Sabia destinului (Witcher Cartea II) de Andrzej Sapkowski – Editura Nemira –...

Sabia destinului (Witcher Cartea II) de Andrzej Sapkowski – Editura Nemira – recenzie

Sabia destinului (Witcher Cartea II) de Andrzej Sapkowski - Editura Nemira - recenzie

Sabia destinului (Witcher Cartea II), de Andrzej Sapkowski – Editura Nemira – recenzie

Sabia destinului (Witcher Cartea II)

Autor: Andrzej Sapkowski

Editura Nemira
Colecția Armada
Data publicării în limba română: 2019
Titlu original: Miecz przeznaczenia (1992)
Traducere: Mihaela Fiscutean
Număr de pagini: 352

  Sabia destinului a fost prima carte publicată inițial (în Polonia) din seria epic fantasy The Witcher, dar pentru că Ultima dorință descrie întâmplări anterioare celor narate în ea, a fost oficial relocată, devenind astfel volumul doi al ciclului literar.

  Dacă în Ultima dorință, autorul, Andrzej Sapkowski, pare să își fi propus să ne prezinte cât mai mult din lumea în care trăiește și vânează monștri Geralt de Rivia, în Sabia destinului, pare hotărât să ne ajute să cunoaștem foarte bine protagonistul, fiecare aventură având rolul de a-i dezvălui o altă latură a complexei sale personalități.

  Se păstrează structurarea tomului în povestiri ce descriu câte o misiune (șase), care de-acum sunt mai lungi, practic niște nuvelete, și chiar dacă acestea nu mai sunt legate prin interludii clarificatoare, se cumulează mai compact temporal, favorizate de respectarea cronologiei evenimentelor pe care le cuprind.

  Odată cu volumul trei al seriei, Sângele elfilor, se renunță la arhitectura din texte scurte adunate ca într-o antologie și se trece la romane propriu-zise.

  Astfel, primele două culegeri de aventuri se constituie într-un soi de manual de utilizare a întregii istorisiri, ce surprind diferite aspecte ale universului fantastic și diverse zone ale lui, precum și plămădirea psihologică a eroului principal, cu toate dorințele și temerile sale, pentru a declanșa apoi o saga medievală politico-războinico-apocaliptică de amploare, în care iubirea, prietenia și lealitatea rămân punctele fixe, de referință.

  Așa cum remarcam și în recenzia la Ultima dorință, spre deosebire de Geralt din film, care e taciturn și laconic, Geralt cel original e mai comunicativ, mai cordial, mai puțin acid în sarcasme, dar rămâne spiritual și seducător, chiar dacă un pic în alt fel.

  Noile peripeții ale vânătorului de monștri surprind tot mai multe episoade din relația sa turmentată cu fulminanta vrăjitoare Yennefer, în care destinul potrivnic și personalitățile lor contrastante par să le transforme iubirea reciprocă în una imposibilă.

  Este introdusă ca personaj important Ciri, copila prințesă Cirilla, ce va răvăși nu doar tabieturile lui Geralt, ci chiar întreaga sa viață și toată organizarea socială în care trăiesc.

  Straniul trio format din mutantul ucigaș, vrăjitoare și fetiță, la care se adaugă din când în când amuzantul bard mercantil Jaskier, începe să funcționeze ca o echipă pregătită pentru salvarea lumii… sau distrugerea ei.

  Creaturile neumane ale povestirilor primelor două volume din The Witcher, fie ele dragoni, harpii, elfi, driade, sirene, vampiri, spiriduși sau orice alt soi de ființe mitologice… încearcă să reziste unei tot mai sufocante civilizații umane și adesea te fac să te întrebi dacă printre ele sunt monștrii de care ar trebui salvată lumea sau mai degrabă chiar printre oameni.

Seria completa The Witcher (Wiedźmin) conține titlurile:

Ultima dorință / The Last Wish / Ostatnie życzenie (1993)
Sabia destinului / Sword of Destiny / Miecz Przeznaczenia (1992)
Sângele elfilor / Blood of Elves / Krew elfów (1994)
Vremea disprețului / Time of Contempt / Czas pogardy (1995)
Botezul focului / Baptism of Fire /  Chrzest ognia (1996)
Turnul rândunicii / The Tower of the Swallow / Wieża Jaskółki (1997)
Anotimpul furtunilor / The Lady of the Lake / Pani Jeziora (1999)
Domnița lacului / Season of Storms / Sezon burz (2013)

Carte disponibilă pe site-ul Nemira

Sabia destinului (Witcher Cartea II) de Andrzej Sapkowski - Editura Nemira - recenzie

sursa foto IMDb

8 COMMENTS

  1. Una dintre seriile mele favorite. Cititorul mai matur si mai experimentat o va savura cu atat mai mult, cu cat contine, pe langa toate elementele care dau sens si farmec constructiei, destule subtilitati si un umor inteligent.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.