Plăcinte cu telemea în tigaie, Ciorbă de fasole verde, Cuş cuș cu carne
Plăcinte cu telemea în tigaie, Ciorbă de fasole verde, Cuş cuș cu carne, Înghețată de căpșuni cu frișcă
1.Aperitiv: Plăcinte cu telemea în tigaie (Iliuţa):
-450 ml iaurt grecesc cu 10% grăsime se amestecă cu 1 pliculeț de praf de copt, se lasă pentru 15 minute;
-după acest interval de timp adăugăm 2 ouă întregi, 300 g făină de grâu fără gluten, 30 ml ulei de măsline, 150 g telemea puțin sărată și mai tare, 150 g cașcaval răzuit, 4 cepe verzi tocate cubulețe;
-amestecăm bine totul, adaugăm o peliculă de unt deasupra aluatului și îl lăsăm acoperit pentru 30 de minute înainte de folosire;
-facem ulterior biluțe la ce dimensiune dorim, le întindem și le coacem în tigaia încinsă (fără grăsime) 3-4 minute pe fiecare parte, la foc mic;
-la final presărăm verdeață și puțin unt pe fiecare felie, astfel se păstrează pufoase și a doua zi.
2. Ciorbă de fasole verde (Vero):
-într-o oală am pus apa la fiert cu câteva felii de cârnați și legume – morcov, ceapă, ardei, roşie, toate tocate mărunt;
-după 15 minute adăugăm un borcan de fasole verde și dăm focul mic;
-într-o tavă punem ulei și o ceapă tăiată mărunt, când e lucioasă punem 2 linguri făină, o linguriță boia și un pahar de lapte;
-adăugăm răntașul obținut în oală și mai lăsăm la foc mic 10 min;
-la final tăiem mărunt 2 căței de usturoi, verdeață – leuștean, mărar, pătrunjel;
-oprim focul punem o lingură de oțet și 2 linguri de smântână grasă amestecată cu apă rece;
-condimentăm după gust;
-eu pun sare, piper, vegeta.
3. Cuş cuș cu carne (Vero):
-200 gr carne de porc, o ceapă, 1 ardei roșu, se pun în tavă cu 300 ml apă, se condimentează după gust, când carnea este aproape fiartă se adaugă 150 gr cuș cuș și se fierbe la foc mic;
-dacă scade apa prea mult se mai adaugă apă fiartă;
-eu mănânc mai picant și adaug la început un ardei iute sau sos picant.
4. Înghețată de căpșuni cu frișcă (Iliuţa):
-250 g căpșuni și 2 banane tăiate în feli înghețate le mixăm cu 500 g smântână de frișcă, 30 g lapte condensat și 4 linguri de miere de albine;
-transferăm compoziția în vasul de la mașina de făcut înghețată, unde o vom lăsa la mixat la o turație medie pentru 45- 50 minute;
-după terminarea intervalului o punem într-un recipient cu capac și o lăsăm pentru minim 4 ore la congelator.












