Izmir. Destine divergente, de Cosmin Lazăr – Editura Literpress – recenzie

Izmir. Destine divergente

Cosmin Lazăr

Editura Literpress Publishing

An apariție 2020

Număr pagini: 506

Gen: istorie, dragoste

Primul volum din Seria Kader ,,Între două lumi”

Motto: ,,Maktub. Ce a fost scris…”

  ,,Izmir. Destine divergente” oferă o călătorie într-o lume plină de emoție și pasiune, uneltiri și ură. Iubiri interzise, secrete de familie, vechi tradiții, răzbunări și povești cutremurătoare de viață sunt ingredientele de bază ale acestui roman pe care nu îl veți mai lăsa din mâna până la final.

    Cu toate că au trecut câteva zile de când am terminat de citit acest prim volum din cadrul trilogiei Între două lumi, tot mai simt un zvâc de emoție de fiecare dată când îmi amintesc anumite scene sau pasaje. De altfel, povestea și-a lăsat amprenta asupra mea, s-a înfășurat strâns în jurul inimii mele și sunt convinsă că am s-o recitesc de multe ori de-a lungul timpului.

    Având în vedere că autorul voia o părere pertinentă și sinceră despre cartea lui, am început lectura cu gândul să consemnez atât părțile bune, cât și micile scăpări sau hopuri. Însă, spre marea mea bucurie, am constatat că nu pot să am decât cuvinte de laudă. Îl știam pe Cosmin ca un om extrem de inteligent, pasionat de istorie, de Turcia, dar nicio clipă nu am bănuit că este un povestitor înăscut și că are un asemenea talent de a descrie, într-o manieră atât de sublimă, trăirile emoționale și sentimentele lăutrice ale personajelor.

,,Fiica sa este copilăroasă și atât de încrezătoare, chiar dacă nu cunoaște lumea și viața, în adevăratul sens al cuvântului. În fapt, totul se reduce la cruzime, la o lipsă desăvârșită de milă. Timpul îți răpește frumusețea trupului, iar viața îți macină sufletul. Pas cu pas. Îți provoacă suferință, îți înjunghie sentimentele, îți sugrumă trăirile și, în final, îți otrăvește inima. Odată ajuns în acest stadiu, ești pierdut. Trupul degradat și bolnav e lipsit de ultima alinare, de ultima șansă de a se vindeca: speranța. De aici… mai este doar un pas până la moarte.”

  În plus, nu mă așteptam ca el să abordeze genul romantic, să amestece drama cu spiritul de familie, și încă într-o manieră atât de delicată, suavă.

,,Nu Latiffa îl conduce, ci principiile și valorile pe care aceasta i le-a insuflat, în care l-a convins, prin fapte, să creadă cu tărie. Viața înainte de moarte, iubirea înainte de ură, familia înainte de orice. Acum, ea nu se află aici, iar el este prea slab pentru a merge înainte. Are nevoie de ea, de înțelegerea și de afecțiunea ei, de îndrăzneala și de curajul ei nemărginit.”

  Povestea este încărcată de scene intense, dramatice, tocmai pentru că autorul a abordat un subiect extrem de sensibil: ,,Tradiții care promovează violența, privarea de libertate, suferința. Tradiții care luptă împotriva iubirii, împotriva fericirii, împotriva celui mai sacru dar primit de om: VIAȚA. De ce tocmai ei îi distrug viața aceste tradiții nesăbuite? De ce lumina trebuie să fie eclipsată de întuneric, de lacrimi și suspine?”

,,Tradiția înainte de sânge. Tradiția înainte de iubire. Tradiția înainte de viață…”

   De asemenea, am remarcat faptul că ne sunt oferite suficiente detalii pentru a ne ajuta să cunoaștem obiceiurile locului. Decorul în care se desfășoară intriga a fost atât de migălos conceput, încât mi-a fost foarte ușor să-mi imaginez lumea creionată de el. Însă, partea cea mai surprinzătoare a fost aceea că, de la primul capitol m-am simțit teleportată în anii ’40. Se vede că stăpânește scrisul cu măiestrie, folosindu-se de epitete, metafore și descrieri ample. Practic, acest roman de debut mi-a oferit o experiență impresionantă.

,,Mai 1941. Vremea este frumoasă, cerul senin, iar vântul adie ușor, împrăștiind mireasma sfârșitului de primăvară. În Ajunul Sărbătorii de Ramazan Bayram, Izmirul este cuprins de agitația locuitorilor, un mușuroi de furnici harnice și neobosite. Odată terminată curățenia generală, gospodinele încep să pregătească numeroase bunătăți ce ar lasă gura apă cititorului, în cazul în care, prin absurd, s-ar ivi din neantul ficțiunii și ar privi preparatele din carne de miel și baclavalele aurii ce își fac loc pe masa îmbelșugată de sărbătoare.”

  În mod normal, febra și entuziasmul pregătirilor de sărbătoare ar trebui să se resimtă și în casa familiei Abdüllah, dar veștile pe care părinții le dau celor patru copii ai lor sunt dintre cele mai triste. Din nefericire, mama suferă de o boală necruțătoare și, în ciuda faptului că medicii ,,i-au  recomandat tratamente unele mai revoluționare decât celelalte, însă ea a refuzat să se supună uzanțelor medicale și experimentelor ce nu i-ar fi furnizat decât o speranță deșartă. Era sigură că nu se mai poate face nimic, căci boala începuse deja să-i macine, deopotrivă, trupul și sufletul”. A luat decizia să petreacă ultimele zile, în tihnă, alături de familie.

  Însă, asta nu este tot. Cu mulți ani în urmă, tatăl lor a avut ghinionul de a fi încălcat niște reguli nescrise, despre a căror existență nici nu știa prea bine și pe care nu s-ar fi așteptat să le regăsească și în Turcia, iar acum are o sentință oferită de clanul din care fac parte rudele acestuia. Și tocmai din cauza acestor vechi probleme, cu toții trebuie să plece la rudele din Maroc,  să se refugieze în patria natală. Doar Latiffa, mama copiiilor, preferă să rămâne acasă, pentru binele familiei sale, știind că organismul său slăbit nu ar face față călătoriei pe mare.

,,Latiffa nici nu trebuie să citească misiva, fiindcă i-a intuit conținutul. Probabil oamenii din clan se află deja în oraș și au de gând să aplice sentința acum, iar nimic nu pare să-i poată împiedica, nici măcar sfintele sărbători. Știe că asta avea să se întâmple mai devreme sau mai târziu, însă nu se poate resemna atât de simplu. Are patru copii al căror destin se va schimba fulgerător, în timp ce ea nu mai este tânăra de odinioară, nu mai are puterea de a lupta împotriva tradiției și a tutoror. Dar dacă va fi necesar își va sacrifica viața pentru copiii săi. Măcar atât să mai poată face pentru ei…”

  Membrii familiei Abdüllah sunt însoțiți de un jandarm la vasul ce-i așteaptă pentru călătorie, însă agitația din port o debusolează pe fiica mai mică, Cemile, rămasă în urmă din cauza genții pe care o cară singură după ea, și astfel să rătăcește de ceilalți. Speriată și confuză, copila decide să revină acasă. Însă, dar nici bine nu va ajunge în brațele mamei sale, că destinul le vă desparți pentru totdeauna.

,,A murit, încercând până în ultima clipă să-și apere familia. Pe ea. L-a înfruntat pe ucigașul lipsit de scrupule, a acceptat moartea cu brațele deschise și cu fruntea sus. Nu a opus rezistență și și-a acceptat destinul cu demnitate. A murit gândindu-se la fiica sa, întristându-se că lasă în urmă lacrimi și suferință. Dar pentru ea, Latiffa din dinastia Osman, suferința ia sfârșit”

  Nimeni și nimic nu o poate consola pe Cemille, cumplita pierdere a mamei i-a lăsat un gol în inimă. Însă, în scurt timp, va avea parte de o descoperire șocantă. O descoperire care o va îndemna să pornească în călătoria vieții sale.

,,Alături de această scrisoare se află jurnalul meu în care am scris de-a lungul vieții, în care mi-am relatat și bucuriile și necazurile. Aș putea zice că e un ghid în care vei găsi unele răspunsuri pe care le cauți și multe întrebări, la care rămâne să răspunzi de una singură. Sau poate doar niște maculatură, bună de pus pe foc. Rămâne ca tu să decizi, dacă îți va fi util sau nu…”

 

  Între timp, ceilalți membrii ai familiei Abdüllah sunt întâmpinați cu răceală de rude, iar cea mai afectată de vorbele grele aruncate de aceștia e, așa cum era de așteptat, Nur. Fiindcă aici,, femeia reprezintă doar o păpușă, lipsită de drepturi și libertate, condamnată la nefericire. Nu i se permite să iubească, să gândească, să-și ia propriile hotărâri”. Nici nu e de mirare că unchiul ei îi va găsi în foarte scurt timp un soț.

,,Nu va putea fi obligată să se căsătorească cu cine va dori Mahmud. Nu va fi forțată. Însă situația asta este nespus de complicată. În această țară cine o va asculta pe ea, feminista Nur, crescută după modelul occidental ce cultivă egalitatea, libertatea și accesul nelimitat la frumos și iubire?”

  Nur preferă să-și ia adio de la viață, să renunțe la tot, așa nu ezită să-și taie venele, însă este găsită și salvată la timp. Dar, oare va putea să-și înfrunte unchiul, să se împotrivească căsătoriei? Unchiul își va duce la capăt amenințările? Își va mai revedea vreodată sora? Va avea vreodată ocazia să facă ce îi dictează inima, să iubească pe cine dorește ea? Pe de alta parte, Cemille va descoperi adevărul despre trecutul mamei ei?

  Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să vă las voua plăcerea de-a descoperi ce se întâmplă mai departe cu cele doua surori. Eu nu am făcut decât să vă prezint în linii mari câteva dintre evenimentele petrecute la începutul cărții. Sper din tot sufletul că am reușit să vă stârnesc  interesul. Lectură plăcută!

Viața nu e nimic altceva decât timp,

Timpul nu-i altceva decât iubire,

Iubirea e o fărâmă de suflet,

Iar sufletul nu-i decât parfum de flori multicolore…

Carte disponibilă pe site-ul Literpress Publishing

Recenzii cărți

Izmir. Destine divergente de Cosmin Lazăr – Seria Kader – Literpress