Meniu:(ruladă, dovlecei pane, tort de biscuiți cu cremă de cafea)
Meniu:(ruladă, dovlecei pane, tort de biscuiți cu cremă de cafea)
1. Aperitiv: ruladă
-300 gr șuncă măcinată și frecată cu 100 gr unt, 1-2 lingurițe de muștar, piper, sare după gust
-300 gr brânză dulce mixată cu 100 gr unt, piper, sare, mărar ff fin tăiat,
-5 ouă fierte tari, date pe răzătoare și mixate cu 100 gr unt, piper, sare după gust
-udăm o foaie de celofan, așezăm pasta de șuncă (ca o foaie de prăjitură), pasta de brânză deasupra și peste ea pasta de ouă
-la mijloc putem pune gogoșari sau ardei copți murați
-rulăm cu celofan și punem câteva ore la frigider
-când serviți tăiați cu celofan cu tot felii de un deget
2. Supă cremă de broccoli:
-punem broccoli curățat la fiert cu 1 morcov și 1 pătrunjel în apă cu sare
-mixam legumele în blender, le punem în oală și adăugăm apa în care au fiert (cât credem că e nevoie)
-punem să mai dea un clocot, potrivim de sare, piper multicolor, praf de cury și chimen
-când servim dregem cu smântână și presăram deasupra verdeață tăiată fff mărunt
3.Dovlecei pane
-2 dovlecei îi curățați și-i tăiați (puțin mai gros) rondele sau felii pe lung
-sărați dovlecelul și-l lăsăți să stea puțin, apoi scurgeți apa
-pregătiți ingredientele, dați feliile de dovleac prin făină, ou bătut, făină de mălai sau pesmet și le prăjiți
– se poate servi cu garnitură de cartofi, orez și cu murătură
4.Tort de biscuiți cu cremă de cafea:
-un pachet de biscuiți (Petit Beurre)
-un sirop făcut din cafea (sau cacao) cu puțină esență de rom
–crema: 5 ouă întregi, 10 linguri de zahăr, 2-3 linguri de nes praf sau 8-10 linguri de cafea fiartă (espresso tare), se fierb pe aburi până se întărește
-când s-a răcit puțin amestecăm cu 1 pachet de unt și punem la rece 1 oră
-pe o tavă așezăm un strat de biscuiți muiati în sirop+un strat de crema+biscuiți+cremă până terminăm, deasupra trebuie să fie crema
-îmbrăcați și lateralele și presărați deasupra ciocolată rasă sau nucă măcinată sau nucă de cocos
Multumim pt recomamdari , Arci
Arci, a trecut mai bine de o oră de când am citit meniul tău, dar n-am avut timp să las comentariu… și, tot învârtindu-mă prin casă, mă bântuia expresia „presărați deasupra ciocolată”! Așadar, trebuie neapărat să încerc și eu tortul! Dovlecei pane am mai făcut și eu, dar acum o să încerc și varianta ta! Mulțumim din suflet pentru meniu! Mie, mi-a lăsat gura apă… cum se zice în popor!
Chiar ma gandeam ce sa mai pregatesc. Simplu si rapid, exact ceea ce-mi trebuie.
Un meniu delicios 😀