Noi, carnivorii – Agustina Bazerrica – recenzie
Noi, carnivorii – Agustina Bazerrica – recenzie
Autor: Agustina Bazerrica
Editura: Pandora
An apariție: București 2023
Nr. pagini: 235
Înainte de a vă povesti despre această carte-fenomen, voiam să menționez că nu știam mai nimic despre autoare sau stilul său, dar sinopsis-ul romanului mi-a trezit o curiozitate greu de stăvilit. Ulterior am aflat despre Agustina Bazterrica că are o proveniență argentiniană și că a publicat două volume de povestiri și două romane. Cel despre care urmează să vă relatez este în curs de ecranizare și sincer, abia aștept, deși am dubii că filmul va putea reda complet imaginea distopică a unei lumi bolnave, întemnițată în propria realitate, unde granița dintre normal și macabru a fost de mult timp încălcată.
Marcos lucrează la abatorul local și este extrem de eficient în aria sa de manager-adjunct, în ciuda faptului că pe plan personal soția sa l-a părăsit după ce fiul lor a murit, sora îi este o străină și tatăl său suferă de demență senilă într-un azil pe care Marcos se chinuie să i-l plătească.
Dramele sale personale sunt puternic umbrite de trauma ascunsă resimțită la locul de muncă, căci în urma unui virus care a infectat toate animalele ce au trebuit exterminate, abatorul funcționează cu carne de om.
Într-o realitate în care nevoia de proteină animală a dus la decizia de a crește, înmulți și utiliza la maximum carnea umană, societatea creată de autoare este de-a dreptul înfricoșătoare, profund perturbantă.
Trupuri goale, însemnate în funcție de puritatea rasei, provenite din crescătorii certificate legal, care își calibrează oferta în funcție de gusturi și resurse materiale, cu corzile vocale tăiate de la naștere pentru a evita manifestări verbale deranjante, suflete înfometate, murdare, înghețate, destinate consumului public – aceasta este o imagine devenită normalitate.
Femela amețită de Sergio e gata jupuită, de nerecunoscut. Fără piele și fără extremități, urmează să fie tranșată bucată cu bucată. Ei se uită la un operator care ia pielea femelei, după ce o mașinărie a jupuit-o, și o întinde cu grijă pe o masă lungă. Pornesc mai departe. Geamurile mari dau acum spre camera intermediară, sau de tranșare. Operatorii fac o tăietură precisă de la pubis până la plexul solar. Cel mai înalt întreabă de ce lucrează doi operatori la același corp. El îi răspunde că unul face tăietura iar celălalt coase anusul pentru a se evita orice golire care ar contamina carnea. Celălalt râde și zice – Nu mi-ar plăcea să fac munca aia. El se gândește că nici măcar aia nu i-ar da să facă. Cel mai înalt s-a săturat și el de celălalt și se uită la el cu dispreț.
Nimic nu se pierde, totul se conservă. Industria creată în jurul cărnii umane capătă proporții macabre prezentate cu o luciditate atroce. Ritualurile de selectare, ucidere și alocare în funcție de nevoi sunt redate într-o manieră atât de practică încât este greu să demontezi logica din spatele acțiunilor. Pielea este folosită pentru haine, tapițat sau piese artistice, sângele pur sau provenit de la specimene vânjoase reprezintă un deliciu, mai ales în cazul femeilor gravide, crescute special pentru lapte, carne fragedă sau fetușii considerați o delicatesă. Traficul de carne specială, căci așa este numit canibalismul practicat de întreaga populație, este o practică acceptată cu atâta ușurință în cursul unui deceniu încât actele barbare în sine, devin cumva plafonate.
Carcasele curățate pot fi vândute la bucată sau kilogram, capetele folosite la fripturi pregătite pe pat de mușchi și pământ, ochii, degetele, limba, creierul, testicolele, nimic nu scapă nedigerat. Părul este vândut pentru peruci, intestinele sunt cumpărate de cei care nu își permit o bucată decentă de carne.
Traficul de persoane își găsește întrebuințări și în sfera divertismentului, unde poți organiza vânători de oameni sau pentru un preț exorbitant, prostituție urmată de canibalism. Sunt încurajate și experimentele umane sau lupta în arenă.
Nimic nu poate fi mai râvnit în această societate decât să ai posibilitatea de a-ți permite chiar să crești în curtea casei tale, în beci, sub pat, un exemplar viu pe care la nevoie să îl poți mutila strategic, încât să nu moară din prima, astfel încât carnea să se păstreze proaspătă o perioadă cât mai îndelungată.
Pe fundalul acestei realități, Marcos se chinuie să supraviețuiască, păstrându-și postul pe care în sinea sa îl detestă teribil, motiv pentru care nu mănâncă carne decât forțat de împrejurări, încât să evite să trezească asupra sa suspiciuni.
Interacțiunile cu furnizorii, clienții cu statut special, șefii săi, subalternii, sunt de-a dreptul deplasate deoarece raportarea la realitate este atât de diferită încât Marcos oscilează constant din punct de vedere emoțional și mental, lupta care se dă în sufletul său fiind redată atât de intim încât uneori devine indicat să pui pe pauză lectura pentru a digera conținutul său.
Amorțeala în care este prins, ce pare fără speranță, este perturbată de un cadou nesperat pe care îl primește de la un client bogat și satisfăcut – un cadou constând într-o femelă blondă, pură, în vârstă de 20 de ani.
Se așează pe un balot de paie și se uită la ea. Femela se apleacă și bea apă, încet. Nu se uită la el deloc. Teama e viața ei, se gândește. Știe că o poate crește, are voie. Știe că există oameni care cresc exemplarele acasă și le mănâncă pe bucăți, cât sunt încă vii. Susțin că astfel carnea este mai savuroasă, foarte fragedă. Deja există pe piață manuale cu instrucțiuni pentru cum, când și unde să tai pentru ca exemplarul să nu moară prea repede.
Deși inițial o ignoră și o închide în șura cu paie, încetul cu încetul, acea ființă speriată, inadaptată cognitiv și temătoare, îi trezește dorința de a o proteja și de a o folosi ca să își tempereze singurătatea pe care o resimte.
Dresajul pe care i-l aplică ca să o poată ține în casă, ascunsă de privirile funcționarilor care vin să controleze marfa pe care proprietarul nu o poate mânca, dărui sau vinde fără a semnala acest lucru autorităților, devine din ce în ce mai periculos când relațiile sale cu oficialii încep să scârțâie. O sarcină neprevăzută riscă să atragă după sine executarea sa, deoarece sexul cu un specimen considerat hrană este ilegal și imoral.
Cum va reacționa Marcos când soția sa îl anunță că dorește să se întoarcă acasă? Ce se va întâmpla cu ființa care îi poartă în pântece copilul?
O poveste amețitoare, distopică, dură, macabră dar extrem de ademenitoare. O plăcere vinovată pe care o recomand celor cu stomacul tare și capacitatea de a se detașa din când în când de distopia țesută în jurul unei societăți viciate, bolnave de pofta de carne.
Câte capete trebuie ucise lunar pentru ca el să poată plăti azilul pentru tatăl său? Câți oameni trebuie să se sacrifice pentru ca să uite cum l-a pus la culcare pe Leo, l-a învelit, i-a cântat un cântecel și în dimineața următoare l-a găsit mort? Câte inimi trebuie să fie puse la păstrare în sertare pentru ca durerea să se transforme în altceva? Dar intuiește că durerea este singurul lucru care-l mai face să continue să respire. Dacă nu ar fi tristețea, nu ar mai avea nimic.
Carte disponibilă pentru comandă pe Libris.ro
