Partenera – a doua mamă – Rubrica La vie en noir
Partenera – a doua mamă
Rubrica La vie en noir
Relațiile sunt dificile, acest lucru nu poate fi contestat indiferent de ce parte a baricadei te afli. Este necesară o cunoaștere în profunzime a celui pe care îl alegem ca partener, o conștientizare și acceptare a punctelor lui forte sau mai puțin ofertante și dezvoltarea unei anumite toleranțe, denumită adesea compromis, în ceea ce privește obiceiurile sau comportamentele mai puțin dezirabile cu care acesta este familiarizat.
Cât de dificil este să îți sincronizezi timpul și să îți distribui resursele pentru a veni în întâmpinarea celui de lângă tine? Uneori, extrem de dificil și nu mereu convenabil.
Este foarte importantă maniera în care partenerul a fost crescut și educat. Ce se întâmplă când acesta a fost obișnuit să primească întotdeauna atenție, suport și încurajare? În acest caz, așteptările se schimbă atunci când își alege o parteneră de lungă durată. Startul relației este luat de la alt nivel.
Un bărbat alintat nu se va mulțumi niciodată cu atenție puțină și va căuta constant ajutor și susținere în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor trasate, în special cele din cadrul gospodăriei, nu pentru că i-ar lipsi cu desăvârșire priceperea sau capacitatea de a se organiza, ci pentru că i se pare firesc ca partenera lui să îi asigure confort, întocmai cum era obișnuit să primească în copilărie.
Familia tradițională românească are multe metehne și adesea a fost valorificată la un nivel înalt, punându-se accent doar pe părțile care păreau să funcționeze. Rolul tatălui era definit prin prisma idei de stâlp al familiei, cel care se poate sustrage oricând de la treburile casei sau educația copiilor dar a cărui părere conta mereu la final, deși adesea era lipsită de informațiile care ar fi favorizat o decizie potrivită. Foarte des neînțelese sau singure, nemulțumite de ceea ce viața avea de oferit sau pline de sentimente tandre care nu își găseau persoana potrivită pentru a se consuma, mamele își concentrau mare parte din atenție asupra copiilor. Băieții erau favorizați, asimilați ca și noi stâlpi ai familiei, ca personaje puternice și independente, curajoase și hotărâte, dar care erau crescute, în detrimentul lor, într-un stil mult prea mămos și permisiv.
Ca mamă îți dorești ce e mai bun pentru copilul tău, cu atât mai mult cu cât vine vorba de o decizie importantă precum alegerea unui partener de viață. Cineva care să îi asigure tot ce are nevoie și care să îți continue munca cu dedicație și implicare, fără să îți dai seama că există foarte multe șanse ca partenera să nu își poată asuma o asemenea responsabilitate.
La polul opus, când dezbatem subiectul bărbatului alintat, putem vorbi de asemenea, de o copilărie trăită în preajma unor figuri parentale absente și centrate pe propriile nevoi, iar adultul format să necesite atenție și tandrețe suplimentară pentru a încerca să compenseze lipsurile din perioada de creștere. Comportamental, acest tip de partener pleacă cu un deficit în detrimentul celui care a beneficiat de extrem de multă atenție, deoarece tânjește după ceva necunoscut, nedefinit, ceea ce îngreunează obținerea unui sentiment de reuşită şi echilibru.
La începutul oricărei relații avem tendința de a fi mai răbdători, implicați, tandri cu partenerul. Să ne alocăm timp să îl alintăm, să-i tolerăm mofturile cu delicatețe sau uneori amuzament, dar pe măsură ce suntem prinși în vâltoarea evenimentelor care ne copleșesc, această disponibilitate scade. Atunci constatăm că partenerul de viață nu se încadrează tipologiei de care avem nevoie. Cerințele lui ne obosesc sau ne încarcă suplimentar, toanele de moment ne indispun și realizăm că bărbatul pe care l-am ales ca și completare ne atribuie roluri pe care nu dorim să ni le însușim.
Cum putem ieși din cercul vicios al comportamentelor greșit învățate sau înțelese? Cu multă răbdare și toleranță, cu exercițiu pe care vom fi nevoite să îl repetam adesea, cu recompense și uneori sancțiuni, cu un stil de comunicare îmbunătățită zilnic, cu iubire și o atitudine pozitivă.
Dar nu garantează întotdeauna un răspuns pozitiv.
Viața de adult necesită o constantă maturizare și confruntare cu propriile greșeli și experiențe pozitive. Indiferent de modalitatea prin care părinții s-au raportat la noi, nu putem folosi această scuză la nesfârșit.
Nu putem obliga pe nimeni să ne accepte aşa cum suntem, doar pentru că nu avem motivație pentru schimbare.
Rubrica La vie en noir
Photo credit: Jason Briscoe on Unsplash
