Happily Letter After – Vi Keeland, Penelope Douglas – recenzie

Titlu: Happily Letter After
Autori: Vi Keeland, Penelope Douglas
Editura: Montlake
Data publicării: 20 octombrie 2020
Nr. pagini: 303

Povestea de dragoste a lui Sadie începe cu o scrisoare.

   Dacă vreți să simțiți plăcerea de a citi, de multe ori trebuie să fiți aventuroși, să vă lăsați purtați de val. Așa se întâmplă cu titluri ce nu sunt programate, dar ele te prind în mreje fără drept de apel.

  Happily Letter After poate fi considerată o lecție de viață, pornind de la simpla idee că fiecare om are un suflet pereche rătăcit pe undeva. Finalul va reuși să certifice în câteva cuvinte rolul conexiunilor și cum deciziile nu sunt accidentale.

   Cartea mă va „bântui” datorită simplității, a personajelor cu care am empatizat și a momentelor pline de savoare. Coincidențele aparent întâmplătoare, plasarea lor strategic de către autoare, transformă pasajele într-un carusel. Nu știi cum să reacționezi și, de la un punct, efectiv te lași purtat de val, să vezi ce iese.

    Și pentru că nu vreau să vă plictisesc, voi încerca să vă arunc în vârtejul Happily Letter After.

  Totul a început cu scrisoarea trimisă de Birdie Maxwell lui Moș Crăciun în speranța că acesta îi va răspunde. Are zece ani și susține că nu mai crede în el, tot ce conta nu s-a împlinit. Mama i-a murit de cancer și tatăl este singurul ce se străduiește să țină pasul cu nevoile acesteia. Mai face o ultimă încercare și îl provoacă pe moș să cerceteze. În cele câteva luni până la Crăciun trebuie să găsească o prietenă specială pentru ea și tatăl ei. Foarte simplu. Dacă acesta există, ar vrea un semn, să se convingă că este real.

„Dear Santa, 

My name is Birdie Maxwell, and I’m ten and a half years old.

 Even though I’m writing this letter, I’m not sure I believe in you anymore. I know that sounds dumb, since here I am writing and all. But I have my reasons. You let me down. If there really is a you. Maybe this letter will never even be opened because you don’t exist. I don’t know. Anyway, four years ago, I wrote you a letter and asked you to make my mom better. She was sick with cancer.

 But she died on December 23rd. When I cried and said you didn’t exist, Dad told me that Santa was only for kids, and it didn’t work to ask for things for adults. So the next year, I asked for a blue Schwinn with a white basket with pink flowers, a bell that made a quacking sound, and a license plate that had my name. Nothing ever comes with the name Birdie. Not magnets, or coffee mugs, and definitely not bicycle license plates. But you came through.
My bike is super awesome, even if Dad says my knuckles are starting to drag on the ground when I ride it Then last year I asked for a puppy. I really, really wanted a Great Dane named Marmaduke, one with one blue eye and one brown eye. But you didn’t bring a puppy. Dad tried to tell me that Santa doesn’t bring live gifts. He didn’t know that Suzie Redmond, the most annoying girl in my class, asked for a guinea pig and got one from so-called Santa. Anyway, like I said, I’m not sure if you’re real. Or if any of the rules Dad told me Santa has to follow are even true. But I thought this might be a good way to send my list for this year. Well, it’s not really a list but one big thing that I want . . . If you’re really Santa, can you please bring my dad and me a special friend? Sort of like a mom, but not a mom because I only have one mom, and she’s gone. But maybe someone who can make Dad laugh more. And if she can do braids, that would be super cool. Dad is really, really bad at them.

Thank you! Birdie Maxwell 

P.S. I know it’s summer. But I thought it might take a while to find the right special friend.
P.P.S. If you’re real, Dad can use some black socks. The ones he wore today had a hole in the big toe.
P.P.P.S. And if you’re really real, can you send me olives? The big black ones that come in a can. We ran out and Dad finally lets me use the can opener. I like to put one on each finger and eat them in front of the TV.„

  Povestea se complică pentru că scrisoarea va fi deschisă de Sadie, redactor al revistei, aceasta regăsindu-se în cuvintele fetiței. Cu ani în urmă fusese într-o situație asemănătoare și tatăl ei făcuse sacrificii pentru fericirea ei.

   Scenele se adună și Sadie se va atașa emoțional, în timp ce destinul îi dă câte un bobârnac aducând-o dintr-o coincidență față în față cu Sebastian – tatăl fetiței. Partea frumoasă este că deja îl cunoștea din cuvinte, însă ea are nevoie de un pretext pentru a îndrepta lucrurile și să o știe pe Birdie în siguranță.
Se simte vinovată pentru că a pierdut controlul situației și cum mărturisirea adevărului o va transforma într-o hărțuitoare, preferă altă alternativă. Ambiția sau poate spontaneitatea, îi dau idei și se afundă în și mai multe minciuni.

  Conexiunea dintre Birdie și Sadie este incredibilă, nu-și pot explica cum, dar este doar o problemă de timp până când adevărul iese la iveală.

 O altă conexiune va fi legătura specială ce se creează între Sebastian și Sadie. Printre adevăruri și minciuni își face loc atracția, atașamentul și până la a-și pierde minte este numai un pas. Relația lor imperfectă, pornită cu stângul, va avea numai de câștigat dacă decid să comunice, iar la final să tragă concluzii. Acceptarea sau interpretarea indiciilor ce apar în viețile lor îi poate lega pentru totdeauna sau îi poate despărți. Depinde ce-și doresc cu adevărat.

   Happily Letter After mi-a mers la suflet, situații complicate, zâmbete, gânduri ce transformă cartea într-o oază de răsfăț literar. Nu îmi propusesem să o devorez, dar efectiv am savurat fiecare paragraf. Se citește ușor și la final rămâi cu o senzație atât de plăcută.

  Photo credit: Vi Keeland – facebook