Dincolo de ură de Barbara Abel - Crime Scene Press

Dincolo de ură, de Barbara Abel – Crime Scene Press – recenzie blog tour Crime Club

Dincolo de ură

Autor: Barbara Abel

Crime Scene Press – 2023

DERRIERE LA HAINE
Traducere din franceză Simona Brînzaru
Număr pagini: 264

“Tiphaine și Sylvain, Laetitia și David. Două cupluri de vecini și prieteni, având câte un copil de aceeași vârstă. Două cupluri unite, care împart un perete al casei și locuiesc unul lângă celălalt în armonie perfectă. Până în ziua tragediei. Un accident care spulberă armonia idilică, în urma căruia nici peretele despărțitor al casei, nici gardul viu din grădina nu îi va putea proteja unii de ceilalți.

Un roman psihologic intens, tulburător, care arde la foc mocnit și explorează teme precum instinctul matern, vinovăția, suspiciunea, paranoia și ura.”

Un roman întunecat, foarte întunecat. Genul de carte care te apasă, îți dă fiori, frânge ceva din tine.”( Questions de femmes)

  Cam așa este!!! Toată povestea mi s-a părut intensă, întunecată și extrem de tristă.

  Chiar și în momentele care păreau senine simțeai ceva apăsător, parcă pândea răul ca un monstru.

 Câteodată mi s-a părut greu s-o citesc …dar s-o mai și trăiești…

  Și totuși povestea m-a ținut captivă, îmi venea uneori să “scutur” personajele, să încerc să le deschid ochii să vadă altfel lucrurile, alteori reacțiile lor erau peste puterea mea de înțelegere.

  Cert este că romanul te face să-ți pui multe întrebări, să reevaluezi anumite momente din viața ta, să te gândești că poate  de-acum îți va fi mai greu să ai încredere în cineva.

Dar să vedem despre ce este vorba în carte.

   Două cupluri locuiesc în case învecinate, pe aceeași stradă. Fiecare cuplu are propriile povești și tare din trecut.

  În familia Brunelle soția Laetitia avusese un parcurs liniștit și frumos în viață până la accidentul părinților, mama murise pe loc, tatăl peste o săptămână la spital. Acolo l-a cunoscut pe Daniel, un om bun în ciuda trecutului tumultuos. Până la 20 de ani avusese probleme cu legea, făcuse și închisoare, dar se redresase și-și reconstruise viața. Un ajutor mare avusese și din partea lui Ernest, care se ocupa de integrarea deținuților. David și Laetitia se căsătoresc și se mută în casa părinților ei. Așa,  chiar țînând cont de venitul lor modest, ea asistentă socială, el șofer de taxi, se puteau descurca bine. Niciunul dintre ei nu mai avea alte rude, dar se aveau unul pe altul și pe Ernest, care le-a rămas alături.

  În casa de lângă ei se mută în chirie familia Geniot, Tiphaine, fostă farmacistă, acum lucra la sere de flori și acasă, pregătea diferite poțiuni și crème pe bază de plante. Sylvain era architect. Închiriaseră casa și păreau fericiți.

  Cele două familii se împrietenesc, petrec mult timp împreună, primesc amândouă aproape în același timp vestea sosirii unui nou membru. În familia Brunelle apare Milo, în familia Geniot –Maxime. Cei doi copii cresc ca doi frați. Familiile sunt atât de mult timp împreună încât, văzând că băieții își fac un mic loc de trecere prin gardul viu care separă proprietățile, Tiphaine propune să facă o poartă de trecere. David este singurul care nu agreează ideea, parcă simțea că și-ar pierde intimitatea. La o beție în doi Sylvain îi povestește cum a cunoscut-o pe soția lui și cum, vrând să-și ajute celmai bun prieten, a fost primul vinovat de interzicerea ei de-a lucra ca farmacistă. Sigur că ea nu știa pentru că, deși se iubeau,  nu era sigur că relația lor ar fi rezistat dacă ea  afla adevărul.

  Prietenia cuplurilor continuă cu bune și cu rele, deși refuzul portiței  dusese la unele discuții, pe care însă legătura  tot mai strânsă a copiilor le potolește.

  Apoi are loc accidentul fatal :Maxime, debusolat de boală și febră cade peste geamul deschis. Laetitia vede totul și deși încearcă să-l salveze nu reușește. Sigur că Tiphaine o va învinui, pentru că nu-și putea accepta propria vină, aceea că lăsase un copil febril cu geamul deschis și intrase la duș.

  Certuri, discuții, învinuiri, până după înmormântare. Apoi tatonări și încercări de reluare a prieteniei. Mai ales după ziua lui Milo, când Tiphaine îi cumpără un cadou și-i aduce Laetitiei un ghiveci cu clopoței albaștri, în semn de pace.

  Dar lucrurile se precipită: Milo ajunge la spital, Ernest (prietenul tatălui și nașul lui) moare, se crede că a fost un infarct. Dar în ambele situații este implicată substanța existentă în florile de clopoței albaștri.

  Nu e de mirare că Laetitia nu-și mai scapă copilul din ochi și nu mai are încredere de loc în Tiphaine. La început David o învinuiește că este paranoică, apoi însă îi dă dreptate, doar că e prea târziu…

Ce se întâmplă în familia Geniot?

Ce hotărâre iau cei doi?

Ce se întâmplă cu Laetitia și David?

Ce se întâmplă cu Milo?

  Trebuie să citiți voi toate întâmplările, pentru a încerca să înțelegeți, sau nu, toate situațiile și evenimentele.

  Este incredibil ce pot face niște oameni pe care i-ai crezut prieteni, cât de ușor se pot  “dezbrăca” de orice moralitate și bunătate, țînând cont doar de dorințele lor și  acționând fără milă sau fără regrete.

Cum spune Elle:

  “Paranoia, vinovăția, trădarea și minciunile vor preschimba relația dintre cele două cupluri inseparabile într-un infern de gheață, totul într-o escaladere lentă, până la finalul cumplit și neașteptat de întunecat, dar extraordinar de bine realizat. “

și Avantages completează:

Barbara Abel nu are egal în modul cum distilează angoasa, manipulând cititorul, multiplicând intorsaturile și răsturnările de situație.”

Carte disponibilă pe Crime Scene Press

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: cartepedia şi cărtureşti, librărie.net

Recenzii cărți

Dincolo de ură de Barbara Abel – Crime Scene Press

Dincolo de ură de Barbara Abel - Crime Scene Press

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.