Viciile – consolare provizorie - Rubrica La vie en noir

Viciile – consolare provizorie – Rubrica La vie en noir

   Spune-mi ce vicii ai ca să-ți spun cine ești… sau eventual să te ajut să le înlocuiești cu altele!

  Mecanismele noastre de protecție au câteodată nevoie de supape de refulare pentru a-și păstra eficiența. Este dificil, dar nu imposibil, să abandonezi un obicei negativ, dar de cele mai multe ori, renunțarea nu este definitivă, ci doar substituim un viciu cu altul, care la momentul respectiv, pare mai  puțin dăunător.

  A renunța la fumat, la consumul moderat de alcool, la obiceiul agasant de a-ți roade unghiile, la jocurile pe calculator sau orice alte activitate la care apelăm când ne simțim inconfortabil, implică un efort considerabil și o determinare de care nu dispunem întotdeauna.

  Presiunile la care suntem supuși din partea celor apropiați în misiunea lor de a ne convinge să ne schimbăm stilul de viață, au ca efect, de cele mai multe ori, conservarea obiceiurilor dăunătoare de care ne agățăm cu și mai multă încrâncenare.

  Schimbarea este îmbrățișată doar atunci când rezonează cu starea noastră interioară. Altfel, va fi doar o altă acțiune provizorie, a cărei motivație fadă va deveni pe parcurs incapabilă să ne mențină pe linia de plutire.

De ce totuși persistăm în nevoia de apartenență la un viciu?

  Programul încărcat, stresul cotidian, frustrările zilnice au nevoie de o modalitate de a se echilibra. Devine din ce în ce mai dificil să îți menții o stare de spirit proactivă când filtrul prin care analizezi și asimilezi experiențele cu care te confrunți, este întinat de nemulțumire, egoism sau invidie.

  Modul în care ne raportăm la ceilalți și la tot ce ni se întâmplă, derivă direct din maniera în care ne privim, înțelegem și acceptăm pe noi înșine.

  O părere proastă despre propria persoană alimentează o stimă de sine scăzută, senzația constantă de eșec, teama față de noi provocări, ideea că riscăm oricând să fim înlocuiți sau abandonați. Că nu avem nici un merit special nici în relațiile aparent funcționale de zi cu zi, nici în ceea ce privește traseul carieristic unde ne simțim împotmoliți. Stima de sine scăzută determină nivelul de susceptibilitate în ceea ce privește aderența la un anturaj în care viciile se regăsesc la loc de cinste. Dorința de a fi inclus în grup, de a fi parte componentă din ceva, este de cele mai multe ori nevoia care te împinge de la spate să duci la bun sfârșit acțiuni sau să îți însușești comportamente care înainte îți păreau lipsite de sens.

  La polul opus, un egocentrism și un narcisism scăpat de sub control pot avea același efect din cauza faptului că îți crează impresia, că ești mai bun decât cei din jurul tău, motiv pentru care nivelul de frustrare crește zilnnic, căci te simți nedreptățit sau neînțeles. Ideile și felul de a fi a celorlalți nu coincid cu stilul și preocupările personale, iar confruntarea tacită naște anxietate și stres.

  În oricare din variante viciul devine o soluție accesibilă, cu atât mai mult dacă se regăsește într-o formă legală.

  De câte ori nu ați simțit nevoia unui pahar de vin, seara, înainte de culcare? Sau a unei beri reci de îndată ce ați intrat pe ușa apartamentului după o zi lungă și stresantă? Cât de des ați tânjit după o țigară în dorința de a vă calma nervii?

  Avem nevoie de vicii pentru a ne echilibra stările de spirit, fie atunci când ne simțim depășiți de situație, minimalizați, neînțeleși, frustrați, neputicioși, obosiți sau lipsiți de motivație, pentru că la baza oricărei relații inter-umane de succes stă comunicarea – sinceră, directă, empatică, bidirecțională, implicată, lipsită de așteptări nerealiste. Dar pentru a proiecta și transmite mesajul corespunzător este necesar să ne cunoaștem și să fim ok cu noi înșine.

  Drumul către armonizarea cu propriul sine și trierea relațiilor moarte, care nu ne sunt benefice, ci dimpotrivă, ne afundă în blazare, cere timp, efort și determinare. Muncă de lămurire cu tine însuți, puterea de a o lua de la capăt când eșuezi și uneori nevoia de a cere ajutor specializat pentru problemele care te acaparează și te aruncă într-un vid al disperării.

  Dar până ajungem în punctul de echilibru, ne-am câștigat dreptul de a avea concomitent mai multe obiceiuri nocive. Arată-mi un om lipsit de vicii și îți spun sigur că are ceva de ascuns…

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle

Photo credit: Pixabay

Viciile – consolare provizorie – Rubrica La vie en noir

***Dana Nichițelea (Dana)*** – sunt absolventă de studii psiho-sociale, mamă, devoratoare de cărți, pasionată de filme și cești de cafea aromată, îmi plac plimbările lungi și singuratice pe care le alternez cu reuniuni vesele între prieteni dragi, prăjiturile cu ciocolată și diminețile leneșe. Aleg să mă mențin mereu ocupată desfășurând simultan activități diverse. Mă relaxează conversațiile cu persoane lipsite de false pudori, pentru care sarcasmul, ironia si o doză de cinism, nu reprezintă un punct de cotitură. Am debutat în februarie 2020 la Editura Heyday Books, Bacău cu volumul de proză scurtă “Povestea funcționarului care a devenit cuier”, sunt co-autor în cadrul colecţiei de nuvele "Nuanţe de piper şi ciocolată" - Editura Siono, Bucuresti, lansată în septembrie 2020, iar în februarie 2021 am publicat primul meu roman – La răsărit e ceață – Editura Heyday Books, Bacău. Pentru mine, Literatura pe tocuri reprezintă o comunitate de prieteni, un spațiu în care libertatea și curiozitatea se întrepătrund și un nou început alături de oameni pasionați de lectură.

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.