Inshallah – Oriana Fallaci – recenzie
Inshallah – Oriana Fallaci – recenzie
Titlul: Inshallah
Autor: Oriana Fallaci
Editura: Lebăda Neagră
Anul apariției : 2025
Nr. de pagini: 864
Colecția: Române istorice, Literatură italiană
O moarte pe care nu reușea să și-o imagineze, dar pe care o simțea cu fiecare fibră a corpului sau, cu fiecare por al pielii sale, cu fiecare nerv al sistemului său nervos…. Dumnezeu e mare.
Inshallah este cel mai complex și cel mai puternic roman al autoarei Oriana Fallaci în opinia criticilor dar și al cititorilor fascinați de scrierile acestui fenomen literar, acest om al literelor ce și-a lăsat amprenta prin asumarea publică a unor convingeri personale și prin curajul de a înfrunta multiplele obstacole, aducând în atenția noastră conflictele unor lumi ce nu se vor cunoscute sau înțelese.
Motivele acestei tăceri impuse sunt evidente, detalierea acestora aduce cu sine cititorului sentimente și trăiri tulburătoare, greu de acceptat, dar și mai greu de înțeles. De ce trebuie să se ajungă la asemenea extreme scapă înțelegerii mele, iar încercările autoarei de a descoperii substraturile și motivele pentru care cei implicați acceptă voluntar această realitate dură, ducând prin perpetuare totul pe culmi greu de imaginat, nu te ajută prea mult.
Evenimentele de la care a început această poveste sunt reale, dar personajele sunt fictive din dorința de a proteja oameni prinși în crâmpeiul acelor zile întunecate. Primul personal al romanului este Antonio, un soldat traumatizat care a renunțat la matematică și la viața de acasă nesatisfăcătoare pentru el la aceea vreme, pentru a lupta într-o armată aprigă și neiertătoare. Modul cum ajunge să își regrete propriul demers și întâmplările care îi schimbă întreaga viață, le regăsim eșalonate în primul capitol.
Dincolo de gard, haos. Paramedici care alergau cu tărgile cât îi țineau picioarele, care urlau ca nebunii în timp ce așezau pe ele corpuri sfâșiate sau arse, …echipe de salvare care excavau cu buldozere, cu târnăcoape,cu cazmale…Saci din plastic gri, stivuiți unii peste alții, ca o piramidă sau răspândiți peste tot. Saci cu cadavre tocmai adunate. Supraviețuitori care, acoperiți de murdărie și un strat de negreață, cu privirea stinsă și uniformă ruptă, mergeau fără nicio țintă, chemându-și în ajutor mama și pe Dumnezeu.
A fost o vreme când Beirutul era unul dintre cele mai plăcute și prospere orașe ale planetei, unde în fiecare cartier găseai forme de confirmare a prosperității, unde indulgența și acceptarea au creat locul potrivit pentru diversitatea de religii întâlnite astfel la tot pasul. Indiferent de statutul social al fiecăruia, orașul părea să ofere tot ce este mai bun, o climă blânda, o mare îmbietoare, multe oportunități pentru un mâine mai bun și o lipsă de griji care favoriza micile plăceri ale vieții.
Ce l-a schimbat, aducându-l la acel nivel sărăcie, transformând totul într-un cotidian ce capătă culoarea sumbră a consecințelor multor atrocități premise? Răspunsul îl găsim în reperele prezentate în cele ce urmează alături de multe personaje captivante, uimitoare prin puterea de care dau dovadă în situații aflate la limită.
Răzbunarea falangistilor libanezi împotriva palestinieilor pe care îi considerau vinovați de izbucnirea războiului în Beirut, o regăsim în multe dintre paginile din capitolul următor. Greu de imaginat unde se poate ajunge, convingerea mea este că limita de jos a josniciei umane a fost atinsă de aceștia în crimele și atrocitățiile săvârșite în Sabra și Shatila împotriva palestinienilor.
Nou-născuții lor, țintă pentru aruncarea cu arme albe sau pentru tragerea cu arme de foc: un sport atemporal în care oamenii care se consideră superiori animalelor au excelat mereu și care, de câteva secole, se numește masacru-lui-Irod. Nou-născuți zdrobiți sau despicați în două, mame încremenite în gestul inutil de a-i lipi la loc. Cadavre de femei pe jumătate despuiate, cu încheieturile de la mâini legate și fesele murdare de spermă și excremente. Mormane de bărbate împușcați și acoperiți de șoareci care le devorau nasul, ochii, urechile…
Misiuni îndeplinite, pierderi umane nejustificate, povești de viață ce capătă alt sens la final, dialoguri ce nu lasă rutina să devină dezolare, prieteni răniți deveniți cazuri disperate, toate acestea și multe altele îmbracă paginile ce urmează. Duritatea regăsită în multe dintre acestea este copleșitoare, iar istoria acelor vremuri scrisă cu sângele celor nevinovați în cea mai mare parte, este o lecție pentru generațiile următoare să nu repete acele greșeli, să nu lase furia să ia locul rațiunii, să aleagă pacea în locul războiului. Au învățat ei oare că acesta din urmă nu creează punți între oameni, le taie și distruge tot ce a fost cândva clădit pentru bunăstarea noastră a tuturor? Nu cred, dar sper!
Recomand această poveste, a celor care cred în curajul lor și în miracolul reprezentat prin ziua de mâine pentru cei rămași chiar dacă ei nu se numără printre aceștia.
Ishallah, în traducere “Dacă va vrea Dumnezeu”.
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti
