Ernetti și călătoria interzisă – Roland Portiche – recenzie

Ernetti și călătoria interzisă – Roland Portiche – recenzie

by -
0
Ernetti și călătoria interzisă - Roland Portiche - recenzie

Ernetti și călătoria interzisă – Roland Portiche – recenzie

Titlu: Ernetti și călătoria interzisă
Autor: Roland Portiche
Editura Lebăda Neagră
Colecție Green Spot
Data apariției: Martie 2025
Traducător: Diana Gradu
Nr. pagini: 344

Ernetti și călătoria interzisă – al treilea volum al Trilogiei Cronovizorului, scris de Roland Portiche – continuă explorarea uneia dintre cele mai controversate invenții din istorie: cronovizorul. Romanul îmbină elemente de știință, religie și conspirații globale, ducând cititorul într-o călătorie care sfidează limitele timpului și ale realității.
În 1982, Vaticanul recepționează un semnal inexplicabil din adâncurile cosmosului. Papa Ioan-Paul al II-lea, conștient de implicățiile acestui mesaj, îl însărcinează pe părintele Pellegrino Ernetti să folosească cronovizorul pentru a călători la momentul Creației, cu 13,8 miliarde de ani în urmă. Însă ceea ce începe ca o explorare a trecutului se transformă rapid într-o călătorie prin multivers, unde echipa descoperă lumi asemănătoare, dar fundamental diferite, în care realitatea pare modelată de alte legi ale fizicii.
Acțiunea se desfășoară în Vatican, Roma, Veneția, Ierusalim și Managua, dar și prin lumi paralele care reflectă trecuturi și viitoruri alternative. Întrebările despre timp, realitate și existență capătă noi dimensiuni, într-un roman care implică cititorul într-o călătorie tulburătoare, unde granițele dintre universuri se estompează, iar fiecare decizie poate avea efecte imposibil de anticipat.”

   “O nouă incursiune fascinantă în lumea Trilogiei Cronovizorului”.

  Și totul începe în seara zilei de 19 septembrie 1982 când radiotelescopul de la Centrul de Astrofizică Smithsonian de la Harvard – Massachusetts a captat un semnal, o undă radio care nu semăna cu nimic cunoscut. Așteptau un semn de câteva luni, când cu ajutorul NASA astronomii porniseră proiectul Starwatch de cercetare al semnalelor electromagnetice emise de o posibilă civilizație extraterestră. Răscoleau sistematic spațiul cu radiotelescopul, sperând ca în câțiva ani să obțină un rezultat. Surprinși și șocați tinerii matematicieni descifrează codul, care se dovedește a fi vechiul cod Morse internațional, care se traduce în engleză. Și până la urmă identifică mesajul:

“Father Ernetti…beware…beware…/ Father Ernetti…beware!
(Părinte Ernetti..ai grijă…ai grijă/ Părinte Ernetti…ai grijă!)

  Este anunțat președintele american, care vrea să țină totul secret, dar tinerii cercetători îl anunță și pe Nunțiul Papal, așa ajunge vestea la Vatican. Dar șocul e și mai mare când celebrul astronom Carl Sagan de la Universitatea Cornell, cel care inițiase proiectul Starwatch, le spune rezultatul verificărilor făcute de el. Obiectul care emitea se află la 12 miliarde de ani lumină, iar unda era destul de puternică pentru a traversa cea mai mare parte Universului cu viteza luminii. Reagan tratează subiectul ca pe o glumă, dar Vaticanul ia lucrurile în serios și un elicopter este trimis după Părintele Ernetti. Cu douăzeci de ani în urmă acesta construise Cronovizorul, după instrucțiunile lăsate la moartea marelui fizician sicilian Ettore Majorana, aparatul fiind capabil să se întoarcă în trecut și să afișeze imagini pe un mic ecran. Închis în laboratorul instalat în ”buncăr”, partea cea mai greu accesibilă a arhivelor Vaticanului, Ernetti lucrase zi și noapte să îmbunătățească aparatul.

   Apoi urmaseră misiunile:

“La prima misiune, părintele Ernetti reușise să ajungă până în timpurile evanghelice. La a doua, străbătuse epoca faraonilor, cu mai bine de trei mii de ani înainte. Apoi își fixase ca obiectiv neoliticul, deci acum opt mii de ani.”

  Dar ce găsește acolo îl determină să se confrunte cu panica și gândurile negre:

“Pe scurt la început nu existau decât idolii și păgânismul.”

“O luase pe un drum greșit încă de la început? Posibil. Însă un alt gând nu-i dădea pace. Și dacă Cel pe care Îl caută nu există pur și simplu? Dacă nu era decât o invenție a minții umane?Făcu un pas în spate și se uită cu groază la cronovizor. Își bătea joc de el? Încerca, precum Necuratul, să-i surpe credința?”

   Pentru el aventura se încheiase mărginindu-se să fie un simplu preot la Veneția.

  La Vatican astronomul Manzoni află de la Papă secretele legate de Ernetti și cronovizor. Astfel la ordinul Papei Paul al-XII-lea a fost construit aparatul, dar după insuccesul lui i s-a ordonat să-l demonteze. La începutul pontificatului Papa Ioan Paul al-II-lea i-a cerut lui Ernetti să monteze mașina și să meargă în a doua “aventură”, pe vremea regilor David și Solomon. Ernetti a mărit puterea aparatului , vrând să se întoarcă în timp cu 8ooo de ani, dar nereușita îl face să deteste mașina și să se retragă la Veneția. Dar acum, el fiind destinatarul mesajului din eter, Papa îi cere să revină , și-l aduce cu elicopterul la Vatican. Aflând conținutul mesajului Ernetti este mirat, pare că el i-ar amenința pe cei din spațiu, deși după cum știe el cronovizorul călătorește în timp nu în spațiu. Dar Manzoni le explică:

“E simplu: la asemenea distanțe, spațiul, și timpul se confundă.”

   Ernetti nu are încotro și trebuie să accepte misiunea, mai ales că Papa prevăzuse totul: o adusese pe Natacha și stabilise o întâlnire cu savantul Stephen Hawking, acum infirm, și cu secretarul și asistentul lui Alfonso Varela. Era nevoie să se mărească perioada de timp a aparatului. Stephen Hawking găsește soluția, și-l trimite pe Varela să lucreze cu Ernetti și Natacha.

  Și marea aventură începe. Ajung în lumi-unversuri paralele, universuri suprapuse unde își întâlnesc dublurile, unde au loc diferite evenimente. În unul Hawking este tânăr și face jogging la Cambridge, în altul e țintuit în scaunul cu rotile, în ultimul are chiar un computer care-i exprimă ideile. În unul Papa este ucis trădat de Varela (din cauza teroriștilor care-i amenințau familia în Nicaragua), în altul este este apărat de Varela, Papa scapă dar profesorul este ucis. De-a lungul universurilor Ernetti și Natacha se întâlnesc cu propriile dubluri, au vieți diferite, se lasă pradă sentimentelor.

  În discuția avută la întoarcere, la Vatican, părintele Manzoni le spune părerea lui Hawking:

“După părerea lui Hawking s-ar crea noi și noi universuri în permanență, ca bulele de șampanie. Actualmente sunt deja sute de miliarde.”

   Și totuși cele aflate îi zdruncină pe toți. Papa se întreabă:

“Eu, șeful creștinătății unei lumi neliniștite în care riscurile de război nu sunt puține, trebuie să pot spune credincioșilor: ”Dumnezeu e acolo și nu e decât Unul după ale cărui reguli ne conducem. Cele zece porunci. Și că nu există decât un Cer și un singur Dumnezeu în Cer.”

   Revelatoare și șocantă este și explicația lui Stephen Hawking:

“-Deci mașinăria a făcut toate lumile, unele după altele?
-Da , Sfinte Părinte. Iată de ce cronovizorul are puterile lui Dumnezeu, după părerea mea. Poate că e însuși Dumnezeu?”

  Revelarea acestor lucruri ar distruge însăși esența credinței. Așa că de data asta Papa este cel care oprește cronovizorul și toți își reiau viețile.

  Ce se întâmplă cu Ernetti? Ce se întâmplă cu Natacha? Ce vor face mai departe? Află Ernetti răspunsurile la întrebările puse cronovizorului? Care sunt acestea?

   Poate unele lucruri e mai bine să rămână un mister. Dar pentru a-i însoți pe cei doi călători în aventura lor trebuie să citiți și… da.. să “savurați” cartea pentru că:

 ”Ernetti și călătoria interzisă” este un thriller științifico-fantastic fascinant, unde știința, religia și conspiratiile globale se împletesc.

   Iată și păreri avizate:

  “Construit ca un serial de televiziune, are toate ingredientele succesului lui Dan Brown: capitole scurte, răsturnări de situație și un ritm amețitor.” (Le Figaro)

   „Acest thriller cuantic dezleagă unul dintre cele mai fascinante mistere ale Vaticanului.” (Le Point)

  „Un thriller catolic. Maestru al suspansului, Roland Portiche ne captivează, ne vrăjește, ne amețește.” (RCF)

  „Thriller politic și de spionaj, romanul este și o meditație superbă asupra Istoriei.” (Europe 1)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti

Recenzii cărți

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.