Moartea mirosea a Christian Dior de Haralamb Zincă - Editura Publisol - recenzie

Moartea mirosea a Christian Dior, de Haralamb Zincă – Editura Publisol – recenzie

Moartea mirosea a Christian Dior

Haralamb Zincă

Editura: Publisol

Serie de autor

Anul apariției: 1997, 2021

Număr pagini: 347

Gen: Polițist, Spionaj

Cotație Goodreads: 4,00

  „Moartea mirosea a Christian Dior” este unul dintre romanele lui Haralamb Zincă scrise după 1989. Reflectă realitatea anilor 1990, ai tranziției, cu toate neajunsurile sale: clădiri demolate, haos, criminalitate crescută, amenințări la adresa autorităților, a celor ce protejau legea…

„N-aș fi luat în serios amenințarea dacă, în răstimpul acestor aproape trei luni de la evenimentele din decembrie, amenințările cu moartea la adresa polițiștilor nu s-ar fi înmulțit. Pe maiorul Victor Moraru, șeful meu direct, l-au adus în pragul nebuniei… Nici nu-i de mirare. În ultima vreme, infractorii și-au extins războiul psihologic și asupra familiilor noastre. În ce mă privește, hârtia de pe birou este a doua amenințare cu moartea la adresa mea. Pe prima am auzit-o la telefon… am înregistrat-o și pe bandă, s-o am ca suvenir.”

„Noi, polițiștii, trăim vremuri grele. Răufăcătorii din trecut, astăzi grațiați, ne vânează cu gând rău și răzbunător.”

  Situația era scăpată de sub control, ceea ce îngreuna mult situația polițiștilor. Dacă în romanele sale cu acțiunea în anii 1960-1970 „vedetele” erau cei trei ofițeri, Panait, Lucian și Frunză și căpitanul Liviu Roman, acum rolul principal îi revine locotenentului-major Mircea Dabu, întâlnit și în „Suspecta moarte a lui Mario Campanella” și „Interpolul transmite: arestați-l!”. Nu știu dacă misiunea lui este mai grea decât cea a omologilor săi, dar în orice caz, diferită. Dacă pe timpul acestora, lucrurile erau foarte bine stabilite, în perioada de tranziție bântuia un haos total, moștenire ce ne dă de furcă și azi.

  Cadavrul unei femei este descoperit într-un loc abandonat: o groapă rezultată în urma demolărilor de după Revoluție. Nu înțeleg nici acum ce boală aveau cu demolatul în acei ani, dar se pare că era o modă.

„- Cumplită moștenire ne-a mai lăsat „Genialul”, oftează cu năduf șoferul, bombănind: Colo – Piața Victoriei… Aici, la o aruncătură de băț, maidane.”

„Toată zona cuprinsă între Piața Victoriei și Piața Buzești este în permamență învăluită într-un urâcios nor de praf, de parcă buldozerele și basculantele și-ar continua funesta operă de demolare.”

  Femeia fusese violată, poșeta îi lipsea, deci identificarea era greu de realizat și un detaliu dă titlul cărții: folosise un parfum marca Dior.

„O duce și el la nas, o adulmecă întocmai ca un ogar care ia urma vânatului și declară ritos:

– Pot să jur că-i Christian Dior.”

Violența crimei îi duce cu gândul pe anchetatori la un criminal celebru al țării noastre, Râmaru.

„- Dacă nu l-aș fi știut pe Râmaru pe lumea cealaltă, aș fi înclinat să cred că violul e opera lui. Mi-e teamă că, dacă n-o să-l prindem rapid pe asasin, o să înregistrăm noi victime…”

  Așadar, poate fi vorba de un criminal în serie. Mircea Dabu și echipa sa, din care face parte și plutonierul-major Avasilichii, pe scurt, nea Tudorică, sunt pe urmele criminalului.

  Caracterul mistico-paranormal își face loc până și în scrierile lui Haralamb Zincă. Subiectul era foarte la modă în anii 1990, când după atâția ani de cenzură, oamenii și-au îndreptat interesul spre paranormal, pase bioenergetice și alte asemenea.

„- Spune și tu, cum poate să fie sănătos la cap un polițist care, primind o informație de la un handicapat, pe deasupra și mort, îi dă curs? Unde, în ce Buletin ai găsit semnalate crime teleghidate? Sau poate că așa vezi tu crima organizată?”

„Domnule locotenent-major, sunt pe cale de a realiza un experiment fundamental în domeniul științei paranormalului. În ultima vreme s-a tot vorbit și se vorbește de manipularea maselor. Acest fenomen social începe prin manipularea individului. Cuvântul manipulare îmi displace, nu-i la locul lui. L-aș înlocui cu un alt termen – teleghidare. Sunt gata să realizez pe cale bioinformatică un experiment fundamental.”

  Poate în zilele noastre aceste fragmente stârnesc râsul, însă atunci paranormalul era un subiect foarte la modă, consecință a faptului că până în 1989, toate aceste manifestări și discuții erau interzise.

  Cine a ucis-o pe purtătoarea parfumului Christian Dior? Mai sunt și alte victime? Nu puteți afla răspunsurile decât citind cartea.

Despre autor:

  Haralamb Zincă (1923-2008), pe numele său real Hary Isac Zilberman, este autorul a peste 50 de romane polițiste și de spionaj, considerat părintele literaturii de gen din România, „Sfârșitul spionului fantomă” fiind prima carte de spionaj scrisă de un autor român, iar „O crimă aproape perfectă”, prima carte polițistă.

  A fost unul dintre cei mai vânduți scriitori ai epocii sale, tirajele epuizându-se în câteva zile. De asemenea, anchetatorii profesioniști îi cereau sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale.

  Pseudonimul „Haralamb Zincă”, pe care îl știm cu toții, i-a fost dat întâmplător, de către Miron Radu Paraschivescu, care în calitate de director al unei publicații, nu i-a înțeles scrisul și i-a semnat articolul „Haralamb Zincă”.

A fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru cartea-document „Și a fost ora H” și cu Premiul Uniunii Scriitorilor.

  Alte cărți: „Moartea vine pe bandă de magnetofon” , „Ochii doctorului King”, „Soarele a murit în zori”, „Un glonte pentru rezident”  , „Mapa cenușie” , „Suspecta moarte a lui Mario Campanella” , „Moartea m-a bătut pe umăr”, „Dragul meu Sherlock Holmes”  – recenziile aici

Carte disponibilă pe site-ul Publisol

.Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

4 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.