Dacă apuci să citești o carte bună, nu te mai poți bucura de lectura unei cărți proaste.”

Scrisori din Insula Guernsey de Mary Ann Shaffer & Anne Barrows-Nemira

Scrisori din Insula Guernsey, de Mary Ann Shaffer & Anne Barrows-Nemira-recenzie

 Titlul original: The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society

Editura: Nemira

Colecția Damen Tango

Romane cu dragoste

Anul aparitiei: 2008, 2018

Traducere din limbile engleză de: Ruxandra Toma

Număr pagini: 303

Gen: Roman epistolar

Cotație Goodreads: 4,13

  „Asta-mi place mie la citit: te interesează un lucru mărunt dintr-o carte, iar lucrul acela mărunt te conduce la o altă carte, iar acolo vei găsi altceva, care te va duce la un al treilea volum. Este o progresie geometrică – al cărei sfârșit nu-l poți anticipa, dar care pur și simplu îți va face o foarte mare plăcere.”

  Nu știu voi, dar până acum, eu nu auzisem de Guernsey. Mă întrebam unde o fi, cum s-o citi „Guernsey”? O fi cuvânt englezesc sau franțuzesc? Aveam doar o bănuială despre cum se citește, care s-a dovedit a fi greșită, după ce am vizionat trailer-ul ecranizării.

  Guernsey este una dintre insulele Canalului Mânecii, ce separă Marea Britanie de continent. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acele insule s-au aflat sub ocupație germană.

  Romanul este unul epistolar, atipic. Nu cred că sunt multe romanele alcătuite în totalitate din scrisori. Deși ideea poate părea plictisitoare, lucrurile povestite acolo te farmecă. Personajele descrise prin corespondență te cuceresc și ajungi să ți-i închipui în carne și oase. Ajungi chiar să te întrebi: „Dar oamenii aceștia or fi existat? Cineva trebuie s-o fi inspirat pe autoare”.

  Atunci când citeam cartea, mă gândeam cum ar arăta povestea pe ecran, fără să știu că o adaptare cinematografică urmează să apară (în UK a avut deja premiera pe 20 aprilie).

  Acțiunea din roman este plasată în 1946, epocă în care scrisorile clasice, din hârtie și cerneală, erau principalul mijloc de comunicare. Telefonul exista, dar nu și-l putea permite toată lumea.

  Personajul principal este Juliet Ashton, o tânără scriitoare de 32 de ani. Într-o zi, primește o scrisoare de la un anumit Dawsey Adams, ce cumpărase o carte ce-i aparținuse lui Juliet. Așa ajung să vorbească, mai bine zis, să-și scrie despre vrute și nevrute, în mare parte despre cărți, pasiunea amândurora.

„Adevărul este că sunteți singura femeie ale cărei scrieri mă fac să râd. Articolele lui Izzy Bickerstaff au fost cele mai spirituale creații din timpul războiului și doresc să o cunosc pe doamna care le-a scris.”

   Dawsey îi scrie despre clubul de literatură ce se organiza în Guernsey, încă din timpul războiului. „Clubul de literatură și de plăcinte din coji de cartofi”, mai exact. De fapt, așa s-ar traduce literar titlul cărții. Cum de a căpătat o denumire atât de ciudată și mai ales, cum a luat naștere clubul? Este o poveste fascinantă, pe care Juliet o află din scrisorile lui Dawsey și care pică la țanc, Juliet fiind în căutare de subiecte pentru articole. Așa că îl roagă pe Dawsey s-o pună în legătură cu acei oameni din Guernsey ce și-au adus contribuția la clubul de lectură. Reacția este cum nu se aștepta mai bună: primește scrisori de la foarte multe persoane, dornice de a-și povesti experiențele.

„Citeam cărți, discutam despre cărți, ne certam din cauza cărților și țineam din ce în ce mai mult unii la alții. Apoi au cerut să ni se alăture și alți localnici, iar serile petrecute împreună au devenit și mai frumoase, și mai vesele – din când în când parcă și uitam de bezna de afară.”

   Ni se vorbește despre război, despre viața de atunci, din perspectiva locuitorilor din Guernsey. Cei care au trăit pe propria piele ocupația germană, războiul. Cei care nu se mai deosebeau de soldații din tabăra cealaltă, suferința unindu-i.

„Sam mi-a mai zis: „Drept să-ți spun, cât a fost Ocupația, am cunoscut mai mulți nemțălăi cumsecade. Când îi vezi pe unii în fiteșcare zi, vreme de cinci ani, ajungi să te cunoști cu ei. Și ți se face milă de unii – până la urmă – că erau forțați să stea aici, știind că acasă le sunt bombardate familiile. Nu mai conta cine începuse. Pentru mine nu mai conta.”

  Perioada istorică este reflectată nu numai prin prisma celor din Guernsey. Aflăm câte ceva și despre dezastrul rămas în urmă:

„Știi cât de mult îmi place să vorbesc despre cărți și mai știi și că ador să primesc complimente. Prin urmare, ar trebui să mă simt în culmea fericirii. Însă, în realitate, sunt tristă – mai tristă decât am fost în timpul războiului. Totul în jur este atât de distrus, Sophie: drumurile, casele, oamenii. Mai cu seamă oamenii.”

„Cel mai important lucru este că acum avem ce mânca și cu ce ne încălța. Nu cred că cineva de aici a mai avut o pereche întreagă de pantofi la sfârșitul războiului.”

„Vreme de șase ani am trăit războiul și am discutat despre el, iar acum îmi era dor să mă ocup de altceva – de orice altceva. Însă este ca și cum mi-aș dori să devin altcineva. Războiul a devenit parte integrantă a vieților noastre și nu avem cum să facem abstracție de el.”

  Personajele reies din paginile scrisorilor, astfel încât ajungi să-i cunoști câte puțin pe fiecare. Dintre toate, Elizabeth pare a se afla în centrul atenției, o tânără cu un caracter asemănător cu al lui Juliet: puternică, încearcă mereu să-i protejeze și să-i salveze pe cei din jur și stârnește controverse atunci când are un copil cu un soldat neamț.  Asemenea lui Juliet, nu-i pasă de gura lumii. De fapt, Elizabeth va deveni un personaj de referință într-o carte pe care Juliet urmează s-o scrie.

   În cele din urmă, Juliet este invitată să petreacă o perioadă pe insula Guernsey. Acceptă fără să șovăie, fiind încântată de perspectiva de a se documenta cu privire la articole. În ciuda protestelor pretendentului său, Mark, Juliet pleacă pe insulă, de care este fermecată la prima vedere. Cu toții o cunoșteau din scrisori și îi fac o primire călduroasă. Momentul sosirii lui Juliet pe insulă m-a dus cu gândul la fenomenul din ziua de azi, potrivit căruia oameni din diverse colțuri ale lumii se cunosc pe Internet. La comunitățile online unite prin pasiuni comune, printre care și cititul. Și mă gândeam: „Uite că nu numai astăzi este posibil! Uite că oamenii legau prietenii la distanță și cu mult înaintea Internetului!”

  Juliet se integrează rapid în peisaj. Veți spune: „Și acum? Cui îi mai scria scrisori?”. Din Guernsey le scria prietenilor săi din Londra, de unde tocmai plecase: Sidney, editorul și cel mai bun prieten al său, Sophie, sora acestuia, și Susan. De asemenea, corespondează cu pretendentul său, care nu vede cu ochi buni faptul că Juliet petrece atât de mult timp acolo. Călătoria în Guernsey este un adevărat test pentru relația celor doi: Juliet se întreabă dacă într-adevăr, își dorește să se căsătorească cu acest om.

„E două dimineața, nu mai am nicio unghie întreagă și zici că sunt o babă de o sută de ani. Poate că figura mea scofâlcită îl va dezgusta pe Mark. Poate că mă va respinge. Nu sunt prea sigură că m-aș simți decepționată dacă ar face-o.”

   Pe de altă parte, Sidney nu-l place deloc pe Mark. Nu, nu e gelozie! Rivalul lui Mark este… Dawsey! Amuzant este că Juliet și Dawsey se învârt unul în jurul altuia aproape întreg romanul, până când, în sfârșit, își dau seama de propriile sentimente.

  Ce mi-a plăcut: este o carte inedită, cu un stil aparte. O carte în care se vorbește despre viețile oamenilor în război și în perioada de după. O carte în care se vorbește despre cărți.

  Chiar dacă vremurile și faptele relatate nu sunt tocmai fericite, romanul compensează cu umor potrivit situațiilor. „Poate că-i adevărat ce se zice – că umorul este cea mai bună metodă prin care poți suporta insuportabilul.”

  O parte foarte drăguță este descoperirea unor scrisori de la Oscar Wilde despre o pisică, trimise pe vremuri unei fetițe. Mai multe nu vă spun, pentru a nu irosi farmecul poveștii.

„Opt scrisori lungi în decursul unui an – toate despre viața pisicii Brioșica, ajunsă pisica franțuzită Solange. Se pare că era un soi de felină-muschetar. Deloc leneșă – așa cum sunt îndeobște pisicile, care adoră să zacă pe sofale și să lipăie smântână – Solange (fostă Brioșica) trăia aventură după aventură, drept care a ajuns singura pisică decorată cu Legiunea de Onoare.”

  De asemenea, nu putea să mă lase rece nici referirea la Agatha Christie și la a ei Miss Marple. Bineînțeles că o carte despre cărți trebuia s-o menționeze, cu atât mai mult cu cât celebra autoare este de origine britanică.

„M-am dus la Amelia și am împrumutat de la ea câteva cărți cu domnișoara Marple. Ce mai figură! Cum stă ea cuminte și tricotează, dar observând în tot acest timp lucruri care celorlalți le scapă!”

  Ce mi-ar mai fi plăcut? Să se insiste mai mult pe unele personaje, cum ar fi Sidney. Cred că este personajul meu preferat, foarte simpatic și cu păreri ce concordă cu ale mele. Nici mie nu mi-ar fi plăcut ca Juliet să devină soția lui Mark. Încă de la început am observat potrivirea dintre ea și Dawsey.

Așa cum a spus și una dintre autoare în postfață, aș fi vrut ca romanul să mai dureze. Am fost un pic dezamăgită că s-a terminat. Mi-ar fi plăcut să existe o continuare, cu alte scrisori. 

Citate:

„Sunt eu prea specială? Nu vreau să mă mărit doar ca să fiu măritată. Nicio altă viață nu mi se pare mai tristă și mai însingurată decât una petrecută alături de un om cu care nu ai ce să vorbești. Sau – și mai rău – alături de un om lângă care nu poți să taci.”

„Bărbații din cărți sunt mult mai interesanți decât cei din viața reală.”

„Dacă apuci să citești o carte bună, nu te mai poți bucura de lectura unei cărți proaste.”

„Scriitorii ar trebui să locuiască departe de ape, ba chiar aproape de groapa de gunoi a orașului, dacă vor să-și facă treaba. Sau poate trebuie doar să aibă o voință mai puternică decât am eu.”

Despre autoare:

  Mary Ann Shaffer (1934-2008) a fost editor, bibliotecar și librar. „Scrisori din Insula Guernsey” este primul și totodată, ultimul său roman, pentru că din păcate, a murit înainte de publicarea cărții.

  Annie Barrows este nepoata lui Mary Ann Sheffer, a scris cărți pentru copii, precum seria „Ivy and Bean” și „The Magic Half”. În 2016, a publicat bestseller-ul New York Times „The Truth According to Us”.

  Însăși colaborarea celor două autoare este o poveste în sine: Mary Ann Shaffer a început cartea și când a crezut că a terminat-o, i-a trimis-o editoarei. Aceasta i-a spus că ar trebui făcute anumite schimbări importante. Din păcate, la acea dată, autoarea era deja foarte bolnavă și nu mai avea energia necesară pentru a modifica romanul. A rugat-o pe nepoata sa, Annie Barrows, la rândul ei, scriitoare, s-o ajute în acest sens. Annie Barrows a reluat lucrul la roman și l-a adus la forma pe care o știm astăzi. Din păcate, mătușa sa nu a mai apucat să vadă cartea publicată.

Mai jos aveți trailer-ul ecranizării, ce a avut premiera în UK pe 20 aprilie. Abia aștept să ajungă și la noi!

Cartea Scrisori din Insula Guernsey de Mary Ann Shaffer & Anne Barrows poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi Editura NEMIRA
Romane de dragoste

Scrisori din Insula Guernsey de Mary Ann Shaffer & Anne Barrows-Nemira

 

9 COMMENTS

  1. Am rasfoit cartea intr-un anticariat si am ramas uimita cand am constatat ca e un roman epistolar. Nu stiu daca e de mine, dar as vrea sa aflu totusi povestea, asa ca filmul vreau sa vad in mod cert!
    Felicitari pentru recenzie!

    • Pai, de fapt, asta spune si titluri, ca e cu scrisori :)) E interesant, nu-i cu crime, dar cu povesti de dragoste, da :)) Asa ca poate iti place.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.