Salată de avocado – Pulpe de pui la cuptor cu castane – Banane prăjite – Meniu
1.APERITIV: salată de avocado
- 1 avocado bine copt se curăță şi se zdrobește cu furculița
- 1 roșie se curăță de coajă și se taie foarte mărunt
- se pun într-un castron, adăugăm sare, piper după gust, puțină lămâie și puțin ulei
- punem la rece până servim, se servește pe pâine prăjită
2.Ciorbă de legume
- se dă pe răzătoarea mică 2 morcovi,1 păstârnac și se călesc în puțin ulei
- adăugăm 1 pungă de legume congelate:fasole verde, mazăre, morcovi, țelină, conopidă
- sau combinăm legume crude: gulii, cartofi, țelină, conopidă
- adăugăm sare, condimente și amestecul de verdeață
- când ciorba e gata o servim așa sau dreasă cu smântână
3.Pulpe de pui la cuptor cu castane (Maria)
- pulpele de pui le condimentăm cu amestecul care ne place și le lăsăm la rece până pregătim legumele
- punem în tavă: ceapă și ardei tăiate felii subțiri sau bucățele, felii de dovlecel,1-2 cartofi tăiați rondele, câteva castane comestibile,1-2 feliuțe de lămâie (cu coajă),1 crenguță de cimbru
- așezăm deasupra pulpele, adăugăm apă cât le acoperă și un pic de alcool și punem tava la cuptor
- pe parcurs mai adăugați apă dacă vi se pare necesar
4.Banane prăjite
- se folosesc bananele verzi
- se taie bananele felii (cam de grosimea unui jumătate de deget),se prăjesc în unt sau ulei pe ambele părți
- se scot pe un platou și se presară imediat pe ele zahăr brun
- se pot mânca așa sau cu iaurt, smântână, înghețată (mie îmi plac cu iaurt sau înghețată)
- în Jamaica (dacă tot am fost vă mai spun câte ceva) se mănâncă prăjite sau fierte ca garnitură la carne
-
Poftă Bună!
Reţete culinare
#reţeteculinare #culinar #literaturapetocuri
Ce meniu delicios! Mulúmim, Arci!