Împărăția orbilor de Louise Penny – Editura Trei – recenzie blog tour...

Împărăția orbilor de Louise Penny – Editura Trei – recenzie blog tour Crime Club

by -
3
Împărăția orbilor de Louise Penny - Editura Trei - recenzie blog tour Crime Club

Împărăția orbilor, de Louise Penny – Editura Trei – recenzie blog tour Crime Club

Împărăția orbilor

Autor: Louise Penny

Editura Trei – 2023

KINGDOM  OF  THE  BLIND
Traducere din engleză Luminița Gavrilă
Seria Gamache
Număr pagini: 488

  “Louise Penny este o autoare canadiană de romane polițiste al căror protagonist este inspectorul-șef Armand Gamache de la Secția de Omucideri a Poliției din Quebec. Louise Penny a fost crainic radio pentru Canadian Broadcasting Corporation. După ce s-a dedicat scrisului, a câștigat numeroase premii pentru romanele sale, printre care CWA New Blood Dagger, Arthur Ellis și Agatha (de șapte ori) și a fost finalistă la Edgar Award for Best Novel. Romanele ei au fost traduse în 31 de limbi. În 2017, Louise Penny a primit Ordinul Canadei pentru contribuția la cultura națională. De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut Lungul drum spre casă, Locul de unde vine lumina, Un om mai bun și Toți diavolii sunt aici.”

Când primește o invitație bizară la o fermă abandonată, Armand Gamache află că a fost desemnat executor testamentar de o necunoscută. Testamentul e așa de ciudat și are dispoziții atât de stranii, încât fostul director al Surete du Quebec e tentat să creadă că femeia suferea de halucinații. Însă când e descoperit un cadavru, termenii testamentului par brusc mai puțin stranii, dar mult mai amenințători. Însă nu e singura amenințare cu care se confruntă Gamache. E suspendat din funcție, iar ancheta internă asupra modului în care a gestionat un caz de trafic de droguri încă nu e finalizată. Majoritatea drogurilor intrate atunci în țară au fost recuperate, dar în Montreal a mai rămas o cantitate suficientă să ucidă câteva mii de oameni. Ca să afle adevărul, Gamache recurge la mijloace absolut neortodoxe, chiar disperate, dar începe să-și identifice propriile „unghiuri moarte”, unde se ascund lucruri îngrozitoare.”

O serie permanent surprinzătoare, care devine mai profundă și mai întunecată pe măsură ce avansează.”( New York Times Book Review)

Penny dezvăluie o vulnerabilitate mai profundă a introspectivului Gamache. Finalul este inundat de adrenalină.”( Kirkus Reviews)

  Acest nou roman din “Seria Gamache” este “O carte extrem de captivantă” (People) datorită acțiunii,  dar și a interacțiunii personajelor din Three Pines, a celor din poliție, dar și a membrilor familiei.

  Totul începe (sau poate continuă) în momentul în care Gamache este anunțat de un notar că este executorul testamentar al unei necunoscute. Având timp, pentru că urmare a acțiunilor sale era suspendat din funcția de șef la Omoruri, dar și curios merge la  locul convocării, o fermă cu o casă lăsată în paragină, gata să se dărâme. Acolo îi întâlnește pe Myrna, psiholoaga  vecină cu el în sat, și  un tânăr Benedict. Toți trei fuseseră numiți executori testamentari ai Bertei Baumgartner, numită pe vremuri în localitate “Baroana”, deși făcea curat în casele oamenilor. Tânărul Lucien, notarul, le spune că actele au fost întocmite de tatăl  lui, așa că nu știa de ce nu erau numiți cei trei copii ai ei ca executori, și că “Baroana” murise la azil.

  Viscolul îi aduce pe toți acasă la Gamache. Mergând la bistrou stau de vorbă și cu localnicii. Ruth (poeta nebună), mereu însoțită de rața ei, și Clara își amintesc de Baroană. Clara chiar o pictase.

  Când se oprește furtuna de zăpadă iau legătura cu cei trei copii ai Bertei, și află că doi lucrau la firme mari de  fonduri de investiții.

  Și încep cercetările despre trecutul familiei, din urmă cu 100 de ani, procesele în care se judecau urmașii, averile iluzorii, care vor duce în final la clarificarea alegerii celor trei ca executori. Vor afla ce legătură are tânărul Benedict cu Berta.

  Moartea lui Anthony, fiul mai mic, duce la investigații de omor, dar și de fraudă financiară. Sigur că în investigații se vor implica Guy, actualmente șef interimar și ginerele lui Gamache, și Isabelle Lacoste (acum, după ultima acțiune imobilizată în casă)

  În timp ce Isabella și Guy îi disecă victimei viața și relațiile, agenta Cloutier, analist financiar de excepție, descoperă cum se efectuaseră furturile și cine era vinovatul principal.

  Pe alt plan, Guy va accepta un post și o plecare la Paris. În jocurile politice, cei împricinați îi ceruseră să se delimiteze de socrul lui. Acțiunea în urma căreia Lacoste fusese rănită, destructurase o mare rețea internațională de droguri, dar din păcate o mare cantitate intrase în Canada.

  Politicienii și șefii mari nu erau atât de îngrijorați de intrarea drogurilor pe piață cât de imaginea lor în fața alegătorilor. De aceea nu apreciază riscurile luate de Gamache și rezultatul acțiunii, așa cum nu apreciază munca polițiștilor decât la modul cum se reflectă asupra imaginii lor. Șefii și politicienii voiau un “țap ispășitor”, așa că îl suspendaseră pe Gamache.

  Doar că acesta este hotărât și determinat să descopere drogurile, și așa cum luase singur hotărârile în acțiunea trecută va proceda și acum. Se va folosi (cu acordul acesteia) de Amelia, o tânără pe care el o salvase de la viața pe străzi, admițând-o la Academia de Poliție( când era șef acolo). Toți știau că o exmatriculase pentru consum de droguri, dar în realitate o echipă o urmărise tot timpul, și forțele speciale așteptau doar un semnal pentru a interveni. Era important să-l găsească pe cel care voia să împrăștie drogurile în oraș, carfentanilul fiind extrem de periculos. Gamache îi va implica abia la final pe Guy și Lacoste. Vor ucide dealerul, îi vor închide oamenii și vor recupera drogurile. Așa că Gamache va reuși din nou să rezolve ambele cazuri și cel de omor și cel cu drogurile.

  Gamache nu este numai un polițist de excepție ci și un familist convins. Dovadă stau interacțiunile lui cu soția, copiii, ginerele și nepoții. Este totodată un bun psiholog și șef, calități reflectate în relațiile cu subalternii și colegii.

  Mi-a plăcut cartea nu numai pentru acțiune, dar și pentru incursiunile în viețile și trăirile personajelor, pentru redarea atmosferii din Three Pines, satul cu oameni frumoși,  dar și cu ciudații lui.

Cum spun Booklist :

  “Puțini scriitori de mystery împletesc mai bine decât Penny viețile personajelor cu crimele pe care le investighează acestea, iar aici ea atinge un punct culminant, cu mai mulți actori principali confruntați cu puncte de cotitură în viață.”

și Publishers Weekly

  “O critică fascinantă asupra orbirii deliberate care-i poate împiedica pe oameni să recunoască secretele și minciunile din propria viață. Penny reia unele linii narative și trimite în direcții surprinzătoare personaje deja cunoscute. “

Carte disponibilă pe site-ul Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: cartepedia şi cărtureşti, librărie.net

Recenzii cărți

Împărăția orbilor de Louise Penny - Editura Trei - recenzie blog tour Crime Club

Împărăția orbilor de Louise Penny – Editura Trei – recenzie blog tour

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

3 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.