Întâlnire cu scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici, la Cetatea Făgărașului
Întâlnire cu scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici, la Cetatea Făgărașului
Întâlnirea cu scriitorul va avea loc vineri, 9 august, la Cetatea Făgărașului, la ora 17.00.
Vă invităm la Festivalul Artfestin, o ediție cu arome europene, între 9 și 11 august. Organizatorii Festivalului ne-au pregătit trei zile de film, teatru, competiții, muzică. Un eveniment important pentru noi este întâlnirea cu Eugen Ovidiu Chirovici, moderată de Irina-Margareta Nistor, directorul artistic al festivalului. La eveniment puteți sta de vorbă cu scriitorul și-i puteți cumpăra cărțile cu autograf.
Eugen Ovidiu Chirovici a cucerit lumea literară internațională cu cele mai recente romane scrise în limba engleză, Cartea oglinzilor și Cartea secretelor, traduse în 39 de limbi. Economist, jurnalist, scriitor și pictor, Chirovici a publicat peste 1 000 de articole în România și în străinătate și este autorul a numeroase romane și cărți de eseistică și istorie economică. În ultimii 15 ani a fost publicat exclusiv de Editura RAO.Mai multe despre cărțile sale, aici
Recenzii cărţi Eugen Ovidiu Chirovici
Nu degeaba „Cartea secretelor” și „Cartea oglinzilor” se aseamănă în privința titlului și a copertei. Stilul și construcția sub formă de triptic, poveste în poveste, sunt alte puncte comune.
Cel mai interesant mi s-a părut modul în care aceeași poveste este spusă dintr-un unghi diferit. Versiunile personajelor sunt diferite, dar în mod surprinzător, fiecare te convinge. De fapt, acesta este mecanismul central din „Cartea secretelor” și „Cartea oglinzilor”: modul în care povestea diferă, în funcție de percepția fiecăruia. Până la urmă, nu mai știi ce și pe cine să crezi.
Romanul este construit astfel încât să se păstreze misterul până la final, cititorul este condus pe piste false, titlul fiind ales pe măsură. – recenzie Literaturapetocuri.ro
Întâlnire cu scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici