa că am renunțat la un moment dat la dubii și m-am pus pe treabă, implicit pe documetare. Și sunt încântată că am reușit să o duc la capăt și să le spun lor doi povestea. Pentru mine Lulli și Heinrich au fost tot timpul vii, nu doar niște personaje, i-am văzut în minte multă vreme, și ziua, și noaptea.

    3. Cartea “Între două fronturi” a fost scrisă în decursul a 3 ani de cercetare. Ce lecturi te-au ghidat și inspirat totodată în perioada în care te documentai pentru propriul tău roman?

   Oana David: Cartea mea de căpătâi a fost – și încă este –, fără doar și poate, “Jurnalul” lui Mihail Sebastian. Apoi, încet-încet, am descoperit cam toate memoriile românești pe subiect (din păcate, nu foarte multe): “Athénée Palace”-ul contesei Waldeck, “Troica Amintirilor” a domnului Gh. Jurgea-Negrilești, cărțile de non-ficțiune istorică ale domnului Alexandru Armă de la Editura Militară, despre bombardamentele asupra României și războiul din Rusia, “Jurnalul” doamnei Irina Procopiu, fostă doamnă de onoare a Reginei Maria, “Jurnalele” (de tot felul) ale doamnei Martha Bibescu etc, plus foarte multă ficțiune ce se petrece pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, majoritatea străină, dar și literatură română interbelică. Cam tot ce-am reușit să găsesc pe subiect. Rar am citit altceva în aceștia trei ani și.

   4. Personajele principale, Heinrich si Lulli, două suflete complementare, dar situate de altă parte a baricadei. Care este relația ta cu ele? În care dintre poveștile lor de viață te-ai regăsit și de ce?

   Oana David: Nu cred că mă regăsesc pe undeva. Contextul istoric fericit în care trăiesc eu mă îndepărtează de lumea lor. Nici nu-mi dau seama dacă le-am imprimat sau nu ceva din personalitatea mea. Dar pot să îți zic ceva: umorul cinic al lui Lulli, destul de diferit și care îi depășește puțin vremea, este inspirat mult de umorul soțului meu. Numai eu știu cât, datorită lui, am râs în momente când chiar n-ar fi trebuit să râd, așa cum face și Heinrich, datorită ei. Iar asta a fost voluntară, nu doar venită din tastatură.

   5. Pe parcursul său, povestea lasă posibilitatea cititorului de a întrevede mai multe modalități de încheiere a romanului. Ai știut de la început pe ce drum vrei să îți ghidezi personajele sau ai oscilat între diverse finaluri pentru povestea ta?

    Oana David: În mod de-a dreptul bizar, singurul lucru pe care l-am știut de la bun început – în afara personajelor, pe care le-am cunoscut mult înainte să scriu povestea din jurul lor – a fost tocmai finalul. Am fost chiar și foarte nefericită din cauza lui, dar nu s-a putut altfel. Acesta era finalul și a trebuit scris. Primul și ultimul capitol au fost în mintea mea la început. Cele 550 de pagini dintre ele au venit pe parcurs, pe principiul bulgărelui de zăpadă, dar mergând pe firul istoriei, care nu greșește niciodată.

    6. Mulți autori se luptă cu ideea inutilității propriei opere, senzația că aceasta nu se va ridica la nivelul așteptărilor cititorilor sau că nu vor reuși să transmită ideile și sentimentele potrivite pentru a crea un impact în rândul acestora. Ai avut vreun moment în care te-ai gândit că tot ce ai scris este lipsit de valoare și că vrei să abandonezi proiectul? Și dacă da, cum ai depășit acel moment?

    Oana David: Absolut, da. Știu că și tu scrii, deci cred că înțelegi. Am citit însă undeva, chiar acum, de curând, că toți scriitorii trec prin asta, chiar și cei faimoși. M-a consolat oarecum informația, desi, acum, când m-am eliberat în sfârșit de carte, după atâția ani cât m-a chinuit și a rupt ceva din mine, sufăr de altă spaimă: dacă nu voi mai fi în stare să scriu altceva la fel de valoros?! Așadar, probabil că temerile acestea ale scriitorului se învârt într-un cerc vicios și mai bine ar fi să lăsăm cititorul să decidă. În materie de literatură, tot el știe cel mai bine.

  7. “Între două fronturi” este singura ta încercare literară? Spune-ne, te rog, de când cochetezi cu scrisul și dacă în trecut ai publicat sau ai încercat să publici alte proiecte la care ai lucrat?

   Oana David: Scriu de multă vreme, am urmat și cursuri de creative writing, acesta nici măcar nu este primul meu roman. Totuși, n-am considerat niciodată că am scris cu adevărat ceva publicabil – până acum. Iar acum, tot așa, cu multă îndoială și emoții; am avut însă și un impuls primit de la niște oameni care au insistat că povestea lui Lulli și Heinrich merită să vadă lumina tiparului.

   8. Adesea finalizarea romanului ar trebui să aducă în viața autorului împlinire, eliberare, entuziasm, succes și uneori copleșitoarea senzație că poate ar trebui să-și reconsidere opera, neîncredere în fața propriei realizări. Apoi urmează ultimul pas, care uneori poate fi descurajant – identificarea unei edituri care să îți publice romanul. Care este experiența ta personală legată de această ultimă etapă? 

    Oana David: Experiența mea cu Hyperliteratura a fost una foarte plăcută. Am fost uimită în ce fel s-a implicat editura în publicarea cărții mele. Pot spune că a fost chiar muncă de echipă. Redactări peste redactări, corectări peste corectări, două sau trei tehnoredactări, nici nu mai știu, un editor foarte, foarte pasionat, care, ca să îl citez, “respiră literatură”, am avut parte de părerea și corecturile unui domn adânc cunoscător al celui de-al Doilea Război Mondial și mi-am făcut chiar și o prietenă neașteptată. Ce să spun mai mult, și eu, și cartea mea am fost foarte norocoase. 

  9. În cadrul colaborării cu Editura Hyperliteratura, ai avut ocazia să lucrezi îndeaproape cu binecunoscutul scriitor și redactor – Florin Iaru. Cum s-a desfășurat această colaborare?

   Oana David: Vai, vai, minunat, mai vreau. Îl ador pe domnul Iaru și cred că și domnia sa știe (bine, probabil și restul lumii, că eu sunt o fire entuziastă, care se exprimă mai totdeauna în gura mare). Domnul Iaru mi-a cunoscut imediat personajele, aproape la fel de bine ca mine, ajunsese la un moment dat să îmi spună care personaj ar zice ceva și care nu, și a știut cum să mă ia (și să mă manipuleze elegant, de altfel, cu vorba bună, în felul lui caracteristic) ca să ajungem exact unde trebuia să ajungem (și unde domnia sa știa deja că trebuia ajuns), chit că părerea mea la momentul respectiv nu era aceeași. La sfârșit a fost. Vorbeam zilele trecută cu o prietenă, tot scriitoare, care a avut la rândul ei ocazia să lucreze cu domnul Iaru pe o proză scurtă, iar concluzia ei a fost ceva în genul: “ai avut dreptate, Iaru e foarte bun”. Da, este. Îi plac poveștile și le “vede”. Le doresc tuturor debutanților șansa mea. “Între două fronturi” n-ar fi fost la fel de bună fără domnia sa.

   10. “Între două fronturi” s-a lansat anul acesta în aprilie și până în prezent a fost primită cu brațele deschise de către publicul cititor. Care ți s-a părut a fi cea mai dificilă parte de la publicarea  romanului și până la momentul actual? 

   Oana David: Probabil partea de promovare, dar n-aș putea să îți spun exact. Partea cu adevărat dificilă pentru mine a fost înainte. Acum e numai bucurie, la fiecare cititor, la fiecare recenzie. 

   11. Cu riscul de a mă repeta, am citit cartea ta și mi-a plăcut extrem de mult. Este o carte pe care aș recomanda-o cu drag oricui care m-ar întreba ce lectură m-a ferecat de curând între paginile ei și încă nu a binevoit să îmi dea complet drumul nici până la momentul prezent, dar aș fi curioasă care sunt aspectele pe care le-ai puncta cititorilor, care încă nu s-au decis încă să o citească? 

   Oana David: Îmi place să cred că am scris o carte atmosferică, căreia am încercat – și, sper eu, am și reușit – să îi ofer o dinamică cinematografică, de film, astfel încât cititorul să fie acolo tot timpul. Cred că aduce oarecum și un element de noutate, un fel de “savoare” în peisajul literar românesc, viziunea vieții pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial în România.

   12. Îți mulțumesc pentru sinceritatea și naturalețea cu care ai răspuns întrebărilor mele și nu în ultimul rând, te rog să le transmiți celor care vor să te cunoască mai bine, unde te pot găsi și îți pot urmări activitatea literară?

   Oana David: Ei, sunt și eu pe facebook, pe Instagram, în curând voi avea și un site personal. Sunt peste tot și mă onorează că cititorii vor să ia legătura cu mine. Iar ție îți mulțumesc frumos pentru interviu și pentru timpul acordat. Mă onorează că m-ai citit.

Carte disponibilă pe site-ul Editurii Hyperliteratura

Interviuri autori români