Numele meu e Nevinovăție – Shiva Rahbaran – recenzie
Numele meu e Nevinovăție – Shiva Rahbaran – recenzie
Titlu: Numele meu e Nevinovăție
Autor: Shiva Rahbaran
Editura Humanitas Fiction
An apariție – 2026, București
Nr. Pagini – 280
Atunci când libertatea începe să fie condiționată de obediență, primul lucru care dispare nu este libertatea, este inocența.
“Numele meu e Nevinovăție” este un roman de ficțiune construit pe fundalul unui context socio-politic real și tulburător, care spune povestea unei familii ce trăiește într-o țară aflată în plină transformare. Este o carte despre iubire, credință, ideologie și libertate, dar, mai ales, despre felul în care istoria, atunci când devine suficient de violentă, pătrunde în case și în relațiile dintre oameni, ajungând să le schimbe și, uneori, să le decidă destinele.
Titlul romanului ascunde un joc de sensuri: Massoumeh, numele protagonistei, înseamnă “nevinovată” sau “fără păcat” în limba persană, un nume care ține locul unei declarații, tocmai într-un scenario în care regimul totalitarist este cel care decide cine este vinovat și cine nu.
Massoumeh este o tânără a cărei poveste începe, paradoxal și tulburător, cu moartea ei prin execuție. Cititorul este întors în timp și ajunge să urmărească viața ei și a familiei sale într-un Iran care se transformă radical. Nu este doar povestea unei fete, ci povestea unei generații care a crescut între două lumi și care a avut neșansa de a trăi exact în momentul în care una dintre ele a început să dispară.
Ca și scurt istoric, înainte de Revoluția Islamică din 1979, Iranul se afla sub conducerea șahului Mohammad Reza Pahlavi și trecea printr-un amplu proces de modernizare și occidentalizare. Societatea urbană se schimba rapid, iar femeile aveau acces la educație și la o serie de drepturi care aveau să le fie ulterior revocate. În același timp, regimul șahului era autoritar, iar modernizarea impusă de sus, inegalitățile economice, corupția și represiunea politică alimentau nemulțumirea. Ulterior, opoziția față de șah a crescut, iar grupări cu ideologii foarte diferite au ajuns să aibă un dușman comun.
Așa se ajunge la Revoluția din 1979 și la revenirea în Iran a ayatollahului Ruhollah Khomeini. Numai că revoluția care îi adunase laolaltă pe oameni cu idealuri politice diferite avea să devină, în scurt timp, o revoluție islamică. Republica Islamică a fost instaurată, iar noul regim a început să controleze tot mai strict viața publică și privată. Pentru cei care speraseră într-o societate mai liberă, dezamăgirea avea să fie uriașă.
Romanul surprinde tocmai această transformare, fără a apela vreodată la discursuri politice interminabile, ci mizând doar pe ceea ce se întâmplă cu oamenii: hainele pe care le poartă, frica de autorități, cenzura verbal, teama constantă de autorități, vecini răuvoitori care te pot denunța oricând pentru cele mai mici gesturi, și, poate cel mai important, frica de a nu mai ști cine este de partea ta.
“Primele semne ale ocupației au fost soldații străini care străbăteau străzile în pas de marș, punctele de control improvizate și legea marțială. Ocupația a aruncat un nor negru de deprimare peste viața de la Teheran. Legea marțială a confiscat până și ultimele nopți ale Teheranului, nopțile acelea care musteau de promisiunea bucuriei și a aventurii. Baba s-a uitat cu dispreț în depărtare. Nu mai puteau acum nici el, nici prietenii lui să-și pomădeze părul, să-și pună costume englezești și pălărie și să plece de acasă la o ceașcă bună de cafea turcească tare și o crème glacée la cafeneaua Nadri, în vreme ce pălăvrăgeau cu proprietarul armean sau schimbau între ei remarci nu tocmai potrivite despre clienții stabilimentului. Nu mai puteau să stea la mesele de pe trotuar din față de la Café Paris, să soarbă șerbetul cu apă de trandafiri și mentă și să admire siluetele doamnelor în trecere pe acolo.”
Personajele construite de Shiva Rahbaran nu există doar pentru a ilustra o idee politică. Ei sunt oameni adevărați, cu slăbiciuni, dorințe, contradicții și alegeri uneori greșite. Familia lui Massoumeh este, într-un fel, o miniatură a Iranului însuși. Membrii ei iubesc diferit, cred diferit, se raportează diferit la religie și la politică și, pe măsură ce societatea se radicalizează, devine din ce în ce mai greu pentru ei să rămână pur și simplu o familie.
Tatăl, școlit în occident are o experiență de viață care îl ajută să înțeleagă riscurile și beneficiile fiecărei tabere, mama este cea care a gustat și ea din puțina libertate oferită dinainte de revoluția islamică și-și dorește pentru cei cinci copii ai ei, un băiat și patru fete, ocazia de a descoperi lumea cu ochi curioși. Fiul cel mare, Jasmid studiează în Germania și se întoarce în Iran cu o soție și copil a căror așteptări legate de oportunitățile țării natale ale soțului par să fie rapid dezamăgite.
Sora cea mare, Tahmineh, se căsătorește devreme și își întemeiază o familie moderat religioasă și cu anumite tendințe liberale. În perioada adolescenței, surorile mijlocii, Shayesteh și Afsaneh, ajung să fie atrase de grupările care susțin politicile marxiste, prost înțelese și greu de aplicat în Iran și rapid catalogate ca fiind radicale. Massoumeh e o copilă isteață și blândă care încearcă să-și țină familia unită. Când Shayesteh se căsătorește fără acordul părinților cu vărul ei Mansur, fost încarcerat al sistemului și actual lider al schimbării, atenția negativă pe care familia o atrage asupra sa, nu face altceva decât să aducă după sine tragedia.
“Călătoria o transformase pe Shayesteh într-un mod diferit față de Afsaneh. Shayesteh devenise chiar mai serioasă, dar cu o înflăcărare revoluționară. Se agita, dădea din mâini și trimitea pumni invizibili în aer, în vreme ce ne spunea, lui maman, lui baba și mie, că acel Corp pentru alfabetizare susținut de rege e precum o aspirină pe care o iei când ai gripă sau ca un strat de zugrăveală pe un perete plin de mucegai. În calitate de autentic cetățean modern, trebuie să elimini boala, să dărâmi și să reconstruiești peretele.
Maman s-a uitat chiorâș și a întrebat:
— V-ați încălcat promisiunea, voi două?
Afsaneh și Shayesteh s-au uitat la ea cu nevinovăție și au asigurat-o că tot ce zic ele e evident… că nu trebuie să fii marxist ca să pui lucrurile cap la cap și să vezi adevărul.”
Mi-au plăcut în mod special personajele tocmai pentru că nu sunt împărțite comod în ”buni” și ”răi”. Sunt oameni care vor să facă bine și ajung să facă rău, oameni care cred că luptă pentru libertate și ajung să susțină alte forme de intoleranță, oameni care vor doar să-și protejeze familia și descoperă că, într-un regim în care fiecare gest poate fi interpretat politic, neutralitatea nu mai este întotdeauna posibilă.
Una dintre ideile perturbante, întâlnite adesea în cadrul oricărui regim dictatorial, este tocmai felul în care inocența se poate transforma în „vinovăție” atunci când regulile sunt schimbate de cei care dețin puterea. Într-o asemenea lume, nu mai contează ce ai făcut, contează doar ce cred ceilalți că ai făcut. Contează ce ai spus, cu cine ai vorbit, ce ai citit, ce ai gândit și, uneori, chiar ce ai refuzat să faci.
Cartea nu vorbește doar despre nevinovăția unei singure persoane, ci despre oameni condamnați de o societate care a ajuns să confunde obediența cu virtutea și nesupunerea cu vina.
“Maman îmi smulgea ziarul din mână de fiecare dată când mă uitam, șocată și îngrozită, la imaginile celor executați. Încerca să mă convingă pe mine, dar și pe ea, că actele sângeroase, oricât de triste, trebuie privite în acest ansamblu. Dar părinții mei se întristau peste măsură ori de câte ori citeau sau auzeau ceva despre ucideri. Indiferent cât de mult au încercat, n-au putut să treacă cu vederea primejdiile noului regim.
Shayesteh și Afsaneh erau singurele căzute în limbă după revoluție. Ei bine, Afsaneh, nu prea. Se crispa de câte ori vedea imaginile cadavrelor celor executați. Shayesteh râdea de ea și-o făcea falsă revoluționară, o bleagă! Afsaneh n-o băga în seamă, dar mi s-a confesat că se așteptase ca toată treaba să fie mai puțin sângeroasă.”
“Numele meu e Nevinovăție” nu este o lectură comodă. Are pasaje dure, are multă durere și o atmosferă care devine din ce în ce mai apăsătoare. Este o carte care îți arată ce înseamnă să trăiești într-un loc în care lumea se schimbă în jurul tău și tu nu mai poți controla nimic.
Mai presus de orice, povestea este despre cât de fragilă este și cât de ușor poate deveni negociabilă libertatea atunci când oamenii acceptă ca statul, religia sau ideologia să decidă cine merită să trăiască și cine nu.
Cartea este disponibilă pentru comandă pe libris.ro
