Nămeții – C.J. Tudor – Editura Nemira – recenzie
Nămeții – C.J. Tudor – Editura Nemira – recenzie
Autor: C.J. Tudor
Editura Nemira
Colecția Armada
An apariție: București 2024
Nr. Pagini: 413
După ce luna trecută am savurat pe deplin Fetele care ard, zilele acestea m-am trezit complet captivată de noul roman al autoarei americane C.J. Tudor, care în prezent m-a convins cu ușurință să citesc orice altă publicație apărută sau pe cale de apariție a acesteia.
Romanul despre care vreau să vă povestesc astăzi, este conceput după o rețetă ale cărei ingrediente se întrepătrund perfect, într-un dozaj bine închegat și un ritm plin de dinamism. Avem thriller, crimă, distopie, acțiune, science-fiction și elemente dramatice. Avem introspecție, ironie, sarcasm și cinism, dar și o doză sănătoasă de speranță, fără ca întregul amestec să devină siropos sau naiv.
Povestea se desfășoară pe trei planuri. Trei povești despre care știi sigur că urmează să se întrepătrundă la un moment dat, dar nu știi exact când și cum. Și pe bună dreptate, deoarece abia în a doua jumătate a scenariului încep să se lege anumite detalii inițiale.
În prim-plan sunt prezentate trei personaje: Hannah, Meg și Carter. Fiecare dintre aceștia se află într-un punct de cotitură al vieții lor atunci când o tragedie cu iz conspirațional pare să le dea peste cap existența.
Hannah se trezește blocată într-un autocar deturnat, plin de studenți care încep să moară pe capete, îngropați în zăpadă, într-o luptă contratimp de supraviețuire. Meg se trezește blocată într-o telecabină, deasupra unui hău, în plină furtună de zăpadă, alături de încă cinci persoane pe care nu le cunoaște și, la fel ca ea, nu își amintesc cum au ajuns acolo. Carter este de asemenea captive într-un refugiu – fostă bază militară, actual centru de cercetare pentru antivirusul care se dorește a salva lumea de la pieire.
“Zece ani. În doar zece ani societatea se sfărâmase. În doar zece ani virusul devastase globul. Zece ani de revolte, de războaie, de ură dezlănțuită. Zece ani în care bolnavii deveniseră niște proscriși. Zece ani în care fermele fuseseră acceptate, deveniseră o parte a vieții cotidiene. Așa și trebuie când te confrunți cu un inamic supus în permanență mutațiilor. Și se impuneau sacrificii. Iar unele dintre acestea erau omenești. Sau aproape omenești.”
Inițial, informațiile par neclare. Cu fiecare tentativă a celor trei personaje de a-și cunoaște partenerii situaționali alături de care au fost blocați, se dezvăluie detalii legate de virusul care s-a răspândit cu viteză, omorând mare parte din populație și transformând pe cei al căror sistem imunitar a dezvoltat o oarecare toleranță, în Șuierătorii bolnavi, iraționali, sălbatici și flămânzi care trăiesc ascunși în pădurile troienite.
“Când s-a întâmplat asta? Când am încetat să fim niște oameni pe care ceilalți să-și dorească să îi atingă și să-i îmbrățișeze? Când ne-am transformat în lepădăturile astea dezgustătoare? Ori așa am fost mereu? Niște hălci de carne trezite la viață de un vrăjitor malefic? Poate că moartea nu ne răpește absolut nimic. Poate nu face decât să ne readucă la starea noastră naturală.”
În autocarul în care este blocată Hannah, autocar plin de tineri de la Academia Invictus, există două persoane infectate. Una este chiar Hannah, deși simptomele sale sunt mai lente. Autocarul fusese programat să explodeze, iar cei care au supraviețui impactului au de ales între a muri în flăcări, a degera mortal sau a-și încerca norocul în pădurile înghețate, pradă Șuierătorilor, animalelor sălbatice sau Departamentului de Combatere a Bolilor, al cărui plan era oricum de a-i anihila înainte ca aceștia să ajungă la Refugiu. Hannah pare să aibă un avantaj, este fiica Profesorului Grant, cercetătorul care a făcut cele mai mari progrese în direcția fabricării unui vaccin care să atenueze efectele virusului, dar tânăra știe foarte bine că tatăl său nu ar alege niciodată să o salveze dacă ar afla că este infectată.
Evadarea dintre fiarele contorsionate este extrem de anevoioasă și necesită o capacitate mare de improvizație și curaj, mai ales când Peggy, una dintre fetele rănite, este însărcinată în 8 luni și Daniel, fratele acesteia îi cere lui Hannah să salveze copilul cu orice cost. Ce se va întâmpla cu cei care reușeșc să se elibereze din autocar când trupele speciale îi descoperă ascunși într-o cabană a Șuierătorilor?
Meg e o fostă polițistă cu tendințe suicidare dobândite după pierderea propriei fiice. Capacitatea sa de analiză, curajul dat de sentimentul că nu mai are nimic de pierdut și alianța cu Sean, un personaj misterios, dispus să facă orice pentru a ajunge la Refugiu, o determină să își riște viața încercând să limiteze crimele care se produc printre cei blocați în telecabină și să identifice o cale de a ajunge la stația de control.
Carter încearcă să fenteze sistemul plini de reguli dubioase ale Refugiului, unde se fac teste pe Șuierătorii din a căror plasmă se obține vaccinul care oferă protecție temporară împotriva virusului. Carter sustrage din aceste doze și își riscă viața încercând să le trimită regulat cuiva despre care aflăm abia spre finalul cărții. Lucrurile se complică când întors dintr-o misiune de aprovizionare, își găsește o mare parte dintre colegii cu care conviețuia, morți.
În fiecare dintre cele trei scenari, autoarea se joacă cu mintea cititorului, lăsându-i impresia că a descoperit motivația din spatele acțiunilor personajelor, suficient cât să schimbe din nou macazul. Panică, șoc, anxietate, răsturnări de situație și moarte. Chiar și în ceea ce privește personajele principale. Un fel de Game of Thrones în materie de scenariu cinic în care niciun personaj nu scapă prea ușor din ghearele morții.
Ce au în comun aceste trei povești care se desfășoară sub ochii cititorului și cine este personajul cheie care poate da sens în ceea ce privește clarificarea acțiunii?
O carte în care noțiunile de bine sau rău se estompează și în care nevoia de a anticipa finalul crește gradual. Deznodământul este pe măsură. Ironic și dur, dar satisfăcător. Recomand cartea oricui este dispus să se înhame la o cursă contracronometru unde teama de moarte devine irelevantă.
“Stătea întins în nămeții albi, cu mâinile și picioarele întinse, ca un înger de zăpadă. Ochii lui morți priveau spre cerul senin. Viscolul trecuse. Nici nu a clipit când a aterizat pe el prima cioară și și-a vârât ciocul în ochiul lui. Mai târziu, în timpul nopții, aveau să apară și prădătorii mai mari, fiarele pădurii. Iar până dimineață nu a mai rămas decât un schelet descărnat. După o săptămână, un vânător avea să împuște un lup. Unul mai pricăjit, dar carnea de lup tot carne se cheamă că este și și-a putut hrăni familia cu ea. La scurt timp după aceea, vânătorul avea să se îmbolnăvească și apoi să moară. La fel și familia lui. La fel și prietenii familiei. Iar ciorile aveau să cadă din ceruri.“
Cartea poarte fi comandată din librăria online libris.ro
