Top 10 cărţi care NU ne-au plăcut

   Top 10 cărţi – un clasament subiectiv. Da, nu ne plac toate cărţile şi recunoaştem acest lucru. Nu contestăm calitatea autorilor şi nici nu judecăm din punct de vedere bun sau mai puţin bun, ci pur şi simplu nu am rezonat cu aceste cărţi. Este ceva firesc să nu îţi placă tot ceea ce citeşti. Pe parcursul drumului tău ca şi cititor este inevitabil să nu întâlneşti şi cărţi care NU îţi plac. Dacă nu am recunoaşte acest fapt, nu am fi sinceri cu noi înşine. 

    Vă prezentăm o primă parte din cărţile pe care noi le-am citit şi nu ne-au plăcut din diverse ,,n” motive: nu au transmis, nu am empatizat cu personajele, nu am rezonat cu subiectul, naraţiune plictisitoare sau poate nu le-am înţeles, dar cert este ca ne-au dezamăgit.

1. Beautiful You de Chuck Palahniuk (Editura Trei)

   Nu contest calităţile scriitoriceşti ale autorului, chiar pot să spun că sunt demne de un Nobel, dar subiectul abordat în această carte este greu de digerat, cel puţin pentru mine aşa a fost. O carte rece, fără sentimente, aiuritoare, bulversantă şi cu tendinţe de SF. Nu am înţeles-o, mie cel puţin mi s-a părut un horror al sexului. Totul este foarte tehnic, calculat, ai acel sentiment de răceală transmis de personaje şi nu poţi să empatizezi cu cineva sau ceva.

  Aşa cum bine au spus cei de la USA Today, totul este desacralizat, ars pe rug, în special actul frumos de dragoste dintre parteneri. Este evidenţiat actul sexual ca şi plăcere carnală, folosindu-se de obiecte, având diverse forme care să îţi creeze plăcere. Autorul asociază aceste tehnici cu amorul tantric. Wow! Aiuritor!

   O altă parte peste care nu am reuşit să trec este senzaţia de greaţă. Scuze, dar nu îmi pot imagina că poţi avea un act sexual (nici nu mai contează, bărbat-femeie, femeie-femeie) cu o Babă din munţi, Maica Baraba-Sură uitată de Dumnezeu, ce umblă în pielea goală şi … Horror! O fi ea cunoscătoare în tehnicile plăcerilor, dar nu pot să cred, şi mă înfior şi acum numai când mă gândesc. Doamne…tipa folosea diverse oase umane, cornuri de animal, etc., pentru plăcere. Nu vă spun treaba cu degetul mamei ei moartă de nici nu se mai ştie când…Este scârbos, sau nu am înţeles eu treburile de genul asta. Se depăşeşte orice limită, şi cine a spus că: se va vorbi multă vreme de carte, cred că a avut dreptate. Ceea ce găsiţi în ea, poate să fie pe placul unora, şi respingător altora. Controversat subiect!

  Penny Harrigan este provincială venită în marele oraş împinsă de visurile sale încă şi mai mari: e stagiară şi, în general, fată bună la toate într-o firmă de avocatură din New York. Între drumurile după cafelele şefilor, visează să treacă examenul de intrare în barou. Viaţa ei se schimbă însă când îl întâlneşte pe miliardarul Linus Maxwell, fost iubit al unora dintre cele mai frumoase femei din lume, care acum e fericit să-şi petreacă tot timpul ducând-o pe ea pe cele mai înalte culmi ale plăcerii. Ceva nu e însă în regulă: Max ia tot timpul notiţe în pat, căci, după cum urmează să afle Penny, ea este cobaiul pentru construirea unei linii de jucării sexuale pentru femei. Acestea sunt atât de puternice şi de eficiente, încât milioane de femei se calcă în picioare la cozile din magazine, apoi se închid în cameră cu noii lor prieteni cu baterie şi refuză să mai iasă. Totul e parte dintr-un plan sinistru al lui Maxwell, pe care numai Penny îl mai poate opri. Dar cum anume o va face?

2. Extazul lui Gabriel de Sylvain Reynard-Gabriel’s Rapture (Editura Trei)

     
    Extazul lui Gabriel-o carte plină de aşteptări, dar într-un final a rezultat un drum plin cu deziluzii. Din nefericire emoţiile transmise de către personaje sunt lipsite de impact, undeva acţiunea a stagnat şi când s-a reluat firul a fost dezamăgitor. Cartea este bine scrisă, nu contest calităţile autorului, însă ceva nu a funcţionat, personajele nu au putut empatiza cu cititorul, nu s-au ridicat la înălţimea primului volum. Pe parcursul lecturii am avut tendinţa de nenumărate ori să sar peste pagini, să ies din starea de agonie şi să merg mai departe.  

      În Extazul lui Gabriel, a doua parte a trilogiei dedicate poveştii de iubire dintre profesorul Emerson şi studenta Julianne Mitchell, Sylvain Reynard aprofundează intriga din Infernul lui Gabriel, centrând povestea pe iniţierea tinerei inocente în tainele seducţiei. Gabriel Emerson o va duce pe Julianne într-o vacanţă romantică la Florenţa, locul întâlnirii dintre Dante şi Beatrice, unde cei doi vor trăi cu ardoare extazul şi bucuria iubirii împărtăşite.

  Dar, la întoarcere, fericirea le este ameninţată de intrigile unei foste studente, care risca să distrugă atât cariera academică a lui Gabriel, cât şi aspiraţiile universitare ale lui Julianne – şi, mai presus de toate, relaţia lor.

   Pentru a o păstra pe Julianne, Gabriel trebuie să se împace cu spectrele trecutului şi să sacri?ce o parte din ținţa lui pentru a o salva pe aceea care l-a salvat, la rândul ei, din capcanele autodistrugerii.

   Sylvain Reynard a fost semi?nalist Goodreads Choice Awards la categoria Best Author în 2011 şi 2012. Trilogia din care face parte Extazul lui Gabriel ?gurează pe lista de bestselleruri New York Times şi USA Today.

  „Poveştile mele preferate sunt acelea în care personajul porneşte într-o călătorie, de una într-un loc fascinant, de una personală în care se descoperă pe sine însuşi.” – Sylvain Reynard

   „Era atât de chipeş la costum. Nespus de sexy.

  Cu un gest îndrăzneţ, trase de marginea papionului şi simţi cum i se desface mătasea între degete. Înfăşură materialul o dată pe deget, trăgându-l spre ea să-l sărute.”

 „Dragostea lui Gabriel fusese întotdeauna genul de dragoste care se jertfește. Poate că doar crescuse în timp, întocmai că mărul din care se hrăniseră într-o noapte de demult, și ea pur și simplu nu observase cât de mare crescuse. În clipă aceea nu conta cum se născuse dragostea lui, care mergea până la jertfă de sine. O dată ce avusese revelația acestui sentiment nemăsurat de adânc, știu că nu se mai putea îndoi de dragostea lui. Gabriel o iubea la fel de mult pe cât de bine o cunoștea, complet, deplin și necondiționat.„

3. Iubire de Katie Cotugno-How to Love  (Editura Epica)

  O poveste destul de interesantă: doi tineri adolescenți, care se îndrăgostesc unul de celălalt de două ori-ÎNAINTE și DUPĂ.

  De aceste două cuvinte mă voi lega pe tot parcursul rezumatului meu, deoarece m-au agasat în permanentă. Când am citit descrierea de pe spatele cărții, am crezut că voi descoperi o poveste formată din două părți: ce s-a întâmplat înainte și ce s-a întâmplat după. Dar am avut o mare surpriză neplăcută. Cartea este formată din capitole-unul ÎNAINTE și altul DUPĂ (așa o ține până la final). La un moment dat devine obositor, enervant și bulversant, deoarece nu mai știi care este realitatea și unde te afli-Înainte sau După. M-a stresat toată cartea această trecere, din punctul meu de vedere, aiurită, deoarece ai senzația că nu mai pricepi nimic din ce se întâmplă.

   Povestea poate ar fi fost frumoasă, dacă era scrisă într-un alt context, să fie cursivă și nu așa fracturată, ea însăși fiind o poveste destul de comună. Poate că aceste capitole au vrut să dea o altă nuanță și un alt farmec povestirii, dar cred că nu a ieșit mai nimic, sau poate nu am înțeles eu. Părerile sunt împărțite: multora le-a plăcut, altora nu le-a plăcut, acum depinde cum percepem fiecare. Eu mă număr printre cei cărora nu prea a plăcut cartea, deoarece consider că nu a avut o cursivitate. Mi s-a părut un fel de alba-neagra amețitoare, iar finalul este nu prea strălucit, foarte fad. În concluzie ceva banal, care nu m-a încântat cu nimic, din contra, am fost amețită și obosită.

   Reena Montero îl iubește pe Sawyer LeGrande de când se știe; e ceva la fel de firesc ca respiratul, la fel de etern ca timpul. însă el n-a părut niciodată să bage de seamă că ea există… până într-o zi când, incredibil, observă. Reena și Sawyer se afundă într-o încurcată și complicată relație de dragoste. Doar că, la un moment dat, Sawyer dispare brusc, fără vreun cuvânt, din atmosfera umedă a orașului lor din Florida, lăsând-o în urma lui pe Reena, cu puțin înainte de a absolvi liceul, distrusă și… însărcinată. Avea doar 16 ani.

   DUPĂ:
Au trecut aproape trei ani, și Reena are o nouă iubire: fiica ei, Hannah. Reena s-a obișnuit să trăiască fără Sawyer, și se deprinde în sfârșit cu viața aceasta neașteptată și ieșită din comun. însă, la fel de iute și de brusc pe cât dispăruse, Sawyer reapare. Reena nu vrea să aibă deloc de-a face cu el, cu toate că ar minți dacă ar afirma că întoarcerea lui nu o răscolește. După toate cele întâmplate, își mai poate permite Reena să-l iubească din nou?

   „Există romane dintre acelea care apar spectaculos, din când în când, și ți se par de-a dreptul perfecte. IUBIRE este un astfel de roman: PERFECT.” – Carolyn Mackler, laureată a Michael L. Printz Honor și coautoare a bestsellerului Viitorul nostru.

   KATIE COTUGNO a frecventat școala catolică timp de treisprezece ani, ceea ce a făcut-o să devină, la maturitate, atât extrem de scrupuloasă, cât și predispusă să se îndrăgostească de băieții serioși. în 2011 a fost nominalizată la Pushcart Prize, iar articolele ei au părut în multe publicații literare. Locuiește în Boston.

4. Destinule, să te vedem ce poți! de Rebecca Radd 

   Destinule, să te vedem ce poţi! de Rebecca Radd o carte uşoară te care te poţi ataşa dacă nu eşti un cititor pretenţios şi faci abstracţie de unele aspecte care par să se bată cap în cap. Transmite emoţie, dar din păcate sunt scene ce scapă de sub control. În anumite momente critice eroina este pusă în faţa unor situaţii limită, dar nu sunt redate cursiv şi devin exagerate. O simplă scenă în care Spencer White leşină într-un restaurant devine de-a dreptul jenantă şi m-am întrebat dacă voi afla motivul, ce a speriat-o în ultimul hal. Subiectul a fost abandonat şi sărăcuţa eroină a mers mai departe fără să dea explicaţii. Aceste mici probleme de conţinut ar fi putut fi rezolvate dacă un editor ar fi intervenit şi ar fi corectat temeinic scăpările puerile, lipsite de substanţă.

EL ESTE MAREA EI IUBIRE…
EA ÎL ÎNNEBUNEȘTE PRIN TOATE GESTURILE EI…

   Spencer White este o tânără rațională, dar cu spirit libertin. Ea studiază la o simplă facultate cu profil economic dar are vise mărețe. Este ambițioasă și nu renunță niciodată până când lucrurile nu ies așa cum își dorește ea. Dar Spencer are de asemenea și o parte mai întunecată pe care puțină lume o cunoaște . Pasionată de petreceri și poker, Spencer este genul de fată echilibrată care știe să jongleze cu personalitatea ei.

   Robbie Walker este tipul cu aer irezistibil după care toate fetele sunt înnebunite. Poate fi comparat foarte ușor cu seducătorul Adonis. Cu părul negru și ochi întunecați, el pare că promite fericire veșnică. Este petrecăreț, temperamental și curajos. Este, într-un cuvânt, o provocare pentru toți.

   Spencer și Robbie sunt suflete pereche fiind împreună încă din liceu. Atunci părea că nimic nu-i poate despărți. Erau invincibili împreună.

   Totuși, ce se întâmplă atunci când peste vară Robbie suferă un accident și nu-și mai amintește de nimeni și de nimic? Va reuși oare Spencer să-l facă să se reîndrăgostească de ea? Va reuși să-i potolească spiritul libertin? Și cât de departe este dispusă Spencer să meargă pentru a-i readuce amintirile lui Robbie?

   Dragostea lor va putea să fie mai puternică decât destinul?

5. Kelly+Victor de Niall Griffiths-recenzie (Editura Trei)

     Un roman cutremurător şi dezgustător atât din punct de vedere al subiectului, cât şi al limbajului folosit. Autorul se axează pe autenticitatea limbajului folosit în suburbiile Londrei sau mai bine zis limbajul eternului nostru Ferentari. Considerat fiind un roman de dragoste cu şanse mari de-a deveni un clasic modern, cum spune „The Times”, personal mă îndoiesc că poate prinde în rândul cititorilor majoritari. Este adevărat: fiecare carte îşi are cititorii săi, dar cei cărora le va plăcea acest roman vor fi poate puţini. Am înţeles ceea ce s-a evidenţiat în roman, totul este iubire. Dar o iubire care depăşeşte puterea mea de înţelegere. O poveste de iubire dură, obsesivă, distructivă.

   O plăcere perversă pe care o găseşti prin durere, prin rănire, ducând până la absolut. Un sodo-masochism dus la extrem. Crud, urât, pervers! Iubirea există între cele două personaje, dar are o formă ciudată de exprimare. Să te simţi pe culmile extazului atunci când sângele ţi se scurge din vene, să îţi vezi partenerul cum suferă afişând pe faţă extaz, cum te exciţi în faţa durerii şi cruzimii, este pentru mine prea mult. Probabil pentru că sunt o romantică şi îmi plac poveştile pline de tandreţe din acest motiv eu nu am înţeles acest roman.

    Cu toate că autorul are un stil literar destul de bun şi respect acest fapt, subiectul ales mă face să mă cutremur. Deşi are un rafinament artistic subtil, noi cititorii obişnuiţi ne speriem de vulgaritate, nu înţelegem şi nu vedem dincolo de cuvinte. Am citit cândva un articol în care se spunea că: cei care nu înteleg astfel de romane sunt cititori necultivaţi. Poate aşa este, sau poate nu. Poate nu avem un bagaj de cultură vast care să cuprindă toate domeniile, sau poate că suntem acei cititori care nu am studiat literatura la nivel profesional. Nu ştiu, cert este că eu sunt cititorul simplu care percepe, simte, trăieşte ceea ce citeşte, şi în funcţie de asta îmi place sau nu o carte.

„Victor şi Kelly sunt doi tineri din Liverpool care se întâlnesc la o petrecere cu ocazia Revelionului din 2000. O fascinaţie bruscă îi îndreaptă unul spre celălalt şi ei ajung, în doar câteva zile, să devină dependenţi unul de altul şi să atingă, în relaţiile lor, culmile extazului, dar şi cruzimea extremă.
De la un punct, cei doi nu mai sunt capabili să controleze ce li se întâmplă şi se lasă antrenaţi pe o pantă din ce în ce mai distructivă.”

„Niall Griffits se abate de la limba şi mentalul clasei de mijloc, atât de abundant portretizată de romanul britanic „clasic”, conturând o reţea bazată pe „bube, mucegaiuri…”, drogaţi şi „prajiti”, beţivi, târfe, bătăuşi şi abulici, pe fundalul sordid al unui oraş aflat între antagonisme sociale şi culturale.”

6. De 19 ori Katherine de John Green-An Abundance of Katherines-recenzie  (Editura Trei)

   Spre rușinea mea este prima carte pe care o citesc scrisă de acest autor și din această cauza sunt în dezavantaj. Având în vedere că nu îi cunosc și celelalte cărți și nu am cum să fac o comparație, mă voi abține de la critici virulente. Cert este că, această carte De 19 ori Katherine, este slăbuță. Nu știu cum a fost percepută de cei care au citit-o, le respect opiniile oricare ar fie ele, dar mie nu mi-a plăcut. Poate cărțile pe care le-a mai scris autorul sunt excelente, nu știu, dar aici nu am văzut excelență și nu m-a făcut nici măcar o secundă să empatizez cu ceva sau cineva. Practic nu am trăit cartea, nu am simțit nimic, nu m-a convins cu nimic. Scuze…dar este opinia mea și îmi mențin cele afirmate!

   Cartea nu are nicio profunzime, personaje slăbuțe cu care nu poți crea nicio legătură. Nu trebuie personaje perfecte sau ideale, dar să fie interesante și să te facă să trăiești prin intermediul lor, să empatizezi cu ele. Exemplu: Bestia, nu este ideal, nu este perfect, dar este interesant și reușește să te scoată din amorțeală.

   Cartea deși pare ușor de citit este totuși foarte obositoare, datorită fixatiilor pe care personajele le au și notelor de subsol.

K-5 spunea că băieţii sunt bădărani.
K-10 voia doar o relaţie de prietenie.
K-18 i-a dat papucii într-un e-mail.
K-19 i-a frânt inima.

   Colin, un „fost copil-minune” pasionat de anagrame, pleacă împreună cu prietenul său Hassan într-o călătorie departe de casă pentru a-şi uita toate dezamăgirile în dragoste. Cu 10 000 de dolari în buzunar şi un mistreţ pe urmele sale, Colin vrea să demonstreze Teorema Fundamentală a Previzibilităţii Katherinelor care, speră el, va prezice viitorul tuturor relaţiilor. Iubirea, prietenia şi umorul sunt ingredientele picante ale acestui roman spumos, ingenios construit, despre cum te poţi reinventa.

   Imaginaţi-vă o sală de operaţii la începutul unei intervenţii dificile, dar îndelung pregătite, şi veţi găsi ceva din atmosfera cărţii lui John Green: atenţia la detalii, precizia stilului, acuitatea observaţiilor. – New York Times Book Review

  După Căutând-o pe Alaska, romanul cu care a câştigat Michael L. Printz Award, John Green vine cu o nouă poveste subtilă şi inteligent scrisă. Umorul nebun emană de pretutindeni, de la discuţiile între adolescenţi la observaţiile erudite. – teenreads.com

   „Katherine I a fost fiica meditatorului meu, Krazy Keith şi, într-o seară la mine acasă, mi-a cerut să fiu prietenul ei, şi eu am acceptat, iar apoi, după două minute şi treizeci de secunde, mi-a dat papucii, ceea ce la început a părut amuzant, dar acum, privind în urmă, e posibil ca acele două minute şi treizeci de secunde să fi fost cea mai importantă perioadă din viaţa mea.”

   John Green s-a născut la 24 august 1977. Cărţile sale au fost publicate în peste douăzeci de limbi şi figurează constant în topul celor mai bine vândute titluri al publicaţiei New York Times.

   Foarte activ şi pe platformele virtuale, John Green a creat, împreună cu fratele său, Brotherhood 2.0, cel mai popular proiect video online, accesat pe YouTube de peste 30 de milioane de fani Nerdfighter din întreaga lume. De 19 ori Katherine a fost nominalizată la Michael L. Printz Award şi Los Angeles Times Book Prize. De acelaşi autor, la Editura Trei au apărut: Sub aceeaşi stea şi Căutând-o pe Alaska.

„Când îţi petreci întreaga viaţă într-un oraş precum Chicago, se pare că nu prea poţi să înţelegi anumite aspecte ale vieţii rurale. Să luăm, de exemplu, cazul problematic al cocoşului. În mintea lui Colin, cocoşul care cânta în zorii zilei nu era nimic mai mult decât un trop literar şi cinematografic. Când un scriitor voia ca un personaj să fie trezit în zori, Colin se gândea că autorul pur şi simplu folosea tradiţia cocoşului pentru a înfăptui acest lucru. Era ca atunci când autorii reprezentau anumite lucruri cu totul diferit faţă de cum se petreceau ele în realitate. Autorii nu includeau niciodată întreaga poveste; ei pur şi simplu spuneau esenţialul. Colin credea că adevărul trebuia să conteze la fel de mult ca esenţialul şi îşi dădea seama că acesta era motivul pentru care nu putea spune poveşti bune. 
În acea dimineaţă află următorul lucru: cocoşii nu începeau să cânte când se crăpa de ziuă. Începeau, de fapt, cu mult înaintea zorilor — pe la 5 dimineaţa. Colin se întoarse în patul străin şi, preţ de câteva clipe, în timp ce miji ochii prin bezna din încăpere, se simţi bine. Obosit şi scos din sărite din pricina cocoşului. Dar se simţea blne. Iar apoi îşi aduse aminte că ea îl părăsise şi se gândi la ea, dormind în patul ei mare şi pufos Şi nevisându-l pe el. Se rostogoli pe o parte şi se uită la ceasul de la telefon. Niciun apel ratat. 
Cocoşul cântă din nou.
— Cucurigu-nu-o-face, drac impieliţat ce eşti, bombăni Colin.
Însă cocoşul cucurigu-o-făcu şi, până la ivirea zorilor, cântatul lui creă o simfonie disonantă cam ciudată, care părea să se fi amestecat cu sunetele înăbuşite ale rugăciunilor de dimineaţă pe care le făceau musulmanii. Acele ore de zgomote stridente care te împiedicau să dormi îi oferiră lui Colin suficient timp să se gândească la aproape toate problemele lui, începând cu Katherine şi când oare se gândise ultima oară la el şi terminând cu numărul de anagrame cu cocoş, corecte din punct de vedere gramatical. 
Pe la ora 7, în timp ce cocoşul (sau poate că erau mai mulţi — poate că lucrau în ture) intră în cea de-a treia oră de tânguieli asurzitoare, Colin se duse împleticindu-se la baia în care dădea şi dormitorul lui Hassan. Hassan era deja în cabina de duş. Cu tot luxul care trona acolo, baia nu avea cadă. „

7. Fir-ar! de Amy Anelisse

   Scrisă din perspectiva personajului masculin, Fir-ar se doreşte a fi un roman young adult, în care hormonii şi tinereţea să predomine, iar cititorul să danseze de fericire hula. O combinaţie de mai multe stiluri care ar fi putut să mă ducă cu gândul la nebunia din cărţile pline de fericire ale autoarei Jamie McGuire sau poate la alte titluri care m-au pus pe jar. Am făcut comparaţia pentru înţelege care sunt aspiraţiile şi rezultatul finit. Mi-aş fi dorit ca personajele să fie mult mai bine structurate, zona în care se desfăşoară acţiunea să nu fie superficial prezentată (dacă evadăm în afara zonei UE, ideal ar fi să facem un joc de imaginaţie), iar gesturile lor să nu pară „false”. Sunt situaţii în care scenele cheie sunt clişeice (se desfăşoară pe repede înainte) şi cititorul trebuie să presupună ce se petrece. O carte dulcică care ar fi avut nevoie de mai multă substanţă sau poate să fie rescrisă înainte de a vedea lumina tiparului.

   „Vanessa şi James chiar se iubesc și le doresc asta tuturor. Să se îndrăgostească, încet şi cu grijă, lăsând inima să îşi facă treaba. Poate aţi plâns, poate ați râs, sau poate ați fost indiferenți. Eu am pus câte un pic din fiecare sentiment al meu, câte un pic din gândurile mele. Tineri, suntem făcuţi să schimbăm lumea! Doar noi putem face asta, încet, dar sigur.“- Amy Anelisse, Fir-ar!

8. Curtând-o pe Catherine de Nora Roberts– Courting Catherine (Editura Litera)

    Curtând-o pe Catherine este cartea de buzunar pe care o poţi lua oriunde, nu te solicită, nu te întreabă de sănătate şi nu-ţi forţează neuronii. Dacă aş fi ştiut că este atât de uşoară, cred că renunţam la ea demult, dar o primisem cadou de la o prietenă dragă şi am zis, fie, merit şi eu o Nora Roberts de câteva ori pe an. Tipul acesta de roman, la un moment dat devine enervant, are acţiune puţină, pagini şi mai puţine, iar povestea nici nu are timp să se formeze că se termină repejor. Ador genul romance, nu am facut un secret din acest lucru, dar când mă lovesc de astfel de piedici mărturisesc că mi se pare pierdere de timp. Având în vedere că aşa este întreaga serie a Surorilor Calhoun, ce pretenţii să emit? Un singur lucru pot să fac: să fug de cărţile care au doar 220 de pagini. Nici n-am timp să simt gustul că deja sunt pierdută în spaţiu.

   Surorile Calhoun au probleme. Vechiul și impozantul conac al familiei e în ruină și nu-și pot permite să-l mai păstreze. Când mătușa Coco stabilește o întâlnire cu Trenton St. James, proprietarul unui lanț hotelier, nepoata ei Catherine, „C.C.“, se face foc și pară. Nu are de gând să renunțe la casa, la trecutul și la legendele familiei sale, mai ales că Trenton intenționează să transforme conacul într-un hotel de lux. Deși primește cu ostilitate vizita lui Trent, C.C. se simte atrasă de acesta. În același timp, frumusețea și temperamentul ei îl cuceresc pe pragmaticul magnat, dar acesta nu este deloc dispus să-și recunoască sentimentele. Tot atunci un alt secret este dezvăluit – Coco le vorbește despre un colier de smaralde care ar fi aparținut familiei Calhoun, dar de a cărui soartă nu se mai știe nimic. Surorile se văd silite să accepte să vândă proprietatea lui Trent, ca să n-o piardă în favoarea creditorilor, iar Trent se întoarce la Boston. Însă dorul de C.C. îl face să-și dea seama că s-a îndrăgostit iremediabil de ea. Conștient că plecarea lui a rănit-o, Trent înțelege că singura soluție este să încerce să repare lucrurile și să păstreze casa în familia din care speră să facă parte și el.

9. Adulter de Paulo Coelho-Adulterio (Editura Humanitas Fiction)

   Adulter este o carte în care autorul ne prezintă povestea unei femei care trece printr-o criză existențială ducând până la o drama psihologică. O femeie de 31 de ani care are tot ce își dorește, dar în interiorul ei se da o lupta între întuneric și lumina. Este structurată de aceste două componente, un fel de Jekyll și Hyde. Va trebui să străbată întunericul pentru a merge către lumina regăsirii. Pentru asta va recurge la lucruri nu foarte demne și nici foarte convenționale. Va trece printr-o perioada în care își pune întrebarea dacă nu suferă de depresie și dacă are nevoie de ajutor specializat. Ceea ce se și întâmplă, va cere ajutorul unor psihologi, dar nu prea găsește răspunsurile decât la un șaman înconjurat de spirite protectoare care vede tot ce este înlăuntrul ei.

   Pe tot parcursul poveștii vom întâlni întrebări: Ce este fericirea? Ce este iubirea? Ce este Dragostea? Întrebări la care există și răspunsuri. Vom întâlni chiar asocieri cu spritualitatea, venite din îndemne biblice.

  Această poveste mi se pare desprinsă din realitate. Cred, și sunt convinsă că mulți dintre noi, femei sau bărbați trec prin așa ceva și recurg la diverse gesturi, deoarece sunt nemulțumiți de viață lor, deoarece simt că le lipsește ceva care să-i împlinească.

  Linda tocmai a împlinit 31 de ani şi, în ochii celorlalţi, are o viaţă perfectă – o căsnicie exemplară, doi copii reuşiţi, o carieră de succes şi o casă luxoasă în Geneva. De fapt, ea se află la capătul puterilor, într-atât o oboseşte mimarea unei fericiri pe care nu o simte.

   Numai că într-o zi îl reîntâlneşte pe Jacob, un fost coleg de care fusese îndrăgostită în adolescenţă, ajuns acum un om politic influent. În timpul interviului pe care acesta i-l acordă, în ziarista de succes se redeşteaptă o pasiune de mult uitată. Linda va încerca să trăiască deplin această iubire imposibilă, şi nu-şi va găsi fericirea până nu-şi va explora fără teamă abisurile sufletului.

   Romanul Adulter ilustrează criza existenţială a unei tinere femei din zilele noastre, surprinzând cu fineţe psihologică încercările prin care trece pentru a se regăsi.

   „Un roman care combină teme delicate precum depresia, infidelitatea şi rutina căsniciei, presărate cu misticismul caracteristic acestui vrăjitor al literelor.“ (O Globo Extra, Brazilia, 2014)

“-Mi-am controlat gelozia pe care o simt față de ține și sunt fericit pentru asta. Știi de ce? Fiindcă mereu trebuie să mă arăt demn de dragostea ta. Trebuie să lupt pentru căsnicia noastră, pentru uniunea noastră, și asta n-are nicio legătură cu copii. Te iubesc. Aș suportă tot, absolut orice, că să te am mereu lângă mine. Dar nu te pot împiedică să pleci într-o zi. Așadar, dacă va veni ziua aceea, vei fi liberă să pleci și să-ți cauți fericirea. Dragostea mea pentru ține este mai puternică decât orice și niciodată nu te-aș împiedică să fii fericită.
-Nu mi-e teamă de singurătate. Mi-e mai teamă să trăiesc amăgindu-mă, văzând realitatea așa cum mi-ar plăcea să fie, și nu cum este cu adevărat.”

„Am dormit mai bine. O să mă întâlnesc cu Jacob până la sfârşitul săptămânii. Cel puţin aşa a promis, şi mă îndoiesc că ar avea curajul să se răzgândească A fost nervos singura dată când am vorbit la telefon, luni. 
Soţul meu crede că sâmbăta de la Nyon mi-a făcut bine. Habar nu are că tocmai în ziua aceea am descoperit ce îmi face cu adevărat atât de rău: lipsa de pasiune, de aventură.
Unul dintre simptomele pe care le-am observat la mine a fost un soi de autism psihologic. Lumea mea, inainte vastă şi plină de posibilităţi, a început să se micşoreze pe măsură ce creştea nevoia de siguranţă. De ce? Trebuie să fie o mostenire de la strămosii nostri care locuiau în caverne: grupurile se ocrotesc, singuraticii sunt decimaţi. 
Chiar dacă ştim că, şi atunci când suntem în grup, ne este imposibil să controlăm totul, ca de exemplu căderea părului sau o celulă care innebuneşte şi se transformă in tumoare. 
Dar falsa siguranţă ne face să uităm asta. Cu cât zărim mai aproape pereţii vieţii noastre, cu atât mai bine. Chiar dacă este doar o limită psihologică, chiar dacă în fond stim că mai devreme sau mai târziu moartea va intra fără să ceară voie, e bine să ne prefacem că ţinem totul sub control. 
În ultimul timp, spiritul meu a fost destul de agitat şi răzvrătit, ca marea. Am intocmit un rezumat al parcursului meu până aici şi parcă aş face o călătorie transoceanică pe o plută rudimentară, în plin sezon al furtunilor. Voi supravieţui? mă întreb, acum că nu mai e cale de întoarcere. 
Voi supravieţui, evident.
Am mai înfruntat furtuni şi înainte. Am făcut şi o listă a lucrurilor asupra cărora trebuie să mă concentrez când voi simţi că risc să cad din nou în gaura neagră:
• Să mă joc cu copiii. Să citesc poveşti care să ne servească drept lecţii atât lor cât şi mie – fiindcă poveştile nu au vârstă.
• Să privesc cerul.

• Să beau pahare de apă de la gheaţă. Poate să fie ceva extrem de simplu, dar mă înviorez de câte ori fac asta. 
• Să gătesc. Iată arta cea mai frumoasă şi mai completă. Ne atinge cele cinci simţuri şi încă unul – nevoia de a da ce avem mai bun în noi. E terapia mea preferată. 
• Să-mi scriu lista de plângeri. Asta a fost o descoperire grozavă! Ori de câte ori mă supără ceva, notez. La sfârşitul zilei îmi dau seama că m-am enervat fără rost. 
• Să zâmbesc, chiar dacă îmi vine să plâng. Ăsta e lucrul cel mai dificil de pe listă, dar ne obişnuim. Budiştii spun că un zâmbet lipit pe faţă, oricât ar fi de fals, sfârşeşte prin a lumina sufletul. 
• Să fac două băi zilnic, în loc de una. Usucă pielea din cauza nivelului ridicat de calciu şi clor în apa de oraş. Dar compensează, fiindcă spală sufletul. 
Toate astea însă funcţionează doar pentru că acum am un obiectiv: să cuceresc un bărbat. Sunt un tigru urmărit, fără să aibă unde fugi. Singurul lucru care îmi rămâne e să atac cu furie. „

10. Pasiune secretă de Judith McNaught-Miracles  (Editura Miron)

   Nu mă interesează cine a tradus cartea, nu mă interesează titlul original, nu vreau să îi dau importantă, asta pentru că nu se merită.

  „Pasiune secretă„, face parte dintr-o serie de povestiri scurte adunate într-o carte scrisă sub penelul autoarelor: Judith McNaught, Jude Deveraux, Arnette Lamb și Jill Barnett/-Miracles-A holiday of love.

   Pentru mine cartea a fost o mare dezamăgire, deoarece eram obișnuită cu un stil complex și vibrant al lui Judith McNaught. Personajul central masculin este Nick DuVille. L-am întâlnit în „Whitney, dragostea mea” și în „Amnezie”, un personaj frumos conturat chiar dacă în rol secundar, și care te face nerăbdător să afli și povestea lui. O poveste pe care autoarea a scris-o, dar care m-a făcut praf prin acea trecere rapidă în revista, prin grabă cu care a scris și prin ne-importanţa pe care a dat-o acestei cărți.

   Nu pot să povestesc ceva din această carte pentru că nu prea am ce. Eu, care mă așteptăm să știu, să trăiesc, să mă înfrupt din tot ceea ce speram că voi afla despre Nicki, am avut o surpriză neplăcută.

   După așa o introducere te aștepți să fii în raiul historical, dar te uiți mai bine la cele câteva paginii care sunt ținute în mâna ta și te întrebi: Oare pot afla ceva de aici?

 „Ceva mai departe în labirint, superba văduvă a baronului Penwarren stătea cu brațele încolăcite în jurul gâtului lui Nicholas Duville și, zâmbind, tocmai îi zicea:
— Nicki, dragule, să nu-mi spui că această teribilă lady Skeffington a reușit să te convingă cumva să dansezi cu fata ei. Nu tocmai pe tine! Dacă a izbutit, iar tu chiar o faci, atunci o să ajungi de râsul tuturor saloanelor. Dacă n-ai fi fost plecat în Italia toată vara, ai fi știut că a devenit o adevărată întrecere între burlaci în a-i dejuca planurile. Să știi că nu glumesc, îl preveni Valerie, nemulțumită de calmul lui, femeia asta e gata de orice ca să pună mâna pe un soț bogat pentru fata ei și astfel să-și întărească poziția în societate. E gata de absolut orice.
— Îți mulțumesc pentru avertisment, scumpo, îi răspunse Nicki cu răceală. Îți mărturisesc că l-am cunoscut pe soțul lui lady Skeffington cu puțin înainte să plec în Italia. Cu toate astea, n-am dat cu ochii de mamă sau de fiică, așa că nici pomeneală să le fi promis să dansez cu vreuna din ele.
Valerie ofta ușurată.
— Nici nu-mi imaginam să fi fost așa de fraier. Julianna e o fată extrem de drăguță, dar cu toate astea nu e deloc stilul tău. E foarte tânără, foarte virginală și am înțeles că are prostul obicei să se ascundă pe după draperii, sau ceva de genul asta.
-Pare încântătoare, minți Nicki chicotind.„

Vouă ce cărţi nu v-au plăcut?

Verifică disponibilitatea cărţilor în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi