Nu mă uita – M.J.Arlidge – fragment

Titlu: Nu mă uita

Autor: M.J.Arlidge

Titlu original: Forget me not

Limba originală: engleză

Traducere: Alexandra Fusoi

Nr. pagini: 496

Editura Trei

Colecția Fiction Connection Mystery

VOLUM DIN SERIA HELEN GRACE

ÎȘI TRĂIEȘTI ULTIMELE ZILE SAU VA FI SALVATĂ LA TIMP?

Un oraș în pragul colapsului. O mamă disperată. Un coșmar căruia doar Helen Grace îi poate pune capăt.

DISPĂRUTĂ, DAR NU UITATĂ

  Un război între bande cuprinde orașul, iar poliția este atacată din toate părțile. Dar inspectorul detectiv Helen Grace sfidează ordinele directe și se ocupă de cazul unei adolescente dispărute.

PIERDUTĂ, DAR NU SINGURĂ

  Mama lui Naomi are nevoie disperată de ajutor – iar Helen este singura ei speranță. Păstrând ancheta secretă, ea face o descoperire tulburătoare: mai multe persoane au dispărut de pe străzi…

O VOR GĂSI LA TIMP?

  Uneori adevărul se ascunde la vedere. Dar demonstrarea lui este cu totul altă chestiune. Ceasul ticăie – iar singura persoană care o caută pe Naomi este pe cale să-și găsească un adversar pe măsură.

   Aceasta este a douăsprezecea carte din seria Helen Grace, dar seria pare la fel de proaspătă ca la început. Îmi place cum Helen Grace merge împotriva curentului pentru a face ceea ce este corect și își urmează instinctul. – PORTABLE-MAGIC.COM

   Arlidge scrie în capitole scurte, pătrunzătoare și explozive, care accelerează ritmul, sporind în același timp tensiunea. – LIVE AND DEADLY

  Pur și simplu creează dependență! – THE SUN

 M.J. ARLIDGE (n. 1974) lucrează de peste 20 de ani în televiziune, fiind specializat în producții dramatice. A produs și a scris scenarii pentru seriale polițiste de prime-time pentru televiziuni britanice, printre care Silent

  Witness, Undeniable, The Little House și Innocent. În prezent, produce filme pentru rețele TV din   Marea Britanie și SUA. Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie și biografii. De același autor, la Editura Trei au apărut 11 volume din seria Helen Grace: Ghici cine moare primul (declarat cel mai bun roman polițist de debut din Marea Britanie în 2014), Ghici ce-i în cutie, Casa păpușilor, Ghici care-i mincinosul, Băiatul pierdut, De-a v-ați ascunselea, Mă iubește, nu mă iubește, Ghici cine urmează, Ghici cine pândește în pădure, Adevăr sau provocare și De-a șoarecele și pisica, precum și romanul Ochi pentru ochi.

NU MĂ UITA – FRAGMENT

Capitolul 83 

A coborât privirea din punctul ei de observație aflat la înălțime, uitându-se la silueta micuță a agentului de poliție Dave Reynolds care pleca în grabă din secție, cufundat într-o discuție cu avocata lui. 

— Ce vrei să faci mai departe? 

Helen n-a răspuns imediat, savurând faptul că, măcar de data asta, Rebecca Holmes nu-i punea la îndoială judecata. Șefa secției părea tulburată și nesigură azi, și nu mai punea sub semnul întrebării direcția anchetei. 

— Cu voia ta, aș vrea să nu-l slăbesc pe Reynolds, a răspuns Helen diplomatic. 

— Ești convinsă că el e responsabil pentru dispariția fetelor ăstora? 

Tonul lui Holmes sugera că își dorea cu disperare ca Helen să mai aibă vreo îndoială, așa că ea s-a grăbit s-o lămurească. 

— Întru totul. Știu că nu e răspunsul pe care ți-l dorești, că asta o să complice situația și pentru noi, și pentru secție… 

— Așa crezi? Mi-am petrecut ultima jumătate de oră 

încercând să conving presa locală că nu suntem o forță de poliție pervertită până în măduva oaselor. 

— Chiar și așa, nu putem risca să apară vreo insinuare de mușamalizare, de tratament special, trebuie să mergem până la capăt. 

Holmes a încuviințat sobră, dar părea profund nefericită. 

— Și acum? 

— O să organizăm supravegherea lui nonstop, a intervenit Charlie, dornică să schimbe atmosfera. Dacă e speriat, dacă simte că ne apropiem, s-ar putea să încerce ceva ca să-și acopere urmele și ne-ar putea duce la Naomi. 

— E un mare risc. Ce se întâmplă dacă scapă de sub supraveghere? Sau dacă, dimpotrivă, nu face nimic? 

— N-avem de ales, a răspuns repede Helen. Reynolds a fost prudent, atent. Până acum, n-am găsit nimic, în casă sau în mașini, care să facă legătura dintre el și crime… 

Holmes a ridicat brusc privirea, îngrijorată, iar Helen a continuat: 

— …dar, în timp, o să reușim. Extindem și căutarea lui Graham Armstrong, vorbim cu toți prietenii și asociații din trecut, cu toți membrii familiei, anchetăm pe oricine ar putea să-l acopere. Sunt convinsă că e încă în zonă și în legătură cu Reynolds, deci dacă-l găsim… 

— O mulțime de „dacă“, Helen. O mulțime de intuiții… 

— Nu greșesc în legătură cu el. Trebuie doar să și dovedesc. Aș vrea să includ și familia lui, ca să sporesc presiunea și așa. Sunt convinsă că Jackie Reynolds știe mai multe decât lasă să se înțeleagă, probabil chiar a fost abuzată de soțul ei în tinerețe. Este evident că în familie există violență, putem folosi și asta.

— Băiatul lui avea o vânătaie imensă pe față când am ajuns noi, a adăugat Charlie, provocându-i lui Holmes o nouă strâmbătură. Și era proaspătă. 

— Oricum am privi lucrurile, cred că acum cea mai bună șansă e să-l urmărim atent pe Reynolds, să exercităm presiuni asupra familiei, să știe că n-o să ne dăm bătuți, a adăugat Helen. A fost obișnuit să acționeze fără frică de lege — hai să vedem cum reacționează acum, când e presat, când toată lumea bârfește despre el, când nimeni nu-l mai privește în ochi… 

Lui Holmes a părut că i se face rău când a auzit despre bârfă, aparent ofensată de conceptul în sine, astfel că Helen și-a îndreptat privirea spre parcare, uitându-se cum dă Reynolds mâna cu avocata și apoi pleacă. După câteva clipe, doi polițiști în civil au coborât dintr-o mașină parcată, s-au despărțit rapid și au pornit în urmărirea lui. 

— Sunt convinsă că o să cedeze, a continuat ea hotărât. Sunt convinsă că până la urmă o să se trădeze. Și atunci, o să-l așteptăm. Agentul de poliție David Reynolds nu mai are timp.

Capitolul 84 

Mergea hotărât, privind drept în față, un om aparent decis să ajungă acasă după o zi de muncă grea. Trecătorii dădeau din cap și îi zâmbeau, reacționând la vederea uniformei, iar David Reynolds le răspundea la fel, deși în realitate atenția îi era îndreptată în spatele lui, la cele două siluete îmbrăcate lejer care se țineau după el de pe partea cealaltă a străzii. 

Nici nu se așteptase la altceva. Grace avea suficiente dovezi, suficiente motive de îngrijorare să fi prelungit interogatoriul, poate chiar și arestul, dar îi dăduse drumul. La început fusese încântat, influențat de convingerea avocatei că anchetatorii nu reușiseră să dea lovitura, dar când plecase de la secție, trecând printre colegii care-l evitau de parcă ar fi fost ciumat, începuseră îndoielile. Grace era un adversar formidabil, o femeie care adusese în fața justiției nenumărați infractori perfizi și nu-și ierta niciodată de bunăvoie adversarii. Dacă mai adăugai și că acest caz era ceva personal pentru ea, că îl detesta în mod evident, era limpede că nu se punea problema să arunce prosopul. Poate că n-avea încă dovezile necesare să formuleze acuzații, dar avea să continue să caute, să sape și, în același timp, să sporească presiunile. De aici și apariția bruscă a cozilor, care se țineau în continuare după el, urmărindu-i atent înaintarea. 

Probabil că erau polițiști cu experiență și își făceau treaba cu destulă abilitate, femeia încărcată cu sacoșe de cumpărături și colegul ei vorbind însuflețit la telefon, dar Reynolds se așteptase să-i vadă și erau ușor de localizat. Când încetinea el, aruncând o privire la reflexia lor în vitrine, încetineau și ei. Când grăbea el pasul, reacționau și ei. Într-un fel pervers, aproape că se bucura de prezența lor, mulțumit că-i observase atât de repede, că putea să se joace cu ei, oprindu-se din când în când să-și lege șireturile sau să se uite la ceas. Dar în realitate urmărirea îl făcea să se simtă nelalocul lui, îl neliniștea. 

Și-a dat seama cât de ușoară îi fusese viața până acum. Nu primii ani, bineînțeles, fuseseră detestabili și era mai bine să fie uitați, dar de când își pusese pentru prima dată uniforma de poliție, totul mersese ca pe roate. Mai trecuse prin momente dificile când riscase să ajungă în situații nefericite, iubite adolescente care promiseseră mult, după care încercaseră brusc să-și retragă favorurile, dar din momentul în care absolvise Hendon, nu mai privise niciodată înapoi. Fetelor le plac bărbații în uniformă și fuseseră ușor de găsit, unele dintre ele aparent chiar foarte dornice să se supună gusturilor lui speciale. Altele opuseseră mai multă rezistență, unele fuseseră de-a dreptul ostile, și totuși respectul și venerația pe care le inspira legitimația lui îl ținuse departe de pericole și le intimidase până și pe cele mai sfidătoare dintre victimele lui. De-a lungul anilor, își cizelase discursul până ajunsese o operă de artă și întotdeauna îi făcuse plăcere să-l recite, urmărind cum amenințările țintite, promisiunea rușinii și expunerii maxime cad peste partenerele lui de joc, în timp ce se ghemuiau, pe jumătate dezbrăcate, în duba de poliție. 

Atât de puternice fuseseră sentimentele lui de invulnerabilitate, de putere, încât în ultimii ani trecuse la următorul stadiu. Prima răpire fusese complet lipsită de eleganță și chiar stângace, dar de atunci își rafinase tehnica, acum câștiga încrederea victimelor, le fermeca înainte să lovească. Cu doar câteva zile în urmă se simțise aranjat pe viață, felicitându-se pentru norocul lui, pentru că-și putea oferi satisfacție, în timp ce obținea și un profit frumos. Totul, fără să știe absolut nimeni ce punea la cale, fără ca dispariția victimelor lui să declanșeze o căutare propriu-zisă, susținută. Alesese cu înțelepciune, acționase cu grijă și continuase să-și comită crimele complet neobservat. 

Până acum. Naomi Watson fusese cea care-i adusese ruina, insistența mamei ei și interesul obsesiv al lui Grace combinându-se cu un efect dezastruos. Oare mușcătura de pe mână să fi fost cea care-l dăduse de gol, care-i declanșase suspiciunile lui Grace? Naomi îi lăsase semnul în prima dimineață, când se luptase cu el, refuzând să-și mănânce micul-dejun. Oare ăsta fusese semnalul pentru începerea anchetei? Oare Naomi fusese cea care-i adusese pe cap, fără să știe, toată atenția asta? Oricum, era clar că edificiul clădit cu grijă al vieții lui duble risca să se năruie, cu urmări catastrofale. Existase un moment când crezuse că s-ar putea să scape, când fusese convins că-i poate arunca vina în cârcă lui Ryan Marwood. Dar se dovedise o speranță falsă, pentru că Grace își croia drum, încet și metodic, către adevăratul vinovat. 

Oare avea să renunțe vreodată? Avea să reușească el s-o convingă pe ea și întreaga lume că a fost acuzat pe nedrept? Comportamentul de la interogatoriul de azi-dimineață, energia și hotărârea ei încordate, sugerau că nu. Ca și perechea de umbre, care apăreau și dispăreau din vedere în urma lui, fără să-l piardă din ochi. Care era soarta lui acum? Să fie spionat, urmărit, supravegheat? Invizibil și invincibil atâta vreme, David Reynolds simțea cum începe să se întoarcă roata. Mulți ani, avusese vânt din pupa, soarele în față, dar acum, în cele din urmă, simțea cum începe să se strângă lațul.