Regina trădătoare – Danielle L. Jensen – Editura Storia Books – recenzie
Regina trădătoare – Danielle L. Jensen – Editura Storia Books – recenzie
Autor: Danielle L. Jensen
Titlu original: The Traitor Queen
Traducere: Bogdan Voiculescu
Editura: Storia Books
Anul apariției: 2023
Număr pagini: 408
Gen: Fantasy Romance
Anul trecut am citit primul volum din seria cu același titlu, ,,Regatul Podului”, un roman fantasy romance plin de acțiune, despre dragoste, trădare, manipulare și răzbunare, pe care nu l-am putut savura pe deplin pentru că mi s-a părut cam dur și întunecat punctul de pornire, iar caracterul dual al protagonistei m-a determinat să simt față de ea o vagă senzație de respingere. Totuși, incitanta poveste de dragoste dintre cei doi dușmani, Lara și Aren, dar și finalul absolut răvășitor, m-au determinat să aștept cu nerăbdare continuarea. Voiam să văd ce urmează să se întâmple cu cei doi îndrăgostiți și cum vor evolua lucrurile, mai ales că, din vina Larei, Ithicana a fost cucerită și Aren a fost luat prizonier de către tatăl ei. Însă, atunci când ,,Regina trădătoare” a ajuns în posesia mea, m-am trezit că îmi era teamă să încep lectura, gândindu-mă că existau șanse să fiu dezamăgită de intrigă sau de personaje. Ei bine, ceea ce am descoperit mai târziu, după ce mi-am luat inima în dinți și am parcurs cartea, a fost mult mai intens și captivant decât mi-aș fi imaginat. Chiar pot spune că acest volum este mult mai bun decât precedentul.
Dacă evenimentele din primul volum m-au făcut să trec prin toată gama de trăiri emoționale, intriga din ,,Regina trădătoare” m-a ținut într-o permanentă stare de surescitare, unele scene fiind de o duritate greu de digerat. De această dată, mizele sunt mult mai mari, ritmul mult mai alert, există numeroase întorsături de situație, conspirații, atentate, alianțe, pericole la tot pasul, iar relația dintre protagoniști este extrem de tensionată, povestea lor de dragoste fiind adânc îngropată sub un strat gros de vinovăție.
Mi-a fost ușor să observ că Aren și Lara încă se iubesc unul pe altul, dar Lara i-a trădat complet încrederea lui Aren și el nu poate să o ierte. Ea a nimicit toate lucrurile la care ținea. L-a mințit și l-a trădat. L-a lăsat fără regat și a provocat moartea supușilor lui. Din cauza ei, Ithicana a pierdut podul, iar el a ajuns prizonier în mâinile unui tiran. O urăște mai mult decât pe oricine altcineva, dar gândul îi este adesea la ea, fiind luat cu asalt de amintirea clipelor petrecute împreună. Nu vrea nici măcar să se apropie de ea, nu doar din cauza faptelor ei, ci și pentru că, alături de Lara, el nu se poate încrede în propriile instincte.
,,Dar dificultățile practice ale acestei provocări dispăreau când începea să analizeze toate momentele petrecute alături de ea, încercând să deosebească adevărul de minciună, realitatea de înșelătorie, deși nu înţelegea de ce anume o face. Ce importanţă avea să-și lămurească dacă fusese ceva real, din moment ce pierduse podul, supușii lui muriseră și mureau în continuare, regatul îi era la un pas de înfrângere și toate acestea se întâmplaseră pentru că se încrezuse în dușmanul lui… pentru că îl iubise?”
Dacă în primul volum, Aren a fost un om minunat, un rege onest și un soț atent, asta în ciuda faptului că a fost silit să ia de mireasă o fată pe care nu o alesese și pe care nu o cunoscuse niciodată, în ,,Regina trădătoare” personajul mi s-a părut enervant de nesigur, dând dovadă de slăbiciune, însă am încercat să-l înțeleg. Simte că nu merită efortul de a fi salvat. Pentru că toate suferințele Ithicanei au pornit de la alegerile lui. Dacă el nu i-ar fi acordat Larei încredere, dacă nu ar fi iubit-o, ea n-ar fi avut puterea să-i facă rău poporului său.
În schimb, mi-a plăcut tare mult de Lara, datorită atitudinii ei înflăcărate, a loialității de care a dat dovadă, dar și pentru că a încercat să-și îndrepte greșeala. Este curajoasă, iscusită, inteligentă, fiind în stare să se sacrifice pentru binele celorlalți. Știe că merită furia, neîncrederea şi ura oamenilor, pentru că, într-adevăr, Ithicana căzuse din cauza ei. Faptul că toate s-au întâmplat dintr-o greşeală, izvorâtă, pe deasupra, din lașitate, nu a făcut decât să-i sporească vinovăția. Dacă ar fi avut mai multă încredere în Aren și i-ar fi spus întregul adevăr, nu s-ar mai fi întâmplat nimic din toate astea. Dar am înțeles că până şi încrederea pe care i-a câștigat-o Aren era de-a dreptul miraculoasă.
Lara Veliant este o victimă a intrigilor tatălui ei, regele Maridrinei. Minciunile lui au fost ca o otravă, de pe urma căreia n-o să se vindece niciodată. Ea a trăit o viață întreagă crezând că Ithicana e un regat asupritor, ahtiat după putere, care vrea să cucerească Maridrina și că Aren Kertell din Regatul Podului, noul rege al Ithicanei, este un demon odios, căruia nu-i pasă de suferința pe care le-o provoacă unor oameni nevinovați doar pentru a-și satisface lăcomia. Mult prea târziu a aflat că tot ce i s-a spus în copilărie a fost o minciună menită să alimenteze o ură iraţională față de Ithicana. I s-a implantat un fals sentiment de dreptate și nicio clipă nu a bănuit că adevăratul răufăcător e tocmai tatăl ei. Dar, când i-a descoperit înșelăciunea, a întors spatele intrigilor lui. Doar că asta nu a însemnat nimic, pentru că pagubele au fost deja făcute.
Ithicanii s-au abținut să o omoare doar pentru că i-a împiedicat Ahnna, sora geamănă a lui Aren, cea care conduce regatul în absența lui. Și ea nu a ucis-o pentru că vrea să o folosească ca momeală. Până și Lara și-a dat seama că există un singur motiv pentru care tatăl ei îl ține pe Aren în viață: ca să-și atragă fiica trădătoare într-o capcană. Ea are o strategie de a-l salva pe Aren şi de a elibera Ithicana de sub tirania tatălui ei, chiar cu ajutorul celor mai periculoase arme din arsenalul lui: surorile ei. Dar poate că și ele au la fel de multe motive s-o urască pe Lara pentru fapta ei.
,,Le minţise pe toate. Le otrăvise pe toate. Le lăsase să scape cum puteau din Deşertul Roșu, fără cămile, fără provizii. Drept pedeapsă, era foarte posibil ca surorile ei să-i taie beregata de îndată ce ar fi dat ochii cu ea.”
Însă salvarea lui Aren va fi dificilă pentru că palatul a fost conceput în așa fel încât să nu poată fugi nimeni din el. Nu e decât o temniţă frumoasă. Iar adversarul cel mai mare s-ar putea să fie tocmai bărbatul pe care încearcă să-l elibereze. Soțul pe care l-a trădat. Iar printre potențialii aliați s-ar putea număra și prințul Keris, fratele ei, care susţine că vrea să obțină coroana doar pentru că altfel şi-ar afla mormântul lângă frații lui, dar nu se poate avea încredere în el. Pentru Keris toți reprezintă doar mijloace prin care vrea să-și atingă scopurile. Și, în momentul de față, dorește ca generalul Zarrah Anaphora, nepoata împărătesei Valcottei, luată și ea ostatică, să fie ajutată de către Aren să evadeze. Va accepta Aren acest târg riscant? Va reuși Lara să-și convingă surorile să participe la salvarea soțului ei? Ce îi promite Zarrah lui Aren în schimbul evadării? O va ierta Aren pe Lara? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile! Lectură plăcută!
,,Regina trădătoare” – o poveste palpitantă despre dragoste și răzbunare, trădări și comploturi, atentate și alianțe.
Cartea este disponibilă pentru comandă pe cartepedia.ro